Romanul „Vrăjmaș” ­– o mărturisire

21 decembrie 2014 11 1

După 12 ani de rătăcire „pe alte meandre literare”, am publicat un nou roman, intitulat „Vrăjmaș”, la Editura Polirom (colecția Fiction Ltd) ­– l-am lansat la Târgul de carte Gaudeamus, pe 23 noiembrie 2014, prezentat de trei critici de temut, ai României literare: Răzvan Voncu, Cosmin Ciotloș și Daniel Cristea Enache (moderator; au fost binevoitori toți trei, slavă cerului). Repet, după 12 ani am publicat un nou roman, și am avut emoții la lansare. Cine-și mai amintește? Până în 2002 am publicat patru romane (două scrise înainte de Revoluție, în 1984 și 1986, când aveam 34 și 36 de ani și n-am putut să le public), n-am atras atenția decât unor critici (care au scris despre ele și au inclus cronicile în cărțile lor), am primit și premii de complezență (chiar dacă am fost nominalizat de „critici ai dracului”, inclusiv la premiile ASPRO sau ale USR), dar eu am înțeles că n-am convins „ca prozator”, cu atât mai mult cu cât nu am fost inclus în rândul celor enumerați în plutonul de prozatori care contează, nici măcar ca „poet care scrie și proză” (sunt atâția poeți care scriu proză remarcați, de la Mircea Cărtărescu la Varujan Vosganian, sau Gabriel Chifu și Daniel Bănulescu, sau Adrian Alui Gheorghe și Simona Popescu). Așa că am stat deoparte 12 ani… M-a pus Necuratul și în 19 februarie 2010 am acceptat să deschid un blog-web (liviuioanstoiciu.ro; și un ziar online, totodată, Jurnalul de Vrancea), îndemnat de Laurențiu Barbu, un poet rămas și azi debutant (risipitor cum e, a tot învățat în Italia secretele virtuale), cu care am făcut Revoluția la Focșani, cel ce avea să plătească și serverul care-l găzduia. Cum scriam seara zilnic pe blog o „poveste” (pe care o postam imediat), mi-a intrat în reflex (cum se spune) să scriu „proză” (de fapt scriam un text de frontieră, „ceva între genurile literare”). Am abandonat blogul în semn de protest, pe 21 august 2012, când Traian Băsescu a fost reinstalat la Palatul Cotroceni, nedemn (printr-un artificiu abuziv al Curții Constituționale), normal ar fi fost să demisioneze (în condițiile în care au votat 7,4 milioane de români pentru demiterea lui)… Am lăsat o lună, două să treacă fără să mai scriu nimic pe blog ­– eram însă „otăvit” de scrisul de zi cu zi al textelor de frontieră postate pe blog, nu-mi puteam „ieși din mână”. Motiv pentru care m-am hotărât să scriu pentru sertar pagini de proză, fără un scop. La lansarea romanului, în 23 noiembrie 2014, atrăgeam atenția că eu scriu spontan nu numai poezie, ci și… roman. Chiar, am scris proză spontan, fără să am idee dacă ajung undeva cu ea, dacă pot să încheg un roman. De regulă romanele au subiecte „preconcepute”, construite din mers, eu am plecat la drum fără nimic. Scriam zilnic pentru sertar texte de frontieră, în genul celor publicate pe blog… Încet-încet m-am gândit să încheg o nuvelă. După care am privit printre gene și mi-am zis că n-ar strica dacă aș pune la cale un roman pentru sertar. Am scris astfel la finalul anului 2012 (în preajma apocalipsei anunțate fix pe 21 decembrie 2012) și la începutul anului 2013 – până ce m-am oprit de tot în vară, nemaireușind să mă motivez să continui, probabil că epuizasem energia „automatismului” dată de scrierea zilnică pe blog. Natural, am uitat în sertar acest roman neterminat, încetul cu încetul. Evenimentele personale s-au precipitat, a apărut proiectul mutării domiciliului, al vânzării apartamentului din centrul Bucureștiului și al cumpărării altor locuințe (pentru fiu, și pentru mine și Doina Popa), la margine de București. O mutare te dă peste cap. În mai 2014, la Bookfest l-am întâlnit pe Silviu Lupescu, directorul general și patronul Editurii Polirom (el e și scriitor mai special, mai metafizic, mai pe placul meu, mai credibil-spiritual, iubitor de miracole – apropo, când împlinea 60 de ani, Silviu Lupescu declara: „Fac parte din categoria celor pentru care totul este un miracol, cred. Şi asta pentru că zodia mea e zodia Peştilor. Peştii sunt oarecum mistici de felul lor. La ei, sensibilitatea domină raţiunea. Şi viaţa, şi opera de artă, şi cărţile, şi iubirea – toate sunt un miracol, de vreme ce nimeni încă nu le-a putut explica”; ne despart trei zile de ziua de naștere, e normal să ne potrivim). De la Silviu Lupescu a pornit nebunia definitivării romanului lăsat de izbeliște, „Vrăjmaș” (aproape că-i uitasem personajele; reamintesc, scriu spontan) – el mi-a cerut să-l scot din sertar, să-l definitivez și să i-l trimit până la finalul lunii iunie 2014, n-am crezut nici o clipă că ar putea să treacă de lectorii Editurii Polirom (trei lectori!). N-o să mă mai lungesc. În ziua în care am fost anunțat de Ana Maria Tăbârcă (de la Promovarea Editurii Polirom) că au acceptat să prezinte romanul „Vrăjmaș”, la Târgul de carte Gaudeamus, „lupii critici tineri” Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache și Cosmin Ciotloș (de care pomeneam aici, la început; inițial pe listă a fost și Paul Cernat, de la Observator cultural, dar el n-a apărut la lansare, enigmatic), le-am scris pe 10 noiembrie 2014 un e-mail cu subiectul O mărturisire legată de romanul „Vrăjmaș” (respect modelul de e-mail așa cum e, fără diacritice, să fiu iertat):

Am inteles de la Doamna Ana Maria Tabarca (Promovare) ca, la Targul de carte Gaudeamus, Editura Polirom va lansa romanul meu „Vrajmas” – mai exact, duminica, 23 noiembrie, la ora 15.30, cu dumneavoastra.

Va multumesc pentru bunavointa aratata, sunt onorat si bucuros, va dati seama, ca ati acceptat sa-mi fiti alaturi la o lansare de carte care ma depaseste…

Am emotii, daca va dezamagesc? Atunci cand am predat romanul „Vrajmas” (pe 30 iunie 2014), i-am scris directorului-patron Silviu Lupescu: Ca idee, sa puteti avea o perspectiva aiurea, romanul „Vrajmas” calca intr-un fel pe urmele lui Haruki Murakami (cel calm, nespectaculos, curgator, reflexiv din „Padurea norvegiana”), chiar daca e cu totul altceva… Am tot ezitat sa-l trimit, tocmai fiindca nu e un roman cu care suntem obișnuiti in literatura romana (sunt si eu cititor de romane originale romanesti, fireste), el bate altfel campii… Eu am scris literatura de frontiera de cand ma stiu (inclusiv cartile mele de versuri sunt la limita, la fel cele patru romane pe care le-am publicat, sau cartea de teatru, sau cele trei carti de memorialistica-jurnale) – am incheiat citatul… Intre timp m-am gandit sa ma inchid in particular intr-un triunghi de mari prozatori straini in viata, pentru protectie in fata propriilor ochi: Orhan Pamuk („Ma numesc Rosu”) – Michel Houellebecq („Platforma”) si cel pomenit, Haruki Murakami („Padurea norvegiana” – pun un titlu de carte din fiecare, reper), toți amatori de jurnale sau explicatii spirituale (nu stiu cum altfel sa le spun), in care realitatea si irealitatea coexista natural. Sunt sigur ca niciunul din cei trei, daca ar fi scriitor roman, n-ar fi considerat scriitor mare (si cartile lui ar trece neobservate, daca nu etichetate drept ciudatenii), ci scriitor marginal (scriitori considerati mari la noi sunt cei care sunt cu picioarele pe pamant, si intre altele au carti cu subiecte rotunjite, nu fragmentate). In proza romaneasca in aceste vremuri de postmodernism nu ma simt in apele mele, e o epica setata pe un tipar pe care nu-l impartasesc decat tangential. Daca nu cumva eu sunt un prost cititor de proza. Am scris romanul „Vrajmas” inainte de a-i citi pe cei trei – sunt un caraghios, n-o sa credeti, i-am tinut departe, fiindca am preferat literatura latino-americana si pe cea spaniola-portugheza, avand prejudecati libertine. Dupa ce am scris „Vrajmas” la finalul anului 2012 si inceputul lui 2013, l-am pus in sertar. Numai ca i-am citit la finalul lui 2013 pe cei trei (dintr-o pornire intuitiva, inexplicabila) si am hotarat sa scot din sertar romanul meu. Ii datorez lui Silviu Lupescu (l-am intalnit la Bookfest, in mai 2014), in exclusivitate, publicarea – in luna iunie 2014 am definitivat romanul „Vrajmas” la cererea lui, in conditii de stres (ma mutam). In sfarsit, sa ma iertati daca nu va sunt pe plac si veti considera ca ati pierdut timpul citind (sau incercand sa cititi) romanul „Vrajmas”. Va raman oricum dator. Cu cele mai bune urari,

LIS

Am redat la rece, pe scurt, povestea apariției romanului meu „Vrăjmaș”. La lansarea lui, la București, pe 23 noiembrie 2014, am aflat că „Vrăjmaș” e o carte „grea” pentru cititorii obișnuiți. Pentru curioși (pentru a mai devoala din conținutul romanului) redau și e-mailul trimis lui Carmen Parii, de la Departamentul Grafică al Editurii Polirom, în care mă explic, simplificând subiectul:

M-am gandit sa va fac un mic rezumat al subiectului romanului Vrajmas, poate gasiti un raspuns (o preferinta sau o sugestie, cum spuneti) pentru coperta cartii: un calugar tanar paraseste schitul de pe Ceahlau (el a fost profesor de geografie pana sa se calugareasca), e obsedat ca diavolul l-a impins sa faca un asemenea pas (dupa ce castiga la loto niste bani) si ca a fost afurisit de staret, traieste o poveste de iubire cu o frumoasa functionara la banca la Bacau si pleaca de nebun cand are primul semn ca e posedat, ajunge ca turist la manastiri de langa Bucuresti, nestiind cum si unde sa-si vindece sufletul. La Manastirea Balamuci-Sitaru e aratat cu degetul de un calugar ca el e insusi Vrajmasul, calugar pe care-l descoperă dupa cateva zile mort in padure, se teme ca va fi el acuzat ca l-a omorat si fuge, tot ca turist, in Grecia, sperand sa ajunga pe muntele Athos. Tanara functionara la banca ramane gravida cu el, el nu stie… Suntem in anul cand se anunta sfarsitul lumii fix la 21 decembrie 2012. In paralel, un ziarist la 62 de ani din Bucuresti aduna documente legate de apocalipsa anuntata si tot incerca sa ia legatura cu o entitate din viitor sau dintr-o lume paralela, invizibila noua, care sa-i dea clarviziune si putere de creatie, sa uimeasca lumea (convins ca toate inventiile si capodoperele pe planeta au fost inspirate de catre structuri extraterestre, interesate de evolutia omenirii). Acest ziarist avea puteri telepatice, dar nu era constient de ele, reusea sa influenteze si gandirea calugarului mai mult sau mai putin posedat, cu care era compatibil… Etc.

Am reusit sa va amuz?

Cu drag,

Liviu Ioan Stoiciu

(„Argeș” 12 / 2014)

Liviu Ioan Stoiciu

1
11 Comments

Răspuns la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *