De la Mănăstirea Radu Vodă: şi diavolul are credinţă. Mă tem de sminteala bucureşteană. Invitat al Bucovinei literare

3 aprilie 2011 12 1

Duminică, 3 aprilie 2011. Azi m-a scos Doina Popa din casă: „mergem la mănăstirea de lângă noi”. De când m-am mutat în Bucureşti, de 20 de ani, am evitat mănăstirile din Bucureşti, îmi e imposibil să le consider mănăstiri, pentru mine mănăstiri sunt cele din afara Bucureştiului (departe de Bucureşti, la 20-50 de kilometri: Cernica, Pasărea, Snagov, Căldăruşani, Sitaru, Ţigăneşti, Pissiota, Sămucăşeşti, Ghighiu sau Comana, toate din Arhiepiscopia Bucureştilor), nu cele din vatra Capitalei. O prostie, dar pe care nu mi-o pot scoate din cap. Nu cred în steaua mănăstirilor din Bucureşti (în Bucureşti totul se relativizează, inclusiv credinţa) – pe două din ele le-am frecventat: Mănăstirea Antim (din prima tinereţe veneam la chilii, aveam prieteni poeţi care locuiau aici) şi Schitul Darvari (plină la un moment dat de artişti plastici). N-am fost în schimb niciodată la mănăstirile Plumbuita sau Christiana, habar nu am unde sunt pe teritoriul Bucureştiului, va trebui într-o zi să le identific…

Pesimist, am venit după ora 17 la Mănăstirea Radu Vodă pentru prima oară – ascunsă de blocurile înalte ceauşiste de pe Cheiul Dâmboviţei, e imposibil s-o detectezi. Nu departe de ea e Piaţa Unirii, iar peste blocuri şi peste Dâmboviţa e Biblioteca nouă Naţională. Te şi miri că e pe un deal – de unde a apărut acest deal? E un deal al Dâmboviţei vechi, din secolul a XVI-lea (foto)… Am mers nebărbierit. Contează prima impresie? Am găsit biserica mare a mănăstirii plină, nu-mi venea să cred. Numai eu trăiesc într-o altă lume… M-am aşezat cu Doina la o coadă, la moaşte ale Sfântului Cuvios Nectarie, ocrotitorul mănăstirii (are moaşte şi în Grecia) – lumea vine să li se închine fiindcă fac minuni. E un cuvios nou (născut la mijlocul secolului al XIX-lea, în Grecia, a murit în 1920 la Eghina). Biserica Mănăstirii Radu Vodă era azi pe trei sferturi ocupată de femei. Interesant, pe insula Eghina, Cuviosul Nectarie Taumaturgul a pus bazele unei „mănăstire feminine”. La intrarea în Mănăstirea Radu Vodă, la chioşcul cu obiecte religioase se cânta un psalm în greceşte… Povestea mănăstirii nu e fericită: biserica ei a fost ridicată în a doua parte a secolului al XVI-lea de voievodul Alexandru Mircea al Ţării Româneşti, foto (poreclit „Oaie Seacă”, strănepot lui Vlad Ţepeş; fiul său, Mihnea Turcitul a ridicat chiliile şi a înzestrat sfânta mănăstire cu pământuri, mori, vii şi odoare, aici s-a înfiinţat prima bibliotecă din Bucureşti). Dar Sinan Paşa cotropeşte sfânta mănăstire (după înfrângerea de la Călugăreni, 1595), o transformă în cartier general şi la retragere aruncă totul în aer, „lăsând în urmă numai scrum şi cenuşă”. După 18 ani, Radu Vodă Mihnea, foto (1611-1616) reclădeşte biserica din temelii (după modelul Bisericii Curtea de Argeş) – de aici şi numele de Mănăstirea Radu Vodă (dar Radu Vodă face greşeala să închine mănăstirea Sfântului Munte Athos şi administraţiei egumenilor greci, care o aduc în stare de ruină)… După cutremurele din 1860-1878 biserica e restaurată şi e pictată de Constantin Lecca şi Theodor Aman – o minune. Dar comuniştii desfiinţează Mănăstirea Radu Vodă în 1959. În 1963 biserica e „rectitorită prin lucrări ample”, e repictată de Sofian Boghiu şi abia în 1998 e reactivată ca mănăstire, aducându-se aici din nou călugări. Ciudat destin de mănăstire, refăcută din cenuşă după 18 ani de Radu Vodă şi reactivată ca mănăstire după alţi 38 ani după desfiinţarea de către comunişti… Am descoperit azi la Mănăstirea Radu Vodă o voce inconfundabilă, cu totul aparte, de călugăr – datorită ei voi reveni aici, e de o claritate de vis (înţelegi fiecare cuvânt; la ortodocşi de regulă rar înţelegi ce se cântă), cu inflexiuni în schimbare, n-am reuşit să-l văd datorită mulţimii. Am reţinut atâtea din cântările lui despre „stricăciunea durerilor”, „venirea venirii tale”, „mireasma din jurul tău” (fii atent la ea, poate fi şi mireasma morţii), „nu ne lăsa pe noi în viforul ispitelor”, „Sfinte Tare, miluieşte-ne pre noi”, „nepricepându-ne la nici un răspuns”. Biserica Mănăstirii Radu Vodă e plină de candele de diferite mărimi atârnate (unele uriaşe, sub formă de scoică, în jurul candelabrului central). Am stat până la sfârşitul slujbei, să-l ascultăm pe preot (ieromonah) şi am aflat surprins că: „Şi Diavolul are credinţă, e însă credinţa lui, nu a lui Dumnezeu, e credinţa însoţită de mândrie, contestare şi îndărătnicie în faţa lui Dumnezeu – de aceea e bine să ne uităm în noi înşine, în lăuntrul sufletului nostru să vedem ce fel de credinţă avem? Aduce ea bucurie şi dragoste în suflet? Sau avem o credinţă falsă, care nu ne face părtaşi la bucuria păstrării în inimă a luminii lui Dumnezeu? Mă tem că noi, cei de azi, ne cultivăm o credinţă a propriului eu (a continuat preotul, poate stareţ al acestei mănăstiri), o credinţă a fiecăruia – de aceea ne simţim rău cu noi înşine. N-avem o raportare drept-credincioasă la Dumnezeu-Adevărat, ne fabricăm propria credinţă. De ce să postim? De ce să nu fim egoişti (dacă acestea sunt legile lumii de azi, ale economiei de piaţă, adaug eu)? De ce să nu fim într-o anumită stare care ne provoacă plăcere, dar e păcătoasă? De ce să căutăm vindecare, eliberare şi pace la Dumnezeu şi nu la Diavol? Întrebarea e: poţi crede în Dumnezeu, în profunzime? Sau numai te prefaci? Cui ceri ajutorul atunci când ajungi la ananghie, lui Dumnezeu sau Diavolului? Cereţi ajutor cu credinţa în suflet lui Dumnezeu şi veţi fi salvaţi, credinţa trebuie să vă fie tare. Ce înseamnă credinţă? Nădejde şi dragoste”… Am ţinut să transcriu aceste cuvinte, să descoperiţi ce se ascunde în Bucureşti, pe malul Dâmboviţei, la o mănăstire de călugări.

Mănăstirea Radu Vodă, din ultracentrul Bucureştiului (cum e şi Mănăstirea Antim) îşi redescoperă substanţa. Acum am înţeles de ce evit eu mânăstirile din Bucureşti, fiindcă toate au fost reactivate după Revoluţie, n-au greutatea slujbei continui a călugărilor, pe care o are Mănăstirea Putna, de exemplu (sau Mănăstirea Neamţ) – şi am motive să mă tem de sminteala bucureşteană, care nu se poate să nu pervertească şi viaţa monahală… Azi mi-am schimbat impresia, vreau să cred că sunt călugări devotaţi lui Dumnezeu şi în Bucureşti, trebuie numai să-i caut. În curte, mănăstirea e îngrijită, cu panseluţe înflorite semănate în straturi ovale. Nu vă spun că au înflorit aici magnoliile…

PS. Vă invit să citiţi în format PDF revista Bucovina literară pe luna martie 2011, condusă de Constantin Arcu (număr în care eu sunt „invitatul revistei”, nedumerit, cu un interviu şi poeme originale; mulţumesc pentru băgarea în seamă), daţi click pe bucovina literar _martie (şi iar click pe dreptunghiul apărut), dacă vă interesează. Revista apare acum lunar? Apărea la două luni (număr dublu)…

PS. 2. Public pentru prima oară fotografii realizate (la Mănăstirea Radu Vodă, azi), cu telefonul mobil Sony Ericsson primit cadou de ziua de naştere – 2011. Sunt curios să văd „rezoluţia” pe blog.

1
12 Comments
  • paul spirescu
    aprilie 4, 2011

    Dumnezeu nu vine niciodată acolo unde-l aştepţi.
    El îţi tot dă târcoale, îţi tot dă târcoale
    până-ntr-o zi când lumina din dealul sufletului tău
    se împrăştie peste -ntunericul din vale

    toamnele-s mute, copacii sunt drepţi
    numai tu , orb şi mut,
    Îl aştepţi!

  • Liviu Ioan Stoiciu
    aprilie 4, 2011

    Superb, mulţumesc, poete Paul Spirescu!

  • Andreea Brumaru
    aprilie 4, 2011

    Chiar dacă ești un ”certăreț”, cum te-a numit D.C.E. în emisiunea lui, poeziile și interviul din Bucovina literară mi-au plăcut… îmi place și cum știe să pună întrebări Andra Rotaru.

  • Liviu Ioan Stoiciu
    aprilie 5, 2011

    Aşa-mi creşte inima, că iar o să mă îmbolnăvesc (de supărare, acuzat că-mi plac laudele, Doamne iartă-mă, în această lume mult lăudată). Sărut mâna, dragă Andreea Brumaru, tu eşti îngerul meu pedepsitor de departe. N-am cuvinte (interesant, ai putere telepatică; cînd dai un semn aici, îmi vii în minte). Felicitări Maestrului pentru Marele Premiu „Nichita Stănescu”!

  • Cristea Grigore
    ianuarie 18, 2012

    Incercam sa gasesc o Manastire la care sa trimit pomelnic ,am gasit Manastirea Radu-Voda Si am avut aceia-si reactie cand am vazut ca este din Bucuresti.Dar dupa ce am citit aceste randuri frumose am ramas cu lacrimi in ochi si mi-am schimbat decizia.

  • Angela
    mai 1, 2012

    Aceste randuri imi mangaie sufletul de bucurie pentru ca sper sa vizitez si eu in curand aceasta Manastire. Este o binecuvantare pentru locuitorii acestui mare oras cat si pentru cei ce vin din departare.Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe cei ce slujesc acest sfant lacas cat si pe toti cei ce contribuie la cunoasterea lui.

  • Elena
    iunie 24, 2013

    Le doresc tuturor celor care vor sa se apropie de Dumnezeu si sa cunoasca lucrarea lui, sa ajunga la Manastirea Radu Voda unde vor intalni (lucru foarte rar in zilele noastre) parinti plini de ravna pt. slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui lor, prin invatatura completa si sanatoasa pe care o transmit credinciosilor , dar mai ales prin blandetea si smerenia lor, prin faptul ca le pasa de toti cei care trec pragul acestei manastiri! Sunt TOTI UN SUFLET si nu e de mirare atat timp cat il au ca mentor, duhovnic ceresc si un exemplu totdeauna bun de urmat, pe SF. NECTARIE!Dumnezeu sa ajute tuturor celor aflati in necazuri si suferinte sa-i cunoasca pe SF. NECTARIE si pe ucenicii lui de la Manastirea Radu Voda!
    Elena

  • serban
    octombrie 3, 2013

    Imi doresc din tot sufletul sa ajung la MOASTELE SF.NECTARIE,as dori sa stau macar 2 zile la SFINTELE SLUJBE ,dar nu stiu daca o sa gasesc unde sa ma cazez petru 2 nopti?

  • Andra
    februarie 3, 2014

    M-a amuzat si impresionat acest articol.
    Asa e, manastirea asta este o minune.
    Nu stiu daca ati aprofundat sau nu problema si daca v-ati dumirit intre timp care-i cantarea aceea frumoasa. E cantata de ierodiaconul Arsenie Nae si o gasiti la link-ul de mai jos:
    http://www.youtube.com/watch?v=jrFPjrFzybs&feature=youtu.be

  • codruta
    februarie 26, 2014

    am fost la manastire sa ma rog…sa-l redescopar pe Dumnezeu si am intalnit niste preoti si calugari atat de tineri…care au ceva din curatenia lui Isus…impresionant! ascesti tineri au renuntat la viata din buricul Bucurestiului tocmai pentru a se dedica lui Hristos…inaltator gestul lor. Ei ne fac sa ne apropiem de Isus prin rugile si semetia lor…Cinste voua!

  • loredana
    februarie 26, 2014

    am fost la manastire sa ma rog…sa-l redescopar pe Dumnezeu si am intalnit niste preoti si calugari atat de tineri…care au ceva din curatenia lui Isus…impresionant! acesti tineri au renuntat la viata din buricul Bucurestiului tocmai pentru a se dedica lui Hristos…inaltator gestul lor. Ei ne fac sa ne apropiem de Isus prin rugile si semetia lor…Cinste voua!

  • Gabriela
    ianuarie 30, 2017

    Voce Divina!
    Slujbe Minunate!
    Mânăstire Binecuvântata!
    😇

Răspuns la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *