Președintele Băsescu e un scandalagiu: de ce nu-l lasă și pe premierul României la Bruxelles? A fost demis Al. Lăzescu din fruntea TVR. Teo a trecut de porți

12 iunie 2012 20 0

Marți, 12 iunie 2012. Vin scos din sărite în fața computerului, să scriu aici – degeaba au trecut două ore de la intervenția lui Traian Băsescu pe toate televiziunile. Sunt profund indispus, Băsescu nu mai reprezintă decât o minoritate (în sondaje are maximum 10-15 la sută popularitate, nici cât PDL) și cu toate acestea el taie și spânzură, face ce vrea. În această după-amiază Parlamentul i-a dat mandat premierului Victor Ponta să reprezinte România la Consiliul European, pe 28 iunie 2012, la Bruxelles (cu o majoritate asigurată și de PDL). (mai mult…)

Plecat la Brăila, la pomana lui Memi. Lumânarea cu două flăcări a Andreei Popa. Coincidențe stranii, predicții ale scriitorilor

25 martie 2012 14 0

Duminică, 25 martie 2012. Ieri și azi am fost plecat din București (m-am întors în această seară). Am fost la pomana de un an a mamei Doinei (Maria Popa-Olaru, noi îi spuneam Memi, fostă mamă soacră) la Brăila.  După zăpezile de coșmar, credeam că mașina n-o să pornească (vă reamintesc, n-am pus cauciucuri de iarnă, și până pe 31 martie e valabilă legea obligației „echipării cu cauciucuri de iarnă”; am făcut o bună afacere că nu le-am pus, neavând ocazia să ies din București în perioada de iarnă; cu toate acestea, fără cauciucuri de iarnă am ieșit și în decembrie ...

După 63 de zile de protest: Demisia lui Băsescu nu s-a îndeplinit. Reacțiile Rodicăi Lăzărescu și Mircea Dinutz. Acum de George Mihalcea

15 martie 2012 8 0

Joi, 15 martie 2012. Protestul opoziției unite (USL) din Parlament se împletește perfect cu protestul din stradă. Opoziția parlamentară e tot mai sigură pe ea, cei doi lideri ai ei dau lecții de morală publică, sunt credibili (în schimb, am văzut-o în această seară pe TVR 1 pe Roberta Anastase, lider PDL și președinte al Camerei Deputaților, atâta rea-credință n-am mai pomenit la un politician de vârf; am fost obligat în cele 25 de minute cât a fost în direct să mut pe alt post de televiziune și să revin, în speranța că a plecat din studioul jurnalului, fiindcă îmi ...

A trecut cu bine Noaptea Sfântului Apostol Andrei și prima zi a Anului Nou dacic. Mulțumiri Mara, Radu Humor, Tudor Cicu

30 noiembrie 2011 15 0

Miercuri, 30 noiembrie 2011. A trecut cu bine Noaptea Sfântului Apostol Andrei:”Noaptea Sf. Andrei, care e si Prima Noapte a Anului Nou Dacic, este noaptea in care se deschid cerurile, pentru ca acum se intalnesc Cele Vazute, cu Cele Nevazute, Lumina cu Intunericul, Ingerii cu Demonii, Cerurile de Sus, cu Cerurile de Jos... Zamolxe spune ca in aceasta noapte incepe un alt timp, de fapt, se innoieste timpul, e noaptea in care se nasc si mor Armonia si Haosul, din Om si din Univers... Ce e inauntru, e si in afara...  Aceasta noapte se spune ca ar fi cea in ...

Invitat la manifestarea literară de azi de la Mărășești, nu m-am putut duce. Tudor Cicu scrie pentru acest blog ce a fost acolo

13 noiembrie 2011 2 0

Duminică, 13 noiembrie 2011. Scriam ieri că-mi cer scuze pentru ziua de azi – de ce? Fiindcă trebuia să fiu azi la Mărășești, la Festivalul de creație literară „Constantin Ghiniță”, ediția I și la Salonul literelor vrâncene, ediția a XI-a, și n-am fost. Am stat acasă, de patru ori m-am întins în pat azi (după ce m-am pus pe picioare la ora 13 abia), total ineficient, fără să am putere de concentrare, parcă mi s-a scurs energia în pământ. Andreea Brumaru, mereu drăguță, mi-a atras atenția la telefon că azi e ziua Sfântului Ioan Gură de Aur (arhiepiscopul Constantinopolului) și ...

O nouă dovadă de solidaritate scriitoricească (rar întâlnită în afara găștilor literare), la Buzău. Recenzia lui Stan Brebenel

12 noiembrie 2011 2 0

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011. Iar a fost o zi de sâmbătă și iar nu m-am simțit în apele mele. Motiv să-mi cer de aici scuze și pentru ziua de mâine, nu numai pentru aceea de ieri. De ce să-mi cer scuze pentru ziua de mâine, veți afla mâine. De ce să-mi cer scuze pentru ziua de ieri? Deoarece am avut parte de o nouă dovadă de solidaritate scriitoricească (rar întâlnită în afara găștilor literare), la Buzău, și mă tem că  nu meritam. Reunirea scriitorimii buzoiene (datorată și bunei credințe a poetului și publicistului de autoritate Marin Ifrim) la lansarea cărții ...

La Adjud, la Bibliotecă, o neobișnuită dublă lansare de carte LIS: Pe prag (Vale-Deal) și Tudor Cicu: LIS – Poezia și subteranele ei

4 noiembrie 2011 4 0

Vineri, 4 noiembrie 2011. Ieri am fost la Adjud, municipiu în care mai e pe picioare casa mea părintească (o ruină). Cu binecuvântarea Consiliului Local și a Primăriei Adjud, Biblioteca municipiului (condusă de profesoara Tatiana Valea) a programat, în cadrul „Săptămânii Bibliotecii Adjud” lansarea cărții mele de versuri „Pe prag (Vale-Deal)” și lansarea cărții experimentale a lui Tudor Cicu despre cărțile mele de versuri, intitulată „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia și subteranele ei”. Neobișnuită dublă lansare la Adjud, în orice caz (neobișnuită a fost și bunăvoința gazdelor). (mai mult…)

Prim-vicepreședintele USR, senatorul Varujan Vosganian se va întâlni cu marelui nostru exilat. Scrisoarea pro-Goma e în Parlament

10 octombrie 2011 25 0

Luni, 10.10.2011. Nu știu dacă îmi citește marele scriitor Paul Goma (rămas și azi în disidență, în azil politic, în exil în Franța) aceste rânduri, sau dacă îl va avertiza cineva de bună credință. Îl rog frumos pe Paul Goma să încerce să comunice direct cu al doilea om din conducerea Uniunii Scriitorilor (senator, cu influență politică și literară, de caracter și de un bun simț nesperat, ținând cont că e vedetă publică; e credibil în ce face și spune sau scrie; e scriitor de primă mână), care i-a trimis o scrisoare – îi mulțumesc lui Varujan Vosganian (care vrea ...

Scriitor premiat Nobel cu statuia demolată în țara natală și cu stradă în București. Soția poetului Radu Cange, tâlhărită

16 septembrie 2011 2 0

Vineri, 16 septembrie 2011. Continui să ies prin București cu Doina după ora 21, în jurul blocului în care locuiesc – azi o oră, dus-întors, vin întârziat în fața computerului. Am mers și pe vechea Cale a Moșilor (începută de la Piața Sfântul Gheorghe, unde e Kilometrul Zero), am descoperit Biserica Sf. Muceniță Filofteia-Răzvan (biserică din secolul al XVI-lea, de necrezut; Răzvan e fost domnitor al Moldovei pentru câteva luni, în 1595; interesant, el a fost fiul unui țigan cu o moldoveancă; a murit decapitat; despre Sfânta Muceniță Filofteia: a fost martirizată la 12 ani în sudul Dunării). (mai ...

E un joc scriitoricesc: poate ne dă cineva rețeta postmodernă a unor numere câștigătoare la Loto. Proză cu un somnambul?

24 august 2011 6 0

Miercuri, 24 august 2011. În seara asta, înainte să plecăm la preumblarea de după cină, a început o furtună din senin de ne-a speriat, a trântit de perete ușa de micul balcon de la sufragerie, a răsturnat o grămadă de cărți de pe un scaun (că nu mai avem unde să le punem; am ocupat până și un birou, pe care au tot crescut straturile de cărți; eu m-am predat, nu mai am unde să depozitez nici măcar o revistă literară) și toate s-au întors cu fundul în sus, am alergat să închidem geamurile peste tot. Azi a fost caniculă ...

Cât mai am eu de trăit? De ce să nu elimin sursele care-mi provoacă mari neajunsuri morale? Tudor Cicu versus Ion Lazu

23 august 2011 13 0

Marți, 23 august 2011. Sunt în concediu de odihnă din 10 august, pentru o lună – am lăsat vorbă la redacția Viața Românească, fără pretenții, că mă pot chema la treabă, dacă simt nevoia, fiindcă n-am nimic de făcut după ce mă întorc de la mare. Îmi e lehamite să mă mai angajez cu un proiect (literar sau de vacanță la munte) în fața propriilor ochi. Abia reușesc să fac față minimelor obligații de colaborare pe care le am pentru o redacție sau alta (scriind fără să fiu remunerat). Azi m-am bărbierit (nu m-am mai bărbierit de vineri) și am ...

Ce-o fi cu alinierea planetelor în această lună mai? 11 fără cutremur? Inevitabilul 111. La înmormântarea lui Gică Ene

Miercuri, 11 mai 2011. Doi de „11” în ziua de azi. E de ajuns să ne amintim de 11 martie 2011 din acest an (cutremurul fenomenal din Japonia, de 9,1 grade Richter şi tsunami cu valuri de 23 de metri), să ne piară cheful. Blestemul cifrei 11, cum i s-a spus. Teroriştii au ţinut cont de "11", vă amintesc iar: celebrul 11 septembrie 2001 (prăbuşirea Turnurilor Gemene la New York, cu mii de morţi) sau 11 martie 2004, atentatele de la Madrid din trenuri, sau 11 iulie 2006, atac terorist la Bombay în metrou, cu sute de morţi fiecare (nu ...

Sistemul ticăloşit ar putea să reacţioneze violent, provocat de Băsescu? Povestea Poveştilor într-o mică şi nouă versiune

23 ianuarie 2011 2 0

Duminică, 23 ianuarie 2011. Vin iar aici să scriu supărat, de la televizor, Traian Băsescu a avut conferinţă de presă de la ora 21 – mărturisesc, nu mai suport să-l privesc şi să-l ascult pe acest preşedinte de ţară nedemn, care a îmbrăcat pielea lui Nicolae Ceauşescu. Este revoltător că destinul colectiv al românilor le-a adus pe cap, din 2004, în cea mai înaltă funcţie din stat, un asemenea specimen care ne urăşte pe toţi. Am senzaţia că asist la o diversiune de proporţii, făcută să înteţească lupta de clasă postcomunistă în România, o profesie fiind pusă împotriva alteia, că ...

Toate colaborările, pe gratis. Aflat în criză de timp, găsesc timp să citesc şi un volum de versuri al unei tinere debutante

11 decembrie 2010 11 0

Sâmbătă, 11 decembrie 2010. Nu e greu de înţeles că de când m-am legat la cap (fără să mă doară) cu acest site-blog-sau-ce-o-fi, în care scriu zilnic, şi cu Jurnalul de Vrancea Online (pe care-l editez şi actualizez singur cu ştiri şi comentarii zilnice, în semn de respect faţă de cititori, publicând săptămânal la Opinii texte originale, alături de scriitorii Petru Ionescu, Marin Ifrim, Paul Spirescu, Adrian Botez; dar public şi alte texte originale semnate de cine te aştepţi mai puţin, la rubrica de Cultură), nu mai am timp liber la dispoziţie. Trăiesc printre picături, neuitând că am obligaţii familiale ...

A fost ziua de naştere a prozatoarei Doina Popa. O îndreptare de la Emil Istocescu, lansarea mea era la Drăgăşani

4 decembrie 2010 11 0

Sâmbătă, 4 decembrie 2010. Vin mai târziu în faţa computerului, să scriu aici – am serbat-o în această seară pe prozatoarea Doina Popa, e ziua ei de naştere (în acte e trecută pe 8 decembrie; s-a născut la ora 4, la Năruja, mama ei le-a cerut celor doi băieţi mai mari, fraţi Doinei, să iasă afară, să nască; locuiau într-o cameră; într-o iarnă timpurie cum n-a mai fost). La masa festivă au participat, în afara mea, Laurenţiu, fiul, şi prietena lui, Mirela... Surpriză, ne-au fost oaspeţi în această după-amiază fratele meu Marian, din Adjud şi fiul lui, Arthur (care are ...

Nu mai suport să scriu despre nemernicia actualei puteri, România a avut parte azi de un nou eşec. Sunt şeful cenzorilor

27 octombrie 2010 1 0

Miercuri, 27 octombrie 2010. Atâta chin şi atâta cheltuială degeaba, protestul zecilor de mii de sindicalişti s-a încheiat la Bucureşti într-o tristeţe semnificativă – „moţiunea de cenzură populară” a căzut, Guvernul Băsescu-Boc rămâne pe poziţii (deşi acest guvern a adus România în stare de faliment). Nici măcar cinstirea Cuviosului Dimitrie cel Nou n-a schimbat mersul mascaradei din Parlament (Cuviosul ar fi putut să schimbe gândurile unor parlamentari de la putere să voteze moţiunea, să cadă guvernul Băsescu-Boc, n-a făcut-o fiindcă ne merităm soarta, trebuie să ne ispăşim vina că i-am votat majoritar). România se duce la fund cu actuala conducere. ...

Am încurcat-o, subconştientul nu mă mai lasă să dorm. Sinuciderea, o soluţie? Poetul Ion Gheorghe, vizionar

14 iulie 2010 11 0

Miercuri, 14 iulie 2010. S-a sinucis Mădălina Manole de ziua ei de naştere, mi-a spus Doina Popa la telefon (Doina e la Focşani, vine mâine la Bucureşti – sper să n-o deochi; data trecută am scris tot aşa că vine mâine şi n-a mai venit; am acest talent să anulez orice anunţ sigur), după-amiază. Eu, care nu deschid televizorul decât seara, la 19, nu ştiam. Azi am avut chiar o zi tâmpită, ratată total: culcat dimineaţă, după ora 6, am aţipit un sfert de oră, după care m-am trezit şi n-am mai reuşit să adorm, adică am avut insomnie (e ...

Fiecare pe barba lui. Azi am vrut să închei capitolul Jurnalului de Vrancea Online, a intervenit o nouă ciudăţenie

30 iunie 2010 12 0

Miercuri, 30 iunie 2010. Puterea politică (Băsescu-Guvernul Boc-PDL-UDMR-UNPR) transmite o stare de depresie la nivel naţional, ceva ce nu s-a mai pomenit. Nu mai există speranţă de ieşire din marasm. Moldova (şi nu numai ea) se confruntă cu inundaţii catastrofale, şi România e la pământ şi cu tot ce înseamnă rezerve ale statului (care pe vremea lui Ceauşescu erau sfinte, nu se atingea nimeni de ele, alimentele erau permanent primenite, banii lor erau intangibili) este secătuit, odată ce ne aflăm în faliment. Nu a mai rămas decât mila Fondului de solidaritate european. (mai mult…)

Întoarcerea acasă. Generaţia ’80 din literatura română contează prin individualităţile ei

2 iunie 2010 0 0

Miercuri, 2 iunie 2010. Am revenit azi acasă (mai exact astă noapte / dimineaţă, la ora 2), la Bucureşti, întors de la Buzău – de la a patra zi a Festivalului Internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares” (desfăşurat la Galaţi şi Brăila în primele trei zile; în a patra zi el a continuat la Buzău). Ieri am plecat din Galaţi, unde eram cazaţi, la Buzău – trecând la „componenta turistică a Festivalului”, conform organizatorului, poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei USR Galaţi-Brăila. La Buzău am fost preluaţi oficial de publicistul şi scriitorul Gheorghe Petcu (autor de cărţi de un lux incredibil), ...

Sunt într-o criză de timp insuportabilă

24 februarie 2010 4 0

Miercuri, 24 februarie 2010. Încep să am îndoieli că am să fiu în stare să scriu în fiecare zi pe acest „LIS Jurnal Online”. Mi-am propus să scriu în fiecare zi exact ce cred de cuviinţă (nu să public din ce am în sertar), care să fie de interes public. Observ însă că pe zi ce trece sunt tot mai încordat şi mai neinspirat. Dacă va mai continua această stare de blocaj al plexului solar, voi renunţa. N-are rost să mă omor cu firea, cu atât mai mult cu cât acest site / web / blog nu are decât cititori ...