650 de lansări de carte? Cred că Editura Tracus Arte e campioană la literatură română. Vasile Andru și poruncile ancestrale

26 noiembrie 2011 0 0

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011. Azi n-am mai fost în stare să merg la Târgul de carte Gaudeamus, n-am ieșit din casă, deși erau două cărți care mă interesau lansate la Editura Paralela 45: Angela Marinescu – 70 și Eugen Negrici – 70. Un răsfățat al acestei ediții a Târgului Gaudeamus a fost Matei Vișniec, venit de la Paris special (ieri și-a lansat volum de teatru la Tracus Arte, azi și-a lansat volume de poezie și proză la Cartea Românească). Alt răsfățat ar putea fi Șerban Foarță, cu cinci volume de versuri apărute la Brumar, în condiții de lux (patru cărți ...

Sclavi ai frumuseţii. Despre magnolier. Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat? Cu Dan Mircea Cipariu şi Gellu Dorian

17 aprilie 2011 3 0

Duminică, 17 aprilie 2011. Florii. Cel trimis să ne mântuiască de păcate e primit cu flori, ca un împărat smerit la Ierusalim, trebuie să trăiască şi această amăgire omenească a primirii triumfale, care nu se poate să nu fi fost însoţită de o mândrie în suflet inimaginabilă. Cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr – era un exerciţiu la ceea ce avea să i se întâmple lui însuşi, lumea trebuia să vadă că învierea e posibilă în fapt, nu numai simbolic? Azi, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă a florilor (crenguţelor cu mâţişori, înmugurite, fie şi de salcie sau ...

N-a fost ruptă pisica în aceste zile, dar previziunile astrale au avut sens. Aura Christi, curajoasă, şi braţul lung al CNSAS

11 aprilie 2011 2 0

Luni, 11 aprilie 2011. A fost şi azi (la exact o lună de la cutremurul catastrofal din 11 martie) cutremur de 7,1 grade pe scara Richter în Japonia (e ciudat, de la o vreme japonezii revin asupra gradelor cutremurelor ce au loc la ei acasă, le scad), dând iar dreptate „astroloagelor” noastre, care ne-au tot avertizat că aglomerarea de „planete” într-o zodie sau alta produce cutremure. N-or fi având şi japonezii „astroloage”, care să le atragă atenţia? Sigur, oamenii de ştiinţă (inclusiv cei japonezi, din nefericire) au alte păreri, în nici un caz nu cred în asemenea bazaconii ale hărţii ...

Un telefon de la Ion Mureşan, pe seama premiilor şi a caracterului. Lui Tudor Cicu: nu luaţi în tragic ce scriu eu aic

31 martie 2011 8 0

Joi, 31 martie 2011. Pe 4 martie scriam aici, în titlu: „Toate premiile la Poezie în acest an se duc spre marea vedetă Ion Mureşan”. Am avut dreptate (sunt totuşi un cunoscător al vieţii literare româneşti şi al moravurilor scriitoriceşti) – a mai rămas de luat Premiul USR, îl va primi şi pe acesta Ion Mureşan la Târgul Bookfest, în mai (are în ambele jurii numai prieteni, în acest caz succesul e asigurat). Sigur, în afara premiilor judeţene şi ale tuturor manifestărilor literare din ţară „şi de peste hotare”. Glumesc? Am mai scris, mai scriu o dată: îmi scot pălăria ...

Nu poţi să ai dreptate dacă nu eşti liber. Nu poţi fi liber dacă nu spui adevărul. Daniel Cristea Enache şi Nichita

9 martie 2011 12 0

Miercuri, 9 martie 2011. După 13 zile de boală (în care n-am ieşit din casă), am ieşit în această seară afară, la o preumblare rapidă – deşi am avut şi înainte să ies probleme, acelaşi vertij care mă omoară. N-am fost în stare nici azi să merg la un doctor, la un spital. Îi mulţumesc lui Octavian Mihăescu pentru comentariile de ieri (vă invit să le recitiţi, dacă le-aţi citit, chiar merită; sufletul tânjeşte după asemenea mărturisiri ale celor „îmbunătăţiţi”), ele pot ţine loc de rugăciuni, sfaturile sale sunt valabile oricăruia ajuns la ananghie la un moment dat, bolnav... Am ...

Cu urări de împrimăvărare şi iubire. De ce tace electoratul înşelat al PDL-Boc-Băsescu. Salariaţii, la mila Domnului

8 martie 2011 4 0

Marţi, 8 martie 2011. De Ziua Femeilor, premierul Boc a anunţat asumarea guvernamentală pe noul Cod al Muncii (cerut, s-a aflat între timp, pe şest, de FMI; acel FMI compromis în lumea în curs de dezvoltare, care continuă experimentele pe români, profitând de oportunismul, incompetenţa şi iresponsabilitatea conducerii României, în frunte cu Băsescu-Boc; nu mai pun la socoteală lipsa de demnitate a PDL). Bineînţeles, femeile vor fi cel mai afectate de acest Cod al Muncii – dar nu se scoate o vorbă. După ce s-a făcut totul să se aleagă praful de vechimea la locul de muncă (vechimea nu mai ...

Din 4 martie 2011 începe depresia colectivă, ne pregătim astral pentru apocalipsa din 2012? Opera nu depinde de USR

27 februarie 2011 8 0

Duminică, 27 februarie 2011. Culcat la ora 7, dimineaţă, crezând că mi-am mai revenit peste noapte, m-am repus pe picioare la fel de dărâmat pentru a scrie câteva versuri de mână, după care m-am culcat la loc, sfârşit (acum mă dor şi plămânii, aşa că mă tem să mai tuşesc, dar nu pot să opresc strănuturile consecutive, mă simt tare amărât; nu mai pun la socoteală că-mi curge nasul şi acum asud în pat, nu mai tremur de frig; oftez). Aşa că am dormit întreaga zi, nu mai găsesc timp pentru nimic. Dacă eu sunt bolnav acasă (şi nu contează, chiar ...

Al treilea război mondial – islamişti contra Occidentului. Neculpabilizat, lui Groşan i se pare o joacă tot ce i se întâmplă

30 ianuarie 2011 4 0

Duminică, 30 ianuarie 2011. Ieri scriam aici de gândirea pozitivă obligatorie, care naşte monştri (această gândire pozitivă obligatorie e trimisă pe cap românilor, după Revoluţie, de modelul occidental al corectitudinii politice, adoptat oficial de mai-marii lumii; Octavian Mihăescu susţine la comentariile sale de ieri, de aici, vă invit să le citiţi, chiar dacă sunt lungi, că de vină e curentul spiritual venit din Occident, New Age, el vrea să ne şteargă memoria critică şi gândirea negativă; mi-a amintit, în alt plan, urmărit mai jos, că şi New Age susţine că „Anul 2012 este din ce în ce mai mult interpretat ...

A început al treilea război mondial? După calendarul vechi, azi suntem în 11 a 11-a! Suntem asistaţii lui Dumnezeu

23 noiembrie 2010 4 0

Marţi, 23 noiembrie 2010. Să ne ferească Dumnezeu! Nu vreau să fiu mai prăpăstios decât sunt. Să reţinem ziua de azi, nu e deloc exclus să fi început al treilea război mondial! Coreea de Nord a deschis focul cu 200 de tiruri de artilerie asupra unei insule sud-coreene, sunt anunţaţi, la prima evaluare, doi soldaţi sud-coreeni morţi şi 20 de răniţi, inclusiv civili, zeci şi zeci de clădiri au fost incendiate, Coreea de Sud a răspuns cu 80 de tiruri de artilerie (cine ştie câţi morţi şi răniţi a avut Coreea de Nord în urma acestor tiruri de artilerie; probabil că ...

Poetul Aurel Dumitraşcu ar fi împlinit azi 55 de ani. Un an de la dispariţia lui Puiu Siru. Un super-comentariu de Ion Lazu

21 noiembrie 2010 11 0

Duminică, 21 noiembrie 2010. Stau cu ochii în gol şi la 21.15, mi-e greu să scriu, au trecut 45 de minute, am făcut orice altceva numai n-am scris (am vorbit la telefon, şi n-am avut veşti care să mă liniştească, m-am plimbat dintr-o cameră în alta). Azi, 21 noiembrie, poetul Aurel Dumitraşcu din Neamţ (Borca, locul naşterii, unde are şi mormântul) ar fi împlinit 55 de ani. A murit acum 20 de ani, în 16 septembrie, n-a apucat să se bucure de „postcomunism”. Un poet optzecist important, „mutat la Domnul” la 35 de ani. Figura energic-luminoasă a lui Aurel Dumitraşcu ...

Am scăpat viu, lansarea la Pe prag a fost o minune, pe care n-o merit. Cum mă judecă Larissa Danilov din clasa a 9-a

20 noiembrie 2010 17 2

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010. Am scăpat viu. Lansarea volumului „Pe prag” (după ora 14, la standul Editurii Polirom / Cartea Românească, la Târgul Gaudeamus) a fost pentru mine o minune nesperată, pe care n-o merit. Îmi pare rău că m-am pierdut la finalul ei, cu cât îmbătrânesc, din păcate, cu atât mă prostesc. Emoţional, exact când mă aştept mai puţin mă prăbuşesc. Daniel Cristea Enache (gazdă din partea Editurii Polirom / Cartea Românească, moderator şi prezentator), văzându-mă că-mi notez din ce spun criticii şi eseiştii Carmen Muşat şi Paul Cernat, m-a dat de gol că de aceea îmi notez, fiindcă ...

Premiile revistelor literare, bine venite. Premii ale revistei Contemporanul pentru trei critici. Şi o diplomă de onoare

3 noiembrie 2010 20 0

Miercuri, 3 noiembrie 2010. Pentru scriitori e încurajator să primească premii ale unor reviste, chiar dacă li se acordă din politeţe sau fiindcă e colaborator al acestor reviste, ele îi susţin moral. Toate revistele literare din ţară care se respectă acordă premii anuale – după ce criterii, ştiu cei din redacţie (în principal, premiile sunt acordate de redactorii-şefi sau directorii revistelor; e adevărat, dacă nu eşti în graţiile lor, nu vei primi niciodată nici un premiu). Regula e să fie premiată valoarea, dar ştiţi cum e, sunt valori şi valori (întărite de prietenie şi bună-credinţă şi slăbite de duşmănie sau ...

Lidia Obeadă vrea să-mi deschidă o casă memorială. Băsescu dă în continuare indicaţii. O manifestare originală

1 noiembrie 2010 5 0

Luni, 1 noiembrie 2010. Am parte de încurajări ieşite din comun de la un ofiţer angajat la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care e îndrăgostit de scriitori – o tânără doamnă, Lidia Obeadă. Fostul meu coleg de redacţie la revista Viaţa Românească, poetul Aurelian Titu Dumitrescu, a intermediat proiecte literare la care aveam să particip şi eu, invitat de doamna Lidia Obeadă. Când îmi e greu, Lidia Obeadă îmi dă telefon, simţind că am probleme (nu o dată citind paginile mele de jurnal online, aici) şi mă asigură că nu trebuie să mă prăbuşesc, fiindcă sunt cititori pe ...

Demisia parlamentarilor opoziţiei ar declanşa alegeri anticipate. Poetul Vasile Baghiu şi revista Antiteze. Diplome

28 octombrie 2010 8 0

Joi, 28 octombrie 2010. Mă deranjează teribil neputinţa opoziţiei parlamentare în faţa trecerii legilor organice prin responsabilitate guvernamentală (premierul Emil Boc şi miniştrii lui profitând de faptul că au o majoritate parlamentară PDL-UDMR-UNPR-independenţi-alte minorităţi). Ultima lovitură în acest sens a fost dată azi, cu Legea Educaţiei. Lăsându-se impresia că au acaparat viitorul, că nu numai Băsescu face ce vrea, ci şi Boc şi PDL fac exact ce doresc muşchii lor, sfidând România şi românii. E deja de neînţeles de ce s-a ajuns la această situaţie inadmisibilă, ca Băsescu şi Boc să terorizeze efectiv Parlamentul, să oblige opoziţia parlamentară să părăsească ...

Subconştientul încearcă să-mi mai moaie singurătatea, primesc telefoane de la poeţi (unul m-a supărat, îl ţin la secret)

24 octombrie 2010 5 0

Duminică, 24 octombrie 2010. Mă complic mental tot mai rău. Când urlă în mine singurătatea şi-i atrag atenţia subconştientului că nu mai pot, subconştientul ia măsuri şi-i pune (probabil prin telepatie) pe câte un scriitor să-mi telefoneze să mă mai întrebe ce mai fac. Nu de alta, dar ce s-ar face subconştientul (ajuns un parazit în propriu-mi organism) dacă mi-aş pierde minţile în secret, în singurătate? Aşa că am mai schimbat o vorbă, să nu tac (de fapt, i-am întrebat pe ei ce mai fac). Dar aseară, când scriam aici, am primit „o lovitură de măciucă în moalele capului” de ...

A mai murit un scriitor pe scara de bloc, locuia deasupra apartamentului meu: Ion Covaci. SSB împarte premii anuale

16 octombrie 2010 5 0

Sâmbătă, 16 octombrie 2010. Trăiesc zile de imbecilizare, am parte de evenimente personale sărite de pe fix. Scriam ieri şi alaltăieri de cârciuma de sub apartamentul meu, care a deschis o gură a infernului (eu stau la etajul I, plus mezanin). Azi aflu că imediat deasupra apartamentului meu, la etajul II, a murit scriitorul şi traducătorul Ion Covaci! A murit în spital săptămâna trecută şi a fost înmormântat când eu eram la Suceava, la Festivalul Labiş. Nu pot să cred: ce coincidenţă funestă, plecat fiind eu la Suceava la „Labiş-75”: fratele lui Ioan, Aurel Covaci (fratele mai mare al lui ...

Şedinţa Consiliului USR: probleme cu banii, resemnare. Preşedintele N. Manolescu caută un nou sediu pentru USR

24 septembrie 2010 1 0

Vineri, 24 septembrie 2010. Azi, şedinţă trimestrială la Consiliul USR – cei aleşi de breaslă să-i reprezinte (pe gratis) au fost chemaţi la ora 9 la Sala Oglinzilor, la Casa Monteoru. S-ar putea să fie ultima oară când ei mai vin aici, Primăria Capitalei n-a făcut recurs, Casa Monteoru a intrat în posesia moştenitorilor, se aşteaptă ordinul de evacuare a sediului USR din ea (ordin care se obţine în urma unui alt proces, el nu mai poate fi amânat). Am aflat că avocata moştenitorilor Casei Monteoru a fost jurist patru ani la primăria Capitalei – şi nu e greu de ...

S-a pornit un război din senin. Alte două incidente curioase. Un poem virulent de Cezar Ivănescu

21 iunie 2010 2 0

Luni, 21 iunie 2010. Inflamarea emotivă a comentariilor pe seama cazului Cezar Ivănescu de pe paginile mele de jurnal online de ieri şi alaltăieri mă îngrijorează sincer. S-a trecut la jigniri, insulte, calomnii, cuvinte triviale la adresa mea, total gratuite, aberante (aviz amatorilor, toate comentariile de acest gen iau automat drumul gunoiului; îl rog şi pe această cale pe Victor Roncea, incapabil de dialog civilizat, să mă scutească, nu mă interesează isteriile lui, are unde să mă terfelească, pe blogul lui, în faţa oglinzii intitulate „Scuipaţi aici”, la fiţuica de perete Curentul sau la curtea preşedintelui Băsescu). Nu mai răspund ...

Spuneţi Tatăl Nostru. Memorialul scriitorilor încarceraţi nu mai poate fi ridicat în faţa Casei Monteoru

5 mai 2010 7 0

Miercuri, 5.05.2010. Un vrăbioi ciripea trist pe o creangă, părăsit de vrăbiuţă… Dar aşa de trist, că mi se rupea mie inima, mi-a spus Doina. Dar de ce era aşa trist? Ce, s-au terminat vrăbiuţele? E plină lumea de vrăbiuţe, ar trebui cineva să-l trezească la realitate. Alo, vrăbioiul care ciripeşti atât trist? Mă auzi? Vino-ţi, domnule, în fire, a venit primăvara, sângele curge mai repede în toate vrăbiuţele, nu numai în vrăbiuţa care te-a părăsit pe creangă! Ia uită-te în jur mai bine… Priveam, de pe malul lacului din Parcul Carol la vrăbiuţele (fiecare copac avea vrăbiuţe) care se ...