Înalta Poartă de la Bruxelles a primit tribut de la Băsescu (și de la PDL) să îngenuncheze România? Degeaba, românii nu-l mai vor pe Băsescu! Ruptură: APLER și ARPE

13 iulie 2012 11 0

Vineri, 13 iulie 2012. Lupta politică se ascute. Iar eu nu știu cât am să mai rezist. Președintele interimar al țării, Crin Antonescu, slavă cerului, a dat în această seară peste nas Înaltei Porți de la Bruxelles, amintindu-i că suntem un stat suveran (umilirea României e inadmisibilă, într-o Uniune Europeană în care statele membre ar trebui să fie egale în drepturi, nu unul să fie colonie și altul stăpân): Legile României se fac în România, în conformitate cu Constituţia, supuse controlului de constituţionalitate ale Curţii Constituţionale, dar se fac de Parlament şi, în cazuri speciale, de Guvern. Legile care respectă ...

Sper să fie neîntemeiată temerea mea irațională că Răul cel Mare (președintele Băsescu) nu poate fi suspendat. ICR stalinist și uzurpare APLER. Recital în Parc. Niște OZN-uri

4 iulie 2012 19 0

Miercuri, 4 iulie 2012. Slavă cerului, a venit și promisiunea cea mare – aceea a suspendării președintelui Traian Băsescu! Nu mai speram. Să fiu sincer, nici nu pot să cred că va fi dus până la capăt un asemenea demers. Fiindcă o fiară rănită, cum e Băsescu, e periculoasă… Am asistat fără să vreau la discursul lamentabil al lui Moș Teacă (nu merită să-mi încarc memoria cu numele lui), pro-Băsescu și pro-clientela lui politică din PDL (e prieten cu Monica Macovei-cea-exaltată, cum îi spunea azi Victor Ponta), ambasador al SUA, care va fi în curând retras, trezindu-se vorbind de Ziua ...

Să dea Dumnezeu să demisioneze premierul Ponta și să fie declanșate alegerile parlamentare anticipate. Ministru al Inculturii de Vasile Andru. La conacul din Joldești

28 iunie 2012 20 0

Joi, 28 iunie 2012. Premierul Victor Ponta a trecut cu bine testul Consiliului European, „a intrat în tablou” alături de mai-marii Uniunii Europene, îl are prieten inclusiv pe președintele Parlamentului European, care a declarat imprudent: Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și-a declarat joi susținerea pentru premierul Victor Ponta, spunând că-i este un vechi prieten, astfel că nu are nicio îndoială cu privire la integritatea prim-ministrului, chiar dacă a ignorat decizia CCR. Schulz a fost întrebat ce părere are despre statul de drept într-o țară în care premierul nu respectă decizia unei Curții Constituționale. (mai mult…)

Un punct de vedere elitist: Angela Marinescu. Bietul Adrian Năstase, așteaptă arestarea lui Traian Băsescu. Natură moartă cu iluzii de Paul Spirescu. Juriu și premiați

25 iunie 2012 18 0

Luni, 25 iunie 2012. Am primit telefoane pe ton imperativ de la Angela Marinescu – să scrii așa pe blogul tău, să se știe: că Adrian Năstase este un fătălău și că Victor Ponta este un rahat cu perje. Iar Crin Antonescu este chintesența dintre un fătălău și un rahat cu perje. Vă dați seama, numai n-am zis, în poziție de drepți: să trăiți, am înțeles! Mi-a dictat și începutul titlului de azi. Am consemnat cu sfințenie ce mi-a transmis marea poetă (cu care mă cert adeseori la telefon, ea fiind un fan al lui Băsescu și al PDL, iar ...

Fac în continuare o comparație cu ce scriam și gândeam în anul 2000-al-apocalipsei anunțate și neîntâmplate. Programul Zilelor Eminescu, ediția iunie 2012

13 iunie 2012 13 0

Miercuri, 13 iunie 2012. Încerc să mă distanțez iar de actualitate. Dacă s-a ivit ocazia, de ce să stau acasă? Deși nu e mare scofală, odată ce nu plec departe de mine însumi, oriunde m-aș tot duce. Rămân în același regim al nemulțumirii și al neîmplinirii. Fac o comparație cu cele scrise și… gândite în anul 2000-al-apocalipsei-anunțate (și neîntâmplate), dacă mai sunt valabile, amendând în anul actualei apocalipse anunțate pentru 2012, ce a evoluat sau involuat, sau cum a evoluat sau involuat, în bine sau în rău, atrăgând atenția asupra relativismului vieții literare de la noi. (mai mult…)

Din postul Paștelui în postul Crăciunului (acum vine și Moș Nicolae). Cine dintre nemuritori a mai conferențiat. Poeți de poeți

5 decembrie 2011 1 0

Luni, 5 decembrie 2011. Mulțumesc îndatorat celor ce ne susțin moral, felicitările la adresa zilei de naștere a Doinei Popa, de ieri, de aici sunt un semn nobil de solidaritate peste timp și spațiu, într-o istorie de compatibilități (sau atingeri energetice). Suntem veniți, ai impresia, pe lumea asta în vizită de inițiere. E o minune, pentru o clipă, să găsești înțelegere înlăuntrul acestei istorii comune a noastră, a unor singuratici în particular. (mai mult…)

O mare poetă, Angela Marinescu a refuzat Premiul Academiei! Mai bine nu aflam motivul. La lansarea Poemului singur

28 noiembrie 2011 13 0

Luni, 28 noiembrie 2011. Am aflat peste zi, cu totul întâmplător, „pe surse” (cum se spune), că Angela Marinescu (o mare poetă) a refuzat Premiul Academiei pentru Poezie (intitulat „Mihai Eminescu”)! Tocmai frunzăream volumul „Angela Marinescu –70” (coordonat de Un Cristian; care semnează cu litere mici, de fapt; pe numele lui, Cristian Cozma), apărut la Editura Paralela 45, cu semnături și texte nonconformiste în el, conceput extraordinar (în 11 părți, cu „Autoportret”, ”Portret”, „Interviu” și Cronică”, dacă aveți ocazia, vă invit să-l citiți, e cu totul aparte). (mai mult…)

Noua poezie nouă, antologia lui Dumitru Chioaru, lansată la Târgul Gaudeamus: avem cel puțin 80 de poeți postmoderni. 5 în 1

25 noiembrie 2011 3 0

Vineri, 25 noiembrie 2011. Am fost azi la Târgul de carte Gaudeamus, la Pavilionul central Romexpo (Piața Presei Libere). Las la o parte specificul acestei ediții, cu Italia invitată de onoare. Personal, nu sunt interesat nici de faptul că Ambasada Franței la București organizează evenimentul „Degustation Litteraire”. Vin să văd noutăți editoriale (carte beletristică originală românească) și să cumpăr traduceri apărute cu ani în urmă, între timp ieftinindu-se cărțile, să mai strâng mâna vreunui scriitor pe care cu altă ocazie nu-l întâlnesc… (mai mult…)

Câte ceva și despre mediocritate și impostori în lumea literară postmodernă: a doua zi la Bistrița, la Rondul de noapte

5 iulie 2011 2 0

Marți, 5 iulie 2011. Tot ziua a doua a Rondului de noapte (intitulat „Întoarcerea poeziei”), la Bistrița. Organizatori: criticul de artă Oliv Mircea și poetul Mircea Măluț. Invitați pe afiș: Ioan Moldovan, Traian Ștef, Romulus Bucur, Viorel Mureșan, Mircea Petean, Daniel Corbu, George Vasile Dâncu, Aurel Ștefanachi și cel ce scrie aceste rânduri. Invitat special Ion Bogdan Lefter (care a venit și l-a lansat pe Mihai Dragolea). La eveniment, scrie tot pe afiș, participă scriitorii bistrițeni: Virgil Rațiu, David Dorian, Alexandru Cristian Miloș, Adriana Rodica Barna, Victor Știr, N. Bosbiciu. În sală au fost prezenți cei din echipa revistei Mișcarea ...

La Suceava. Un poet să fie întâi profet în țara lui și abia apoi să-și dorească să fie tradus în străinătate. Laureații CNP-2011: Lucian Vasiliu și Radu Vancu

17 iunie 2011 19 0

Vineri, 17 iunie 2011. Sunt azi la Suceava. La a doua zi a Congresului Național de Poezie (ediția a IV-a; să nu uit, lucrările acestui CNP se țin la doi ani). Scriu aici din altă cameră de hotel (intitulat Continental), din Suceava. De la Botoșani s-a plecat în autocare după ora 11 la Suceava. Regret enorm că n-am găsit timp să mă închin la Biserica Sf. Ioan (sau măcar la Biserica Sf. Nicolae, din fața hotelului unde sunt cazat; stă mai mult închisă). Unii dintre invitați au plecat acasă la prânz (Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu, Nicolae Sava, Emil Nicolae, ...

A treia zi la Botoșani, au început lucrările celui de-al 4-lea Congres Național de Poezie. Rezultatele Concursului Porni Luceafărul, ediția… XXX

16 iunie 2011 0 0

Joi, 16 iunie 2011. A treia zi la Botoșani, vin la ora 22.15 să scriu aici, ”în direct”, din aceeași cameră de hotel, pe laptopul fiului. Azi a început al IV-lea Congres Național de Poezie-CNP (mâine el își va continua lucrările la Suceava). Se respectă strict programul organizatorului Gellu Dorian. Au sosit azi și Carmen Veronica Steiciuc (ea e organizatoarea de la Suceava), Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorghe (întors special din  Algeria), Vasile Spiridon, Dan Coman, Marin Malaicu Hondrari, Șerban Axinte (îi cer scuze, inițial l-am trecut Eugen aici), Ștefan Manasia, Vasile Leac, Valentin Talpalaru, Liviu Pendefinda (ne-a împărțit revista lui ...

Tineri care nu mai au răbdare. Un PS al Aurei Christi şi o anchetă pe seama revistelor care merită să fie sprijinite

10 septembrie 2010 5 0

Vineri, 10 septembrie 2010. Sunt tulburat, asist fără să vreau la o dramă, uitându-mă pe fereastră în spatele blocului în care locuiesc. De două zile se adăpostesc sub cerul liber mai mulţi tineri, bărbaţi şi femei, între ei trei perechi, cred – au apărut brusc. Iniţial am crezut că s-au adăugat aurolacilor (despre care am mai scris aici, în frunte cu „Florin”, cel ce se taie cu lama când se supără, când intră în criză, când se urcă pe blocul de nouă etaje şi ameninţă că se sinucide dacă nu e lăsat de poliţie în pace, să trăiască sub cerul ...

Manolescu: „Pe mine să nu mă lauzi!”. Breban: „Eu vă părăsesc dacă”… Vosganian a tot bălmăjit-o

11 iunie 2010 6 0

Vineri, 11 iunie 2010. Insuportabilă arşiţă, azi am făcut o baie de sudoare într-un autobuz ultimul răcnet Mercedes (cumpărat de primarul Adriean Videanu fără aer condiţionat, tâmpit cum e, să facă o economie, cică; las la o parte comisionul primit de el pentru comandă) supraaglomerat, la prânz, când traficul e blocat – şi n-am mers decât trei staţii (mai bine le făceam pe jos, dar soarele te năuceşte), am mers de la Aviatorilor (la care am sosit cu metroul) la Palatul Expoziţional, la Piaţa Presei Libere, am strâns din dinţi, la coborâre eram leoarcă. Am mers la Târgul internaţional de ...

Întoarcerea acasă. Generaţia ’80 din literatura română contează prin individualităţile ei

2 iunie 2010 0 0

Miercuri, 2 iunie 2010. Am revenit azi acasă (mai exact astă noapte / dimineaţă, la ora 2), la Bucureşti, întors de la Buzău – de la a patra zi a Festivalului Internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares” (desfăşurat la Galaţi şi Brăila în primele trei zile; în a patra zi el a continuat la Buzău). Ieri am plecat din Galaţi, unde eram cazaţi, la Buzău – trecând la „componenta turistică a Festivalului”, conform organizatorului, poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei USR Galaţi-Brăila. La Buzău am fost preluaţi oficial de publicistul şi scriitorul Gheorghe Petcu (autor de cărţi de un lux incredibil), ...

Revelarea Triunghiului Magic din Parcul Copou – „pe bune”

8 mai 2010 2 0

Sâmbătă, 8 mai 2010. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Reintru în povestea adevărată din Parcul Copou din Iaşi, fiindcă lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum le-am redat eu aici cu domnişoara A, de la Alfa (şi nici cum le-a redat Nichita Danilov mai apoi, inventând un personaj Beta). De când a devenit personaj aici, domnişoara A (Alfa) are insomnii, „pe bune”. Fiindcă somniferele care se găsesc în farmaciile din România o turtesc (doarme şi două zile din cauza lor, iar după ce se trezeşte doarme pe picioare), i-am propus să dizolve pastila în apă, eventual mai pune ...

Sânge pe mâini, vorbind singuri. Balaurul din iaz. Cazare pe Strada Grigore Vieru

31 martie 2010 3 0

Miercuri, 31 martie 2010. Sacrificarea ortodocşilor ruşi făcută de sinucigaşi musulmani (transformaţi în bombe vii), zilele acestea, au intrat şi ele în vederile lui Dumnezeu, în predestinare? Că nu ajung milioanele de miei sacrificaţi în Săptămâna Patimilor… Dacă n-aş fi credincios, aş atrage atenţia că Dumnezeu Atoateţiitorul are atâta sânge pe mâini, că n-ar trebui să mai mire pe nimeni răstignirea anuală a Fiului Lui. Vărsarea de sânge a civililor nevinovaţi umple de milenii Cupa Graalului, are vreun sens? Morţii ar putea ridica o piramidă până la cer, să afle răspunsul. (mai mult…)

Aşa e la scriitorii români, dacă nu intri într-o gaşcă, eşti izolat

30 martie 2010 3 0

Marţi, 30 martie 2010. Am reuşit să ies din Bucureşti pentru trei zile – invitat la Iaşi la „Sărbătoarea Poeziei”, de Buna Vestire, de poetul Daniel Corbu (cel ce a organizat această manifestare, ajunsă la a XVII-a ediţie, iniţiată de poetul Lucian Vasiliu). Manifestare patronată de Muzeul Literaturii Române Iaşi, muzeu condus după Revoluţie de Lucian Vasiliu, care de câţiva ani s-a stabilit la Vila N. Gane, redactor-şef al revistei Dacia Literară, pe care tot el a reînviat-o. (mai mult…)

Câte ceva despre patimile legate de Casa Monteoru, sediu al USR

29 martie 2010 10 0

Luni, 29 martie 2010. A început Săptămâna Patimilor. Încerc să scriu aici liber de orice constrângere, fie ea şi sentimentală. Şi să fiu sincer până la capăt. Cine mă cunoaşte, ştie că nu mă impresionează nici o ameninţare, singura frică o am faţă de Dumnezeu (care mă pune nu o dată în faţa unor fapte împlinite, fără să le fi înţeles sensul, de ce s-au întâmplat, ce pildă stă în spatele lor). Cazul pierderii sediului Uniunii Scriitorilor din România (USR), Casa Monteoru, din Calea Victoriei 115, văd că a deschis o dezbatere publică, binevenită, care ar trebui să-i pună pe ...

Buna Vestire, la Iaşi

25 martie 2010 1 0

Joi, 25 martie 2010. Buna Vestire. A fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară, Maria şi i-a făcut cunoscută o Bună Vestire. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus”. Asta s-a întâmplat într-o zi de 25 martie? E curioasă convenţia bisericească – te derutează socotelile făcute cu fix nouă luni, câte îi trebuie unei femei să nască, după ce a fost stabilită ziua de naştere a ...