Sper să fie neîntemeiată temerea mea irațională că Răul cel Mare (președintele Băsescu) nu poate fi suspendat. ICR stalinist și uzurpare APLER. Recital în Parc. Niște OZN-uri

4 iulie 2012 19 0

Miercuri, 4 iulie 2012. Slavă cerului, a venit și promisiunea cea mare – aceea a suspendării președintelui Traian Băsescu! Nu mai speram. Să fiu sincer, nici nu pot să cred că va fi dus până la capăt un asemenea demers. Fiindcă o fiară rănită, cum e Băsescu, e periculoasă… Am asistat fără să vreau la discursul lamentabil al lui Moș Teacă (nu merită să-mi încarc memoria cu numele lui), pro-Băsescu și pro-clientela lui politică din PDL (e prieten cu Monica Macovei-cea-exaltată, cum îi spunea azi Victor Ponta), ambasador al SUA, care va fi în curând retras, trezindu-se vorbind de Ziua ...

Un punct de vedere elitist: Angela Marinescu. Bietul Adrian Năstase, așteaptă arestarea lui Traian Băsescu. Natură moartă cu iluzii de Paul Spirescu. Juriu și premiați

25 iunie 2012 18 0

Luni, 25 iunie 2012. Am primit telefoane pe ton imperativ de la Angela Marinescu – să scrii așa pe blogul tău, să se știe: că Adrian Năstase este un fătălău și că Victor Ponta este un rahat cu perje. Iar Crin Antonescu este chintesența dintre un fătălău și un rahat cu perje. Vă dați seama, numai n-am zis, în poziție de drepți: să trăiți, am înțeles! Mi-a dictat și începutul titlului de azi. Am consemnat cu sfințenie ce mi-a transmis marea poetă (cu care mă cert adeseori la telefon, ea fiind un fan al lui Băsescu și al PDL, iar ...

Avem doi ani ai apocalipsei, 2000 și 2012, ce facem cu ei? Acolo unde optzeciştii au preluat puterea şi au sfinţit locul. Vreau altă realitate, de Constantin Iftime

14 iunie 2012 12 0

Joi, 14 iunie 2012. Aceeași absență cotidiană și azi, stau deoparte – poate așa-mi mai încarc bateriile. Avem doi ani ai apocalipsei, 2000 și 2012, ce facem cu ei? Eu încerc să exploatez, în timp, aici, comparațiile și să intervin în paranteze, în text, cu Note LIS-2012, să atrag atenția asupra realităților în schimbare. E interesantă de văzut și distanța în timp pe care o ai pentru un eveniment public sau o aventură literară personală. Continui, așadar Administratorii puterii literare din anul 2000 (am început ieri, aici, acest text) - să vedem ce a urmat în ultimii 12 ani, pe ...

Fac în continuare o comparație cu ce scriam și gândeam în anul 2000-al-apocalipsei anunțate și neîntâmplate. Programul Zilelor Eminescu, ediția iunie 2012

13 iunie 2012 13 0

Miercuri, 13 iunie 2012. Încerc să mă distanțez iar de actualitate. Dacă s-a ivit ocazia, de ce să stau acasă? Deși nu e mare scofală, odată ce nu plec departe de mine însumi, oriunde m-aș tot duce. Rămân în același regim al nemulțumirii și al neîmplinirii. Fac o comparație cu cele scrise și… gândite în anul 2000-al-apocalipsei-anunțate (și neîntâmplate), dacă mai sunt valabile, amendând în anul actualei apocalipse anunțate pentru 2012, ce a evoluat sau involuat, sau cum a evoluat sau involuat, în bine sau în rău, atrăgând atenția asupra relativismului vieții literare de la noi. (mai mult…)

Sfânta Treime, Lună Plină, tranzitul planetei Venus peste Soare, noi cutremure de suprafață, nimic neobișnuit? Cântec de Rusalii de Șerban Foarță. Premiile Antares

4 iunie 2012 15 0

Luni, 4 iunie 2012. A venit și 5 iunie, de care trebuia să ne temem, scriitorul Octavian Mihăescu din Germania (dispărut de la o vreme) avertizându-ne aici, la Comentarii, că ar putea avea loc marele cutremur în România, batem în lemn. Vă dați seama, am controlat astronomia (și astrologia) și am aflat că mâine noapte, după ora 1:05 (ora României; până la 7:55), planeta Jupiter va trece printre Pământ și Soare, sau planeta Venus va trece prin fața Soarelui (și pe Soare se va vedea un punct negru): „Planeta Venus fiind măricică o să se vadă cu ochiul liber, ca ...

Avem o ciclicitate de 10 ani pentru seisme de 6 grade și alta de 60 de ani la marile cutremure. În 1977 mişcarea Goma a depăşit competenţa Securităţii, scrie Ion Simuț

30 mai 2012 15 0

Miercuri, 30 mai 2012. Se apropie un mare cutremur de România? Peste 60 de replici s-au inregistrat, miercuri dimineata, in zona Emilia-Romagna din Italia, zona afectata de cutremurul in urma caruia si-au pierdut viata, marti, 17 persoane… Seismul de marti dimineata, produs la ora locala 09:02, la o adancime de 9,6 kilometri, a avut magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, informeaza USGS. El a avut loc la 40 de kilometri de Bologna. După ce ieri „un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs in vestul Bulgariei, marti, la o saptamana dupa ce regiunea a fost ...

Dintr-un avânt creator specific României (cotropite de poeţi), poeţii şi-au redescoperit vocaţia şi au publicat volume de proză. Inconformiștii sunt reduși la tăcere

28 mai 2012 37 0

Luni, 28 mai 2012. Încă șase zile de retragere din actualitate, așadar. Cum spuneam și ieri și alaltăieri aici, experimentez: încerc să compar în timp percepțiile mele publice – dacă s-au dovedit greșite și, eventual, ce schimbări radicale au avut loc în timp. Aflat în plin an al apocalipsei din 2012. De exemplu, cum vedeam în anul apocalipsei din anul 2000 situația prozei din România, „privire din avion” – sub titlul Despre proza noastră “necompetitivă”. Închei acest text al meu împărțit în trei: (mai mult…)

O nouă diversiune: cu Ponta propus premier de către Băsescu. Parcul Carol azi. Partea spirituală a Postului. Fluviul amăgirilor

18 martie 2012 3 0

Duminică, 18 martie 2012.  Vin iar întârziat la computer, la ora 22.30 – nu-mi vine să cred ochilor, Doina mă cheamă la televizor, a dat pe B 1 TV și a văzut pe „burtieră”: că Băsescu i-ar fi propus lui Victor Ponta să fie premier, la consultările din 6 februarie de la Palatul Cotroceni! Dar Ponta n-a dat nici un răspuns… Comedia e că , dacă ar fi să ne luăm după Băsescu, atunci liderii PDL au fost de acord să vină Ponta premier (după demisia premierului Boc)! Ponta dezminte în această seară prostia lui Băsescu. Trăim în plin absurd. ...

Invidie a femeilor fără flori, de 8 martie? Postesc și eu în fiecare zi până la Paști, luând exemplul amicilor. ”Eu nu vreau să trăiesc, vreau să citesc”

8 martie 2012 4 0

Joi, 8 martie 2012. Am fost melancolic azi, ieșit cu metroul, dus la redacția Viața Românească: am văzut femei (fete) fericite, unele cu un braț de flori, altele cu un fir. O femeie cu o floare în mâini iese în evidență. Sigur, am citit și invidia femeilor (fetelor) fără flori… A trecut și sărbătoarea „internațională” de azi. Am făcut și eu cadouri, cum m-am priceput. Dar am fost nemulțumit că mi s-a dat mâncare de post, constatând că 8 martie cade în zilele Marelui Post? Ce masă festivă poate fi asta de post. Apropo, am fost „șocat” să descopăr marți, ...

Lui Traian Băsescu i s-a înmânat demisia din partea protestatarilor, a refuzat să o semneze. Față în față cu Mircea Mihăieș la Consiliul USR

7 martie 2012 11 0

Miercuri, 7 martie 2012. Ce panaramă de președinte de țară avem (care se crede și premier; mai mult ca oricând se dă de gol ambiția lui de a fi premier în regim Putin): a anunțat azi că pe 1 iunie statul român (reprezentat de măria sa, Traian Băsescu) va găsi bani să dea românilor salariile întregi (tăiate tot de Băsescu din 2010 cu 25 la sută) – ciudat, n-a pomenit nimic de pensii. Cu câteva zile înainte de alegerile locale, românii vor avea ocazia să voteze cu binefăcătorii din PDL-UNPR-UDMR, care i-au sărăcit programat. Cât cinism! (mai mult…)

După a 52-a zi de proteste pașnice, ca și în 1990, s-a trecut la represalii. Ce ne facem cu proștii? Admirabila prințesă civică. Lansarea Carnetelor maro

6 martie 2012 8 0

Marți, 6 martie 2012. Coincidență: exact în ziua în care s-au împlinit cele 52 de zile ale Pieței Universității din acest an (egalând cele 52 de zile de proteste non-stop din 24 aprilie-13 iunie 1990), Jandarmeria a trecut la represalii! De neimaginat: au arestat-o pe protestatara Brianna Caradja (chiar prințesa; admirabilă conștiință civică) de trei ori într-o singură zi! Împreună cu liderul protestelor din 2012, Claudiu Crăciun (și alte zeci de protestatari)! În condițiile în care amândoi s-au întors la locul protestului, a treia oară au fost amenințați cu dosar penal (de primele două dăți, au fost amendați cu 500 ...

Ce mai rămâne din cei intrați în nepăsarea cosmică. O succesiune de ghinioane în viața unui mare scriitor. Final de Gală

8 decembrie 2011 15 0

Joi, 8 decembrie 2011. Continui ce am început ieri, legat de destinul insuportabil al lui Ion D. Sîrbu (expus de Daniel Cristea Enache la conferința lui de la Sala Atelier a Teatrului Național duminică, 4 decembrie): câți dintre noi ar fi acceptat în locul lui nedreptatea? Am ajuns în anul 1958, când Al. Nicolschi îi prelungește pușcăria politică lui Ion D. Sîrbu dintr-un condei cu doi ani de muncă silnică, apoi cu alți trei. Un coșmar din care nu poți să ieși decât prin spitalul de nebuni. (mai mult…)

Noua poezie nouă, antologia lui Dumitru Chioaru, lansată la Târgul Gaudeamus: avem cel puțin 80 de poeți postmoderni. 5 în 1

25 noiembrie 2011 3 0

Vineri, 25 noiembrie 2011. Am fost azi la Târgul de carte Gaudeamus, la Pavilionul central Romexpo (Piața Presei Libere). Las la o parte specificul acestei ediții, cu Italia invitată de onoare. Personal, nu sunt interesat nici de faptul că Ambasada Franței la București organizează evenimentul „Degustation Litteraire”. Vin să văd noutăți editoriale (carte beletristică originală românească) și să cumpăr traduceri apărute cu ani în urmă, între timp ieftinindu-se cărțile, să mai strâng mâna vreunui scriitor pe care cu altă ocazie nu-l întâlnesc… (mai mult…)

Suntem în 20.11.2011 și totul e sub control. Poezia, ceva esențial. 130 de minute ale Galei lui Manolescu. Șerban Foarță e plictisit

20 noiembrie 2011 8 0

Duminică, 20.11. 2011.  Vă rog să observați data: o repetare a anului 2011, doi de 20 și doi de 11 – nici o nenorocire planetară, slavă cerului. Pomenesc mai mult de această dată repetată fiindcă anul viitor, la repetarea anului (20.12.2012) se anunță că va fi sfârșitul lumii, terminarea timpului, translatarea într-o altă dimensiune (după ce vom trece prin centura fotonică, ne vom transforma molecular și nu va mai rămânea din noi decât o aură, ca la sfinți). De ce ar fi data de 20.12.2012 mai cu moț decât e data de azi, 20.11.2011? N-are nici o logică asemenea comparație, ...

Lista lui Manolescu la Gala de la Ateneu. Mă bucur că am putut auzi aici Vocea Poeziei. O îndreptare de la Paul Goma

19 noiembrie 2011 35 0

Sâmbătă, 19 noiembrie 2011. Sunt impresionat și acum de Gala Poeziei Contemporane – de la care m-am întors acasă întârziat (am stat la o cafea cu Adrian Alui Gheorghe, plecat apoi la tren, la Piatra Neamț, deși avea hotel plătit, și cu administratorul acestui blog și al Jurnalului de Vrancea, Laurențiu Barbu, cu fiica lui, liceancă premiantă și cu un fotograf prieten: când îmi va trimite fotografiile făcute la această gală de neuitat, le voi publica aici), mă și tem să mă gândesc. Totul a fost ca-n povești – aula mare a Ateneului bucureștean arhiplină! Ați citit bine, arhiplină, la ...

Apelez la farmece literare. Mă trădează cel dinlăuntrul meu, rămas pe la 33-35 de ani. Întârziem la crucea enegetică, la Omu

16 octombrie 2011 0 0

Duminică, 16 octombrie 2011. Revin la preumblarea mea pe munte cu Doina, pe Bucegi, în căutarea surselor de încărcare directă cu energie universală. Acum două zile, vineri, 14 octombrie 2011, am publicat aici al 34-lea episod al „Experienței unei inițieri”. Las în rezervă această pagină de jurnal online, neștiind dacă ajung de la Mănăstirea Putna la București în fața laptopului până la expirarea acestei zile. Dumnezeu cu mila… Încep prin cu o mărturisire făcută revistei Argeș, la împlinirea celor 60 de ani – cum mai sunt? (mai mult…)

Închinare la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Lume bună la Zilele Bucovinei literare – 70. Doamne ajută cu Marius Ianuș

12 octombrie 2011 0 0

Miercuri, 12 octombrie 2011.  La Suceava, „Zilele Bucovina literară – 70”. După micul dejun am făcut o preumblare cu Doina, am tăiat parcul central, cu bustul lui Ciprian Porumbescu (unde e Biserica Catolică, în față cu o statuie în metal a Papei Ioan Paul al II-lea, poetul Karol Józef Wojtyła), în care am descoperit pui de mesteceni. Cad frunzele copacilor în prostie, ce le-o fi apucat? Am venit la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou (biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost începută de fiul lui Ștefan cel Mare în 1514, Bogdan, și terminată opt ani mai târziu de către fiul ...

Somați să nu ne mai îmbolnăvim, fiindcă nu ni se vor mai da medicamente. Nu voi fi bunic. Fiul, Laurențiu – 36. Antiteze

25 iulie 2011 14 0

Luni, 25 iulie 2011. Am pierdut 50 de minute cu președintele Traian Băsescu, pe TVR 1 (în direct de la Palatul Cotroceni), de la ora 21 la 21.50, să aflu iar cât de mediocru e! Să aflu că pentru el toți sunt cretini (de la farmaciști și doctori la magistrați și profesori; că toți fură, toți încalcă regulile, numai el e deștept și curat, deși el și camarila lui coruptă de la putere au dus țara de râpă). Românii l-au ales, să le stea celor ce l-au ales în gât. Ce m-a speriat de-a dreptul în această seară, a fost ...

A treia zi la Botoșani, au început lucrările celui de-al 4-lea Congres Național de Poezie. Rezultatele Concursului Porni Luceafărul, ediția… XXX

16 iunie 2011 0 0

Joi, 16 iunie 2011. A treia zi la Botoșani, vin la ora 22.15 să scriu aici, ”în direct”, din aceeași cameră de hotel, pe laptopul fiului. Azi a început al IV-lea Congres Național de Poezie-CNP (mâine el își va continua lucrările la Suceava). Se respectă strict programul organizatorului Gellu Dorian. Au sosit azi și Carmen Veronica Steiciuc (ea e organizatoarea de la Suceava), Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorghe (întors special din  Algeria), Vasile Spiridon, Dan Coman, Marin Malaicu Hondrari, Șerban Axinte (îi cer scuze, inițial l-am trecut Eugen aici), Ștefan Manasia, Vasile Leac, Valentin Talpalaru, Liviu Pendefinda (ne-a împărțit revista lui ...

Îngerul Păzitor şi Femeia din Vis sunt, pe rând, la masa de scris, o faţă a celuilalt eu al meu. Poftiţi la Maratonul de Poezie

Joi, 19 mai 2011. Puţină exagerare auctorială. Public azi ultima întrebare a poetei Lucia Negoiţă şi răspunsul meu. Pe 7 martie publicam aici întrebarea ei şi răspunsul meu cu numărul 8... 9) Am trăit o seara minunată, la ICR, când s-a lansat o revistă de poezie, şi s-au recitat de tineri actori, poezii ale tale şi al lui Ioan S. Pop. Sunt posibile astfel de sărbători... Cum arată... refugiul tău, Liviu? Petreci mult în fata computerului... Te încredinţezi Îngerului tău Păzitor... în poezie. Te încredinţezi, poate, Femeii din Vis, din romanul tău..., pentru „a-ţi arăta  drumul spre tine însuţi”. A trecut ...