Șase judecători ai CCR decid ca Băsescu să revină la Palatul Cotroceni împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui. În semn de protest, închei acest blog și nu mai scriu articole politice la Cotidianul.ro

21 august 2012 934 3

Marți, 21 august 2012. Sunt acasă, întors de la Neptun. Azi rămâne o zi istorică, de care nu vreau să-mi mai amintesc – Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni, reinstalat de șase judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui la referendumul din 29 iulie. N-are rost să mai insist, CCR a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil. În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizează că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului. Așa cum i-am promis Doinei, în semn de protest că Băsescu redevine președinte al României, împotriva voinței populare, închid acest blog (îl las în funcțiune, cei ce doresc pot să publice comentarii). Sunt prea supărat și dezamăgit, nu merită să mă mai omor cu firea. E prea mare bătaia de joc, nu mai suport sfidarea sistemului ticăloșit (și a complicilor lui din SUA și Uniunea Europeană). Așa cum mă așteptam, am atras aici atenția demult, judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru a trădat PSD – fostă turnătoare la Securitate, e clar că a fost șantajată de Băsescu. Mi se face greață. România e condusă de securiști, Băsescu e tartorul. N-are rost să-mi mai pun mintea cu Diavolul. Le cer scuze cititorilor acestui blog, în care am scris zilnic până azi din 19 februarie 2010 – repet, zilnic (n-am mai pomenit alt blog să se găsească în această situație). Aceasta e realitatea politică, în care o turnătoare la Securitate, Aspazia Cojocaru, hotărăște destinul țării, de ce trebuie să fiu părtaș? Mă retrag, nu mai scriu nici pentru Cotidianul.ro articole politice, săptămânal. Numai o demisie a lui Băsescu (sau o dispariție fizică a lui) ar putea să mă mai întoarcă în fața blogului și la masa de scris articole politice. Poate, din când în când mai intervin aici, dar pun cruce scrisului zilnic. Mă bucur că liderul PNL-USL Crin Antonescu a anunțat că nu iese din politică. Personal, aș invita toți deputații și senatorii USL să părăsească Parlamentul, să declanșeze alegerile parlamentare anticipate… E impresionant, totodată, că protestatarii anti-Băsescu și anti-CCR au ocupat în această seară Piața Universității în București și au reușit să oprească, incredibil, circulația. Băsescu ar trebui să-și dea demisia, România e făcută praf, invalidarea referendumului de către CCR a pus o bombă la temelia statului. Băsescu e un președinte de țară ilegitim, o va sfârși urât.

Închei jurnalul de la mare – la 10 pe plajă, am făcut cu Doina o baie înainte de plecare, marea n-are valuri și e limpede, n-am mai întârziat pe prosopul dublu decât până la ora 11, la ora 12 trebuie să predăm camera, vine altă serie de scriitori. După duș, am închis bagajele (trezit de la ora 8, m-am bărbierit și am strâns bagajele). Am mâncat. Am ieșit cu greu din parcarea de la Casa Scriitorilor, am venit în stațiunea Neptun la un magazin de încălțăminte și am cumpărat două perechi de ghete de munte – pentru mine și pentru Doina, măcar cu atât să ne alegem, fac eu cinste. Venim apoi la Mănăstirea Sf. Maria de la Techirghiol, auzim la radioul mașinii că Băsescu se întoarce la Cotroceni, ne piere orice chef. Ne închinăm inclusiv la mormântul Arhimandritului Arsenie Papacioc, nu numai în biserica de lemn adusă din județul Mureș, pictată pe lemn, bem o gură de apă sălcie de la izvoarele Sf. Pantelimon. Suferim evident de vestea întoarcerii lui Băsescu la Cotroceni – venim fără probleme pe autostrada de la Agigea la București. La 17 suntem acasă, găsesc locul meu de parcare liber, nu-mi vine să cred. Suntem cumva bronzați, chiar dacă soarele a apărut numai printre nori cât am stat la Neptun. N-avem cu ce să ne lăudăm, am cheltuit și ce mai aveam adunat. Mulțumire sufletească?

***

Public un poem semnat de poetul drag de la Adjud Paul Spirescu, care-mi scrie: E clar, Liviu: nu mai scăpăm niciodată de curva asta portocalie. Poate fiii noştri, deşi ar fi prea devreme.

TRÂMBIŢEAZĂ TRÂMBIŢA

Trâmbiţează trâmbiţa soldatului

strident, îndelung, apodictic şi sfânt

până când crestele munţilor ajung să se bată

cap în cap, ca doi uriaşi

pe o pală de vânt… //

Până când aripile norilor iau foc

şi se sparg zgomotos în nespuse cuvinte,

până când viitor şi trecut se adună-ntr-un loc

semn suprem de bolnavă aducere – aminte… //

Mai mult nici  se poate

mai puţin, nici atât!

Trâmbiţează trâmbiţa soldatului,

strident şi bolnav, ca o frânghie

atârnată de gât!

Paul Spirescu

PS. La bună revedere, oameni buni! Mă opresc aici cu acest blog, vă urez tot binele din lume!

3
934 Comments
  • Radu Humor
    octombrie 10, 2013

    Faceţi-vă timp, merită !

    http://youtu.be/Rmk15XuE1c4

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 11, 2013

    Am comentat si eu la un fascist numit Ai… Catalin, nazist ce e, si am descifrat taina numelui lui Puric, ca el il idolatriza ca pe nu stiu cine mare valoare, de narod ce e.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 11, 2013

    Franta lui Francois Hollande a interzis exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice, singura metoda cunoscuta pana acum de exploatare a gazelor de sist. Se pare ca lucruile merg inspre bine !

  • Radu Humor
    octombrie 11, 2013

    Iar în Letonia o companie iudaică a fost obligată să oprească exploatarea unei mine de aur !
    Mai multe despre ăştia :
    Să urmărim foarte sintetic periplul evreiesc în istoria
    Europei. Trecem peste perioada distrugerii Ierusalimului si
    a templului făcute de Titus în secolul al doilea, cînd evreii
    tulburau Imperiul roman cu revoltele lor necontenite şi
    începuseră să aibă o mare influenţă la curtea imperială.
    Sentimentele de revoltă ale romanilor şi-au găsit
    formularea intelectuală în afirmatia lui Tacitus că Evreii
    sunt dusmanii umanitălii. În Europa Medievală, persecutiile
    împotriva evreimii sunt cunoscute, ca si motivatiile lor, de
    aceea nu mai vorbim despre ele.
    În Anglia, regele Eduard dă un decret, în 18 iulie 1290, prin
    care se punea în vedere locuitorilor de origine iudaică să
    părăsească tara înainte de ziua tuturor sfintilor. Se pare că
    sanctiunile pentru nesupunere erau atît de grave, încît
    16000 de evrei fug în Spania, care devine, de atunci, placa
    turnantă a evreimii. La început, i-au primit ca pe o
    contrapondere împotriva populatiei arabe: dar curînd se
    simt sufocati de numărul mare de evrei si intrarea în
    mîinile lor a aproape tuturor finantelor, încît si regii, si
    nobilii ajunseseră la discreţia lor. Legendele încep să
    circule, toate acuzîndu-i pe fiii lui Israel de nefericirea
    spaniolilor.
    În timpul marii ciume din 1348-1350, s-a spus că evreii au
    otrăvit puţurile, rîurile şi izvoarele pentru a introduce
    spaima de moarte în crestini, asa cum s-a întîmplat în
    Egipt pe vremea lui Moise. În 1492, Ferdinand de Aragon
    dă un decret de expulzare a evreilor din Spania, iar în
    1496, un decret similar apare şi în Portugalia. Evreii fug în
    masă în Germania şi în tările Europei Centrale si de Est,
    unde vor stîrni aceeasi reactie de mînie după cîtiva ani.
    Luther a luat imediat atitudine, încercînd să-i apere din
    toate puterile pe persecutati si influenţînd electorii
    diferitelor landuri să-i adăpostească. Iată ce scria el într-un
    pamflet:
    “Evreii sunt cel mai mizer popor de pe pămînt. Oriunde se
    stabilesc, sunt atacati, alungati din toate tările, în toate
    tările. Stau ca pe o roabă, fără ţară, fără popor, fără
    guvern.”

    La un moment dat violenta limbajului lui Luther
    merge atît de departe, încît cere să se dea foc sinagogilor.

    Tinerii evrei să fie pusi la muncă, la topor si la lopată, asa
    cum lucrează si tinerii crestini, nu numai să speculeze si să
    ia camătă, ca să învete si ei că hrana se cîstigă cu
    sudoarea fruntii, fiindcă Dumnezeu a blestemat, nu numai
    celelalte neamuri, ci si pe evrei.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 12, 2013

    Stimate Domnule Radu Humor, nu este asa cum ati pornit Dumneavostra impotriva lor. Evreii erau pana la venirea lui Christos asezati in mai multe partide, de exemplu tot din neamul lui Christos, adica din cei nascatori de Mesia ( dintre care mai sunt si astazi evreii mesianici – in scaunul lui Moise, adica in cultul mozaic – sau copiii lui Dumnezeu: everyone is a child like Christ, or Messiah, a child of human been ) pentru toate neamurile, deci erau partide progrecesti, erau partide pro-Romane, erau partide pro-persane ( mai ales cea formata din macabei ) erau partide pentru toate neamurile intr-un cuvant, pentru ca se pregatea mesianizarea tuturor neamurilor, si toate neamurile stiau acest lucru. Vedeti Dvstra, Christos le spune ceva evreilor; ca inconjoara marea si uscatul, adica tot pamantul ca lumina soarelui in opt minute, si fac prozeliti asa incat ii fac de doua ori fiii ai ghenei. Ce vroia sa spuna Christos ? Pai vroia sa spuna ca erau hotarate mesianizarile tuturor neamurilor intr-un anumit parcurs, dupa cum dintre toate neamurile de pe pamant doar un neam a fost ales ca sa reprezinte modul de binecuvantare al neamurilor in od etern, iar acest neam a fost cel roman al Caesarului. Deci vedeti, si romanii erau obligati sa fie rasfirati la toate neamurile, ca evreii, ca sa mesianizeze toate neamurile si ca sa Caezarizeze toate neamurile, ca adica sa dea fiecare neam Caesarului ceea ce este al Caesarului, adica sa fie binecuvantate neamurile, pentru ca Caesarului e binecuvantarea neamurilor prin samanta lui Avraam. Deci care e treaba in realitate cu evreii ? Pai Christos ii spune lui Petru un adevar etern, asta dupa ce a aratat ca el l-a iubit cel mai mult. Si ii spune ca altii il vor lua si il vor duce unde el nu vrea, si il vor rastigni, acolo deci unde Christos se rastigneste a doua oara, adica la Roma. Vedeti Dumneavoastra, evreiii din taina faradelegii trebuiau sa continue taina aceasta a lor, pana la al doilea Turn Babel, si deci aparent nu pare sa fie cum a spus doar Daniel cand era la Persi, ca adica rastignirea sa aiba loc doar o data dupa nu stiu cate saptamani de ani si la Ierusalim. Despre a doua rastignire evreii nu vorbesc, vechiul testament nu vorbeste, ci doar Christos a vorbit, pentru ca in legea darului aceasta era trecuta sub tacere, ca sa nu perverteasca legea darului care ascundea in ea si legea harului ( adica a doua rastignire. De aceea evreii din taina faradelegii asociati la diverse partide, indeosebi in cele corespunzatoare ancestorilor lui Melchisedec, respectiv Asiria sau Persia, etc., inconjurau lumea si faceau de doua ori fiii ai ghenei, pentru ca neamurile sa nu ia schizofrenic de la Bethel si apoi sa favorizeze taina faradelegii care pe nou de neamuri va fi facuta, cum scrie in apocalipsa lui Ioan, de Gog si Magog, neamuri multe cat nisipul marilor, toti popi sau popizati. Dar Isus ii critica pe verei ca faceau de inainte ceva ce inca nu putea fi facut decat de la El si dupa El. Ei bine, errare humanum est, Isus ii critica pentru ca sa nu ajunga exact in taina faradelegii pe care de fapt acestia voiau sa o evite. Isus nu a criticat evreii, pentru ca il considera neam ales, el a criticat doar aplecarile spre o iconomie paguboasa. Vedeti pe neamuri le-au convertit Christos si ai sai prin preoti, adica tocmai prin acest nisip, pentru ca poate fi nisip bun cand trece timpul bine in clepsidra, si poate fi nisip rau. Ana, mama Fecioarei Maria, la un moment dat care in timpul propovaduirii lui Christos a inceput in al treilea an al propovaduirii, adica in octombrie de dinaintea Pastilor si Saptamanei Patimilor, a presat-o pe Fecioara Maria ( Christos e Dumnezeul celor vii si nu al celor morti, desi Ana, mama Mariei murise cand Fecioara Maria avea 11 ani ) ca sa opreasca noul ala din care venea Antichrist, vedeti popii nu pot sa spuna cum, dar Christos zice acolo cine e mama lui si cine sunt fratii lui si cine e sotia lui, si cine sunt copiii lui adoptivi, adica preotii care stiu acest adevar in fata lui Antichrist care vine pe nou de la neamuri mai intai, si abia apoi fac si evreii, o parte din ei, si nu ramasita care ramane ca dovada ca Dumnezeu nu e mincinos nici in Vechiul Testament, al darului. Dumneavostra stiti care a fost marturia Sfantului Gheorghe, care era evreu dupa mama in fata lui Domintian ? Va spun eu, cum ca evreii din legea darului nu vor apostazia, pentru ca Dumnezeu care a dat legea darului are grija sa nu ii ia cei doi banuti pe cel;e doua vrabii si sa cada in favoarea altcuiva eventual a unui uzurpator. Problema este ca in timpul lui Christos era de bine de rau o clasa conducatoare – chiar si cu haiducii, banditii de macabei – asa cum o randuise Moise la sfatul socrului lui etiopian Ietro, si ca aceasta clasa conducatoare, atunci majoritara in fata celor care reprezentau taina faradelegii, avea ideea ca trebuie sa mesianizeze atat neamurile, cat trebuie sa pastreze intacta si legea darului. Ei bine, dupa rastignirea lui Christos, acum cred ca stiti si Dumneavostra, cei din taina faradelegii au avut pretentia ca pot sa faca luntre si punte pentru taina faradelegii si la neamuri, intrucat ordinea lui Melchisedec nu se putea opune lor mai ales pentru ca ei erau chiar in ordinea lui Melchisedec, intre ancestorii lui Melchisedec. In fata acestui rau mare de tot, de la neamuri, initial, mai ales de la Romani, a existat ideea conspirativa de pastrare a lui Mesia, adica Christos fara ca sa aiba parte si de ceea ce faceau macabeii. Acest deziderat in vremea lui Claudiu a fost spulberat imediat, iar in vremea lui Caligula a atins cote dezatruoase. Vedeti, asta era foaia de parcurs pe care au avut-o nu numai romanii, ci si toate celelalte neamuri, inclusiv Ginghis Han ( Han insemna Christos ). Deci toate neamurile incercau sa conspire ca sa nu aiba loc ceea ce se intamplase la evrei. Insa acest lucru era o idee si nu o realitate. Asa ca lucruile au decurs tot in favoarea tainei faradelegii, dar ca aceasta sa treaca si sa nu treaca precum vroia Christos, ci sa treaca precum vroia Tatal ceresc. Stiti ca din cauza acestui tip de conspiratie la toate neamurile, Caesarul nu putea strage binecuvantarea, si astfel incepand cu Nero a trebuit sa dea curs celor din taina faradelegii, adica lui Simon Magul. Toate neamurile au fost framantate de acest lucru, si mai era o disputa si intre dar si har, adica intre vechi si nou, adica intre tata si fiu. Pe acest fond, desi era vadit ca taina faradelegii se accentuase si nu facea altceva decat ceea ce fac astiazi casa asta a lui Iehu de Iliescu, adica FSN, pe acest fond au fost trei tipuri de lupte, ele sunt trecute ca rebeliuni evreiesti fata de Caesar, prima intre 66 si 71, incheiata cu distrugerea Ierusalimului, ca nu va ramane piatra peste piatra cum profetise si Christos, desi acest lucru era cunoscut de toti, a doua intre 112-115, pe timpul Imparatului Hadrian, si a treia, 132-135, tot pe vremea imparatului Hadrian, cunoscuta si ca revolta lui Bar Kokhba, incheiata cu un fel de Bobalna, in care elita evreiasca incerca sa preserve legea scaunului lui Moise, a darului, cea mozaica ( vedeti ca si cuvantul mozaic duce catre adunari de stari si binecuvatarea dreptilor de la neamuri ) impotriva imprastierii la neamuri, pe acelasi fond care a avut loc si la Masada ( Bobalna ) intre 72-73 dupa Christos. Dar in cele trei tipuri de revolte, numite asa in mod impropriu, ele au fost lupte a la Israel cu Dumnezeu ca la Penuel, in care s-au decis mesianizarea si continuarea partidelor atat din taina legii cat6 si din taina faradelegii. Interesant pentru formarea Europei, este ca dupa incheierea dinastiei Constantine, primii care au migrat au fost hunii, adica hungurii, care au inceput practic impotriva conspiratiei romane de a naste alt Isus decat cel evreiesc. Bine, acum in istoruie sunt si erori, erori favorabile binelui si erori defavorabile binelui, dar asa e viata o lupta, binele nu se obtine decat prin lupta, printr-o lupta buna insa. Deci pe acest fond de Mesianizare a lumnii si de Caesarizare a lumii au aparut niste miscari si chiar miscari de etnogeneza, ba chiar miscari de tip continental, si chiar euro-asiatice, adica pe doua continente, al lui Iafet si al lui Sem. Regimul de astazi din Romania FSN-ista e o eroare, e un regim impotriva evreilor, impotriva darului, impotriva casei lui Ioan Botezatorul din care face parte si Ilie Tesviteanu, acest Ilie Tesviteanu care va veni a doua oara cu puterea lui Ioan Botezatorul pentru evrei si arabii islamisti. Acest regim din taina faradelegii incearca uzurparea evreilor. Evreii de la noi, ma refer la cei cominternisti, care adica erau marxisti, au marsat cu totii in favoarea casei lui Iehu, pentru ca au zis ca daca se pun de-a curmezisul nu se vor putea descurca, si asa au preferat sa fie importriva lor, adica sa faca pactul Faustian, dar sa ramana pe val cum se zice. Dintre ei unii sunt monstrii cu adevarat, cum sunt Ion Iliescu, Vanghelie ( de fapt Vanghelie – care e vanghelia lui antichrist – a fost primul care a poruncit acest lucru inca din toamna lui 1989, inainte de caderea lui Ceausescu, pentru ca am dezaprobat tipul lor de conducere cand ma aflam in Piata Unirii pe langa Biserica stramutata de acolo ), Silviu Brucan, Carol Friedmann care m-au incarcerat pe mine psihiatric, cum e Nicolski, cum sunt bestiile de banditi cunoscuti deja din taina umplerii faradelegii.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 12, 2013

    Atentie la miscarea preoteasca gen Savatie Bastovoi care a publicat cartea: „Diavolul e corect politic”. Preotul Arsenie Boca a sesizat-o mai demult si a spus ca aceasta va fi miscarea care va produce caderea Bisericii prin slujitorii ei. Iata ce publica siteul ereziarh ( ereticii astia se ascund sub anonimat, nu isi scot numele la bataie, ca sa aiba si responsabilitate in fata celor pe care lepromoveaza, sa stie lumea cine sunt si ce vor ) razboi intru cuvant: „Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“. “Dacă vreţi să fiţi conştienţi de momentul în care trăim, pe lângă ce v-am spus până acum, luaţi aminte la mărturiile mucenicilor din închisorile comuniste. Dumnezeu Însuşi i-a ţinut în viaţă pe aceşti oameni pentru ca noi să avem mărturii care ne leagă cu o verigă de aur de primii mucenici creştini. Deci fără a cugeta şi a simţi şi a trăi – pe cât poţi, aşa, cu nesimţirea noastră – alături de aceşti mărturisitori de credinţă, vă spun că nu avem nicio şansă. […] Fiara să ştiţi că acum şi-a schimbat doar pielea, da`-i tot aia. Nu vă închipuiţi că acuma, vai, e democraţie, vai, ce bine… Cei care trăiesc în iluzia asta, aceia sunt deja, cum să spun eu, avariaţi!”.”. Astfel de teorii sunt arhicunoscute ca teorii preotesti de teoria conspiratiei, dar dupa cate vedeti aici este vorba de o teorie a conspiratiei de a fi incorect pe motivul nedemonstrat ( afirmatiile sunt abuzive cum ca sistemul incriminat ar fi reprezentat de declaratiile acestor conspiratori popesti ) ca sistemul este incorect. Vedeti apostazia.? Christos zice sa fim corecti, adica credinciosi in averea nedreapta,l adica in sisteme nedrepte, ori sistemul asta de popi, prevestit de preotul Arsenie Boca, promoveaza incorectitudinea, afirmand ca corectitudinea ar reprezenta pe diavolul, sau Satana probabil. Problema este alta, acest tip de conspiratie preoteasca, caci din randul popilor va iesi antichrist, popii ajunsi sefi de stat il vor promova, este de felul tainei faradelegii, care are ca principiu acomodarea cu originea tiranica preoteasca in care se naste un preot si care promoveaza acceptarea incorectitudinii si se opune luptei pentru corectitudine. Este deci o lupta pentru partea din taina faradelegii, ca sa fie adica corecti cu incorectitutidea, sa nu schimbe incorectitudinea, sa o accepte si sa o blagosloveasca asa cum e, ca ei zic ca Christos nu ii va intreba daca au fost sau nu corecti, ci ii va intreba daca a fost flamand, sau insetat, sau gol, sau bolnav, sau inchis, sau fara acoperis si daca ei i-au dat sa manance, daca l-au adapat, daca l-au imbracat, daca i-au dat medicamente, daca l-au mangaiat in inchisoare, daca l-au adapostit chiar daca au fost incorecti. Iata deci o miscare popeasca smintitoare, care spune acum, la inceput ca incorectitudinea e corectitudine si corectitudinea e incorectitudine, ca corectitudinea e de la diavolul, si alte porcarii smintitoare din astea. Iata cum va cadea Biserica prin slujitorii ei, cand slujitorii ei vor promova sminteli ca sa obtina foloase necuvenite din ele.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 12, 2013

    Am omis sa spun ca de fapt, ca si preoti care sa fie raspanditi la toate neamurile, ca si preoti nu din Aaron sau Miriam sora lui Moise, ci ca preoti de la neamuri in care este binecuvantata preotia la neamuri, deci penrtu acest rol au fost alesi grecii de fapt, pentru ca de aceea este scris atat Vechiul Testament ( Septuaginta ) si Noul Testament in greaca. Iata de ce grecul Calistrat Chifan este atat de carismatic, el fiind ales de preotul Cleopa Ilie pentru misiunea aceasta, pentru ca Cleopa Ilie era preot ( profet ) din Aaron.

  • Radu Humor
    octombrie 12, 2013

    HOLOCAUSTUL ROŞU
    Dialog cu dr. Florin Mătrescu, autorul carţii (apărute la Libraria “Sophia”)
    – Domnule doctor Florin Matrescu, ati realizat o carte fundamentala pentru întelegerea istoriei moderne si contemporane a României, a Europei si chiar a lumii. De ce i-ati spus “Holocaustul Rosu”?
    – Întrebarea este legitima pentru ca aceasta sintagma îmi apartine, fara lipsa de modestie. Nu a fost asa de greu sa gasesc aceasta sintagma. Nu cred ca este rezultatul cautarii mele, cât al faptului ca am avut curajul sa folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate “holocaustului negru” sau “holocaustului nazist” si de aici paralela cu ceea ce au facut comunistii mi s-a parut absolut fireasca. Aproape nu-mi vine sa cred ca sunt primul care m-am gândit la aceasta sintagma. N-a fost o chestiune de inovatie, cât mai mult o problema de curaj. Fiindca în lumea vestica – ma refer în special la Germania – se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului si despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul sa vorbeasca despre cealalta tragedie care i-a urmat nazismului.

    Complexul vinovatiei

    – De ce?
    – Pentru ca în Germania, complexul vinovatiei se cultiva într-un fel. Un autor celebru si un om de mare corectitudine – este vorba de Norman Finkelstein – a avut curajul chiar sa scrie o carte despre Industria holocaustului – reflectii cu privire la exploatarea suferintei evreilor. Exista cercuri care, din aceasta tragedie a poporului evreu, au facut un obiect aducator de bani. Va reamintesc ca, în afara de Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adaugat despagubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar si generatiilor care au urmat si care însumeaza deja circa 180 de miliarde de euro. Bani platiti de-a lungul timpului. Când ai în urma un asemenea trecut istoric tragic, aducator de bani si daca îti întareste si pozitia în societate, este firesc sa-ti aperi cu dintii aceasta lume ciudata a holocaustului. Ba chiar s-a deviat mai mult si s-a spus ca, daca cineva ar îndrazni sa compare holocaustul cu alta tragedie din istoria omenirii, înseamna ca relativizeaza un soclu de care n-ai voie sa te-atingi. Rezulta de-aici o anumita teama pentru istoricii de mare faima care au încercat sa compare cele doua tragedii. Exista chiar un caz celebru al unui mare istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune ca n-ar fi existat fascismul fara procesiunea comunismului. Ca fascismul a fost o contrareactie la comunizarea Europei.

    Citiţi şi vă-ngroziţi ( :mrgreen: ) mai multe aici :
    http://roxanaiordache.wordpress.com/2013/10/12/holocaustul-rosu/#comment-131736

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 13, 2013

    Cine stie care e parcursul tainei faradelegii, adica al administrarii tainei faradelegii, a acelei politici incorecte cazute ca blagoslovebnie stie si de ce site-ul ereziarh sub acoperirea anonimatului si a imposibilitatii de a fi responsabil, deci stie de ce acest site spune TV, adica televiziunilor, sau mass-mediei, ca sunt proaste atunci cand declara ca Biserica nu poate tine sub control populatii intregi ( inclusiv le poate manipula, adica conduce cu mainile ). Iata cum face antiteza acest site ereziarh, cum zice ca mass-media este proasta ca se pune rau cu o institutie care poate controla populatia, asa incat mass-media poate ajuta la scaparea de sub control a populatiei, si alte si mai cate, cum ii face troaca de porci pe anonimii din mass-media luati la gramada dar fara a fi socotiti ca cineva, cel putin o persoana concreta, deci iarasi un dus binefacator, ca iata nimeni nu este vizat personal. Sa vedem cum isi insusesc critica asta in care sunt facuti troaca de porci pentru ca nu sunt capabili sa controleze populatii, asa cum pretind ei ca pot face, luand ca exemplu pelerinajul la Parascheva, reluat dupa epoca lui Ceausescu. Repet, cine stie tainele si secretele acestei foi de parcurs, stie si ce se ascunde de fapt in aceasta peiorativa si bolnava mintal si mistic critica care cica ar sprijini ( o sa vedeti cu ce argumente contructive si logice in parcursul de mustrare, de a ii face troaca de porci ) cuviosenia Sfintei Parascheva. Iata comentariul de pe site-ul ereziarh razboi intru cuvant: „Nu exista pelerinaj de amploare care sa nu provoace reactii pavloviene din partea mass-media. Un cor penibil de bocitoare se apuca sa recite aceeasi melodie a poporului prost si inapoiat care se inghesuie in frig si ploaie ca sa “pupe” geamul raclelor in care se afla Sfintele Moaste. Niste intelectuali mancatori de seminte semidocte isi scuipa murdaria interioara asupra unor oameni pe care nu-i cunosc si asupra unei practici de care sunt mai straini decat strainii si cei de alta religie. Ăi dintre ei care sunt oleaca mai isteți pedaleaza pe ideea ”afacerilor Bisericii”, echivaland intreaga sarbatoare cu un eveniment strict comercializat. De parca totul se reduce la bani (si e drept ca, pentru ei, chiar se reduce totul la bani! RMGC stie…).

    Nu suntem triumfalisti ai marilor adunari religioase de la noi. Nu consideram, ca altii, ca aceasta arata cat de credincios este poporul roman. Si e foarte clar ca o astfel de ocazie este si ”comercializata” (asa a fost dintotdeauna cu orice fel de adunare de asemenea amploare, indiferent daca evenimentul e religios sau nu). Insa trebuie sa fii tare negru in cerul gurii sau foarte determinat (financiar, ideologic sau, pur si simplu, impinsi pe scari de maladia numita ”prostulnueprostdestuldacanuesifudul”) ca sa iti bati joc de un astfel de eveniment si sa nu faci doua lucruri elementare (pentru jurnalisti si pentru oricine vrea sa scrie cat de cat credibil despre un fenomen social): 1. sa intelegi ca ai in fata o practica foarte veche, un ritual semnificativ, care se implineste, de o mare parte din participanti, cu motivatii de ordin spiritual. Scopul mass-media este, insa, sa arate doar acea parte a ”pelerinilor” care participa din motivatii derizorii, superstitioase. Niciodata nu vor arata crestini adevarati, evlaviosi. 2. sa arati o empatie minimala fata de participanti si un respect minimal fata de clerici. Adica sa incerci sa ii intelegi pe acei oameni, sa te pui putin in locul lor. Dar, nu-i asa, nu asta e scopul mass-media. Nu cauta oamenii, nu cauta preotii, ci cauta exclusiv motivele/pretextele cu care sa scandalizeze opinia publica si sa mai arunce cu murdarie in Biserica. Sa dea cu piciorul in tepusa, obsesiv…

    Aceasta deversare periodica de dobitocie are, uneori, directie, scop, agenda. Cel putin in unele cazuri. Daca ar fi dupa aceste genii pustii, pelerinajele de acest fel ar trebui daca nu interzise (ar fi cam greu) atunci gestionate in asa fel incat sa nu mai implice costuri din ”banul public”. Ca, nu-i asa, pelerinajul e un ”moft”… zise vesnicul Moftangiu Roman!

    Anul acesta, corul scuipatorilor a beneficiat de un pretext in plus pentru a injura pelerinajul de la Iasi la Cuvioasa: o femeie a murit stand la coada. Redam partial, mai jos, doua ”editoriale” care au profitat de subiect (desi reactiile au fost mult mai numeroase si au alcatuit o tema mediatica in sine, un subiect rostogolit isteric pentru a descuraja oamenii si a face ”reclama” proasta evenimentului) si, spre comparatie, redam si opinia unui observator neutru (Mirel Banica) ce a incercat sa inteleaga pelerinajele din interiorul acestui fenomen, fara sa aiba intentii apologetice sau sa fie reprezentant al Bisericii.”.

    Trebuie sa va spun ca ideea de a fi implicat un reflex de tip pavlov aici in constructia asta fara noima a vreunei persoane concrete, nici din cele criticate, nici din cele care critica, o sa vedeti ca la mijloc este chiar teoria de a fi incorect politic, o constructie psihanalitica si de motivatie psihologica din teoria tainei faradelegii, exact ca tortionarii din beciurile securitatii si din inchisorile comuniste care induceau cum sa fie politic incorect cineva ca sa ajunga onest fata de regimul bolsevic. Parerea mea e ca acest articol de pe site-ul ereziarh razboi intru cuvant nu se inscrie in linia adevarului profetit pentru Moldova, si ca in realitate va fi demonstrat cqa Biserica nu va mai controla populatia, cum profetesc profetiile inca incepand de la Mitropolitul Varlaam, de pe vremea diaconului Paul de Alep. Iata deci treaba cu anonimatul cum duce la interogatoriile sataniste lipsite de personalitate de taina persoanei, depersonalizatoare si anulatoare de identitate, si iata ca si aici e folosita aceeasi tehnica lipsita de responsabilitate, pentru ca nu-i asa, de ce sa raspunzi daca Christos nu poate sa ii vindece pe cei care privesc dar nu vad, care aud dar nu inteleg si care simt cu inima dar nu pricep ca nu cumva Christos sa se intoarca si sa ii vindece, sa gaseasca adica taina persoanei si nu anonimatul lipsit de identitate si de personalitate si de responsabilitate.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 14, 2013

    Aseara am omis sa comentez stirea de senzatie pentru prosti de pe site-ul ereziarh razboi intru cuvant, preluata de pe site-ul revistei Capital ( fosta revista Economica de pe vremea lui Ceausescu ). Iata mai intai stirea, pe care o reproduc prin copy/paste de pe razboi intru cuvant:

    „Guvernul din Israel a autorizat o comisie care va avea rolul de a examina căile de a elimina banii cash din economia israeliană. Practic, la finalul lunii trecute, Israelul a făcut primul pas pentru a deveni prima societate din lume a cărei economie să funcţioneze fărpă bani cash. Banii cash pot fi transferaţi foarte uşor de la o persoană la alta fără să existe un control al Fiscului. Nu la fel se întâmplă şi în cazul tranzacţiilor electronice. Odată cu noile tehnologii, băncile pot monitoriza exact câţi bani depun oamenii în conturile sau câţi bani retrag, iar companiile care emit cardurile de credit ţin o a doua evidenţă cu sumele cheltuite. Pe de altă parte, există specialişti care spun că în cazul în care guvernul de la Tel Aviv va reuşi acest lucru, economia Israelului va avea de suferit. Asta pentru că oamenii vor încerca să facă tranzacţii cu bani cash în alte monede.”.

    Dupa cate vedeti Israel a autorizat o comisie pentru scoaterea banilor din circulatie si inlocuirea lor cu forme scriptice, aici ei spun de forme informatice, pentru a evita evaziunea fiscala. In realitate acest lucru nu se intampla abia acum prima data, ci la fiecare ciclu ( generatie ) se petrece un astfel de lucru sub o forma sau alta, adica are loc intoarcerea la perioada lui Isus, in care se instala uraciunea pustiirii in locul cel sfant si care avea pretentia sa controleze totul, asa ca un cosmar, pentru ca in realitate nu ii este dat, nu i-a fost dat niciodata si nu ii va fi dat vreodata sa controleze totul, nici macar totul ce tine de casa acestei uraciuni a pustiirii. Dupa cate vedeti, cineva ingaduie, autorizeaza, iar altcineva ingaduit elaboreaza sistemul. Ei bine aici cei care ingaduie ar putea fi adeptii lui Yahve care zic ca ceea ce ai de demonstrat demonstreaza, alcatuieste si apoi incearca sa elaborezi acest lucru, ca sa vedem daca reusesti tu care esti impotriva Mea. Ceilalti, adica comisia sunt neghina care adica elaboreaza sistemul de neghina, din generatie in generatie, uneori pe baza experientei dobandite in trei sau patru generatiii anterioare de ale lor, ca mai mult nu le este dat. Dupa cate vedeti acest fenomen este lasat, ingaduit sa aibe loc acum cand se intrevede bluful casei lui Iehu, adica acest doomsday tiganesc impotriva Casei Messiah-ilor si a Caesarului, adica impotriva caselor din Gomer indeosebi, dar o sa vedeti ca si impotriva caselor din Gog ( chinezii ) si Magog ( slavii; rusi, polonezi, estoni, letoni, lituanieni, cehi, slovaci, sloveni, croati, sarbi, scitii care formeaza pe bulgari si din Romania, scitii din Germania, neamurile germanice, si Franta si sudul Italiei ). Tiganul ii spune omului ca este dom, adica rezultatul unui doom-doom, adica a unei bubuituri, ca din pricina lor o sa aibe problema grave toate popoarele germanice indeosebi, mai ales anglo-americanii, dar si popoarele turcice, indeosebi: ungurii, cumanii, pecenegii, bulgarii, turcii si tatarii. Stiti bine, scenariul a fost promovat si in generatiile care au prins al doilea razboi mondial, si va fi repetat acum, in aceasta alta generatie. Acum sa va spun secretul la aceasta treaba a scoaterii banilor din circulatie. Ei bine Dedan reprezinta banul, iar Sava reprezinta marfa, cei despre care se spune la Iezechiel ca spun lui Gog si Magog: ai venit sa rapesti ( ceea ce ii priveste pe ei mai mult ) banul si marfa ? Christos a spus urmatorul lucru, lui Dedan: ca cu judecata cu care vei judeca, cu aceea vei fi judecat, adica cu banul cu care vei plati, cu acela vei fi remunerat, iar lui Sava, Christos i-a spus urmatorul lucru: cu masura cu care vei masura, cu aceea ti se va masura, adica cu marfa cu care vei face, cu aceea vei fi si rasplatit. Iata ca scoaterea banului din circulatie este de fapt o masura anti-islam, adica anti-araba, stiti acum istoria. Dar va fi cineva care controleaza anti-evaziunea fiscala prin oprirea banilor evreiesti, adica sekeli, si va fi altcineva care este controlat, iar cel controlat nu va avea si puterea de a controla, si prin urmare controlul nu va fi absolut. Ei bine, vedeti ca si in comentariul de la Capital se spune ca acest lucru s-a incercat si pe vremea lui Christos, si era atat de mare ervaziunea fiscala atunci incat multi preferau alti bani decat cei evreiesti, adica multi dintre evrei, drept pentru care evreii s-au adunat si i-au adus problema in atentie: se cuvine sa dam dajdie Caesarului, insa ei se refereau la problema eterna a ramanerii legii prin Mesia, iar Christos a zis ca dajdia pentru cultul mozaic, care e acum in sekeli, va ramane, pentru ca trebuie sa ii dea lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, si a mai spus ca trebuie pastrata si binecuvantarea la neamuri, adica ca sa dea popilor greci drahmele lor si ceea ce este al Caeasarului sa il dea Caesarului, pentru cele doua tipuri de binecuvantari la toate neamurile. De aceea Capital remarca ca iarasi fac astia un bluf, a cata oara, pentru ca daca vor opri sekelii de tot cum preconizeaza ( desi legea spune clar ca nu ), vor avea parte de evrei care migraza pentru a se folosi de banii altor state, ca sa iaba libertate, pentru ca banul, asa cum l-a randuit Moise, asigura libertatea.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 14, 2013

    Am omis sa comentez despre cultivarea prostilor si a celor lipsiti de identitate, asazisi anonimi, nescrisi in Cartea Vietii lui Christos, iata ce spun: „Stirea este de senzatie pentru prosti pentru ca prostii intodeauna cred ca ceea ce aud ei acum se aude pentru prima data in lume, ca nu a mai auzit nimeni, si ca prin urmare ar fi in posesia unor lucruri noi si nemaintalnite, asta e psihologia prostilor, si site-ul ereziarh razboi intru cuvant se adreseaza prostilor, adica ei cultiva o astfel de psihologie a naimitului, pentru ca aceasta psihologie impiedica verificarea, si practic odata impiedicata verificarea este asigurata manipularea si controlul total, el, acest control exista in forma aceasta care nu poate fi verificata, si exista pentru persoane care au o astfel de psihologie prin naimire, insa atentie controlul nu este total, el este ca un vis, ca un cosmar adica, si dureaza cat dureaza visul, adica naimirea, sau cosmarul, pentru ca minciuna are picioare scurte ( tatal minciunii este Satana si sistemul lui de slugi: ceilalti ingeri cazuti, apoi oamenii ajunsi la nivel involuat de inger cazut, slujirle si trufia lui ), dar o astfel de minciuna de 666 nu este iertata nici in veacul asta nici in celalalt, pentru ca ea nu se vindeca de 70 de ori cate 7. Deci la acest tip de prosti, daca apuca naimirea sa aibe si deznodamant apare sindromul China, cand adevarul spus mai tarziu nu mai are efectul de a elibera din minciuna.”.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 16, 2013

    Bah, si cu cutremurul asta care vine si ne dispare bucuria, adica o rade de pe fata pamantului. Vedeti ce zvonuri au lansat, ca o sa fie la mare adancime, nimic mai eronat, ala la mare adancime a fost pe 10 noiembrie 1940. Asta o sa fie la suprafata, dar ei mint, adica umbla cu jumatati de masura ca vulpea cand capata rana, ca cica o sa faca un cutremur la masuri intregi si nu la superficialitate si provocat de astia, leprosi si sodomisti din Miriam, sora lui Moise, macabei gen Vasile cel Mare, care desi firea lor e de juma de masura si superficiala, adica semidocta cum se zice, ei pretind ca au o masura intreaga prin banditism si viclenie ca vulpea care are rana ( ca nu are si ea o masura intreaga ). Insa despre acest al treilea cutremur nu va stii nimeni, asa a fost el proiectat sa fie, chiar de catre cei care il vor provoca. Vedeti, normal, conform teoriei lui Tocqueville o repasrtitie capitala in guvernarea lui Israel, atat regat de sud cat si regat de nord, se face prin alternare, prospectie democratica, care sa permita ca sa se faca trecerea de la o factiune la alta, de la un iconomat la altul, pasnica si fara uzurparea capitalismului vreunei factiuni. Si s-a facut un studiu democratic bazat pe studierea perioadei de administrare demografica a unui mandat al unei factiuni, si sa ajuns la concluzia ca sunt necesari 4, 5 sau 7 ani, in functie de fiecare democratie, insa cu ideea ca un mandat al unei factiuni poate sa administreze pe vers sau pe avers si nu mai mult, adica cel mult doua mandate. Aceste calcule rezultate din studii istorice si demografice si de adunari de stari politice au dus la concluzia ca aceste mandate trebuie sa asigure capitalizarea corecta a intregului Israel, in asa mod incat nici unul din madulare sa nu poata sa uzurpe pe celalat madular, fiind excluse deci loviturile de stat ( care echivalau cu uzurparea madularelor intre ele, si pana la urma cu mancatoria in casa care a facut aceasta lovitura de stat ). Studiile sunt vechi si au fost probate si in epoca moderna, odata cu loviturile de stat care au avut loc in Cuba, Nicaragua, Grecia, Libia, Siria, Iran, Irak, China, Rusia, lovitura marcate pe teoria internationalei a treia marxiste ( mai putin cea din Grecia unde lovitura a fost impotriva comunistilor care amenintau cu un nou razboi civil, deci cu o noua lovitura de stat ridicata la amploarea populatiei civile intregi; dar desi lovitura a fost impotriva comunistilor, in realitate, junta militara, ca sa poata sa contra-loveasca in comunisti au lovit pe democrati pentru a veni la putere, si deci ca sa ii contra-loveasca pe comunisti ). Lovituri ca ale juntei militare din Grecia au mai fost in in America de Sud. La noi, scarba de tigani borat de Iliescu, vine cu teoria democratica, cu nu stiu ce nume democratice, ce zicea ca mai stie el din occident, tot lovituristi de stat ca el, ca numai cine se aseamana se aduna, asta deci am spus studiile democratice sustineau contrariul, inclusiv cele scholastice la care m-am referit ca erau puse de occident in vigoare pentru a reinscrie pe evolutie normala a democratiei celor doua sisteme. Deci ce s-a intamplat in realitate, si ce legatura are cu cutremurul ? Pai in realitate casa lui Iehu avea nevoie de patru partide pentru fiecare din cei patru presedinti, apoi ea trebuia administrata democratic, si nu ca la noi, prin dictatura unuia, patru mandate la Iliescu, ca vezi doamne bunicuta ar fi trebuit sa asigure la toate cele patru generatii, patru presedinti calitatea de republica FSN, asta in realitate a fost mancoatorie in cadrul casei lui Iehu, care trebuia sa fie Iehu – Iliescu, Iehohoaz – Basescu, Ioas – Dan Diaconescu, si Ieroboam II ca Gorbaciov, respectivul tigan de la Rosiori de Vede. Dar Iliescu a mancat nu numai partea lui Iehu, ci si din toate celelalte trei parti. Ori nu asa se face prospectia democratica si demografica, pentru ca asta duce la lupte intestine si uzurpari fraticide interne., ca si cum un madular ar manca pe alt madular, sau pe celelate trei din casa cu el. Nicaieri nu s-a vazut asa ceva, nici in casa lui Karl Marx nu este asa ceva. Si deci dupa Iliescu, care a fentat in 1996, lasand loc lui Emil Constantinescu dupa trei mandate ( primul dupa lovitura lui in contra agrementelor lui Gorbaciov si Bush de la Malta si pana in duminica orbului; al doilea de la duminica orbului si pana in 1992, si al treilea din 1992 si pana in 1996 )- desi Cernenko, care era echivalentul lui a domnit in Rusia doar un an – a revenit pentru al patrulea, desi era evident ca si in timpul lui Constantinescu tot FSN conducea infracstructura ( Conventia Democratica nu avea reprezentanti decat la nivelul Guvernului si Parlamentului si Presedintiei, si nu avea multi adepti mai in jos, caci mai in jos tot adepti FSN erau, asta pentru ciolan, ca de aceea i-au si dat jos pentrui al patrulea mandat al lui Iliescu, pentru ca Conventia Democrata vorbea de algoritmul democratic pomenit de mine, iar ei, cu scarba aia de Dan Teodorescu zicea ca banii sunt sub astfalt si ca trebuie luati cu picamarul, din bitum pus special ca sarpele sa nu muste din tarana ca sa muste glezna calului si sa cada regimul Conventiei Democrate; ori astia, cand au auzut de algoritm democratic au zis ca nu vor mai pupa taranistii la guvernare vreodata cat traiesc ei, invatati de dictatura si tiranie care acum era a FSN ). Deci Iehu paraseste scena dupa patru mandate, si apoi urmeaza Iehohoaz, care si el se tine de doua mandate, asa incat tot din casa lui Iehu vine factiunea care administreaza guvernul, iata o anomalie fata de teoria democratiei, fata de realitatea democratiei. Normal, conform lui Tocqueville trebuia ca Iliescu sa aiba un mandat sau doi, pana in cinci ani, Iohohoaz asta de Basescu sa aibe si el unul, de patru ani, Ioas ala de Dan Diaconescu sa aibe si el unul de patru ani, si tiganul ala de la Rosiori de Vede sa aiba si el unul tot de patru ani, la care sa mai fie ingaduite niste mandate pentru sistemul sudic, ca cel al Conventiei Democrate conduse de Constantinescu, asta daca se proceda cu respect. Dar la noi nixci Dan Diaconescu care era Ioas, nici ala care trebuia sa fie ca Gorbaciov nu au avut acces la putere, si asta din cauza celor din casa lui Iehu din care si ei fac parte. Ori acest lucru se numeste clar iconom nedrept chiar in casa lui Iehu, care adica saboteaza chiar casa lui Iehu. Normal ala de la Rosiori de Vede trebuia sa provoace cutremurul respectiv care a fost si in Samaria, Dar acum suntem in perspectiva ca acest cutremur sa il provoace altii, Iliescu prin Guvern si Parlament si restul, si Basescu prin opozitie si presedintie, lucru care este aberant. De aia ei au facut astfel ca sa nu se stie, si deci cutremurul va fi un cutremur provocat de naimiti care nu vor avea nici o lege, nici invatatura ca la Biserica Tiatirei, nici adancul Satanei, ci vor scutura scoarta pamantului cu jumatatile lor de masura, adica semidoctismul lor lepros. Acest fenomn cred ca va avea loc atunci cand se va declansa pe fata scoaterea din iconomat a casei lui Iehu, pentru ca aceasta casa nu poate sa asigure cele ale lui Dumnezeu pentru ea, daramite si pentru alte case, factiuni democratice, si pentru ca de fapt in aceasta casa nu e decat o mana de imbogatiti de capitalism tiganesc iar ceilalti sunt muritori de foame, nu numai ca nu mai au ce sa dea lui Dumnezeu, dar nu au nici macar pentru ei ( doua mandate Ioas si Ieroboam II sunt eludate cu totul, adica nici pentru Dumnezeu nici pentru ei ). Ori acest lucru a fost posibil din cauza loviturii de stat a lui Iliescu care nu respecta ce era hotarat de sovietul suprem al URSS si nici de Gorbaciov. Dupa cum vedeti tocmai verigile din casa lui Iehu, respectiv Ioas si Ieroboam II, care sunt in tandem si trebuiau sa contribuie sa implinirea hotararii lui Gorbaciov, tocmai astea sunt impiedicate sa existe. Pai sunt pentru ca Iliescu cu FSN din start a calcat gresit, si a facut aceasta faradelege tocmai ca sa isi acopere faradelegea, ca sa nu se vada ce rau a facut, lucru care este mai grav, cu atat mai mult cu cat Iliescu si Basescu ca tandem de iconomi nedrepti intelesi percep taxe pentru un Dumnezeu pe care nu il respecta, ei ca iconomi nedrepti pretint totul pentru Dumnezeu, insa ca sa acopere ca nu e pentru Dumnezeu, ca sa acopere ca nu l-a respectat pe Dumnezeu si l-a lovit, ori asta, colaborata cu Lovitura de Stat din decembrie 1989, adica cu lovitura in alta directie, e un lucru foarte grav, pentru ca demonstreaza clar ca lovitura din 1989 nu a fost nici macar legitima, adica in apararea casei lui Iehu, macar atat. Se pare ca cutremurul cu pricina va fi provocat cu ajutorul dracilor arhiconi, care nu cunosc legea, care adica nu au coarne, nu cunosc nici legea draceasca, asa-zisi draci teologi in desert. Inca o precizare. Am vorbit de democratia nedorita, neplanificata, care adica promoveaza avortul ca metoda de evitare a democratiilor nedorite. Iliescu a inceput totalitarismul FSN in 1990, in duminica orbului – din cauza liberalilor ca un Balaceanu Stolnici si Mircea Ionescu Quintus, sau Radu Campeanu sau Radu Mazare, Dinu Patriciu ( securist ), Calin Popescu Tariceanu, Dumitru Mazilu – si de atunci a promovat teoria democratiei nedorite prin liberalizarea avorturilor, adica printr-un altfel de control democratic si demografic, a la Bar Kokhba. De atunci Romania nu a putut sa mai iasa din acest marasm FSN al controlului demografic si democratic prin controlul avorturilor, adica al democratiilor nedorite. Iata deci ca acest lucru va duce catre cutremur, schizofrenia avorturilor oamenilor cu jumatati de masura si leprosi.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 16, 2013

    Sa vedem deci cand incepe procesul de scoatere din iconomat a caseil lui Iehu ( pentru ca pe acest fond ne putem astepta ca rascoala prevazuta de inaintasi ca sa fie ca cea de la 1907 sa fie pornita, provocata tocmai de cei defulati si neajunsi din casa lui Iehu, care adica nu au putut sa isi atinga scopul tocami din cauza celor hrupavi si tirani si Iehu de Iliescu si Iehohoaz ede Basescu ), pentru ca deja sunt semne ca el incepe sa mearga spre aceasta directie, toti zic ca politicienii sunt corupti toti, ca practica un nou totalitarism si o noua dicatura si o noua tiranie, ca fura pe capete numai ei sa se simta bine, ca se spala ei intre ei si oamenii de rand mor de foame sub tirania lor.

  • Radu Humor
    octombrie 17, 2013

    Prolog
    N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu.
    Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
    La fel de clar, de simplu, de senin,
    Cum ai tăifăsui cu un vecin…
    E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
    Iradia în fiecare gând,
    În fiecare şoaptă şi impuls,
    În fiecare zbatere de puls.
    Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,
    Discursul în tăcere s-a mutat,
    Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,
    Tăcerea era drumul către El.
    Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
    Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.
    Eugen Dorcescu

  • Radu Humor
    octombrie 17, 2013

    Etienne Davignon (presedintele BILDERBERG) se va intalni cu Patriarhul Daniel?
    Cel putin asa reiese din articolul Liderul grupului Bilderberg: România este într-o poziție mai bună decât SUA:

    Vicontele Etienne Davignon, una dintre cele mai influente personalităţi ale lumii, are la această ora o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, și are programate întrevederi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, dar şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel.

    Iata si parerea lui Stelian Tanase din articolul PATRIARHUL DANIEL SE VEDE CU ȘEFUL GRUPULUI BILDERBERG:

    Cea mai puternica instituție care se opune atît proiectului Gold Corporation de la Roșia Montana, cît si proiectelor Chevron de exploatare a gazelor de sist este Biserica Ortodoxa Romînă. In peisajul marcat de obediență față de mai-marii zilei cu care ne-am obișnuit, opozitia BOR față de proiecte atît de puternic susținute ( și de Traian Băsescu, și de doi prim-miniștri succesivi ) apare ca un gest singular.

    Argumentele BOR împotriva cianurilor sau a fracturării hidraulice nu sunt foarte vizibile mediatic, dar comportamentul său s-a dovedit eficient… pe teren. Manifestatiile de la Bârlad de anul trecut, ca și cele de acum de la Pungești au în frunte preoți. Și este extraordinar de important că episcopia nu a interzis preoților să se implice. Comunitatea s-a simțit astfel incurajată să își apere drepturile.

    În conditiile in care doua dintre cele mai importante proiecte dragi ambasadei americane de la București, fostul ambasador Mark Gittenstein declarîndu-se în repetate rînduri favorabil Gold Corportation, respectiv Chevron, sunt in pericol să fie oprite de proteste, e de presupus că ele au nevoie de întăriri în materie de lobby, inclusiv in direcția BOR. Iar Etienne Davignon pare un vehicul potrivit.

    Va negocia patriarhul Daniel poziția Bisericii Ortodoxe Române în privința capitalismului de lumea a treia care și-a subordonat deja capii statului? Sau mai exact, e negociabilă poziția Bisericii Ortodoxe Romane în dosarele Gold Corporation și Chevron? Spre să nu fie.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 18, 2013

    Nu e adevarat ca BOR se opune Chevronului si chestiei cu Gold Gabriel Corporation. Nu se opune. Dupa octombrie 1988, sau in octombrie 1988, cand se prefigura situatia de acum, preotul Daniel Ciobota, inca necalugarit, era trimis de arapul ala de Arapasu la manastirea Antim ca sa invete de la calugarul Adrian Fageteanu, legionar. Si ajungandu-se la discutia despre subiectul care e dezbatut zilelea astea, Adrian Fageteanu l-a chestionat ca daca va fi de partea saracilor, ca sa nu le otraveasca pamantul si apa, sau daca va fi de partea bogatilor care vor distruge mult, asa cum zicea Mihai Eminescu in geniul lor pustiu ( vor sa faca pustiu, dar vedeti ca acolo va fi un fel de groapa de scarna, otrava totala, si nu va mai putea trai nici ariciul nici vulpea ( profetul, preotul ). Iar la aceasta intrebare actualul prelat Daniel Ciobotea ( care stia ca episcopii ca sa isi ascunda identitatea de jumatati de masura, ca nu sunt unul singur un episcop autentic, adica un preot cu masura intreaga, vor sprijini pe bogatii astia care fura si distrg si mai mult, ca de aceea a zis preotul Arsenie Boca: caderea bisericii prin slujitorii ei ) a zis ca ii va sprijini pe bogati si ca cu laba lui ii va blagoslovi ca sa intre prin pustiirea pe care o vor face si in imparatia lui Dumnezeu, desi Christos a zis tanarului bogat ca mai curand intra o camila prin urechile acului decat un bogat din asta care mai si pustieste si otraveste natura in imparatia lui Dumnezeu, dar tot Isus a zis ca un astfel de om bogat cu caracter rau mic se va chema in imparatia lui Dumnezeu, ceea ce se numeste in romaneste josnic. Vazand aceasta, calugarul Adrian Fageteanu a refuzat sa il mai initieze in tainele calugariei si a zis ca pentru asta va fi de partea lui antichrist, insa preotul Daniel Ciobotea, vazandu-si amenintata ascensiunea a luat o carja de fier si l-a lovit in cap pe Adrian Fageteanu, incat a trebuit sa fie internat la spitalul 9, la neurochirurgie. La vremea respectiva oamenii erau mai sensibili fata de saraci, si medicii si intelectualii, si astfel a fost ingrijit bine acolo acest calugar Adrian Fageteanu.

    Ati vazut ce sustine site-ul ereziarh razboi intru cuvant, Daniel Barbu, ministrul culturii luat cu asalt de catre protestatari si iata Dl. Radu Humor ca nu ati vazut ca si la noi este valabil fenomenul din Kirghiztan, dar la noi acest fenomen va fi sustinut si de sarbi, mai ales de cei din MUntenegru. Si ca sa vin si sa completez piesajul acestei dezabateri holistice, pentru ca astfel de fenomene au loc atunci cand cineva abuzeaza cu holistmul, totalitarismul sau de putere incat Dumnezeu ii dovedeste ca isi intrece competentele, i-a dovedit si lui David ( atentie la acest viconte care nu degeaba calca in strachini, nu este el seful Bilderbergului ) cand a sesizat fenomenul holismului si a vrut sa faca si el o numaratoare, iar Dumnezeu i-a atras atentia ca aceasta e o eroare si ca pentru asta trebuie sa primeasca trei pedepse, care una e de la Dumnezeu, cu ciuma, alta e de la popor si alta nu mai stiu de unde, de la inamici parca; ei bine acest viconte nu l-a cautat pe Dumnezeu, si uite cum va cadea grupul de la Bilderberg care e initiat de Tarile de Jos, parca Belgia sau Olanda, nu mai stiu care, care stiau ca acolo monarhia va fi abolita de catre comunistii care vor pune stapanire pe toata Europa; David a preferat o pedeapsa de la DUmnezeu, care e cel mai constient si constiincios pedepsitor, ceilalti sunt niste ipocriti ) cand a anticipat fenomenul si a procedat la o numaratoare in scopuri perverse, nu ca sa le faca, ci ca sa le contracareze. Vedeti deci ca siteul ereziarh zice ca problema lui Barbu ar fi o diversiune, Ponta zice ca ar fi rezultatul legionarilor, insa eu zic ca nu e vorba de asa ceva. Se stia de acest lucru si atunci cand a fost bombardat Parlamentul de catre un studet muntenegrean in perioada interbelica, caci atunci se prefigura acel Fiat Lux, adica planul care se desfasoara si astazi. Actualul Palat Patriarhal in care era parlamentul interbelic are nu intamplator numita sala de sedinte ale acelui parlament: Teoctist Patriarhul, si au uitat sa spuna si Arapul, adica dracul. Deci va exista si la noi fenomenul cu pricina, numai ca el va fi deturnat, si primul care a incercat deturnarea lui a fost Mihail Neamtu care a intrat in casa boborului si a aruncat in fata lui Ponta doi saculeti mici cu monezi, ori acesta e semnul Domsday, exact cum au facut doua persoane anonime pe Capitol in SUA, unde au aruncat doua genti mari [line cu bancnote de dolari SUA. Acest fenomen Doomsday a fost arata pe EuroNews retransmis de TVR si in Rusia, unde cei care amenintau cu Doomsday si in Rusia erau adusi spre identificare si judecata la dregator de catre echipe asistate de elicoptere si televiziune, iar apoi intre ofiteri si dregator se oficia salutul pentru domnie autentica, episodul a fost dat fara sunet si cu titlul no-comment. Deci va fi ceea ce am spus, adica spulberarea contraloviturii, si asta pentru ca de la start, Lovitura de Stat condusa de televiziune a exclus aceasta varianta din toate partile, a spus ca sub Arcul de Triumf ar fi canale pe care le folosesc teroristii, au spus ca apa e otravita, au spus ca barajul de la Dambovita poate fi aruncat in aer, au spus ca sunt teroristi arabi, etc. Aceasta e doar o parte din modul cum au alcatuit ei holismul, si e partea in contra unora care ar fi fost in drept sa revina si sa restabileasca ordinea ( Invierea ) pe care FSN a stricat-o, dar ei au alcatuit si persoane gen Anda Adam care astazi canta: stop, pauza, adica stop menopauza, in vreme de Vama Veche canta pauza, sau andropauza, ca sa nu mai faca oamenii copii din pofta de barbat, sau de trup femeiesc, sau din pofta de inrudire de sange, ci sa faca copii la andropauza si menopauza ca Avraam si Sarra, sau ca Ioachim si Ana. Anda Adam asta e nascuta in 1980 si e clar o facatura, un personaj facut artificial de acest regim al lui Iehu anti Ioas si Ieroboam II, deci anti-Iehu in principiu.

  • Radu Humor
    octombrie 18, 2013

    Preşedintele grupului “Bilderberg”, vicontele Etienne Davignon, a venit la Bucureşti invitat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

    Băsescu l-a primit la Cotroceni cu plecăciuni. Iar vicontele a declarat o minciună colosală şi cu atât mai hilară, că “euro e un experiment reuşit”. 😆

    Cât de abuziv poate să fie să-ţi arogi guvernarea/guvernanţa mondială? Şi se comportă de parcă ar fi normal. Au fraudat totul, au devenit putred de bogaţi, deţin finanţa – de fapt, sunt guvernaţi de ea – şi se joacă de-a Dumnezeu.

    Părintele Patriarh Daniel a fost curajos, s-a luat de bieţii căţei, creaţia lui Dumnezeu mai veche decât omul, s-a pronunţat contra (vieţii) lor. Dar când e vorba de domnia Satanei etalată explicit şi arogant asupra României, capul Bisericii noastre strămoşeşti tace.

    Sper să vorbească. Speranţa e o virtute creştină.

    Organizaţiile oculte au aroganţa lor de-a se substitui lui Dumnezeu. “Bilderberg” deja o face pe faţă. România e pentru ei o ţintă majoră. Numai ortodoxia mai salvează România. Să nu se supere prietenii şi inamicii mei din restul cultelor şi confesiunilor, dar asta e realitatea.
    Citiţi şi comentariile de aici :
    http://roxanaiordache.wordpress.com/2013/10/18/basescu-pupa-poala-guvernului-mondial-numai-ortodoxia-mai-salveaza-romania/#comments

  • Radu Humor
    octombrie 18, 2013

    Dezvăluire bombă:

    A fost găsit raportul experţilor de la Oxford, “pierdut” de Ministerul Culturii. Concluziile şterg pe jos cu propaganda RMGC:
    Roşia Montană îndeplineşte criteriile UNESCO!

    de Mihai Goţiu, VoxPublica, azi la 16:09
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/dezvaluire-bomba-a-fost-gasit-raportul-expertilor-de-la-oxford-pierdut-de-ministerul-culturii-concluziile-sterg-pe-jos-cu-propaganda-rmgc-rosia-montana-indeplineste-criteriile-unesco-99224.html

    Totb.ro a publicat astăzi raportul profesorilor Andrew Wilson, David Matingly şi Michael Dawson, de la Universităţile din Oxford şi Leicester, referitoare la patrimoniul cultural de la Roşia Montană. Cei trei experţi au realizat acest audit pentru Ministerul Culturii, în 2010, cu o finanţare asigurată de către Fundaţia Pro Patrimonio şi Şerban Cantacuzino.

    Concluziile raprotului (rezumatul executiv) nu lasă loc de dubii: situl de la Roşia Montană îndeplineşte 4 (patru) criterii pentru listarea în UNESCO, în condiţiile în care îndeplinirea unui singur criteriu e suficientă. Realizat în perioada în care ministrul Culturii era Kelemen Hunor, raportul “dispăruse” din arhivele ministerului, actualul ministru al Culturii, Daniel Barbu, afirmând că nu ştie ceva de existenţa lui!

    ***

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 19, 2013

    Am scris, comentat pe site-ul Vocea Rusiei: „Chestia e ca raul Gosen, al sefilor de stat cu jumatate de masura gen casa Regelui Saul din Veniamin ( dar au fost si Burebista si Decebal, si toti regii geto-daci au fost regi cu jumatati de masura, ca si cei greci ), trecea prin Caucaz, si am impresia ca Romania, animata de legionarismul geto-dac ( o doctrina similara nazismului, fascismului si hortismului ) in care Fartatul si Nefartatul jucau rolul antagonice, Fartatul fiind desemnat ca bradul cosmic, o mitologie explicata de Iezechiel la cap. 31 ( dar chiparosul era Pomul Vietii din gradina Edenului iar el adapostea toate pasarile si cu umbra lui umbrea toate animalele, iar de la radacina lui izvora un rau care adapa toate vietatile, rau care se impartea ca in patru – Eufratul pentru oamenii de stat cu statura intreaga gen casa lui David, Tigrul, pentru preotii, profetii cu masura intreaga din Aaron, fratele lui Moise, Gosen, pentru oamenii de stat cu jumatate de masura, gen casa regelui Saul, din Veniamin, si Fisonul pentru preotii cu jumatate de masura din Miriam, sora lui Moise, din care se trageau si arhiereii macabei Ana si Caiafa care l-au rastignit pe Christos, caci dinastia hasmonee era o dinastie a unui preot cu jumatate de masura, Macabeu, care se tragea din linia lui Miriam, sora lui Moise -, iar impartirea acelui rau in patru facea sa imparteasca pamantul in patru ca o morisca, sau ca cubul taiat de preotii ortodocsi pe care scrie in patru IsChr NIKA, sau ca zvastika, cu mentiunea ca acest semn era folosit cu mult timp inainte de nazisti, in antichitate, este mentionat acest lucru in cartea: „The Swastika: The Earliest Known Symbol, and Its Migrations”, de Thomas Wilson, carte scrisa ca raport in SUA pe la sfarsitul secolului 18, cu cativa ani inainte de 1900, ca document care prevedea aparitia organizatiilor antisemite de factura nazista si care incerca evitarea confuziei provocata de uzurparea realizata de nazisti; dar acest lucru este mentionat si in cartea: „Tree of Life, Mythical Archetype”, de Gregory R. Haynes, unde se arata peisajul descris si de mine – de fapt eu m-am inspirat din prezentarea acestei carti – mai sus in jurul chiparosului ), deci legionarii romani, considerand ca raul Gosen ii desemneaza mai mult pe ei ( poate si pe Ucrainieni unde a fost Apostolul Andrei ) decat pe rusi, si cum si Bulgaria era animata de astfel de doctrina nazista si chiar si Grecia, si cum Ucraina fusese distrusa de Baesa de Stalin, au marsat in Caucaz cu intentia de a gresi. Se pare ca raul Gosen nu i-a ajutat pe Don pe legionarii romani si pe nazisti, si se pare ca si acum exista aceasta tentatie chiar si la nefascisti, sau la casa lui Iehu ( Iliescu ca Iehu, Basescu ca Iehohoaz, Dan Diaconescu ca Ioas, si unul de la Rosiori de Vede care trebuia sa fie ca Gorbaciov, adica Ieroboam II ), care ca si casa lui Baesa foloseau semnul hindu zvastika pentru a spune: ciplecealma tuta, adica nu pot sa te sufar, in traducere romaneasca. Romania nu poate fi Tigrul balcanic, aluzia e eronata, in Romania nu sunt episcopi cu norma intreaga, sunt toti cu jumate de masura, si Romania nu este udata de rauri caracteristice Tigrului, care trebuie sa fie in estul Romaniei ( poate Dambovita, care are nume slav, scit ), cum e si Tigru in est ( poate ei vor sa spuna eronat ca pe filiera Regelui Saul, din Micol a doua fiica a lui Saul casatorita cu David sa fi aparut in linia paterna si linia materna a lui Isus Christos si linia lui Saul, asa incat Christos sa fie regele regilor, ceea ce este adevarat, dar se stie ca dreptul Iosif, tatal lui Christos fara de femeie ( Isus si Maria erau Mirele si Mireasa ), si tatal socru al Mariei, a avut niste fii care au fost episcopi, adica Tigri, si probabil pe filiera asta sa zica cum ca ar fi tigri si in Romania, rezultati din linia paterna a lui Isus. Mai doresc sa mai comentez, de fapt reproduc un comentariu scris si pe un alt site, in legatura cu falsificarea democratiei din Romania. Se stie ca Israel, ca prototip de popor are asa cum a vazut Patriarhul Iacob la Bethel, are o scara ca Om ( barbat si femeie ) pe care se urca si coboara Ingerii si ca in jurul acestei scari sunt 24 de scaune, intre care 12 sunt cei 12 patriarhi, fiii lui Iacob, iar 12 sunt preotii cu masura intreaga, episcopii, adica apostolii lui Christos. Israel are deci o adunare de stari, si in intregime el reprezinta un corp, sau cum zic ortodocsi un trup. Pavel apostolul a spus ca democratia reprezinta faptul cand madularele din trup sau corp ( ca a predicat si in est si in vest ) nu pot spune unul ca nu are nevoie de celalalt, adica sa zica piciorul cum ca mana e vinovata si nu e nevoie de ea, ba a spus ca atunci cand unul din madulare sufera din exterior, toate celelalte madulare il considera cel mai pretios, pentru ca nu pot permite descompletarea. Iata deci ca pe aceasta teorie a corpului au aparut in epoca moderna doua teorii, una in vest, a lui Tocqueville ( ca cel mai reprezentativ ) si alta in est a lui Karl Marx pentru teoria functionarii reprezentative a adunarilor de stari, ca madulare care se completeaza recipros fara a se uzurpa, asa incat capitalul intregului corp social sa fie nesubminat de orice si de oricine, si sa fie distribuit echitabil cum se distribuie duhul sfant in madulare, sau ca apa in vasele comunicante. Iata deci pe aceasta tema comentariul meu cu privire la democratia din Romania si eroarea a unora din vest de a sustine ca in Romania ar fi fost democratie, cum au sustinut unii dinmass-media in Germania la suspendarea lui Traian Basescu ( normal, adica in principiu acuzatiile din presa occidentala erau foarte bine intemeiate, dar ele nu corespundeau ca aplicatie adevarului ) : „Bah, si cu cutremurul asta care vine si ne dispare bucuria, adica o rade de pe fata pamantului. Vedeti ce zvonuri au lansat, ca o sa fie la mare adancime, nimic mai eronat, ala la mare adancime a fost pe 10 noiembrie 1940. Asta o sa fie la suprafata, dar ei mint, adica umbla cu jumatati de masura ca vulpea cand capata rana, ca cica o sa faca un cutremur la masuri intregi si nu la superficialitate si provocat de astia, leprosi si sodomisti din Miriam, sora lui Moise, macabei gen Vasile cel Mare, care desi firea lor e de juma de masura si superficiala, adica semidocta cum se zice, ei pretind ca au o masura intreaga prin banditism si viclenie ca vulpea care are rana ( ca nu are si ea o masura intreaga ). Insa despre acest al treilea cutremur nu va stii nimeni, asa a fost el proiectat sa fie, chiar de catre cei care il vor provoca. Vedeti, normal, conform teoriei lui Tocqueville o repasrtitie capitala in guvernarea lui Israel, atat regat de sud cat si regat de nord, se face prin alternare, prospectie democratica, care sa permita ca sa se faca trecerea de la o factiune la alta, de la un iconomat la altul, pasnica si fara uzurparea capitalismului vreunei factiuni. Si s-a facut un studiu democratic bazat pe studierea perioadei de administrare demografica a unui mandat al unei factiuni, si sa ajuns la concluzia ca sunt necesari 4, 5 sau 7 ani, in functie de fiecare democratie, insa cu ideea ca un mandat al unei factiuni poate sa administreze pe vers sau pe avers si nu mai mult, adica cel mult doua mandate. Aceste calcule rezultate din studii istorice si demografice si de adunari de stari politice au dus la concluzia ca aceste mandate trebuie sa asigure capitalizarea corecta a intregului Israel, in asa mod incat nici unul din madulare sa nu poata sa uzurpe pe celalat madular, fiind excluse deci loviturile de stat ( care echivalau cu uzurparea madularelor intre ele, si pana la urma cu mancatoria in casa care a facut aceasta lovitura de stat ). Studiile sunt vechi si au fost probate si in epoca moderna, odata cu loviturile de stat care au avut loc in Cuba, Nicaragua, Grecia, Libia, Siria, Iran, Irak, China, Rusia, lovitura marcate pe teoria internationalei a treia marxiste ( mai putin cea din Grecia unde lovitura a fost impotriva comunistilor care amenintau cu un nou razboi civil, deci cu o noua lovitura de stat ridicata la amploarea populatiei civile intregi; dar desi lovitura a fost impotriva comunistilor, in realitate, junta militara, ca sa poata sa contra-loveasca in comunisti au lovit pe democrati pentru a veni la putere, si deci ca sa ii contra-loveasca pe comunisti ). Lovituri ca ale juntei militare din Grecia au mai fost in in America de Sud. La noi, scarba de tigani borat de Iliescu, vine cu teoria democratica, cu nu stiu ce nume democratice, ce zicea ca mai stie el din occident, tot lovituristi de stat ca el, ca numai cine se aseamana se aduna, asta deci am spus studiile democratice sustineau contrariul, inclusiv cele scholastice la care m-am referit ca erau puse de occident in vigoare pentru a reinscrie pe evolutie normala a democratiei celor doua sisteme. Deci ce s-a intamplat in realitate, si ce legatura are cu cutremurul ? Pai in realitate casa lui Iehu avea nevoie de patru partide pentru fiecare din cei patru presedinti, apoi ea trebuia administrata democratic, si nu ca la noi, prin dictatura unuia, patru mandate la Iliescu, ca vezi doamne bunicuta ar fi trebuit sa asigure la toate cele patru generatii, patru presedinti calitatea de republica FSN, asta in realitate a fost mancoatorie in cadrul casei lui Iehu, care trebuia sa fie Iehu – Iliescu, Iehohoaz – Basescu, Ioas – Dan Diaconescu, si Ieroboam II ca Gorbaciov, respectivul tigan de la Rosiori de Vede. Dar Iliescu a mancat nu numai partea lui Iehu, ci si din toate celelalte trei parti. Ori nu asa se face prospectia democratica si demografica, pentru ca asta duce la lupte intestine si uzurpari fraticide interne., ca si cum un madular ar manca pe alt madular, sau pe celelate trei din casa cu el. Nicaieri nu s-a vazut asa ceva, nici in casa lui Karl Marx nu este asa ceva. Si deci dupa Iliescu, care a fentat in 1996, lasand loc lui Emil Constantinescu dupa trei mandate ( primul dupa lovitura lui in contra agrementelor lui Gorbaciov si Bush de la Malta si pana in duminica orbului; al doilea de la duminica orbului si pana in 1992, si al treilea din 1992 si pana in 1996 )- desi Cernenko, care era echivalentul lui a domnit in Rusia doar un an – a revenit pentru al patrulea, desi era evident ca si in timpul lui Constantinescu tot FSN conducea infracstructura ( Conventia Democratica nu avea reprezentanti decat la nivelul Guvernului si Parlamentului si Presedintiei, si nu avea multi adepti mai in jos, caci mai in jos tot adepti FSN erau, asta pentru ciolan, ca de aceea i-au si dat jos pentrui al patrulea mandat al lui Iliescu, pentru ca Conventia Democrata vorbea de algoritmul democratic pomenit de mine, iar ei, cu scarba aia de Dan Teodorescu zicea ca banii sunt sub astfalt si ca trebuie luati cu picamarul, din bitum pus special ca sarpele sa nu muste din tarana ca sa muste glezna calului si sa cada regimul Conventiei Democrate; ori astia, cand au auzut de algoritm democratic au zis ca nu vor mai pupa taranistii la guvernare vreodata cat traiesc ei, invatati de dictatura si tiranie care acum era a FSN ). Deci Iehu paraseste scena dupa patru mandate, si apoi urmeaza Iehohoaz, care si el se tine de doua mandate, asa incat tot din casa lui Iehu vine factiunea care administreaza guvernul, iata o anomalie fata de teoria democratiei, fata de realitatea democratiei. Normal, conform lui Tocqueville trebuia ca Iliescu sa aiba un mandat sau doi, pana in cinci ani, Iohohoaz asta de Basescu sa aibe si el unul, de patru ani, Ioas ala de Dan Diaconescu sa aibe si el unul de patru ani, si tiganul ala de la Rosiori de Vede sa aiba si el unul tot de patru ani, la care sa mai fie ingaduite niste mandate pentru sistemul sudic, ca cel al Conventiei Democrate conduse de Constantinescu, asta daca se proceda cu respect. Dar la noi nixci Dan Diaconescu care era Ioas, nici ala care trebuia sa fie ca Gorbaciov nu au avut acces la putere, si asta din cauza celor din casa lui Iehu din care si ei fac parte. Ori acest lucru se numeste clar iconom nedrept chiar in casa lui Iehu, care adica saboteaza chiar casa lui Iehu. Normal ala de la Rosiori de Vede trebuia sa provoace cutremurul respectiv care a fost si in Samaria, Dar acum suntem in perspectiva ca acest cutremur sa il provoace altii, Iliescu prin Guvern si Parlament si restul, si Basescu prin opozitie si presedintie, lucru care este aberant. De aia ei au facut astfel ca sa nu se stie, si deci cutremurul va fi un cutremur provocat de naimiti care nu vor avea nici o lege, nici invatatura ca la Biserica Tiatirei, nici adancul Satanei, ci vor scutura scoarta pamantului cu jumatatile lor de masura, adica semidoctismul lor lepros. Acest fenomn cred ca va avea loc atunci cand se va declansa pe fata scoaterea din iconomat a casei lui Iehu, pentru ca aceasta casa nu poate sa asigure cele ale lui Dumnezeu pentru ea, daramite si pentru alte case, factiuni democratice, si pentru ca de fapt in aceasta casa nu e decat o mana de imbogatiti de capitalism tiganesc iar ceilalti sunt muritori de foame, nu numai ca nu mai au ce sa dea lui Dumnezeu, dar nu au nici macar pentru ei ( doua mandate Ioas si Ieroboam II sunt eludate cu totul, adica nici pentru Dumnezeu nici pentru ei ). Ori acest lucru a fost posibil din cauza loviturii de stat a lui Iliescu care nu respecta ce era hotarat de sovietul suprem al URSS si nici de Gorbaciov. Dupa cum vedeti tocmai verigile din casa lui Iehu, respectiv Ioas si Ieroboam II, care sunt in tandem si trebuiau sa contribuie sa implinirea hotararii lui Gorbaciov, tocmai astea sunt impiedicate sa existe. Pai sunt pentru ca Iliescu cu FSN din start a calcat gresit, si a facut aceasta faradelege tocmai ca sa isi acopere faradelegea, ca sa nu se vada ce rau a facut, lucru care este mai grav, cu atat mai mult cu cat Iliescu si Basescu ca tandem de iconomi nedrepti intelesi percep taxe pentru un Dumnezeu pe care nu il respecta, ei ca iconomi nedrepti pretint totul pentru Dumnezeu, insa ca sa acopere ca nu e pentru Dumnezeu, ca sa acopere ca nu l-a respectat pe Dumnezeu si l-a lovit, ori asta, colaborata cu Lovitura de Stat din decembrie 1989, adica cu lovitura in alta directie, e un lucru foarte grav, pentru ca demonstreaza clar ca lovitura din 1989 nu a fost nici macar legitima, adica in apararea casei lui Iehu, macar atat. Se pare ca cutremurul cu pricina va fi provocat cu ajutorul dracilor arhiconi, care nu cunosc legea, care adica nu au coarne, nu cunosc nici legea draceasca, asa-zisi draci teologi in desert. Inca o precizare. Am vorbit de democratia nedorita, neplanificata, care adica promoveaza avortul ca metoda de evitare a democratiilor nedorite. Iliescu a inceput totalitarismul FSN in 1990, in duminica orbului – din cauza liberalilor ca un Balaceanu Stolnici si Mircea Ionescu Quintus, sau Radu Campeanu sau Radu Mazare, Dinu Patriciu ( securist ), Calin Popescu Tariceanu, Dumitru Mazilu – si de atunci a promovat teoria democratiei nedorite prin liberalizarea avorturilor, adica printr-un altfel de control democratic si demografic, a la Bar Kokhba. De atunci Romania nu a putut sa mai iasa din acest marasm FSN al controlului demografic si democratic prin controlul avorturilor, adica al democratiilor nedorite. Iata deci ca acest lucru va duce catre cutremur, schizofrenia avorturilor oamenilor cu jumatati de masura si leprosi. Sa vedem deci cand incepe procesul de scoatere din iconomat a caseil lui Iehu ( pentru ca pe acest fond ne putem astepta ca rascoala prevazuta de inaintasi ca sa fie ca cea de la 1907 sa fie pornita, provocata tocmai de cei defulati si neajunsi din casa lui Iehu, care adica nu au putut sa isi atinga scopul tocami din cauza celor hrupavi si tirani si Iehu de Iliescu si Iehohoaz ede Basescu ), pentru ca deja sunt semne ca el incepe sa mearga spre aceasta directie, toti zic ca politicienii sunt corupti toti, ca practica un nou totalitarism si o noua dicatura si o noua tiranie, ca fura pe capete numai ei sa se simta bine, ca se spala ei intre ei si oamenii de rand mor de foame sub tirania lor.”. Poate respectivul american face referire la prelatul Daniel Ciobotea care e evreu din zona Timisoara, de langa Bega, ori raul Bega nu se aseamana cu Tigru. Respectivul prelat a fost preluat pentru a fi calugarit de catre calugarul Cleopa Ilie ( care i-a fost nas de calugarie ), si a fost hirotonit de trei episcopi in frunte cu Patriarhul Teoctist Arapasu ( cuvantul arap e un nume pentru dracii care trag de talerul balantei la Judecata lui Christos de pe Valea lui Iosafat ). Calugarul Cleopa Ilie nu a avut simpatie deosebita pentru el, ci doar l-a asitat pentru treaba pe care trebuia sa o faca la comanda cercurilor politice comuniste din Romania, care l-au si trimis pe scoala romano-catolica in sudul Germaniei in 1981, pentru acest scop. Ma indoiesc ca acest prelat sa fie cu norma intreaga, un Tigru, ca Sfantul Petru de exemplu, de vreme ce a fost nasit in calugarie de un episcop cu jumatate de norma, respectiv calugarul Cleopa Ilie care provine din neamul lui Ilie Tesviteanu si care e un profet ( echivalentul preotului, numai Aaron si Miriam au fost numiti de Yahve profeti, iar Moise a fost numit nascator de Mesia – Numeri cap. 12: „1. Mariam şi Aaron vorbeau însă împotriva lui Moise pentru femeia etiopiancă, pe care o luase Moise, căci Moise era căsătorit cu o etiopiancă. 2. Ei ziceau: „Oare numai cu Moise a grăit Domnul? N-a grăit El, oare, şi cu noi?” Şi a auzit acestea Domnul. 3. Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ. 4. Atunci a zis Domnul fără de veste către Moise şi către Aaron şi către Mariam: „Ieşiţi câteşi trei la cortul adunării”. Şi au ieşit tustrei. 5. Atunci S-a pogorât Domnul în stâlpul cel de nor, a stat la uşa cortului şi a chemat pe Aaron şi pe Mariam şi au ieşit amândoi. 6. Apoi a zis: „Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el. 7. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise, – el este credincios în toată casa Mea: 8. Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului. Cum de nu v-aţi temut să cârtiţi împotriva robului Meu Moise?” 9. Şi s-a aprins mânia Domnului asupra lor şi, depărtându-Se Domnul, 10. S-a depărtat şi norul de la cort şi iată Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada. Şi când s-a uitat Aaron la Mariam, iată era leproasă. 11. Atunci a zis Aaron către Moise: „Rogu-mă, domnul meu, să nu ne socoteşti greşeala că ne-am purtat rău şi am păcătuit! 12. Nu îngădui dar să fie Mariam ca cel născut mort, al cărui trup, la ieşirea din pântecele mamei sale, este pe jumătate putred”. 13. Atunci a strigat Moise către Domnul şi a zis: „Dumnezeule, vindec-o!” 14. Domnul însă a zis către Moise: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în obraz, oare n-ar fi trebuit să se ruşineze şapte zile? Aşa dar să fie închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre>. 15. Şi a şezut Mariam închisă afară din tabără şapte zile şi poporul n-a plecat la drum până s-a curăţit Mariam.” ), din categoria celor mici, desi era preot, si nu arhiereu la Bethel, din semintia lui Aaron. Parerea mea e ca Romania nu are tigri, adica episcopi din Aaron, din neamul Marilor preoti din Aaron, cum era apostolul Petru de exemplu. Prin urmare, cum un simplu preot poata sa binecuvanteze doar cu o mana, si nu cu doua ca un episcop deplin din Aaron, nici prelatul Daniel Ciobotea nu poate fi un episcop cu masura intreaga ca cei ce descind pe linia Sfantului apostol Petru din arhierei, mari preoti din Aaron, chiar daca el poate fi din Aaron ( sunt unii care folosesc gresit un canon al Bisericii care spune ca preotia nu se mosteneste ereditar; insa din textul reprodus de mine de la Numeri cap. 12, se arata ca neamul lui Aaron si Miriam este preotesc si de profeti, iar dintr-un text din cele cinci carti ale lui Moise se arata ca una din conditile profetiei este darul sau binecuvantarea la neamuri prin ereditate si ca a doua conditie este ca cel care are un fond ereditar sa practice credinta stramoseasca, sa spuna adica legea cunoscuta de batrani si nu alta, si iata de ce preotia nu se mosteneste exclusiv ereditar si mai trebuie supusa inca unei conditii ). Cred ca remarca americanului e hilara si cred ca el se exprima cu jumatati de masura in realitate. Revin ca sa spun ca de fapt numele prelatului Daniel Ciobotea, respectiv radacina lui Ciob, pentru ca nu este Ciubotea, se regaseste si la varul lui Ion Iliescu ( var probabil pe linia materna a lui Ion Iliescu ) care a fost regele Cioaba, si cum insusi profetul Ilie Tesviteanu avea trasatori genetice ca ale apostolului Toma, adica caracteristice celor in randul populatiei indiene din care se tragea si vrajitorul Balaam care a profetit lui Balac ( la noi un descendent din Balac este Constantin Balac-eanu Stolnici ) profetia falsa si provocatoare de holocaust sau doomsday cum zic americanii consemnata la Numeri cap. 24: „17. Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. 18. Lua-va de moştenire pe Edom şi va stăpâni Seirul vrăjmaşilor săi şi Israel îşi va arăta puterea. 19. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere şi va pierde pe cei ce vor rămâne în cetate”. 20. Apoi văzând pe Amalec, şi-a urmat cuvântul şi a zis: „Cel întâi dintre popoare e Amalec, dar şi neamul lui va pieri”. 21. Văzând după aceea pe Chenei, şi-a urmat cuvântul şi a zis: „Locuinţa ta e tare şi cuibul tău e aşezat pe stâncă; 22. Dar Cain va fi dărâmat şi nu este mult până ce Asur te va duce în robie”. 23. Iar când a văzut pe Og, şi-a urmat cuvântul şi a zis: „Vai, vai, cine va mai trăi când Dumnezeu va aduce acestea! 24. Veni-vor corăbii de la Chitim şi vor smeri pe Asur, vor smeri pe Heber, dar şi acelea vor pieri”. 25. Sculându-se apoi Valaam s-a întors înapoi, în ţara sa; şi s-a dus şi Balac întru ale sale.”, profetie falsa care relateaza pe fiul stelei, respectiv Bar Kokhba ( lui Stalin i se zicea in gluma de catre apropiatii lui ca este acest Bar Kokhba ). Trebuie sa spun ca biblia nu consemneaza sfatul dintre Balaam si Balac pe cand Moise, Aaron si Miriam se aflau in cortul marturiei ( cum spune la capitolul 12 ), sfat care punea la cale profetia falsa citata de mine mai sus, lucru care il face pe Moise gangav, iar pe Miriam, care se simtea vizata de catre ocultii Balaam si Balac sa aiba o razvratire in genul citat de mine in comentariile de mai sus, la Numeri cap. 12, ca sa nu fie suportul prin care profetiile false ale lui Balaam si Balac sa se implineasca, lucru care a avut loc insa prin dinastia hasmodee a Macabeilor, care au ajuns in acel post urmand implinirea profetiilor false ale lui Balaam si Balac pe fondul slab al unor descendente din Miriam. De fapt nu toate textele Biblice consemneaza acest lucru, in disputa de la Numeri capitolul 12 ca replica la profetiile false ale lui Balaam si Balac, cu lepra au fost atinsi si Aaron dupa Miriam, cu o lepra galbena insa amandoi, dar imediat si Moise, cu o lepra alba care imediat s-a curatit, iar la Aaron s-a curatit prin credinta imediat dupa binecuvantarea lui Moise, adica curatirea lui Moise. Acest lucru arata ca victime ale profetiilor false ale lui Balaam si Balac pot fi si exponenti care se trag genetic din Aaron si Moise, care adica conduc catre doctrine de tip nazist pana la urma, dar sub alta infatisare.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 20, 2013

    Ia uitati ce spune jigodia asta de Ponta: „“Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat…E vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului. Cit timp protestele sunt paşnice, jandarmii au procedat foarte bine…Aveţi din partea mea mandat foarte clar de intervenţie conform legii”.”

    Intrebarea e cine defineste legea ( sau o cunoaste, ma rog adevarul: Adrian Nastase, Daciana Sarbu, rudele si cunoscutii de la Targu Jiu, sau gorjenii vizati de acest vampir grec de Ponta care nu stie ce este adevarul desi se instaleaza, nu mai are cum am, in cetatea Antonia, ma rog palatul, in care a trait Fecioara Maria de la 3 la 12 ani, si acolo in mod ocult defineste ce ar fi legea ajutat de tiganul de Ciobotea ? ) si in ce masura e competent sa o practice, cata competenta are ? Se pare ca Ponta vorbeste abstract si nu despre persoane concrete, competenta si legea, inclusiv apararea legii sunt realitati personale si nu ceva abstract cum e obisnuit din nascare sa vorbeasca acest indivit, care e numai trup, numit Ponta, care nici macar Gorjul nu il cunoaste, asta dupa ce a plagiat teza despre Curtea Internationala Penala de la Haga ( si aia elaborata fara competente stiintifice de catre un autor autodidact roman, care adica nu e o teza de competenta organica, ci e parerea autodidacta a unui out-sider ). De ce ne pregatim ? Sa zica deci, sa lasam cuvantul Muntenegrenilor, care au mai sesizat nuanta in perioada interbelica atunci cand au pus bomba la Parlamentul care acum e aula Teoctist Arapasu, si fiind dezorientati atunci nu stiau despre ce locatie parlamentara ( despre legiuitori care fac legi false si lipsite de competente si pline de boala dementei Alzheimer, adica sodomiste, uzurpatoare ) ar fi trebuit sa puna acest praf de pulbere si pucioasa pentru poponari, ca sa ii opreasca. Va dati seama ce isterie, mai disperata ca a lui Iliescu, pentru ca e atac fara respectul vreunei personalitati, e atacul unui indivit care nu stie ce este persoana si personalitatea si care e lipsit de caracter, ca e numai trup si nu stie adevarul. De ce a dat el ordine evazive asa, si nu concrete, de ce nu a dat ordine de la persoana la persoana, concrete, si cu documente juridice fundamentate solid ? Vrea sa stearga urmele ca orice lunatic pentru ca apoi sa zica ca bestia abjecta de Iliescu ca a fost o eroare regretabila ? De ce sunt curve, cand de fapt comunistii au agrement cu o parte de nazisti si vor face cooperarea rosu-verde cum spunea Domnul Octavian Mihaescu ? De ce nu practica pasnic aceasta colaborare si se declara radical in contra legionarilor, daca pana la urma tot o vor face ? Si cum ? PSD-ul lui Iliescu nu e partid tot de esenta nazista, cu zvastika pe fundal ? De ce ascund ei acest adevar si gasesc in te miri cine de pe strada, pe care ii acuza evaziv de extrema dreapta, tapi spasitori pentru a practica nazismul si a ascunde in acelasi timp ca si ei tot de factura nazista sunt ? Pai asta e crima strigatoare la cer si eu ma rog lui Dumnezeu sa ii dea sufletul nazistului de Ponta – care are si el familie si rude si cunoscuti, tot cioburi de astea care rad din oala sparta din care provin, ca Daniel Ciobotea de familia lui tiganeasca din care provine, asa cum se vaita si fratele lui mai mare – in mana unui drac si nu a unui legionar, iar dracul sa ii ia sufletul si sa il duca la batalionul disciplinar al dracilor, unde dracii eludeaza propria casa, ascunzand identitatea si fraudandu-o, falsificandu-o. Asta sa fie soarta lui Ponta !, pentru ca e scarba abominabila, acum cand vrea sa repete crimele lui Iliescu de acelasi fel.

  • Radu Humor
    octombrie 20, 2013

    Bine zis :
    Jigodie !

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 21, 2013

    Ia uitati ce am incercat sa postez pe site-ul pseudo-publicatiei „Gandul”, si mi-a fost ciuntit comentariul:
    „Cristian Tudor Popoescu asta nu mai are cap pe umeri, si nici Gandul asta tiganesc al lui Plesu, asta e gand fara asa ceva, nu e ceea ce se numeste ganditorul de la Hamangia, e ocultizarea acestuia in stil tiganesc, in stilul nazistului de Plesu, care l-a vazut pe Ganditor in cortul din care trebuia sa se nasca Fartatul, si care apoi a zis lui Balaceanu Stolnici ( Balac – ca Plesu e Balaam-ucul halucinant lipsit de orice scrupule, cartea lui minima moralia e un fals de care Ahab de Ceausescu si-a dat seama ca prin astfel de fals va complota Plesu ca sa il asasineze cand trage arapul de Teoctist de Arapasu la balanta judecatii, ca sa vina Ciob-o-tea alt tigan nazist pe post de Patriarh, ciob-ul zice la oala sparta din care se trage o-uite-la ea, ca de tiganie din asta se plage si fratele mai mare al lui Ciobotea, ca rade ciobul de oala sparta din care se trage ), ca daca e vorba de lepra, inseamna ca e vorba si de fraticid, si ca atunci putem castiga de pe urma fratilor rai, fraudulosi, ca sa castigam tiganeste, pentru ca asa cum zicea Herodot, geto-dacii erau cei mai numerosi dupa inzi, pentru ca se temeau ca inzii le fura copiii si le bea sangele ( plata pentru pacate ), ca asa castigam si noi de la geto-daci din rudele lor leproase si astfel ii stapanim tiganeste si sodomist, cum se uita sotia lui Balaceanu stolnici inapoi de a devenit o baba pe Bucegi, cand a incercat sa il imbrace pe Faraonul ala de Sfinx cu care a tinut tiganii ( scuzati-mi agramarea ) si Balacenii Stolnici, adica cu stoluri multe. Deci asta i-au facut lui Ganditorul care trebuia sa nasca pe Fartatul si care trebuia sa predea stafeta la Predeal si nu la Paltinisul legionarului ala prizonier de constiinta pentru revizionism de Constantin Noica, intrebati-l pe fii-su’ ala de Rafael Noica, ca el va spun cu de-amanuntul. Nu stiu ce cauta Plesu la Paltinis, ca el zice Paltinisului: ciplecealma tuta, adica nu pot sa te sufar pe romaneste. Sunt hoti domne’ dar hoti prosti, ca nu stiu de la sine ce trebuie sa fure, ce fel de banditism Macabeu trebuie sa aibe. Vedeti dumneavoastra, Sergiu Nicolaescu si actualii organizatori de mascarada populara, au zis ca judecata e a poporului, ei pe asta au mizat cand au dat lovitura banditista lui Ceausescu, si pe asta au mizat cand au lovit si in casa celor care nasc pe Fartatul adica pe Mesia romanilor, pentru ca sora lui Ceausescu era sotia unui astfel de Ganditor nascator de Fartat. De asta l-au injunghiat pe Ioram ala de NIci Ceausescu la televizor, ca sa aiba in fata rebeliunii populare pretext ca sa dea lovitura si in contra Ganditorului de la Hamangia. Dar va spun eu ca David, si el un Ganditor de la Hamangia, a vazut ca poporul cere holism, adica totalitarism, ca adica ei sa aiba cum sa posede tot ce tine de generatiile care se trag din ei pana la a mia spita, insa Dumnezeu i-a spus Ganditorului de Hamangia ca ceea ce cere poporul asta e un lucru grav care duce la nepotism, ca adica casnicii sa manance ceea ce apartine altui casnic, si a zis Dumnezeu Ganditorului de la Hamangia ca ce preferi, o pedeapsa de la mine pentru acest popor ca sa se cuminteasca, sau alte doua pedepse de la altii, una de la popor si alta de la vecini. Insa David, sau Ganditorul de Hamangia a zis ca mai bine pedeapsa de la Dumnezeu care era ciuma, atat rosie ( adica comunismul ) cat si neagra ( adica nazismul ) o ciuma de trei zile cat tine minunea, pentru ca boborul sa nu uzurpe minunea. Iata deci ca Plesu asta tiganesc iarasi zice de minima moralia pentru astia din taina faradelegii, ca zice ca ei castiga din ciuma, s.a.m.d. . Domne’, dar nu inteleg de ce Ceausescu, care era genial, de ce l-a exilat la Tescani ca sa isi dea seama cum va musti Plesu in Teascul maniei lui Dumnezeu, cum zic si Muntenegrenii aia de nu stiau unde sa puna bomba, la ce parlament in perioada interbelica, ca acum acolo unde au pus e aula Teoctist Arapasu, arapul ala care si la treaba asta trage de taler in favoarea dracului. Poate intre timp au aflat si muntenegrenii, ca trebuie la casa boborului ( facuta ceausescu pentru uraciunea astora a pustiirii in locul cel sfant, pentru ca a facut-o intentionat ca un kitch, intrebati pe aia de erau programati sa faca totul romaneste: faianta, gresie, covoare, instalatii sanitare, instalatii electrice, intrebatii !!! ) si unde vor astia sa mute Catedrala Mantuirii neamului tiganesc, ca asta Patriarhala va fi daramata de cutremurul asta provocat de tigani ca in vechea Samaria lui Ieroboam al II-lea, care se tragea dintr-o casa tiganeasca a lui Iehu ( ca Iliescu, Iliescu e Iehu ), apoi a lui Iehohoaz ( adica Basescu asta care tot tiganesc e ) si Ioas ala de Dan Diaconescu. Dar atentie Ieroboam II trebuia sa fie un tigan din Rosiori de Vede, ca asa era planul a la Karl Marx, dar cum bunicuta tiganeasca de Iliescu a mancat patru mandate, adica pentru toata casa lui Iehu, si cum Basescu a mancat doua, desi trebuia doar pe avers,vorba incendiului de la Anvers din 1981 parca, se pare ca Ioas de Dan Diaconescu si ala de la Rosiori de Vede care ar fi trebuit sa fie ca Gorbacioc Ieroboam II nu au mai apucat, pentru ca i-a mancat Iliescu cu Basescu si pe astia, si iata ca probabil se va declansa nu numai actiunea de scoatere din iconomat, ci si actiunea de judecata pentru uzurpare nu numai pentru subminarea casei lui Ahab si a Ganditorului de Hamangia, prin lovitura de stat care nu a fost ingaduita nici in est si nici in vest, ci si pentru subminarea si a casei lui Iehu. Ori asa ceva nici Karl Marx nu permite in democratia lui.”.

    Eu doream sa zic mai multe, aici critica poporul pentru ca vrea pamant sanatos si ca aurul de manos si apa curata ca cristalul chiar si in cele mai defavorizate parti ale lui, dar Eminesc a avertizat in privinta geniului pustiu al astoara de astazi, cum vor ei sa pustiasca in sens rau si prin otravire pamantul din tara ca sa il fure romanilor de sub picioare. Iata si link-ul de la Gandul cu videoclipul in care geniul pustiul al lui CT Popescu se deslantuie masluind tiganeste orice e sfant.

  • Radu Humor
    octombrie 21, 2013

    Evreul Ray Kurzweil (Google) ia in fiecare zi 150 de suplimente cu scopul de a-i prelungi viata suficient de mult pentru a-i permite sa apuce momentul in care revolutia nanotehnologiei ii va putea face pe oameni nemuritori …

    Iata ce putem citi in articolul Omul de la Google care vrea sa devina nemuritor:
    Cel care conduce activitatile legate de inginerie ale Google, Ray Kurzweil, vrea sa isi dedice viata scopului de a deveni nemuritor.
    Inventatorul in varsta de 65 de ani care lucreaza la Google este hotarat sa devina nemuritor, scrie Fox News.
    El a spus intr-un interviu acordat recent presei americane ca si-a facut un „pod spre nemurire” pentru a fi sigur ca gaseste tehnologia care sa il ajute sa pacaleasca moartea.
    O viziune revolutionara asupra vietii
    Inventatorul a recunoscut ca ia in fiecare zi aproximativ 150 de suplimente care sa il ajute sa scape de moarte.
    Ele au scopul de a-i prelungi viata suficient de mult pentru a-i permite sa apuce momentul in care revolutia nanotehnologiei ii va putea face pe oameni nemuritori.
    In acel moment din viitor, spune el, vom avea roboti (denumiti nanoboti) care ne vor putea imbunatati sistemul imunitar.
    In plus, el este convins ca sistemul imunitar uman va putea sa fie programat pentru a face fata noilor agenti patogeni care vor aparea.
    Este demn de remarcat faptul ca tot Kurzweil a prezis in trecut faptul ca oamenii vor consuma hrana nesanatoasa cat de mult vor dori.
    Acest lucru se va datora, spunea el, nanobotilor injectati in corp care vor putea sa ne ofere nutrimentele necesare ce ne pot ajuta sa eliminam excesul de grasime din corp.

    Fox News reaminteste ca Ray Kurzweil a mai anticipat si in trecut cum ca pana in 2020 se va implementa treaba cu nanobotii.

    Are el un fix cu anul asta, caci tot el spunea:

    “Pana in 2020 va fi un singur guvern mondial “

    Si nu e singurul. Sa ne amintim si de Agenda Digitala 2020:

    Agenda Digitala Europa 2020: Orice roman va avea si in lumea virtuala o identitate. Aspectul hard va fi cardul de identitate cu cip sau cardul de sanatate. DACA NICI CAND NE-O SPUN PE FATA NU PRICEPEM …
    Agenda Digitala 2020: PREOTII VOR PROPOVADUI IN PREDICI INTERNETUL … Patriarhia si-a oferit astfel sprijinul pentru implementarea sistemului antihristic
    Reamintesc ceea ce scriam in articolul Cercetatorul evreu RAY KURZWEIL: Bazandu-ne pe stiinta, in 20 de ani vom putea fi NEMURITORI …:
    Ray Kurzweil, este cel ce spunea:

    “Evolutia biologica este prea inceata pentru specia umana. In urmatoarele cateva decade va fi lasata in mizerie.”

    In februarie 2009, evreul Kurzweil, considerat un “stalp” al transumanismului, a anuntat crearea Singularity University, in cooperare cu Google si NASA Ames Research Center. Universitatea se autodefineste a avea misiunea de a pregati lideri capabili sa inteleaga avantajul folosirii tehnologiilor si care sa faciliteze aplicarea lor.

    Adept new age, propovaduieste in cartea sa The Singularity is Near , o noua religie bazata pe respectul reciproc intre formele de viata si pe respectul cunoasterii.

    Dupa cum puteti observa, se vorbeste in general din ce in ce mai des despre umanizarea robotilor si robotizarea oamenilor, transhumanismul si omul evoluat al viitorului.

    Care este legatura dintre NOUA ORDINE MONDIALA si promovarea de catre oamenii de stiinta sau industria muzicala si a filmului, a conceptului de om nou, evoluat, robotizat? In primul rand se accepta astfel tehnologia implanturilor de orice fel, deci automat si a viitoarelor cipuri. Apoi se castiga incredera maselor ca stiinta ii face super oameni. Teribilul adevar este insa ca ELITELE doresc ca prin tehnologie sa-i faca sclavi controlabili si manipulabili. Si nu in ultimul rand, totul apartine unui concept mai larg, acela ca omul nu este creatia lui Dumnezeu si toate cele ce le stim din Facerea, ci produsul unui hazard al evolutiei, o fiinta oarecare inconjurata de creaturi extraterestre superioare si initiati iluminati. O fiinta care nu prin rugaciune la Creator isi poate rezolva problemele ci prin stiinta si prin fortele proprii pe care invata sa le dezvolte indrumati fiind de maestrii …

    Iar aceasta noua “speranta” a acestei forme a nemuririi, aduce o ratacire in plus: aceasta viata, pe acest pamant, este tot ceea ce conteaza si trebuie s-o lungim la infinit. Nimic despre suflet. Nimic despre inviere. Nimic despre Judecata …

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 22, 2013

    Si Ahile, Sigfried, Vlad Tepes si Mihai Viteazu au visat la nemurire si suplimentul lor a fost sa se scalde in sange de Dragon din ala care invinte Leviathanul, insa s-a gasit cine sa ii omoare si numai asa au devenit nemuritori, ca far de paharul umplut de aia de fac uraciunea pustiirii in locul cel sfant, fara sa bea cineva acest pahar nu se poate ca sa ajunga nemuritor, si inca nu e o cauza care asigura nemurirea pentru ca toti beau acest pahar, insa la unii ramane, iar la altii trece, nu asa cum vrea Christos, ci trece asa cum vrea Tatal, si se intoarce inapoi la aia de l-au fabricat, pe capul lor, pentru ca e scris ca asa cum iti asterni asa vei si dormi, si iata cum se ajunge nemuritor, daca nu te afecteaza paharul ala de il fabrica unii fara ca Dumnezeu sa fi facut asa ceva.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 22, 2013

    Aia cu nanotehnologia nu are cum sa duca la nemurire, pentru ca Nan nu era atat de nemuritor in idolatria lui, ma rog, era nemuritor dar era o nemurire a perisabilitatii. Paharul ala nano atinge fiecare celula, fiecare molecula din corp, exact cum face si moartea ca persoana, dar impotrtant dupa mine e ca in trecerea ei, a acestei morti redenumita nano si nu mai stiu cum, ea moartea sa nu fie violata, pentru ca violarea duce la perisabilitate, pentru ca trecerea mortii sa nu produca violul, si astfel sa trecem si noi de moarte fara sa fim violati de ea, pentru ca sa ne asiguram ca traim, ca nu vom muri ci vii vim fi si ii vom povesti lui Domnezeu totul de la Creatie pana acum si pentru viitor, fara sa fi fost violati de vreo calcare de porunca si de calcatorii de porunci.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 22, 2013

    Nu sunt habotnic si obscurantist, termenul nano-tehnologie se refera la Ninive si Nan, si la cum se vor indreptati ei in contra instalarii uraciunii in locul cel sfant daca abandoneaza idolatria. Moartea ca persoana este intruchipata intradevar de Nan, dar e moarte specifica preotului, sau poate fi pana la urma si un semn al lui Iona in contra ciumei rosii sau negre. Vedeti ca acum Iranul se concentreaza asupra atomului, adica asupra mortii atomului, si acesta nu e un lucru bun, ca de aici va trebui sa ne slujim de nano-tehnologie ca sa evitam dezastrul pe care l-am suferi daca va cadea pe mana Iranului si conceptul de moarte a atomului. Eu cred ca rusii au gresit cand au construit o centrala atomica acolo in Iran, si vad ca mai au de gand ca sa mai construiasca inca una. Daca si in Iran va avea loc ceea ce are loc in Siria, si nu e exclus ( interventia Rusiei in acel loc, in Mespotoamia e legata de doomsday pe varianta rasariteana care va atinge si Mesopotamia, cum e pus pe foaia de parcurs si din cauza carui lucru a si fost razboiul dintre Irak si Iran intre 1980 si 1988 si toate tulburarile din zona si din Afganistan ), atunci va dati seama ce dezastru ar fi daca ar cadea posibilitatea mortii atomului pe mana unor anarhisti. Dar vedeti ce minune este cu Malala Yousafzai, o pakistaneza tanara care e din neamul Efraim ( are si ceva gene indiene ) si care locuieste la granita Pakistanului cu Afganistan, si care a fost lovita de talibani.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 25, 2013

    Domnule Radu Humor jos palaria ! Acum imi dau seama de cat de ipocriti sunt Merkel si Barosso, decedatul de Martens, si mai nou Hollande asta, ca de la el a aparut mascarada cu violarea vietii private. Intradevar se pregatesc europenii astia de o dictatura fascistoida daca au acest curaj fatis de a face mascarada publica. Pai un astfel de scandal trebuie sa fie sustinut cu probe, ca doar sunt aliati. Parerea mea e ca sunt niste scarbe, lucru care are si valoare istorica, ca adica sunt scarbe de mult. Imi aduc aminte de Franta lui Mitterand care a militat pe chestia cu mita est-europeana, inclusiv pe asta cu ucraina mitarnica, domne’ niste jegosi abjecti. Apoi pe fondul produs de Mitterand are loc la noi lovitura de stat tiganeasca, care mai si e sprijinita de fracezii lui Mitterand, insa imediat isi dau seama francezii, care au avut o dinastie angevina in Ungaria ca problema lor va fi cea ungara, si la Tg. Mures este filmat un roman agitat de tiganii de Iliescu sa sara la cap ungurilor ca sa nu ia ungurii Transilvania ( manipulare pentru care e posibil chiar o declaratie de razboi, pentru ca e un fals cras intre natiuni ) cand acest roman e batut de unguri, insa in prezentarea pe care o fac francezii si germanii apar ungurii batausi ca romani si romanul batut ca ungur. Eroarea lui Mitterand era grozava pentru stabilitatea Europei, care antrenase deci si pe germani, iar germanii sperau intr-o reunire intre RFG si DDR, in plecarea trupelor sovietice. Apoi sarbii, vazand modelul lui Iliescu, caci Iliescu a trimis tortionari care au adunat din satele din jurul Tg. Muresului in autobuze pe romanii din casele lor cu anunturi incitatoare la razboi de identitate nationala in dauna altor nationalitati pe care le acuza de furtul Tarii, tiganul de Iliescu a organizat si confruntarea dintre romanii agitati, luati pe nepregatite si incitati sumar la violenta cica defensiva, cand de fapt ungurii nu ii atacasera si demonstrau pasnic in Piata din Tg. Mures. Acelasi model a fost folosit si de Milosevici, si atunci acesti europeni ipocriti ce au facut ?, pentru ca aveau doua focare, si Romania si Yugoslavia cu crime impotriva croatilor si slovenilor acuzati de nazism. Germania tremura la acest pas, avea doua fronturi, si Transilvania si frontul din Yugoslavia care o acuzau de recidiva nazismului. Ce au facut atunci acesti europeni ipocriti ? Au apelat la britanici, ca sa acopere ei necazurile pe care de fapt le promovasera in principal francezii lui Mitterand dar si socialistii gremani. Si astfel a aparut Lordul Carrington cu planul lui de pace in Yugoslavia in care toti sa traiasca dupa felul lui in toleranta cu ceilalti care nu sunt ca el, proiect care de fapt a stat la baza conceptului de stat numit Yugoslavia. Insa au avut probleme, intai l-au respins sarbii, care doreau o dominatie sarbeasca gen Iliescu, apoi au venit si francezii cu fortele U.N., apoi europenii acestia ipocriti de astazi, care condamna SUA de presupuse abuzuri la comanda lui Snowden si a Rusiei, au cerut ajutorul SUA, al lui Bill Clinton. Trebuia sa le scoata cineva castanele din foc datorata mizeriei politice europene franceze si germane. Astfel americanii au incasat-o la imagine, iar U.E. a inceput sa isi faca mendrele. Restul il stiti. Un lucru doresc sa il mai spun anglo-americanii si monarhiile europene germanice ( Tarile de Jos, Danemarca, Suedia, Norvegia ) au o organizare de tip Ierusalim si Tara Sfanta, monarhiile au organizarea monarhiei unite de sud si de nord, iar SUA are organizarea lui Israel sub forma ramasa dupa Isus, fara postura de Caesar deci. Celelalte Tari europene care sunt republici, in afara de Spania, au organizari mult mai extinse, care cuprind mai multe forme de stat decat cea exclusiva de tip israelitean ( ma rog nou israelitean, adica crestin, sau gentile cum zic anglo-americanii ). De aceea modelul american nu e imbratisat de tarile europene, ele preferand modele de regate sau imperii recapitulate sub forma moderna, compatibile cu continentul european care sa se adaposteasca sub corturile continentului lui Sem, adica asiatic. Mai mult, SUA, incepand cu Truman, pentru a impedica extinderea comunismului sub Stalin, s-a organizat o coalitie anti-comunista care a dus la multe acorduri care au fondat pana la urma blocul capitalist si NATO. UE a avut ca scop tocmai tatonarea celor care trebuiau sa se intample de acum incolo, adica integrarea Rusiei in UE. De ce aceasta integrare trebuia sa fie scandaloasa dupa cum e promovata astazi ? Pai SUA a scapat pe actualii asa-zisi europeni de comunisti si de nazisti si fascisti, apoi a luat-o in barba de la cine credeti, de la europenii cu ifose, care de fapt erau handicapati. Astazi acesti europeni simt ca vin timpuri noi si ca isi pierd scaunele de sub funduri si atunci au organizat aceasta mascarada mediatica. De fapt telul lor e ca SUA sa se retraga, iata ca vor retragerea cu rusine, si astfel sa poata integra Rusia lui Snowden. Scopul scuza mijloacele. In mod normal acuze de genul asta, privind spionarea si subminarea securitatii sunt foarte grave, si ele nu se fac asa ca apa de moara in presa. Ci acuzatiile trebuie fondate cu dovezi indubilabile asa incat relatiile UE si SUA sa se normalizeze, ca doar ar fi aliati. Insa se pare ca din UE sunt mai multi care acuza asa in mod impersonal SUA, sunt Merkel, Barosso si Hollande, si daca lista continua SUA va avea o mare datorie de a rupe astfel de proceduri fata de UE, probabil dictate tot de UE si tot prin presa. Nu stiu, dar acest fenomen care e provocat de Merkel, Barosso si Hollande e unul cu implicatii foarte profunde si de durata, pentru ca el implica schimbari majore in sistem insa pe spuza americanilor. Se pare ca de fapt tinta acestor europeni ipocriti de a abate atentia publica catre subiecte de cine stie ce orientare ( care si cu dovezi nu pot justifica scopul real al promovarii lor, adica nu pot justifica directia in care de fapt ar trebui sa se mearga ) si apoi ca prin aceasta diversiune mediatica sa promoveze stabilizarea cu suruburi a scaunului unor europeni ( desi se stie ca aceasta generatie europeana de astazi va disparea ca generatia Kaiserului de dupa primul razboi mondial si ca generatia care a disparut dupa al doilea razboi mondial; asta exceptandu-i pe monarhisti care vor reveni in prim plan ), ca acestia sa poata promova o eventuala integrare a Rusiei in UE fara ca alti oameni politici comunisti sa aibe pretentia ca ei sa conduca acest proces care e pe calapodul doctrinei lor. Ipocrizie !

    Iata ce am scris pe site-ul Vocea Rusiei:
    „Doua comentarii la un articol de pe Vocea Rusiei:
    „Nu sunt criminali innascuti, dar tiganii au o predispozitie ramasa inca de la construirea Turnului Babel, unde dintre toti fiii lui Sem ei au fost singurii care au avut aportul anti-Dumnezeu cel mai radical ( adica atat anti-Eva ca Baba, cat si anti-El, adica anti-Dumnezeu ), contestand ceea ce a spus Noe despre Sem, contestand si nasterea lui Mesia din Sem ca recapitulare a dorintei Evei. Din tigani a iesit vrajitorul si profetul fals Balaam, cel care a sustinut o religie falsa despre Mesia, si tot tiganii contesta Pomul Vietii din mijlocul Gradinii Edenului. Dintre toate popoarele care au migrat, tiganii, de fapt casta a cincea numita paria, au migrat in mod special cu scopul declarat anti-Mesianicitatea neamurilor, ca prin ei sa se implineasca rostul vrajitorului Balaam, si partea de taina a faradelegii intretinuta de Balac moabiteanul. Rusia va avea o mare confruntare cu acest popor, caci ea va trebui sa invadeze Mesopotamia din cauza doomsday-ului pe care il va face pe rasarit acest popor, dar si din cauza evitarii religiei nicolaitene pe care acest popor de tigani impreuna cu exponentii regelui moabitean Balac ( la noi Balac-eanu Stolnici ) o vor promova.”
    „In general tiganii obisnuiesc sa construiasca Turn Babel, si pe vechi, adica pe relatia de rasarit, si pe nou, adica si pe relatia de apus, ori impotriva Evei celei vechi, mama neamului omenesc, ori impotriva Evei celei noi, Fecioara Maria. Ei construiesc Turn Babel si apoi percep taxa pe acest viciu de la ceilalti care ar dori sa scape de el.”
    Am mai scris pe site-ul Vocea Rusiei: „La noi romanii, care in realitate am fost crestinati de Sfantul Apostol Pavel si nu de cum se spune oficial, de Sfantul Apostol Andrei ( fratele Sfantului Apostol Petru ), a existat un preot numit Arsenie Boca, care se tragea din neamul Sfantului Apostol Pavel ( o preotie din Aaron – deci cu statura intreaga si nu cu jumatate de statura, din Miriam sora lui Moise – la curtea Regelui Saul, din semintia Veniamin ) si care stia cum au fost crestinati romanii. Sfantul Apostol Andrei pe scaunul caruia sta acum SS Patriarhul Bartolomeu I in Roma cea Noua, adica Constantinopol, a fost trimis sa crestineze pe romanii care au trait in zona Troiei, si care aveau sa reconstruiasca Roma exilului lor in Constantinopol. Romanii din Italia sunt in pricipal tot din Tiras ( din care se trag toti tracii ), al treilea fiu al lui Iafet, ca si geto-dacii, insa geto-dacii joaca rolul de dumnezei ai arenei ca Spartacus, sau ca dinastia traca ce a succedat la Constantinopol dupa incheierea dinastiei Constantine. De aceea, Apostolul Andrei nu a propovaduit mult in Dacia, adica in Romania de astazi, el de fapt a propovaduit in Scitia Minor care este actuala Dobroge, si care era parte din Imperiul Roman inca din 40 inainte de Christos, care a prins deci atat nasterea Fecioarei Maria in imperiul roman cat si nasterea lui Christos si apoi rastignirea lui. Cealalta parte a Daciei nu a prins asa ceva. Cealalta parte a Daciei a fost crestinata de romani dupa ce Apostolul Pavel a venit in Oltenia ( initial a venit prin Oltenia, pe la Drobeta Turnu Severin ) si Banat si Transilvania. Apostolul Pavel vine in Dacia mai inainte ca Imparatul Nero sa ii taie capul ( pentru ca Christos oranduise ca apostolii sa mearga sa propovaduiasca legea din perspectiva preotiei dupa randuiala lui Melchisedec, si pe aceasta baza sa vina mai apoi si Caesarul si sa instituie si legea imperiala ) la ispita lui Simon Magul, si apoi vin in jurul anului 100 si Imparatii Domintian, Traian si apoi Hadrian si implinesc ce oranduise Christos prin Apostolul Pavel insa in forma imperiala si nu in forma preotiei dupa randuiala lui Melchisedec. Cum geto-dacii erau traci ca Spartacus, lor li s-a potrivit pentru crestinare, dupa randuiala lor, Apostolul Pavel, si nu Apostolul Andrei ( care trebuia sa blagosloveasca o curte imperiala ). Românii au trecut la lagea rasaritului si au schimbat ordinea inca odata cu instalarea Dinastiei trace la Constantinopol, care era pe calapodul lor. Deci vreau sa spun ca de fapt acest preot Arsenie Boca a profetit faptul ca Romania va intra in erezia nicolaiteana promovata de moabiteni gen regele moabitean Balac ( posibil Balac-eanu Stolnici care e genetic din Balac ) si de vrajitori tigani gen Balaam. Casa lui Iehu, de altfel ca si casa lui Baesa ( Stalin era si el tot un fel de tigan ) ca si macabeii din care se trage Vasile cel Mare au avut si au legaturi genetice cu tiganii. Mai mult la noi romanii pana si Patriarhul Daniel Ciobotea este genetic si tigan. Ei bine, preotul Arsenie Boca a profetit ca acesti tigani ajunsi la conducerea Romaniei prin Lovitura de Stat care nu a avut acordul nici din est nici in vest, vor promova legalizarea sectei nicolaitene ca adevarata, in Parlament, si ca acest lucru va atrage un scandal international de proportii ( in perioada interbelica, atunci cand s-a vorbit de acest scenariu, un student muntenegrean a pus o bomba la Parlament, care este actualul Palat Patriarhal si care functiona in actuala Aula Teoctist Patriarhul; dar acel student nu stia unde va fi parlamentul care va legifera aceasta anomalie ) care va obliga Romania, la Curtea Penala Internationala de la Haga sa fie ocupata de trei Tari: Rusia, Ungaria si Bulgaria, pentru ca Romania nu se va mai putea guverna singura de atata dezastru cat fac acestia care promoveaza secta nicolaiteana. Preotul Arsenie Boca a spus ca vor fi doua directii de falsificare a religiei romanilor cu halucinatii tiganesti gen vrajitorul Balaam, una pe vest ( numita si coruptia Bisericii, sau caderea Bisericii prin slujitorii ei, prin actualii slujitori corupti ai Bisericii care vor face pact cu corporatiile occidentale ca sa treaca sub tacere impostura lor religioasa, adica acea falsitate privind crestinarea romanilor de apostolul Andrei si nu de Apostolul Pavel, precum si uzurparea celor care sunt in legalitate in scaunul Sfantului Apostol Pavel din România ) dar si alta coruptie pe relatia de rasarit, unde vor promova aceasta teorie falsa de crestinare a romanilor de catre Apostolul Andrei ( care a crestinat in dreptul casei Romei celei Noi ), sub acoperirea unor conspiratii tocmai anti-occidentale si pro-comuniste. Trebuie sa spun ca dezastrul de care se plang romanii este doomsday-ul Romaniei facut de casa acestor tigani care o guverneaza si mai trebuie sa spun ca in vremea lui Herodot getodacii erau al doilea neam de numeros dupa inzi ( adica dupa tigani ), tocmai de teama doomsday-ul pe care il fac acestia, pentru ca geto-dacii credeau in nemurire si cum ei erau zeii arenei la acea vreme, incercau sa scape in arena de imperatorii moabiteni si tiganesti ai constructiei de Turn Babel ( se inmulteau ca sa devina la fel de numerosi ca inyii tocmai cu aceasta ideee, ca sa poata sa faca fata numarului mare de persoane dooms-day tiganesti, adica inzi ).”. Comentariile au fost facute la articolul:
    http://romanian.ruvr.ru/news/2013_10_24/Consiliul-Europei-Mas-media-iresponsabile-raspandesc-zvonuri-despre-tigani-0948/

    Si trebuie sa va mai spun si de ce Rusia are o orientare mai multi anti-ucrainiana. Pentru ca si ucrainienii sustin ca ar fi fost catehizati si botezati de Apostolul Andrei ca si romanii. Iata la ce fals se referea si preotul Arsenie Boca ( care se tragea din Apostolul Pavel, iar apostolul Pavel se tragea din preotul care oficia in cortul marturiei pe vremea Anei, mama profetului Samuel, si pe vremea profetului Samuel, si apoi pe vremea regelui Saul ), se referea la faptul ca romanii vor abandona rasaritul si vor marsa pentru a falsifica felul in care au fost crestinati romanii de apostolul Pavel. Acum stiti care e fenomenul, pentru care vor fi intrigati moldovenii si ucrainienii ? Sigur Biserica corupta va sprijini corporatiile europene, poate si pe acestea abjecte americane, care nu sunt ecologice, pentru a isi mentine scaunele corupte, asta impotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova care are o orientare mai mult rasariteana, desi e limpede ca apostolul Andrei nu a fost decat la scitii din Dobrogea, pentru ca facea parte din imperiul Roman, si pentru ca pregatea scaunul Noii Rome ca sa il binecuvanteze din perspectiva lui Melchisedec din scaunul lui Veniamin.

  • Radu Humor
    octombrie 25, 2013

    Redăm mai Jos Continutul integral al scrisorii adresate lui Victor Ponta de Senatorul Valer Marian: A Doua scrisoare deschisa Catre Victor Ponta Cetățene prim-ministru, Având version Vedere CA Sesiunea parlamentară sa încheiat Săptămâna trecută, Va transmit O scrisoare deschisa cu statut de interpelare, urmând SA o înregistrez version Interkultureller Austausch http://www.grenzenlos.or.at sens la Senat. Am Decis ca, principiul această scrisoare-interpelare, SA VA adresez mai MULTE Intrebari legat de anumite aspecte nebuloase din trecutul si prezentul Dumneavoastra, pe de ingrijire le Voi dezvolta ulterior Intr-o amplă Declarație Politica intitulată „Victoraș, ai grija de Copii!”, pe de ingrijire am anunțat-o de altfel. Chiar DACA aspectele mai grav si interesante din această Declarație au Fost verificate si răsverificate din mai MULTE Surse, fiind de profesie jurist, INCLUSIV Fost procuror ca si Dumneavoastra, am Decis SA ceea ce privește o Regula străveche de Drept „Audiatur alter pares” (Asculta SI Cealalta parte), pe de îngrijire Dumneavoastra Nu ati respectat-o ​​În cazul excluderii Mele abuzive din PSD. Luați în considerare CA DUPA nefastul episod Ceaușescu, Românii au DREPTUL SA cunoască partile mai întunecate din biografia conducătorilor Lor. Așadar si principii urmare, VA solicita SA răspundeți la următoarele Intrebari: DACA version frageda tinerete, respec version anii ’90, ati avut ONU comportament sadic Fata de Tatal Dumneavoastra (menționat Si de mama Dumneavoastra INTR-O scrisoare publicată version PRESĂ), îngrijire era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? DACA, în vara anului 1990, cand aveați 18 ani, L-ATI BATUT bestial pe Tatal Dumneavoastra, rupându-i un picior, FAPT grija ia agravat starea de SĂNĂTATE si ia grabit decesul? DACA, dupa Interkultureller Austausch http://www.grenzenlos.or.at episod, ati plecat intempestiv version Franta , cu o Geantă de Voiaj, SI DACA ATI locuit la Paris la Doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea si nepoata lui Lucrețiu Pătrășcanu, prietena a Mamei Dumneavoastra? DACA ati plecat de la aceasta neanunțat, cu DOUĂ geamantane, SI DACA ATI dormit ulterior principiul gari si principii Parcuri? DACA ati avut Probleme cu Politia franceză? DACA ati lucrat o luna la ONU restaurant Mc’Donald lui si a scris ce motiv ati Fost dat Afara? DACA ATI locuit ulterior la ONU anume Marin Bobeică, Ofițer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, SI DACA ATI intretinut relatii nefirești cu acesta? DACA, dupa ce ati devenit procuror, le-ati sprijinit pe mama Dumneavoastra si pe o Mătușa un Dumneavoastra, sa acapareze version mod fraudulos Vila de la Poiana Țapului (Bușteni), moștenită de Doamna Nadia Marcu Pandrea de La Familia Pătrășcanu? DACA Este Adevarat CA, în timp ce erați procuror la Parchetul de pe Langa Inalta Curte de Casație si Justitie, ATI soluționat ONU Singur dosar cu rechizitoriu si AC din acesta sa pronunțat solutie de achitare? DACA Este Adevarat CA, IN ANUL 1997, în timp ce erați procuror , Ati Fost racolat version Serviciul de Informații ExternE (SIE) de Catre Generalul Cornel Biriș SI DACA ATI Activarea version Unitatea deplin conspirată denumită „Umbre” SAU H? DACA ATI Fost Trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de ao monitoriza pe Carla del Ponte, Fost procuror antimafia, ulterior procuror Șef al Tribunalului Penal a scris Fosta Iugoslavie? DACA Este Adevarat Ca, în datele de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de Catre PRIMUL Guvern Ponta, festivitate grijă un Inceput cu o intarziere de circa 15 minute fata de ora anunțată, ATI Fost invitat de președintele Traian Băsescu, INTR-UN Birou de la Palatul Cotroceni, UNDE un Chemat ONU aghiotant cu ONU telefon mobil Deschis, pe de îngrijire a VI La înmânat si la ingrijire Ati discutat cu ofițerul de Legatura pe de ingrijire L-ati avut în Timpul misiunii din Italia? DACA, în timp ce erați Șef al Corpului de Control al primului ministru Adrian Năstase, ATI încercat de mai MULTE Ori sa-l determinati pe procurorul Cristian Panait, de îngrijire VA Fost coleg si prieten, sa-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Județean Bihor, „vinovat” Pentru ca la arestat, a scris contrabandĊit, de ingrijire VA Fost coleg si prieten, sa-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Județean Bihor, „vinovat” Pentru ca la arestat, pretul Contrabanda cu Produse Petroliere, pe FIUL prefectului județului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local, al PSD? DACA ati contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum explicați VA CA Mătușa la ingrijire acesta locuia un afirmat CA ultimele vânzare Cuvinte, Inainte de a se arunca version gol de pe cladire, au Fost „cainele Ponta ma OPC”? DACA ATI participante la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, Proprietatea prietenului Dumneavoastra Călin Lemnaru, si la Hotelul Rin Gran Hotel din București, Proprietatea prietenului Dumneavoastra Robert Negoiță? Care sunt motivele divorțului de prima sotie? De ce actualul socru, Ilie Sârbu na Acceptat timp de doi ani căsătoria DVS cu fiica sa Daciana? DACA la Târgu Jiu Ati intretinut relatii sexuale extraconjugale, în mod repetat, Intr-ne apartament Dintr-ONU bloc situat Langa Hotelul Ana, Proprietatea aceluiași AMIC Călin Lemnaru, cu o membra PSD (cu inițialele IV) pe de ingrijire ati promovat-o ANUL Trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Stiti CA Ati Fost monitorizat version Legatura cu această relatie de Serviciul secret, al Ministerului Administrației și Internelor (DGIPI)? DACA Nu Stiti, intrebati-l pe actualul Șef al Inspectoratului de Politie al Județului Gorj, Viorel Salvador Caragea, de îngrijire era atunci seful SIPI Gorj? DACA version Acelasi apartament Ati intretinut relatii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minora de lux, AI CAREI Parinti au formulat plângere penală împotriva Dumneavoastra a scris infracțiunea de relatii sexuale cu Minore? DACA Stiti CA ATI Fost monitorizat de SRI Legatura cu relațiile sexuale cu prostituata minora? DACA Nu Stiti, intrebati-l pe colonelul Cătălin Peptan, seful Direcției Judetene Gorj a SRI Perioada Soldul respectivă? DACA I-ati solicitat nașului Dumneavoastra George Maior, Directorul SRI, sa blocheze Interkultureller Austausch http://www.grenzenlos.or.at dosar? DACA, în CALITATE de deputat de Gorj, ATI frecvenței încheierea unui contract de Banos intre Complexul Energetic Turceni si Cabinetul de Avocatura al prietenului Dumneavoastra Dan Șova, la îngrijire erați Asociat? Îngrijire un Fost Valoarea totală a contractului acestui? DACA, Împreună cu AMICUL Dan Șova, i-ati solicitat SI ATI primit un al doilea de la actualul președinte al Organizației Judetene PSD si al Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, pe-atunci Directorul Direcției Regionale Banat Apele Române , Suma de 50.000 de euro, a scris Al Apara PE FIUL SAU vitreg INTR-UN proces penal la Inalta Curte de Casație si Justitie, promițându-i CA VETI rezolva cu președintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterioare, judecătorul version cauză a afirmat CA NU ATI Facut niciun demers în ACEST sens. De ce Nu recunoașteți plagiatul la lucrarea de doctorat „Curtea Penală Internationala”? Întâmplător, Profesorii de Drept de ingrijire v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Pitești si Gheorghiță Mateut de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au Fost colegi de Facultate si-mi sunt prieteni, astfel CA stiu Adevărul. Aveți Demnitate, recunoașteți Furtul si demisionați! DACA Este Adevarat Ca, cu o Săptămână înaintea referendumului din pretul demiterea președintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, Împreună cu secretarul general, Liviu Dragnea, le-ati solicitat liderilor județeni ai PSD SA discute cu președinții de secții de votare SA raporteze la orele stabilite o prezență mai mare cu 25 de persons Decât CEA Reala, a scris o asigura astfel cvorumul de prezență la VOT? Cum se calomnia FAPT Interkultureller Austausch http://www.grenzenlos.or.at penal? DACA L-ati menționat version autodenunțul depus ANUL Trecut la DNA, dupa începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea, a scris instigare la fraudarea referendumului? Nu Este Prea Târziu SA recunoașteți SI SA demisionați! DACA Si cu ce ati Fost Si sunteți șantajat de președintele Traian Băsescu? Îngrijirea Este motivația Reala o pactului de coabitare încheiat cu acesta? Cine VA impus astfel numiți pe Laura Codruța Kovesi, fostul procuror general al al României în funcția de procuror Șef al DNA? Cumva, ne Fost Ambasador al SUA la București, pe de ingrijire Kovesi la ajutat scăpându-l de răspundere penală pe FIUL SAU minore, autorul adevărat al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact? De ce v-ati schimbat Pozitia version Problema exploatării Gazelor de sist din Romania de Catre Corporația americană Chevron? De ce v-ati schimbat Pozitia si v-ati exprimat toleranța fata de căsătoriile intre PERSOANE de Acelasi sex? De ce v-ati schimbat Pozitia version privința Statului Kosovo, recomandând recunoașterea Independenței acestuia de Catre România? DACA ATI încheiat o înțelegere cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului Secuiesc si lărgirea autonomiei maghiarilor din Asa-zisul Ținut Secuiesc? In rest, Nu-mi mai inspirați niciun sens si in niciun Caz vreo Frica. Satu Mare Senatorul 1.07.2013 Valer Marian

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 26, 2013

    Site-ul ereziarh razboi intru cuvant reflecta astazi in ce incurcatura sunt popchii astazi. Iata ca dupa ce citeaza care sunt luptele intestine din Biserica, respectiv din Biserica Moldovei si Biserica din Banat si Transilvania, dar si din Oltenia si Tara Romaneasca, dupa ce citeaza critica unor ziaristi privind orientarea diferita rasariteana a Bisericii moldovene, si orientarea diferita apuseana a celei mentionate mai sus, siteul acesta ereziarh vine si vorbeste despre problema parintii si fiu care se face popa. Dupa cum am spus eu mai inainte, popa trebuie sa fie din neam de asa ceva, sa se nasca deci dintr-un neam cu acest caracter, pentru ca mai apoi sa fie, sa urmeze calea preotiei prin invatatura si hirotonie, sunt doua conditii esentiale. Sa fie adica de neam preotesc, adica profetic, si sa urmeze calea invataturii si hirotoniei si cea liturgica conform predaniei stramosesti. Insa la noi au fost si racolari prozelite, in care un om care nu avea caracter de popa din neam a fost racolat si schimbata firea si popit, de exemplu stiu eu unul pe care il cheama Costicla Fratila, care adica era ca mosul de la Maglavit, ca adica Fartatul ajuns pe tronul Mosului, ca popchii pe oricine vede pe Dumnezeu il distrug, si care nu avea cum sa ajunga Nefartatul, adica fiu care nu e mostenitor si care e infiat prin naimire cu papica, in cazul astuia naimit cu o sticla de bautura ca sa ii poata zice Co-sticla, caci infiatul are alta fire decat mostenitorul care nu sunt compatibile si nici complementare, care sunt opuse. Si sunt cazuri multe, mai ales in Moldova, inca de pe vremea ocupatiei turcesti, cand erau pusi de exemplu in Moldova mitropoliti greci tigani, care se numeau Balaam ca vrajitorul tiganesc din compania lui Balac, regele moabitean, dar odata cu venirea comunistilor sunt si mai multe, pentru ca comunistii cautau sa ii incununeze cu acel arap, adica dracul, care era tot moldovean, de a ajuns patriarh sodomist care da lovituri de stat. Iata ce sustine acest site ereziarh, dupa ce asa cum am spus a spus ca preotii sa fie incorecti politic pentru ca corectitudinea politica este de la diavolul, iata deci: „Cel de-al treilea tip de jurnalist evocat la începutul articolului poate fi excelent ilustrat de articolul “Ce-i mână pe preoţii moldoveni în lupta anti-gaze de şist? O poveste mai complicată despre conflictele interne din biserică şi rezistenţa la schimbare“, publicat în data de 23 octombrie a.c. de Cristian Pantazipe hotnews.ro. Este de fapt un material în care găseşti, de-a valma, date reale şi informaţii “pe surse”, articole citate trunchiat şi declaraţii irelevante pentru tema abordată şamd, toate siluite să “pice” pe calapodul unui scenariu bun pentru un film de ficțiune. Inclusiv subsemnatul este citat într-un mod revoltător, manipulându-se bucăţi de text, prezentate de aşa o manieră încât să reiasă că eu aş susţine ideea unei apropieri a României de proiectul eurasiatic propus de Rusia, în loc să fie prezentat semnalul de alarmă pe care-l trag cu privire la un anumit pericol ce poate veni dinspre răsăritul geopolitic. Autorul a mizat pe faptul că cititorii săi nu se vor mai obosi să citească cele două articole scrise de mine pe această temă, în luna iulie a acestui an: “Cine are interes să lovească în Biserică?”, respectiv“Ori la Baal, ori la Spital!“. Dar, adesea, ca să nu spun cel mai adesea, cititorii sunt mai inteligenţi decât autorii şi manipularea nu-şi atinge ţinta. Şi chiar dacă şi-ar atinge-o, noi tot avem de câştigat, căci ne raportăm la cuvintele rostite de Domnul acum două mii de ani: “Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine”(Luca 6, 26).”. Vedeti ca ei vorbesc de Baal, adica de Ahab prostul, si iata ca se pun in contra lui Putin si a presedintelui Chinei, nu numai ca justifica uciderea prin lovitura de stat tiganeasca a lui Ahab de Ceausescu. Ce spune acest site ereziarh ? Citeaza de la Luca trunchiat, si iata citatul cu pricina intreg: „26. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor.
    27. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;
    28. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
    29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
    30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
    31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
    32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
    33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
    34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
    35. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
    36. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
    37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.
    38. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.
    39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?
    40. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.
    41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
    42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
    43. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.
    44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.
    45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.”. Am citat totul dar iata ca de fapt Christos spune ca oamenii aceia se vor considera ca parintii preotilor, proorocilor mincinosi, ca vor fi adica niste parinti mincinosi, adica ca se vor tigani ca sa aiba puradei care sa faca Turn Babel. Dar acest fapt are doua taisuri. Pe de o parte, Christos spune tot la Luca cum ca apocalipsa va cadea in principal pe tagma popilor, ca vor da parinti si frati si rude si prieteni si cunoscuti la moarte pe unii dintre popi pentru acuzatia de preotie falsa, si ca vor omora pe unii dintre ei. Dupa cate vedeti Luca vorbeste de o apocalipsa care se faca in dreptul popilor si prin aceasta ca e ceruta socoteala lui Christos pentru acesti popi falsi. Dar la Luca se spune ca acesta e un proces de lamurire a aurului in foc, si iata chichita care are traducere defectuoasa, probabil ramasaq din vremea otomana, cum ca Christos ar spune ca oamenii fatarnici se vor lauda ca au popi si profeti buni, ca vor avea adica halucinatii, si ca astfel ii vor tria pe ceilalti adevarati, dar chichita vine cand apare in gura lui Christos ca parintii profeti sau preoti deviati de la lege, adica falsi ( din care trebuia sa se nasca cei care umpleau paharul uraciunii pustiirii in locul cel sfant ), isi laudau copiii care erau tot la fel de falsi in acest mod. Adevarul e altul, intre acestia era principiul dezbinarii, si copiii in general isi casapeau parintii, pentru ca aceasta era pedeapsa lui Dumnezeu pana la a treia sau a patra generatie, ca sa se stinga neamul acela. Prin urmare niste falsi care nasteau copii falsi nu se intelegeau intre ei pentru ca era randuita dezbinarea. Pentru aceasta dezbinare Christos spune ca parinti buni initial, insa condusi de regimuri bandite gen macabeii, vor da cu fratii lor, si cu rudele si etc, pe profetii adevarati, adica pe preotii buni, ii vor da la moarte si vor omora pe unii dintre ei. Iata ca Christos vorbeste aici si de o a doua natura care o inlocuieste pe cea adevarata prin prozelitism, caci tot Christos zice capomul bun faca roade bune si pomulrau face roade rele, si ca nu poate faca pomul bun roade rele si nici pomul rau roade bune. Mai mult, Christos mai spune ca pomul se cunoaste dupa roadele lui, si aici e vorba de o persoana si roadele ei, insa in privinta firii Christos spune ca nu poate face smochinul, adica popa bun, maracini, si nici maracinii smochini. Si iata ca firea nu se poate schimba. Dar site-ul ereziarh razboi intru cuvant incearca sa insinueze ca nu e de ajuns sa fi incorect politic, ci ca sa fi incorect politic, la apocalipsa trebuie sa ii lasi pe oameni sa spuna lucruri bune dar false, pe care nu le meriti, pentru ca acestea ar veni de la fatarnici intotdeana, si de la parintii corupti care ar trebui, de frica nano-tehnologiei, indrumati catre un site pe care sa il uzurpe ca regat si apoi scufundati la doi metrui sub pamant, dupa ce au fost prinsi asupra faptei, adica in flagrant delict. Iata deci ca acum asa zisa popime, care de fapt e falsa, se teme ca va incepe un proces si asupra originii lor, ca sa se lamureasca de ce fel de om sunt, si se pregateste de pe acum ca lumea sa se acomodeze cum ca originea popilor nu e spusa decat de fatarnici in cuvinte bune doar pentru fatarnici, iar la cei care ar fi preoti adevarati, ar fi vorba de Fericirea a noua, si de apocalipsa de la Luca, cand vor minti spunand toata hula din pricina lui Christos, cum le-au facut profetilor adevarati chiar parintii lor si in vechime. Iata deci la ce scenariu dezastruos vor sa mearga acesti imbecili, ca lumea sa se acomodeze ca numai despre cei falsi sevor spune lucruri bune, iar despre cei adevarati se vor spune lucruri rele. Dar oare este asa ? Sa poata sa fie sucita lumea pe dos ? Sa fi facut in adevar Dumnezeu asa lucrurile incat noi sa fim linistiti ca asa ar trebui sa se intample ? Eu nu cred ca este asa ! Eu nu cred ca Dumnezeu a randuit ca cu cuvantul de salut: buna ziua sa ucizi cinstea unui om, pentru ca ii vorbesti fatarnic de bine. Eu cred altceva. In general omul rau vorbeste de rau pe omul de bine atunci cand vede ca acel bine nu poate fi corupt de catre el, ca sa foloseasca raului din firea lui. Dar in general cuvintele bune sunt facute sa se adauge tot la cuvinte bune, ca rasplata de la Dumnezeu pentru cel ce are bun si i se va da si in plus. Cuvintele rele in schimb au o anumita prefacere in inger de lumina, dar ele nu pot fi bune niciodata. Nu i se va da cuiva rasplata diploma de prost cu cuvinte rele de la Dumnezeu pentru cuvintele lui bune, si cuvintele rele nu se lipesc de cel care are alta natura, care are natura cuvintelor bune. Cel cu cuvinte rele il invidiaza si il pizmuieste pe cel cu cuvinte bune din cauza ca simte ca prin cuvintele lui rele Dumnezeu il irdiaza, ii stinge spita pana la a treia si a patra generatie, si cand vede ca cel cu cuvinte bune este inmultit de mii de ori, incepe sa il invidieze, desi ei sunt de alta fire si diferiti, si astfel cel rau considera cu dementa alzheimer ca poate avea si el comun cu ce face firea celui bun, dar asta e o inselare care izvoreste din inima lui invidioasa si pizmareata, ca un fel de viclenie a vulpii ranite, si astfel doreste sa devina simoniac si sa obtina meritele celui cu cuvinte bune fara ca sa aiba in schimb el meritele sale, si fiind strain de cel bun doreste sa instraineze pe cel bun de bunatatea lui, ca sa o aiba si el in mod necuvenit si ticalos, adica prin simonie. Omul care nu stie care e stanga lui si care e dreapta lui schimba si judecatile si masurile si face inversari, lucru care e un pacat impotriva duhului sfant rezultat in urma simoniei ( simonia e un pacat impotriva duhului sfant ). Mai spun in legatura cu acest fenomen si urmatorul lucru pe care l-am scris pe peretele meu de facebook: „Am comentat pe you tube la urmatoarele link-uri privind subiectul Lotca ( fostul meu coleg Gheorghe Anastase stie pentru ca este din Turcoaia si pentru ca pe aproape este si Lotca lipoveneasca, lotca pentru care Tarul si casa imperiala rusa s-a confruntat cu acesti lipoveni sodomiti, iar ei, pentru ca nu au putut face fata confruntarii au venit aici in imperiul otoman, unde turcii obligau pe romani sa dea cele sfinte sodomistilor, ca sa dovedeasca daca sunt sau nu si ei sodomisti, dar fostul meu coleg mai stie inca ceva, ca turcii, pe langa ca i-au adus pe tiganii paria, au adus si moabiteni din Balac, am avut si noi un coleg Balaceanu, si turcii ii puneau pe romani sa dea cele sfinte acestor Seitan-i, sau draci cum zic turcii, ca sa dovedeasca cum ca nu sunt sodomisti; caci astfel a ajuns Balaceanu stolnic la curtea domneasca, si se vede ca apoi, dupa ce turcii l-au ucis pe Brancoveanu Voda, turcii i-au dat de sotie si din fiicele lui Brancoveanu, ca sa ajunga ghiauri si urmasii lui Brancoveanu ). Iata ce am comentat si apoi si link-ul:
    Una a zis, comentat, la melodia sodomista „Lotca dobrogeana” a unui oarecare sodomist Stefan Vlad ( nu poti sa canti despre sodomie fara sa fii sodomist ): „90Larysa 1 year ago: superba melodie te unge la suflet”, iar eu la distanta de un an am zis: „Fă fufo, tu ştii că lotca trebuie sa se scufunde ? Nu o să zică Băsescu abandonship ( citeşte: abandon-lotca ) ? Eşti bolândă, asta nu o ştiai ? Întreabă-l pe Bălăceanu Stolnici care e din regele moabitean Balac, fufa dracului, care e din Lot si ca, mai adica sodomist, şi atunci când Bălăceanu Stolnici cu balamucul de ţigani: Iliescu, Băsescu, Dan Diaconescu si un rahat cu ochi de la Roşiori de Vede si Ciobotea vor legaliza pe nicolaiteni, atunci lotca se va scufunda. Fă fufo, deci când vor legaliza pe nicolaiteni, adică pe aia de se intorc la sodomie, adica asa cum se intorcea mama lui Bălăc-eanu Stolnici catre poponari şi împietrea ca Babele lângă poponarul ăla de Sfinx ( citeşte Faraon poponar, adica era poponar la muie, caci era Gomorist, căci Egiptul e Gomora ), deci atunci când vor sminti copiii, atunci vor fi abandonati pe mâna Îngerului Adâncului, adica Abaddon pe evreieste şi Apollon pe greceşte, şi se vor duce la fund cu lotca lor sodomista.”. Iata link-ul:
    http://youtu.be/ZAed4LZTQt0
    Apoi am mai comentat la alt videoclip despre lipovenii din asociatia Lotca – Jurilovca. Iata, unul intreaba mirandu-se: „dodiezresibemol 1 year ago: sunt lipoveni?”, acum un an, iar eu acum ii spun: „Sunt poponari ! Daca sunt din Lot-ca sunt ca Lot poponari si ca Balac-eanu Stolnici, si vor legaliza casatoriile intre barbati, homalai, si casatoriile intre lesbiene la primarii cu ajutorul lui Balaceanu Stolnici si casa de tigani: Iliescu, Basescu, Dan Diaconescu, un rahat cu ochi de la Rosiori de Vede necunoscut, dar care trebuia sa fie tot ca Gorbaciov, in rand cu el, si tiganul de Daniel Ciobotea ajuns patriarh sodomist. Ei bine atunci vor fi abandonati cu lotca lor pe mana Ingerului Adancului. Stiti voi de ce au impietrit Babele langa Sfinxul din Bucegi, pentru ca ajutau pe poponari, pe sodomisti, Sfinxul fiind Faraon si Babele fiind ca sotiile Sfinxului care ca mama lui Balac-eanu Stolnici si-a intors capul dupa poponari cand impetreau si a impietrit si ea, ca Babele si Sfinxul. Vor vedea ei atunci cand se va da comanda: Abandon-Lotca, ca sa se scufunde in adancul lui Abaddon pe evreieste si Apollon pe greceste, care e Ingerul Adancului.”. Iata link-ul:
    http://youtu.be/ybPErPrC_Lc
    La urmatorul videoclip am comentat autonom, iata ce: „Ce de poponari !!! Lot era poponar, iar sotia lui era lesbiana ca si-a intors capul de dorul poponariei si a impietrit ? Si fetele lui Lot din care au iesit in mod incestuos acesti poponari lipoveni, fete care erau lesbiene ca mama lor, lipoveni care mai sunt si nicolaiteni o secta urata la Biserica Efesului si dispretuita la Biserica Pergamului si chiar si de Dumnezeu, astia fac Turn Babel poponar, pentru ca Ţarul nu degeaba s-a luat la socoteala cu ei, si ei au trebuit sa plece de la locul faptei. Am impresia ca despre astia ziceau romanii ca sunt secta pocaita care se aduna in familie si stinge lumina si se reguleaza care cum apuca, fata cu tatal, mama cu fiul, etc. „. Iata link-ul:
    http://youtu.be/ImbaeBXCGVw
    Mai va dau un link dspre acest subiect sodomist Lotca, ca sa vedeti la ce comploteaza si tiganul de Crin Antonescu, toti tiganii de fapt, pentru ca iata ca sunt si astfel de creaturi care au in iconomatul lor asa ceva, si nu numai ca au dar si exercita acest lucru si nu altceva. Iata :
    http://lotca.wordpress.com/
    Trebuie sa va spun ca Biblia nu consemneaza adevarul decat in pilde ocolite, dar realitatea ca Lot care locuia in Sodoma era incantat de aceasta idee si o blagoslovea premeditat, cu aplecarea ca sodomia se va indreptati fata de cei care vor realiza al doilea Turn Babel, adica paharul uraciunii pustiirii in locul cel sfant. Deci prin urmare si Lot era homosexual, si sotia lui Lot era lesbiana, iare fetele erau ca mama lor, cum spune legea in biblie ( pentru ca ele sunt modelul acesta condamnat de biblie ca fata e lesbiana ca mama ei ), erau adica lesbiene. Prin urmare Lot a fost surprins cand in Sodoma au venit cei trei Arhangheli, care in traditia greceasca sunt: Mihail, Gabriel si Rafael, iar in traditia apuseana: Anail, Ioil si Zedechiel. El nu a mai avut timp ca sa anunte si posibilii gineri pentru fetele lui, pentru ca atunci cand s-a dat stirea despre prezenta Arhanghelilor in cetatea Sodomei, cum ca se va scufunda Lotca ( se pare ca creierul operatiei sodomite era girat de Lot si nu de acei descendenti din Ham ), sodomitii din Sodoma s-au adunat si au protestat cum ca asa ceva nu e posibil, ca sa schimbe situatia tocmai creierul care a decretat legea comportamentului lor, si cand au protestat, Lot i-a bagat in casa cu sila pe doi dintre Arhangheli, dar aici nu se spune ca unul a fost violat: Rafael in traditia rasariteana, care reprezenta ipostaza Duhului Sfant, si Zedechiel in traditia apuseana, care reprezenta ipostaza Spiritului Sfant, iar Arhanghelii violati, cel din traditia rasariteana si cel din traditia apuseana s-au facut nevazuti, iar sodomitenii au orbit ( de la sodomie se orbeste ca Crin Antonescu, care are heterocromie completa, ceea ce e echivalent cu o forma de orbire, de vedere mai mica ). Trebuie sa spun ca sodomitenii, asa cum consemneaza Biblia cu jumatati de masura, au cerut sa ii cunoasca pe Arhangheli, ca sa dovedeasca daca Lot gresise sau nu cand comandase cu creierul sodomia, insa Lot, ca sa nu se vadeasca in rusinea lui, a oferit sodomitenilor ca sa le cunoasca pe cele doua fiice ale lui, care erau lesbiene, si atunci se spune ca sodomitenii, vazand prapadul imanent, adica acel Abandon Ship, sau Abandon Lotca pe mana Ingerului Adancului care este Abaddon, sau Apollon, au inceput sa abuzeze si de acei doi arhangheli, primul din traditia rasariteana care se refera la preotia dupa randuiala lui Melchisedec, si al doilea din traditia apuseana care se refera la Mesia. In acest moment ei orbesc, si se pare ca ceilalti doi arhangheli din traditia rasariteana, si ceilalti doi arhangheli din traditia apuseana nu au putut sa taie raul de la cauza, indepartand acest creier sodomit care era Lot de acolo, pentru ca o conditie era ca sotia lui Lot sa nu intoarca capul atunci cand Sodoma va fi arsa cu foc si cu pucioasa. Apoi, cum sotia lui Lot si-a intors capul care originea iconomatului lor, si felele lesbiene are lui Lot, au imbatat pe Lot cu vinul manieie lui Dumnezeu si au procreat din incest zicand ca nimeni nu se va mai insura cu ele stiind ca de fapt ei au fost creierul sodomiei si ca sodomitenii au ars in pacatele lor ascultand de vocea unor astfel de degenerati, si astfel au zis ca daca sunt samanta rea sa o perpetueze in familie, de unde romanii spun ca ei sunt pocaiti, ca se aduna in familie seara si sting lumina si se culca in familie, care cum nimereste pe intuneric, tata cu fiica, mama cu fiu, etc. Sa va mai spun ceva. Epoca Bisericii Sardesului care a inceput odata cu caderea Imperiului Bizantin, in 1453 pana in 1877, pana la independenta fata de imperiul otoman si inceperea destramarii imperiului otoman, a fost o perioada in care raul il intruchipa Ingerul Adancului, adica Abaddon in evreieste, sau Apollon in greceste. In aceasta perioada oamenii erau inclinati sa slujeasca acestor Lotcari, adica nicolaitenilor si regelui lor care era chiar Abaddon exterminatorul. Firea oamenilor acestora este prin urmare una care trebuie exterminata, si o parte din crestini sustin ca ea poate fi exterminata daca subiectul abandoneaza felul in care s-a nascut, tirania originii lui si daca nu mai este ceea ce a fost prin nastere, pentru ca aceeasi crestini spun ca daca el ramane tot asa, cum pretind nicolaitenii, atunci exterminarea lui va fi rea, spre pieirea lui. Prin urmare ar fi si o pieire buna pentru acesti Lotcari, daca parasesc originea naravului lor.”.

    Legatura e tot cu popii si cu acest blestemat de Balaceanu Stolnici, cel care sugera dupa decembrie 1989, ca el a dat lovitura de stat organizat crestineste si ca are o organizatie crestina si ca eu sunt un uzurpator pentru crestinii din Romania, intrucat eu nu am o organizatie ca Laicatul Ortodox Roman al carui presedinte e el. Dupa cate vedeti mai sus, eu am sustinut ca Balaceanu stolnici a venit in epoca lui Abaddon al ocupatiei otomane si impus ca atare in boierimea romana, si ca el slujeste la acest scop. Daca va uitati pe Trinitas TV o sa vedeti ca acolo, preotimea tiganeasca a lui Ciobotea face un pomelnic pe nume a caselor boieresti si domnesti: Vasile, Luca, Greghina, Marghioala, un fel de numaratoare ca sa aiba de unde percepe papica pentru a scapa de ciuma celor trei zile cat dureaza minunea si pentru ca la a treia zi si jumatater sa nu fie deserti. Balaceanu stolnici ii ajuta la acest fals, si sunt sigur ca stiti la ce ma refer ca fac sodomistii astia, am mai spus cum i-au facut si lui Moise si lui Aaron si Miriam in cort acel Balac si acel Balam. Ei bine asta fac ei, distrug ierarhia oranduita de Moise care era refacuta in perioada medievala, ca sa o uzurpe sodomist. Totul e contrafacere.

  • bucuresti22decembrie1989
    octombrie 27, 2013

    Domne’ cate dementa alzheimer pe acest site scarbos razboi intru cuvant si in mass-media romaneasca. Domne’ sunt exasperant de scarbosi si dementi, caci se spurca fara incetare si fara vindecare vreodata si din ce in ce mai mult. Iata ce mai comenteaza ei, ce scarbosenie leproasa si ciumata si dementa mai comenteaza ei, ca sa nu zic ca de fapt astia l-au ucis pe Labis, si acum il omoara a doua oara. Labis era Bogdanesc ( avramic ), si ei, cei care l-au ucis cu ajutorul tramvaiului, ca l-au impins sub sinele de cale fearata, pretindeau ca ei au competente sa se amestece in Bisericile Dragosesti ( mesianice ), desi ziceau ca de fapt au partea rasaritului, si ca cu aceasta amestecare sa contribuie si Labis apoi, ca sa triumfe migratiile avramice ( care au incepu cam pe la 2500 inainte de Christos, cam la 300 de ani dupa migratia lui Avraam din Mesopotamia ) ca odinioara Laban din care se tragea Labis, ca sa aiba si din migratia lui Iacob. Si asa l-au ucis pe Nicolae Labis ca pe Dragosestii care erau in miscarile mesianice, adica ale lui Christos, miscari care au fost determinate pe la 350 dupa Christos, odata cu migratia lui Christos spre Roma, cand il intreba Sienkiewicz cu gura lui Petru ( actualul Papa Francisc I, tot in biserici dragosesti gotice, ceva mai inalte decat cele reproduse de Stefan cel Mare in onoarea Dragosestilor – am avut onoarea sa cunosc de departe un onorant descendent Dragosesc, pe nume Ioan Dunca DeSiEu, care a murit acum cativa ani la Kronstadt, iar astia spuneau ca ar zice brasoave din alea de nepot de stalinist care ar duce la dezintegrarea si dum-dum-ul Moldovei – deci actualul Papa este din onorantul preot de la cortul Marturiei de pe vremea mamei lui Samuel, si el a fost cel care i-a spus Anei, mamei lui Samuel, cand a auzit-o lipaind ca doreste un fiu care sa nu bea vin, nici sichera si care sa nu isi rada capul, care sa fie la baza profetilor, si ai popilor, iar acel preot a crezut ca aceasta ar fi o vina fata de Noe si a ispitit-o si i-a zis ca oare bolboroseste ca si cum ar fi baut ceva, iar Ana i-a spus doleanta, ca doreste acel copil, pentru ca nu in vin sta mantuirea oamenilor, si acel preot, din care se trag Papa Francisc I si preotul Arsenie Boca, a zis ca sa ii fie ei dupa cum voieste, sa ii implineasca voia Yahve. Ei bine aceal preot il primeste pe Samuel dupa cum era fagaduit, iar Samuel cand se face mai mare este chemat de Dumnezeu, si cand este chemat el se duce la acel preot franciscan si ii spune: tata m-ai chemat. Iata deci ca acest Papa este la baza, la fundamentul preotiei si profetiei, este ca un fel de Atlas care tine pamantul in contra celor care construiesc Turn Babel ca sa il distruga ): Qvo Vadis Domine ? Iata ca astia vor sa omoare mesianicitatea, si uitati cum comenteaza ei in contra mesianicitatii, avand in vedere ca site-ul de socializare Facebook este un site american scholastic de tip mesianic, care la baza lui a avut fondarea pe reosrturile institutionale din SUA, inclusiv politia, si pe resorturile similare asociate din alte tari care ar fi admis aceasta scholastica si scopul ei mesianic. Iata deci ca acesti abjecti, care nu au nici o competenta in a judeca activitatea facebook, pun de o marsavie fara margini, ca sa acuze facebook de cenzura, sau cum au spus de promovoare de spotiu si logistica pentru cei care ar porni rebeliuni, gen Egipt, Rosia Montana. Jigodiile astea isi mai baga nasul in cioba altuia si mai pretind ca acest lucru ar fi fost oposibil, iata deci ca aici acuza de marsavie facebook, pentru ca ei pretind ca pot sa formuleze ipoteza care sa aiba un raspuns silogistic cum ca facebook ar fi ajutat aceste rebeliuni pentru ca sa le spioneze si apoi pentru ca sa le conduca in beneficiile „imperialiste” occidentale spre uzurparea fiintei umane. Va dati seama ce aberatie este asta si ce gunoi de om la caracter poate sa o formuleze. Deci ei pretind ca cei doi banuti si cele doua vrabii, adica infrastructura facebook, ar fi compatibila cu folosirea ei la fondarea unor rebeliuni si a anarhiei. Domne’ e strigator la cer, e crima de Dumnezeu ce fac aceste bestii aberante. Apoi acest site ereziarh care e plin de scarbosenii si invective ale unor minti bolnave care nici la Socola nu ar putea sa se vindece, vedeti arhiva ca sa vedeti ca aceasta persistenta in aberatii si conspiratii e de fapt rezultatul bolii lor mentale, ca adica provine din comoara inimii lor si nu din alta parte, deci apoi acest site ereziarh vorbeste ca nu numai ca facebook a fost utilizat pentru montarea anarhiei, dar el mai foloseste si cenzura, adica tirania pentru cei care l-ar demasca si ar vrea sa comenteze ceva chiar pe facebook, ca intr-o condica de sugestii si mai ales reclamatii, lucru pe care de fapt il face acest site si cu mine pentru ca imi interzice reclamatiile la adresa lor in dreptul comentariilor, si site care cred ca este tiganesc, la noi se spune de insi ( care vine de la inzi ) sau de indivizi paria fara nici o personalitate, fara persoana si doar un trup si ala lipsit de temperamentul de a isi pune pofta in cui si a vedea lungul nasului, ca se baga pe oriune si trupul lor nu se tempereaza deloc cum am zis. Iata deci aberatiile unor insi, adica inzi ca cei ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar cred ca lui Labis tot Iliescu asta i-a venit de hac, pentru ca el prigonea studenti care s-ar fi asociat ca Domnul Paul Goma la revolutia din Budapesta din 1956, si moartea lui Labis a fost pe acest fond al carui tartor a fost Iliescu ( nu stiu daca in perioada aia era chiar prim secretar la Iasi, sau daca a fost numit ulterior ca rasplata pentru performanta uciderii lui Labis ). Iata si ce zice, ce comenteaza ereziarhul ins razboi intru cuvant: „Protestele pe reţelele de socializare ar putea deveni istorie. Un parteneriat între departamentele de poliţie şi mai multe platforme online urmărește interzicerea postării de mesaje care incită la violenţă şi doresc să mobilizeze oameni pentru organizarea protestelor.

    Potrivit unor surse, autorităţile americane poartă discuţii avansate cu reprezentanţii Facebook pentru a găsi o metodă prin care un cont poate fi blocat, atât după adresa de IP a computerului personal, cât şi de pe alte dispozitive cum ar fi telefoanele şi tabletele.

    Măsura, în stadiu de proiect, a stârnit deja numeroase critici. Mai multe voci spun că aceasta reprezinta o metodă ascunsă de cenzură a mediului online.

    De la „Revoluția Twitter” din Republica Moldova, în aprilie 2009, la Primăvara Arabă, în 2010, şi mişcarea Occupy Wall Street, în 2011, şi terminând cu mitingurile de anul acesta împotriva proiectului Roşia Montană, toate au fost organizate cu ajutorul reţelelor de socializare.”. Se pare ca conspiratia reala e preluarea de logistica si know how american, pentru a o uzurpa sub acoperirea anonimatului, adica pentru a putea incita lumea la rebeliune si la folosirea in continuare a facebook pentru rebeliuni de genul celor citate mai inainte, si chiar la proteste mincinoase in contra cenzurii facebook. Toata lumea stie ca atunci cand a fost infiintata perspectiva internetului in Romania s-a incercat sa se creeze o infrastructura la nivelul licentei de folosire ( nu aveau si patente sau licente de fabricare a infrastructurii, si nici patente sau licente pentru logistica informationala, si deci ei se rezumau daor la obtinerea unor licente de folosire a internetului pe care sa poata sa le foloaseasca autonom, pe care adica sa le creze si sa le utilizeze singuri si autonom ) pentru partea de internet ce tine de ritul ortodox, sunt parti de internet cu logistica si infrastructura proprii: anglicane, catolice, protestante ( germane ) si neoprotestante ( anglo-americane, etc. ), folosite de comunitatile cu aceste reforme crestine. Bine in domeniul ortodox ei au cam sarit calul, sau mai bine zis magarul, pentru ca deja sunt holisti si vor sa schizofrenizeze in sens paranoia totul, ca sa aiba ciumatiile lor magaresti totul. Deci si in Romania au fost create centre de distributie de internet si retele de politie pentru securitatea internetului. Dar retelele romanesti de socializare nu au fost create ca in SUA de exemplu, ca adica cineva sa cumpere computere si infrastructura, sa aiba si soft, adica logistica si sa administreze un site de socializare strict romanesc, adica autonom. La noi retelele de socializare au fost forumurile de pe yahoo groups sau alte retele care ofereau gratuit, sau contra unor sume modice, gazda pentru un Forum. Romanii au fost deci zgarciti, si iata ca acesti insi abjecti, care sunt si zagarciti, site-ul razboi intru cuvant este asociat la Google probabil, adica foloseste reteaua google pentru a fi identificat si accesat, iata deci ca acesti insi conspira cu dezinformare la adresa altora, care sunt fecioare intelepte si au, si care nu sunt fecioare nebune si critica si incearca sa posede ceea ce nu e al lor.

  • Radu Humor
    octombrie 28, 2013

    CHEVRON, TRĂDAREA LUI MUGUR ISĂRESCU ŞI YUANUL
    Trimite unui prieten

    Cu un picior pe mal şi cu unul în groapă, Unchiul Sam nu se lasă de nărav, deşi, recent, a mai primit încă un şut de la chinezi. Dolarul scîrţîie, nu mai e mult şi se va duce de rîpă, cu toată reanimarea la care a fost supus recent. De acum începe să pară firească supremaţia yuanului. În ultimul timp, Rezerva Federală a S.U.A. a „împuiat” prea mulţi dolari, fapt ce atrage după sine devalorizarea şi pierderea credibilităţii acestei valute. După ce conducerea de la Beijing a declarat, la începutul anului, că va cumpăra petrol din Iran, cu aur, acum China a decis că nu va mai cumpăra ţiţei cu dolari, ci va folosi moneda naţională. Dacă se ţine cont de faptul că cele mai mari importuri de petrol sînt făcute de China, atunci manevra renunţării la dolar dă o lovitură puternică economiei americane. China importă 1 milion de barili pe zi, faţă de circa 850.000 cît importă America. Iar cererea de petrol a Chinei creşte de la o zi la alta. Yuanul a devenit, deja, o monedă regională de schimb. Majoritatea ţărilor din zona Asia-Pacific a renunţat la dolar în schimburile comerciale bilaterale, în favoarea yuanului sau a rublei. Şi e firesc. Văzîndu-şi dolarul sleit de puteri, Barack Obama n-a stat cu mîna în buzunar, amînînd falimentul, probabil, pentru scurt timp. De aici, Afganistan, Irak, Libia, Siria şi, de ce nu, Iran. Nici Pungeştii de Vaslui, altădată zonă liniştită şi nepoluată, unde oamenii lucrau pămîntul şi trăiau din roadele lui, n-au scăpat de invadatorii americani.

    Se pricep cel mai bine la explorare, pardon, la exploatarea popoarelor, şi au venit să otrăvească pămîntul românesc, pentru că găseau prea multă sănătate, bogăţie şi armonie în zonă. Pe 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de amplasarea a primei sonde de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui, după ce compania a primit undă verde de la autorităţile statului pentru prospectarea şi exploatarea solului în perimetrul Siliştea, Pungeşti. Localnicii s-au unit şi-au pus piedică proiectului nefast pentru zonă. Cu urmaşii răzeşilor nu se joacă nimeni de-a Patria, nici americanii nu se pot pune cu ei. Nu s-au lăsat intimidaţi de intervenţiile în forţă ale Jandarmeriei. Auziţi! Jandarmii împotriva Poporului Român! Cîteva zile, sute de persoane din Vaslui, copii, femei, bărbaţi, au ieşit să-şi apere pămînturile, apele, sănătatea lor şi a naturii, ţinînd piept forţelor de ordine în perimetrul unde compania Chevron trebuia să amplaseze prima sondă. Şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, şi în alte localităţi din ţară au avut loc proteste de solidaritate cu locuitorii din Pungeşti. Urmare, Compania Chevron a anunţat, printr-un Comunicat de Presă, că îşi suspendă activităţile în judeţul Vaslui. Pasul înapoi făcut de americani nu înseamnă şi renunţare. „La luptă, moldovenii mei!” Resursele naturale nu sînt proprietatea Guvernului, nici a Parlamentului! Aparţin naţiunii, iar gestionarea lor, sub toate formele, nu se poate face decît cu acordul poporului. Rezervele de petrol au declanşat numeroase conflicte în ultimii ani, din care americanii şi partenerii lor au ieşit învingători. Chiar şi Angela Merkel, care îşi pune mari speranţe în guvernul de la Beijing pentru salvarea zonei euro, a început să vorbească chinezeşte şi a decis să parieze pe China, lăsînd cu gura căscată guvernele europene, dar şi pe cel al marelui aliat de dincolo de Ocean. În urma vizitei sale în China, s-a convenit ca majoritatea schimburilor comerciale dintre Germania şi China să se facă în euro şi yuani. China s-a ales cu un nou aliat împotriva dolarului, iar Frau Merkel merge la braţ cu interesele Germaniei, nu cu cele ale Uniunii. Tot în „filmul“ despre americani, Statele Unite au declasificat o scrisoare a nemuritorului Mugur Isărescu către conducerea Trezoreriei SUA (Federal Reserve – F.E.D.), filiala Kansas, publicată pe site-ul FED New York. Acesta este primul document public care atestă „cumsecădenia“ guvernatorului, prin care pune pe tavă marilor puteri economia românească. Limbajul folosit în document trădează slugărnicia acestuia în faţa licuricilor planetari. În scrisoare, Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă, precum şi angajamentele pe care şi le-a asumat în faţa celor de la F.E.D. Documentul vorbeşte despre privatizări, despre „asistenţa“ acordată României de F.M.I. şi B.M., dar şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Fără doar şi poate, scrisoarea de curtoazie către F.E.D. este primul document din seria neagră care atestă vînzarea României puterilor occidentale. Nu ştiu dacă motivul desecretizării se regăseşte în prevederile legislaţiei americane, sau dacă nu cumva este primul semnal de alarmă prin care Mugur trebuie să-şi pregătească valiza şi… la gară! Pentru el se anunţă vremuri furtunoase. Poate că, după plecarea lui, se vor afla subordonările României la organismele financiare internaţionale. Guvernul nu face nimic, în nici o direcţie, pentru diminuarea acestor efecte devastatoare! România este, pentru decidenţi, ca un autobuz în care urcă hoţii de buzunare şi drogaţii străini, fiecare cu ochii şi cu mîinile în geanta şi în buzunarul românului. Deci? Cine sînt cei care au cîştigat din efectele crizei? Politicienii, clanurile mafiote, aciuate pe lîngă aceştia, bancherii, multinaţionalele, căpuşele din sistemul energetic, de asigurări, evident, protejate şi încurajate de o legislaţie croită la comandă. Alo, DNA! Alo, Justiţia Română! Treceţi la treabă! Faceţi-vă datoria faţă de Poporul Român!

    Maria Diana Popescu, Stuttgart

    « Americanii faliţi n-au auzit de zicala „Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg”… O NOUĂ ŞI IDIOATĂ STRATEGIE: TRAIAN BĂSESCU AR TREBUI SĂ-L AJUTE PE VICTOR PONTA SĂ DEVINĂ PREŞEDINTELE ROMâNIEI (?!). HAIDA, DE!
    Comenteaza

  • Radu Humor
    octombrie 28, 2013

    Tarile BRICS pregatesc “noul Internet”: se feresc de serviciile secrete americane
    Patrick Vrabie Articole publicate de Patrick Vrabie, 28 Oct 2013 Recomanda
    Tarile membre BRICS pregatesc “noul Internet”, un mediu ferit de serviciile secrete americane
    Scandalul interceptarilor derulat de catre Serviciile Secrete Americane (NSA) a creat nevoia unui mediu online ferit de “supraveghetori”, motiv pentru care un consortiu al unor companii din spatiul BRICS vrea sa creeze un “nou Internet”.
    pub Stii ce se intampla intre 19-20 noiembrie?
    Presa din Rusia scrie ca Brazilia pregateste dezvoltarea unui cablu de fibra optica intre toate cele cinci state care va lega in acest fel Brazilia de Africa de Sud, India, China si Rusia.
    Pentru acest proiect vor fi necesari peste 21.000 de mile (aprox. 34.000 km) de cablu, ceea ce ar putea transforma proiectul intr-unul din cele mai ambitioase de pana acum in industria online si telecom.

    Citeste si:
    Spania a somat SUA sa ii furnizeze informatii despre presupusa interceptare a milioane de convorbiri
    Obama stia de interceptarea comunicatiilor lui Merkel din 2010. Nu a oprit operatiunea
    Premierul britanic: Snowden si The Guardian au adus atingere securitatii nationale
    Principalul obiectiv al proiectului este acela de a crea o retea care nu poate fi accesata din exterior, mai ales de catre Serviciile Secrete Americane.
    Desi la prima vedere este un proiect ambitios, care se bucura deja de intreaga sustinere a tarilor membre BRICS, nu se stie cu certitudine daca vor exista fonduri suficiente pentru implementarea sa. Ramane de vazut daca suportul politic al celor cinci state va genera suportul financiar necesar.
    Spania a somat SUA sa ii furnizeze informatii despre presupusa interceptare a milioane de convorbiri
    inShare
    1

    Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/articol/New-Media/156300/tarile-membre-brics-pregatesc-noul-internet-un-mediu-ferit-de-serviciile-de-securitate-americane-ce-presupune.html#ixzz2j3Ift0CU
    Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook

  • Radu Humor
    octombrie 30, 2013

    Din motive necunoscute, un necunoscut mi-a trimis, pe una dintre adresele mele de e-mail necunoscute, un mesaj cu continutul de mai jos. Astept lamuriri:

    Un comisara acuza:

    UnComisarAcuza

    http://www.ziuanews.ro/static/files/scrisoareberbeceanu.pdf

    http://www.youtube.com/watch?v=ApW6G4eli3o
    https://www.facebook.com/pages/Respect-Traian-Berbeceanu/604704366237647
    http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/mesaj-impresionant-fratele-comisarului-berbeceanu-mandria-mea-eroul-copiilor-mei-binele-invinge-raul-1_526c0734c7b855ff56829a92/index.html#

    Habar n-am daca e nevinovat. Dar acuzatorii lui sigur sunt PENALI!
    Nici nu mai conteaza daca e vinovat de ceva.
    Nu mai conteaza ca au iesit deja 300 de oameni in strada, sa-l apere, cum n-am mai vazut de la Raed Arafat. Vinovatia nu se stabilieste in strada.
    Nu mai conteaza ca ceilalti politisti care il cunosteau, au strigat “Rusine” in sala tribunalului, expunandu-se la pedepse disciplinare. Cine stie, poate tineau la el si il respectau sincer.
    Nu mai coteaza ca s-a facut o pagina de sustinere pe Facebook, “Respect, Traian Berbeceanu”, cu peste 10.000 de like-uri in cateva zile (https://www.facebook.com/pages/Respect-Traian-Berbeceanu/604704366237647), care a fost rapid anchetata de…Biroul de Crima Organizata! De parca e ilegal sa-ti exprimi parerea. Uneori mai fac si astia exces de zel, sa nu dam in teoria conspiratiei.
    Nu mai conteaza ca pana acum a fost decorat si numit politistul anului. In fond, orice premiant poate sa incalce legea.
    Dar atunci ce conteaza?
    Ca tocmai ancheta niste procurori, judecatori si ofiteri SRI din Alba Iulia. Pentru coruptie si relatii cu crima organizata.
    Ca tocmai cei anchetati l-au bagat rapid in puscarie. Pentru coruptie si relatii cu crima organizata.
    Ca Ministerul Justitiei nu i-a recuzat. Nu a trimis niste procurori independenti, de prin Constanta, Bucuresti, sau Botosani sa se ocupe de caz. Desi era ditamai politistul, cu ditamai dosarele pe teava, s-a facut ca n-aude si ca e un caz minor, local.
    Pai neica, abia asta pute!
    Ca unii dintre anchetati au vrut sa se razbune, si asta inteleg. Si e normal.
    Dar ditamai Ministerul, ditamai Guvernul NU ARE VOIE sa lase pe oricine sa faca ce-i trece prin cap. Nu exista nici o scuza pentru asta. Daca iti astupi ochii si urechile, ceva nu e in regula, neica. E clar ca ai niste interese. E clar ca exista o caracatita si ca centrul ei nu e acolo, in Alba Iulia. E in Bucuresti! E in Ministerul de Interne, in Ministerul Justitiei, in Guvern. Ajunge pana la ministri si la seful guvernului, Victor Ponta. Vad ca nu degeaba a fost comparat Berbeceanu cu Cattani.
    Pentru ca Victor Ponta sigur e informat de ce s-a intamplat in ultimele zile, dar el o lalaie in declaratii despre…Basescu. Pai, bai Ponta: tu mai trebe sa si guvernezi tara asta, ba! Iar problema comisarului Berbeceanu (si multe altele, pe care te faci ca nu le vezi) face parte din guvernarea ta! Rezolva-le! Ca d-asta esti platit.
    De fapt, de ce e acuzat Berbeceanu?
    Cica a vandut o masina si n-a trecut asta in declaratia de impozit.

    Ba, voi sunteti nebuni? Pai cati ministri, cati parlamentari n-au completat gresit declaratiile alea nenorocite de avere si nimeni nu le face nimic. Era masina lui? Da. Era furata cumva (ca au mai facut asta si alti politisti)? Nu. Deci pentru masina aia, detinuta legal, vanduta legal, vreti sa spuneti ca l-ati arestat pe ditamai comisarul, fix inainte sa aresteze el niste procurori si ofiteri SRI? Hehehe…mai baieti…mai usor, ca macane…
    Cica, in calitate de comisar, a actionat ca un sef al gruparilor infractionale.

    Ei, asta chiar e grav. Abuz in functie, de acord cu voi! Dar, ia ziceti, concret…cum a actionat ca sef?
    Pai, Giurgea, prin intermediul unui informator al lui, Cristian Litera, le dadea banditilor informatii false si-i invrajbea, ca sa se bata intre ei.
    Ba, voi sunteti nebuni? Ziceti ca era seful banditilor: ii dadeau bani? Ati luat urma unor spagi? Ati trecut asta in actul de acuzare?
    Pai…nu…
    Ii dadeau femei? Minore? Faceau betii impreuna? Exista asta in actul de acuzare?
    Pai…nu…
    Atunci, poate, ii dadeau niste cocaina de tras pe nas? Ceva, orice?
    Pai…nu…dar cand s-au luat banditii la bataie, au iesit cu bate si sabii iar el, desi stia, nu a intervenit.
    Ba tampitilor, treaba voastra e sa aparati infractorii de cucuie? D-asta l-ati arestat pe comisarul numarul 1 al Romaniei? Actul vostru de acuzare, zici ca-i act de premiere! Din ce-mi spuneti voi, asta merita sa fie prim-ministru, in locul lui Ponta.
    De ce dracu’ sa intervina, cand fix asta e si scopul: sa se extermine intre ei, mama lor de nenorociti! E mai bine sa umble cu batele alea pe strazi si sa dea in capul romanilor nevinovati, decat sa se bage in spital, unii pe altii? Voi pe cine aparati, ma, de fapt? Ca pe mine, sigur nu!

  • Radu Humor
    octombrie 31, 2013

    AVERTISMENT AMBASADA SUA IN ROMANIA

    Probabilitatea ca un cutremur „major și devastator” să se petreacă în România este „ridicată”.

    Acesta este unul din avertismentele postate pe siteul Ambasadei SUA la București, cetățenii americani fiind puși în gardă în legătură cu acest subiect.

    http://ampress.ro/stiri/ambasada-sua-probabilitatea-ca-un-cutremur-major-sa-se-intample-in-romania-e-ridicata/

    Huffington Post: Paradoxurile proiectului minier Rosia Montana arata “ca e o afacere murdara”
    http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/huffington-post-paradoxurile-proiectului-minier-rosia-montana-arata-ca-e-o-afacere-murdara-1265480

    http://acvilaortodoxa.wordpress.com/2013/10/31/politia-greaca-se-alatura-poporului-grec-pentru-a-se-lupta-cu-ue/

  • Radu Humor
    noiembrie 1, 2013

    BRICS reprezintă un grup de ţări care încep să deţină o putere economică şi militară uriaşă în lume
    Posted on octombrie 26, 2013 by gerica64

    Suprematia FMI si a Bancii Mondiale urmeaza a fi suprimata de o reactie fireasca, la nivel mondial, a unor state care au stiut sa ramana pe propriile picioare, fara a se mai imprumuta de la acesti criminali financiari. Vorbesc de state capabile sa se descurce singure, state pentru care criza de care tot vorbim de patru ani incoace pur si simplu nu a existat. Va prezint, mai jos, un scenariu care nu imi apartine, dar mi se pare firesc pe logica actiune-reactiune, cauza- efect.

    Recenta reuniune a ţărilor ce formează organismul BRICS
    Importanţa acestui summit nu poate fi ignorată, pe de o parte din cauză că BRICS reprezintă un grup de ţări care încep să deţină o putere economică şi militară uriaşă în lume, iar pe de altă parte pentru că el prevesteşte astfel o nouă „configuraţie” a lumii şi chiar un nou sistem de gândire şi de existenţă a ei. Mai mult decât atât, celor cinci ţări care formează fundaţia BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) li se vor adăuga în curând încă două naţiuni gigantice: Iran şi Indonezia, astfel că organismul va deveni: BRIIICS. Iranul este fără îndoială „flamura” Orientului Mijlociu, asumându-şi rolul de lider moral şi politic în regiune. Resursele sale naturale sunt extraordinare, iar progresele în domeniul tehnologic sunt de invidiat. Pe de altă parte, Indonezia este ţara cu a patra populaţie cea mai numeroasă din lume, cu o creştere economică formidabilă (o rată de aproximativ 7% pe an) şi de asemenea cu resurse naturale uriaşe.

    Alte ţări, precum Venezuela, Turcia, Egipt, Pakistan şi Malaezia îşi aşteaptă şi ele rândul pentru a intra în acest organism mondial care deja constituie o forţă extraordinară. În prezent, BRICS cumulează 40% din populaţia lumii, 30% din suprafaţa ei de uscat şi 25% din produsul ei brut. Doar cu aceste cifre, fără să mai considerăm intrarea Iranului şi a Indoneziei, organizaţia reprezintă un pol foarte puternic pentru aşa-zisa „hegemonie” a Statelor Unite ale Americii în lume şi a puterilor occidentale „tradiţionale” care îi sunt aliate: Anglia, Franţa, Canada, Spania, Italia şi Germania.
    Totuşi, chiar mai important decât aceste aspecte este faptul că BRICS a decis la această reuniune înfiinţarea unei bănci comune pentru dezvoltarea pe termen lung a infrastructurii economice. Noua bancă a BRICS este menită să rivalizeze şi chiar să surclaseze instituţiile bancare occidentale, fief al planurilor diabolice ale elitei „Iluminaţilor”. Raţiunea acestei mişcări strategice este simplă: BRICS intenţionează să contrabalanseze dominaţia politică şi economică occidentală şi, în particular, chiar să elimine influența Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale, despre care se ştie că nu au servit în niciun fel interesele ţărilor sărace, ci doar au fost interesate să le pună pe acestea în mod sistematic la jugul unor nesfârşite datorii care trebuie plătite. Decizia BRICS se justifică pe deplin, întrucât Occidentul a exploatat la maxim ţările sărace şi pe cele emergente, fiind mereu agresiv din punct de vedere militar şi financiar cu acestea.

    Noua bancă a BRICS are însă ţeluri mult mai ambiţioase decât acela de a fi doar o simplă bancă de investiţii. Ea îşi propune să pună capăt supremaţiei dolarului ca valută internaţională pe piaţa economică şi financiară prin stabilirea unei noi monede de schimb valutar internaţional şi a unui nou standard valoric. Mai direct spus, aceasta înseamnă pur şi simplu prăbuşirea SUA din poziţia ei de „jandarm mondial”, precum şi din acela de economie-locomotivă a lumii. Poate tocmai de aceea SUA a încins atât de mult spiritele, mai ales în ultimul an, urmărind declanşarea cu orice preţ a unui conflict armat mai întâi în Iran, apoi în Siria şi în prezent în Coreea de Nord. Pentru „Iluminaţi”, crearea unei situaţii de haos, de panică şi de război ar fi în momentul actual precum graţierea condamnatului, deoarece le-ar oferi ocazia refacerii forţelor şi a influenţei, prin intermediul pârghiilor de conflict pe care ei le stăpânesc foarte bine. Într-o asemenea situaţie, constituirea oricărui alt organism economic şi financiar internaţional, ca pol opus de influenţă în lume, nu ar mai fi posibilă, astfel încât elita malefică ar putea să-şi continuie planurile oneroase în ceea ce priveşte omenirea.

    Poate cea mai semnificativă propunere şi iniţiativă a BRICS la acest summit a fost crearea unei conexiuni prin cablu optic între toate cele cinci ţări, cu posibilitatea extensiei pentru Iran şi Indonezia. Acest fapt ar fi o nouă lovitură aplicată Occidentului, deoarece ar constitui un sistem global de internet prin fibră optică, independent de cel actual din Occident. Organizaţia BRICS este conştientă că Statele Unite – în ciuda faptului că neagă cele 16 agenţii de servicii secrete pe care le deţin – urmează de fapt foarte strâns agenda coruptă, satanică a elitei „Iluminaţilor” în lume, care printre altele urmăreşte excluderea Iranului din sistemul bancar internaţional SWIFT şi din alte tranzacţii bancare. Înfiinţarea noului cablu şi a conexiunii independente ar face însă ca această măsură a statelor occidentale să fie inutilă.

    sursa

    http://gandeste.org/general/ati-auzit-de-brics-2/27844

  • Radu Humor
    noiembrie 2, 2013

    AVERTISMENT AMBASADA SUA IN ROMANIA
    Probabilitatea ca un cutremur „major și devastator” să se petreacă în România este „ridicată”.
    Acesta este unul din avertismentele postate pe siteul Ambasadei SUA la București, cetățenii americani fiind puși în gardă în legătură cu acest subiect.
    http://ampress.ro/stiri/ambasada-sua-probabilitatea-ca-un-cutremur-major-sa-se-intample-in-romania-e-ridicata/
    Huffington Post: Paradoxurile proiectului minier Rosia Montana arata “ca e o afacere murdara”
    http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/huffington-post-paradoxurile-proiectului-minier-rosia-montana-arata-ca-e-o-afacere-murdara-1265480
    http://acvilaortodoxa.wordpress.com/2013/10/31/politia-greaca-se-alatura-poporului-grec-pentru-a-se-lupta-cu-ue/

  • Radu Humor
    noiembrie 2, 2013

    AVERTISMENT AMBASADA SUA IN ROMANIA
    Probabilitatea ca un cutremur „major și devastator” să se petreacă în România este „ridicată”.
    Acesta este unul din avertismentele postate pe siteul Ambasadei SUA la București, cetățenii americani fiind puși în gardă în legătură cu acest subiect.

  • Radu Humor
    noiembrie 2, 2013

    Huffington Post: Paradoxurile proiectului minier Rosia Montana arata “ca e o afacere murdara”
    http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/huffington-post-paradoxurile-proiectului-minier-rosia-montana-arata-ca-e-o-afacere-murdara-1265480

  • bucuresti22decembrie1989
    noiembrie 2, 2013

    Eu nu cred ca cutremurul asteptat o sa aibe loc curand. Mai inainte de cutremur trebuie sa fie legalizarea nicolaitenilor si abia apoi, pe acest fond de legalizare a sodomiei gen Balac-eanu stolnici si Balam-ucul de Iliescu o sa fie si cutremurul. Legalizarea sodomitenilor, adica a sectei nicolaitene, si cutremurul sunt insotite in aceasta ordine.

  • bucuresti22decembrie1989
    noiembrie 3, 2013

    Iata ce zice Marmureanu, citat de agentia Mediafax, si republicat de razboi intru cuvant: „Mărmureanu: Urmează un cutremur foarte adânc, aşa rezultă din analizele noastre” citat intr-un articol de Valentin Anghel, Otilia Ciocan. „Un cutremur „foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, prof. Gheorghe Mărmureanu, care a precizat că „aşa rezultă din analizele” făcute. „Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802”, a spus în emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter. Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina. „În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun că inginer constructor. (…) Galaţi, Tulcea…”, a spus prof. Gheorghe Mărmureanu. În acelaşi context, el a menţionat ce urmări au avut asupra mănăstirilor din nordul Dobrogei cutremurul de adâncime mare din 1940 şi cel din 1977, produs la 94 de kilometri. „Vreau să vă dau o informaţie foarte importantă. Toate mănăstirile din nordul Dobrogei, în 1940, au fost dărâmate. În 1977, n-au avut nimic”, a spus Mărmureanu. Prof. Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune şi la cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter, subliniind că acestea, în mod normal, nu produc victime şi nici pagube materiale. „Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a spus el. În 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.”.

    Se pare ca Marmureanu se refera la un cutremur de tipul celui din Samaria lui Ieroboam II, pentru ca el spune ca acest cutremur nu va afecta prea mult sudul, ci doar nordul.

  • Radu Humor
    noiembrie 4, 2013

    Frica in fata unor neajunsuri personale a dus la Situatia degradanta in ingrijirea ne gasim azi cu totii … in Tara SAU versiune Afara EI.
    Si Nu Uita: Mocirla cu apa de Ploaie Nu te ucide, cea cu cianura VA arde si sufletele Copiilor Copiilor tai!

    http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html

  • Radu Humor
    noiembrie 5, 2013

    Itzic lucra pt Saddam Hussein.

    Dupa un accident Saddam necesita transfuzie
    urgenta si singurul cu aceeasi grupa de sange este Itzic.

    Itzic speriat se duce la rabin si il intreaba ce sa faca.

    – Fiule da-i sange, e si el om ca si noi, faci o fapta buna, salvezi
    o viata…

    Isi revine Saddam si il umple pe Itzic de bogatzii, masini, femei.

    Se repeta intamplarea, iar se duce Itzic la rabi, acelasi raspuns,
    da iar sange si cand se vindeca Saddam ii trimite cadou un buchet de
    flori si o sticla cu vin.

    Se mira Itzic, dar asta este!!

    Se repeta a treia oara toata intamplarea, Saddam ii trimite o
    scrisoare de multumire.

    Itzic foarte confuz se duce la rabin:

    – Pai bine mai rabi, prima oara averi, apoi o sticla cu vin…. ma
    rog, da’ acu’ pur si simplu o felicitare?? doar i-am salvat viata, a
    treia oara, nu??

    – Vezi mai Itzic, a inceput sa aiba sangele nostru!!

  • Radu Humor
    noiembrie 6, 2013

    http://youtu.be/9oPTFWvOwTo

  • Radu Humor
    noiembrie 6, 2013

    DESPRE LEGIONARI SE MINTE CUM SE RESPIRĂ NU DE IERI-DE AZI, CI DE 80 DE ANI !
    Cruce_cu_martiri_legionari
    Ipse dixit (este vorba despre Ponta, acest păcălici al politicii româneşti), mai alaltăieri:
    ”Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului.”
    De fapt, de o bună perioada de timp, mai exact de când poporul nu prea mai stă cuminte la ”locurile lui”, ambii păcălici ai politicii româneşti, Ponta şi Antonescu, văd în faţa ochilor numai legionari! Unde se strigă o lozincă anti-sistem, unde se sparge un geam, unde se organizează un cordon uman de protejare a bogăţiilor ţării, acolo sunt, în concepţia lor, exclusiv legionari.
    Minţiţi cu neruşinare, impotenţilor în ale politicii şi administrării ţării! Voi ştiţi foarte bine care sunt şi unde sunt legionarii (că de n-aţi şti ar însemna să fiţi extrem de ignoranţi), şi cu toate astea continuaţi mârşăvia ce i-a caracterizat şi pe înaintaşii voştri de a cataloga legionarismul ca fiind o atitudine extremistă, precum de a pune în cârca legionarilor şi ce au făcut dar cu mult mai mult ceea ce nu au făcut.
    Da, de câteva luni sunt şi legionarii pe străzile României, dar uitaţi-vă bine după ei şi constataţi cu câtă eleganţă, chiar dacă fermă, se manifestă aceştia!
    Însă, stimaţi cititori, nu orice român care îşi arborează ostentativ vreun tricolor şi vreo cămaşă verde este numaidecât legionar. Grădina Domnului e mare, cine o poate cuprinde şi controla?! Legionarul adevărat nu este sub nici o formă extremist (decât, poate, doar din punct de vedere al cinstei şi corectitudinii – lucruri puternic dezavuate de politicienii socialişti şi liberali), nu-şi face de cap, are o viaţă sobră, este responsabil pentru actele sale şi nu se manifestă niciodată în ascuns.
    Dar, pentru a surprinde mai bine şi mai concret modul de exprimare absolut mincinos al lui Ponta faţă de anii ’30, ia uitaţi-vă mai jos şi vedeţi cam cât de bine şi-au făcut de cap legionarii în perioada respectivă (iertaţi-mi lista atât de lungă cu ”năzbâtiile” lor, dar dat fiind faptul că aceştia au excelat în ”belşug şi înflorire”, aproape fiecare zi a lor a fost o adevărată ”fiestă” politică). Deci:
    – 10 Aprilie 1930, au loc în Bucureşti ciocniri sângeroase între invalizii de război şi jandarmerie sub guvernul ţărănist. Studenţimea participă la manifestaţie alături de invalizi. Cu acest prilej a fost arestat un grup de studenţi în frunte cu dr. Gheorghe Sârbulescu. Corneliu Codreanu se înscrie ca prim apărător în procesul intentat studenţilor arestaţi.
    – 11 Ianuarie 1931, Ion Mihalache dizolvă Garda de Fier (expresia politică a Legiunii). În Ianuarie 1931 Corneliu Codreanu este arestat.
    – 26 Martie 1931, se judecă la Curtea de Apel procesul lui Corneliu Codreanu şi al dizolvării Gărzii de Fier.
    – Mai 1932, Garda de Fier este dizolvată pentru a doua oară de guvernul Iorga-Argetoianu. Se fac arestări, sediile sunt sigilate, Corneliu Codreanu este împiedicat să vorbească şi să se apere în Parlament.
    – 10 Iulie 1933, peste 200 de legionari se adună la Vişani pentru a construi un dig care să oprească revărsările de ape ale râului Buzău. Jandarmii, din ordinul lui Armand Călinescu, opresc această măreaţă iniţiativă, maltratând şi arestând pe legionari.
    – 23 Noiembrie 1933, studentul legionar Virgil Teodorescu este asasinat, la Constanţa, de jandarmi, pe când lipea afişe.
    – 28 Noiembrie 1933, legionarul Niţă Constantin este asasinat.
    – 10 Decembrie 1933, I.G. Duca dizolvă Garda de Fier şi agenţii poliţiei devastează sediile Mişcării Legionare. Se fac cca 10000 de arestări dintre legionari. Garda de Fier depusese candidaturi în toate judeţele, dar prin această dizolvare era împiedicată de a se prezenta la alegerile generale fixate pentru 20 Decembrie 1933.
    – Decembrie 1933, legionarul Nicolae Bălănoiu este asasinat de poliţie, din ordinul liberalilor. Numeroşi legionari sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava. Arestări numeroase se fac în toată ţara şi ele vor continua şi în primele luni ale anului următor.
    – 29 Decembrie 1933, a fost asasinat de poliţia din Bucureşti legionarul Sterie Ciumetti, din ordinul liberalului Victor Iamandi.
    – 12 Ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat.
    – 2 Ianuarie 1934, profesorul Nae Ionescu este arestat la Sinaia, dat în judecată şi ţinut arestat până la 7 Februarie 1934 când este pus în libertate, dar în seara aceleiaşi zile este rearestat şi menţinut la Consiliul de Război până la 15 Martie 1934.
    – 1 Ianuarie 1935, Corneliu Codreanu semnează circulara către legionarii din întreaga ţară, făcând bilanţul anului precedent: 18.000 de arestari, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat; 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii sub pământ.
    – În tabăra de muncă de la Drăgăşani, legionarii au lucrat de la 13 Iunie până la 14 August 1935, fabricând 100.000 de cărămizi destinate zidirii catedralei din acel oraş.
    – De la 30 Iunie până la 15 Septembrie 1935, legionarii au lucrat cărămizi şi au clădit Mânăstirea Izbuc (jud. Bihor).
    – De la 1 Iulie până la 16 Septembrie 1935, legionarii au lucrat la Buga (jud. Lăpuşna) la temelia unei mânăstiri.
    – La Aciliu (jud. Sibiu), de la 1 Iulie până la 10 Octombrie 1935, legionarii au clădit o biserică.
    – Tabăra de la Carmen Sylva a fost cea mai mare tabără de muncă a anului 1935. Acolo au lucrat, de la 5 Iulie până la 10 Septembrie, 800 de legionari în prezenţa lui Corneliu Codreanu, construind 7 cabane, 1 kilometru de şosea, terase, drum de automobile, 3 fântâni, au consolidat malurile, au făcut canale pentru scurgerea apelor, ziduri, turnuri etc.
    – De la 8 Iulie până la 15 Septembrie 1935, legionarii construiesc un drum prin stâncă la Mânăstirea Arnota, locul de odihnă al voievodului Matei Basarab. În acest timp au lucrat 242 de legionari.
    – În comuna Lat Laz (jud. Alba), de la 15 Iulie la 19 Octombrie 1935, legionarii au construit o minunată casă culturală.
    – De la 8 Iulie până la 6 Octombrie 1935, legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi pentru a zidi o biserică în comuna Marca (jud. Sălaj).
    – În comuna Ineu (jud. Arad), de la 18 Iulie până la 14 Septembrie 1935, legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi destinate construirii unei şcoli.
    – De la 16 Septembrie până la 4 Octombrie 1935, legionarii au construit şase diguri ca să împiedice revărsarea apelor Oltului asupra avutului Mânăstirii Mamu (jud. Vâlcea).
    – La 4 Octombrie 1935, în urma propunerii liberalului Victor Iamandi, ministru al cultelor în vremea aceea, Sfântul Sinod(!), cu îndemnul patriarhului Miron Cristea(!), trimite o adresă către toate eparhiile din ţară prin care interzice munca legionarilor pentru biserici.
    – La 1 Mai 1936, se deschide Tabăra legionară profesor Traian Brăileanu de la Rădăuţi, care construieşte biserica Arhanghelul Mihail.
    – Legionarul Gheorghe Grigor este asasinat de comunişti la Cernăuţi în luna August 1936.
    – La 24 Noiembrie 1936, Ion I. Moţa, Vasile Marin, generalul Gh. Cantacuzino, Gh. Clime, preot Dumitrescu Borşa, Neculai Totu, Banică Dobre şi Alexandru Cantacuzino pleacă în Spania ca luptători legionari pe frontul generalului Franco.
    – La 13 Ianuarie 1937, marea jertfă legionară se înscrie în istorie prin moartea eroică a lui Ion I. Moţa şi Vasile Marin pe frontul naţionalist din Spania, la Majadahonda.
    – La 26 Februarie 1937, Consiliul de Miniştri desfiinţează cantinele şi căminele studenţeşti din toate centrele universitare. Această infamie a fost săvârşită în urma cererii lui Ştefănescu-Goanga şi Gabriel Marinescu şi se îndrepta, cu deosebire, împotriva legionarilor.
    – La 2 Martie 1937, guvernul liberalului Gh. Tătărăscu hotărăşte închiderea tuturor Universităţilor din ţară. Măsura era luată împotriva studenţimii legionare.
    – La 17 Mai 1937, se dă sentinţa în procesul intentat legionarilor care au condus Congresul Studenţesc de la Târgu Mureş. Alexandru Cantacuzino, dr. Paul Craja, Ştefan Georgescu, Gheorghe Furdui, Ioraş Teodor, Crudu şi Parvulescu sunt condamnaţi: primii doi la 1 an de închisoare, ceilalţi la 1 an şi 6 luni.
    – La 6 Iulie 1937, se înfiinţează Tabăra legionară de la Câmpina, care se desfiinţează, la 11 Iulie în urma terorii autorităţilor.
    – La 27 Iulie 1937, Prefectura judeţului Prahova trimite un ordin confidenţial fabricilor de postav, bere, sticlărie şi ciment din Azuga, în care cere îndepărtarea din serviciu a 36 de muncitori legionari.
    – La 14 Decembrie 1937, este asasinat, în luptă electorală, legionarul Mihai Ţurcanu.
    – La 6 Februarie 1938, bandele electorale cuziste împuşcă pe legionarii Mija Dumitru şi Florian St. Popescu în satul Mâineasa (jud. Ilfov).
    – La 9 Februarie 1938, Corneliu Codreanu, văzând pornirile ucigaşe ale guvernării A.C. Cuza-Octavian Goga, hotărăşte retragerea Mişcarii Legionare din propaganda electorală.
    – La 30 martie 1938, Nicolae Iorga, primind o scrisoare de la Corneliu Codreanu, se adresează Parchetului pentru a deschide acţiune publică de ultragiu. Codreanu, în această scrisoare, îl învinovăţeşte pe Iorga de necinste sufletească şi de jignire a tineretului. Scrisoarea avea un caracter particular. Aici îşi află obârşia procesul Căpitanului.
    – În prima jumătate a lunii Aprilie 1938, bandele lui Armand Călinescu fac descinderi la toate sediile Mişcării Legionare din Capitală şi provincie. Se confiscă arhivele. Se falsifică anumite acte şi se dau publicităţii. Societăţile de stat şi particulare sunt obligate să concedieze pe funcţionarii şi lucrătorii legionari. Într-o singură zi, S.T.B. concediază 13 funcţionari legionari. Ziarul “Curentul” face o intensă publicitate prigoanei, după ce, la 21 şi 23 Martie, publicase două reportaje cu fotografii în care recomanda Insula Şerpilor ca lagăr şi loc de tortură pentru legionari.
    – La 13 Aprilie 1938, ziarele “Cuvântul” şi “Buna Vestire” au fost suprimate de guvern.
    – La 17 Aprilie 1938, Codreanu este arestat în Bucureşti.
    – La 19 Aprilie 1938, Codreanu este condamnat la 6 luni închisoare, maximum de pedeapsă, în procesul intentat de N. Iorga.
    – În zilele următoare, guvernul lui Armand Călinescu publică numeroase legi şi regulamente pentru prigonirea Mişcării Legionare.
    – În a doua jumătate a lunii Aprilie 1938, se fac sute şi mii de arestări printre legionari. Ziarele de la 29 Aprilie anunţă: ” Peste 300 de arestaţi vor fi judecaţi în timp de trei zile”. O grindină de calomnii şi insulte cădea asupra Mişcării Legionare. Documente false, acte măsluite, tind să justifice aceste calomnii.
    – La 13 Mai 1938, se judecă la Craiova procesul celor 49 studenţi acuzati de “dezordine” de la 14 August 1934. Numeroşi legionari sunt internaţi în lagăre.
    – În prima jumătate a lunii Mai 1938, toate tribunalele militare din ţară judecă procesele legionarilor. Sunt zeci şi sute de condamnări, chiar şi elevi de şcoală sunt băgaţi în închisoare. Părinţii sunt ameninţaţi cu moartea, rudele de asemenea.
    – La 23 Mai 1938, începe, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din Bucureşti, Judecarea celui mai mare proces politic din istoria românilor – procesul Căpitanului.
    – La 27 Mai 1938, Căpitanul este condamnat la 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă, 2000 lei cheltuieli de judecată.
    – La 8 Mai 1938, profesorul Nae Ionescu, director al ziarului “Cuvântul”, este arestat la locuinţa lui din Bucureşti şi dus chiar atunci în lagărul de la Miercurea Ciucului.
    – La 25 Iunie 1938, începe la Tribunalul Militar al Corpului II Armată din Bucureşti judecarea fruntaşilor Mişcării Legionare. În dimineaţa de 1 Iulie 1938 se dă sentinţa: Alexandru Cantacuzino şi profesorul Vasile Cristescu, câte 9 ani de închisoare; Gh. Clime, Alexandru Cristian Tell, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, dr. Paul Craja, Traian Cotigă, Sima Simulescu, Virgil Ionescu, Bănică Dobre, Gheorghe Furdui, dr. Şerban Milcoveanu, Nicolae Totu şi Radu Budişteanu câte 7 ani închisoare; Gheorghe Apostolescu, Eugen Ionică şi Serafim Aurel câte 5 ani închisoare; preotul N. Georgescu-Edineti 1 an închisoare.
    – Noiembrie 1938, Generalul de jandarmerie Bengliu, dă un ordin prin care hotărăşte ca legionarii să fie împuşcaţi fără somaţie. Şi într-adevăr, legionarii Nicolae Făgădaru, Bică Anania şi Petre Andrei sunt împuşcaţi de jandarmi (8 Decembrie 1938).
    – La 30 Noiembrie 1938, bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu, dimpreuna cu Ion Caranica, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Ion Trandafir, Iosif Bozântan, Ion Atanasiu, Ştefan Georgescu, Radu Vlad, Ion State, Gavrilă Bogdan, Ion Caratănase, Ion Pele şi Ştefan Curcă. Apoi îi îngroapă la închisoarea Jilava, turnând peste ei acid sulfuric şi punând deasupra o placă imensă de beton.
    – La 3 Decembrie 1938, poliţia, fiind informată printr-un denunţ anonim că Comandamentul Mişcării Legionare s-ar afla la locuinţa bătrânului Dincă Cristescu, face o descindere unde nu găseşte nimic. Cercetând la alte proprietăţi ale bătrânului, găseşte, din întamplare, în comuna Colentina, tipografia Mişcării Legionare. Această tipografie fusese organizată de Titi Cristescu, şi acolo, în timpul prigoanei, s-au tipărit de către profesorul N. Pătraşcu şi V. Suciu manifestele Mişcării Legionare, “Curierul Legionar”, broşura profesorului Vasile Cristescu şi alte publicaţii. Cu prilejul descinderii poliţiei la tipografie au fost arestaţi fraţii Gheorghe şi Vasile Cristescu.
    – La 4 Ianuarie 1939, în str. Aureliu 14 din Bucureşti, au fost surprinşi de poliţie şi arestaţi, legionarii: Gh. Clement, Dorca Filon, Virgil Noaghea, lt. Borzea şi alte elemente, care conduceau acţiunea Mişcării Legionare şi îndrumau legăturile cu provincia.
    – După ce fusese pus în libertate, la 19 Decembrie 1939, profesorul Nae Ionescu este iarăşi arestat şi închis în lagărul de la Miercurea Ciucului.
    – La 14 ianuarie 1939, se judeca la Cluj procesul legionarului dr. Emil Popa şi încă a 9 legionari care sunt condamnaţi la închisoare.
    – La 26 Ianuarie 1939, profesorul Vasile Cristescu, care conducea Mişcarea Legionară împreună cu Horia Sima, a fost asasinat de poliţie la locuinţa lui din strada Aviator Iliescu nr.15. Vasile Cristescu a fost împuşcat în frunte de iudeul Otto Reiner.
    – La 1 Februarie 1939, intră în vigoare legea privitoare la pierderea naţionalităţii române, alcătuită de Armand Călinescu. Legea aceasta era vădit îndreptată împotriva legionarilor refugiaţi în străinatate.
    – La 8 februarie 1939, se petrece la Bucureşti arestarea grupului legionar Nadoleanu. Legionarii sunt omorâţi şi arşi la Crematoriu, chiar în prezenţa lui Armand Călinescu.
    – La 9 Februarie 1939, se termină la Cluj judecarea procesului asasinării rectorului Ştefănescu-Goangă. Pe banca acuzării se aflau 72 de legionari. Studenţii Pop Ion şi Lăscăianu Aurel sunt condamnaţi la moarte. Legionarul Atofanei Gheorghe la muncă silnică pe viaţă; 38 de legionari sunt condamnaţi între 12 ani şi 3 luni închisoare şi amendă.
    – La 11 Februarie 1939, comandantul legionar Victor Dragomirescu, pe când încerca un zbor cu avionul în Bulgaria, în tovărăşia pilotului Andrei Costin, are un accident de motor şi este rănit. Este arestat şi dus la Spitalul Militar. Acolo a fost vizitat de legionara Natalia Nicolicescu, condamnată la 1 an închisoare, dar evadată şi urmărită de poliţie. Legionara Nicolicescu este arestată, iar Victor Dragomirescu, rănit încă, este dus la închisoarea Văcăreşti. De la închisoare este luat de comisarul Al. Davidescu şi ştrangulat. Apoi, tot de acesta, este dus la crematoriu, şi fiind încă în viaţă, este aruncat în cuptorul crematoriului.
    – La 22 şi 23 Februarie 1939, se judecă la Tribunalul Militar din Bucureşti procesul legionarilor care organizaseră laboratorul din str. Căpitan Oarcă. Virgil Mihăilescu este condamnat la 8 ani închisoare, iar studenţii Achim Mircea şi Stroescu Alexandru la câte 6 ani. Toţi în lipsă. În prezenţă: Bereche Ion la câte 3 ani închisoare; dr. Constantin Zisu şi Contes Constantin la câte 4 ani închisoare; dr. Gh. Butu, Demetrescu Nicolae, Chirilă Nicolae şi Custură Ion la câte 1 an închisoare.
    – La 9 Martie 1939, profesorul Nae Ionescu este rearestat şi dus la spitalul din Braşov, de unde este eliberat la 24 Iunie 1939, dar cu domiciliul forţat în Bucureşti.
    – La 10 Iulie 1939, comandanta legionară Nicoleta Nicolescu a fost asasinată în Bucureşti de poliţia lui Armand Călinescu.
    – În noaptea de 21 Septembrie 1939 au fost asasinaţi 252 de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Acest măcel, în care îşi pierd viaţa cei mai vrednici conducători ai Mişcării Legionare, s-a săvârşit sub domnia lui Carol al II-lea, prim-ministru fiind generalul Argeşanu şi ministru de interne generalul Gabriel Marinescu.
    Vedeţi, dragi cititori, ce bine ”şi-au făcut de cap legionarii”?! Or fi fost alţii care să se fi bucurat de-o mai mare ”libertate” decât ei?!
    Da, recunoaştem, în anii ’30, câţiva legionari au greşit cum un creştin n-are voie s-o facă – au ucis 3 oameni! Doamne fereşte de a se mai întâmpla vreodată aşa ceva, dar poate cineva să numere câţi dintre ei, dintre legionari, au fost ucişi, arestaţi, condamnaţi, maltrataţi, profanaţi în aceeaşi perioadă? Păi, în această situaţie, care sunt cei care şi-au făcut de cap?!
    Minciuna, Ponta şi Antonescu, este un act păcătos, propriu satanei. O ştiţi, dar probabil că nu vă mai puteţi abţine.
    Poporul însă, trebuie să ştie adevărul adevărat. Legionarismul înseamnă credinţă nelimitată în Dumnezeu, jertfă pentru binele şi mântuirea neamului, dragoste necondiţionată de ţară şi popor. A trăi astfel înseamnă aţi face de cap sau a fi cumva extremist?!
    Sorin Andrei
    Octombrie 2013.

  • bucuresti22decembrie1989
    noiembrie 7, 2013

    Sorin Andrei nu mentioneaza si crimele legionarilor din timpul Statului national legionar, adica nu mentioneaza faptul ca legionarii ajunsi la putere au inchis pe cei care au fost in contra lor, si apoi au organizat o echipa a mortii, executandu-i la Jilava. Nu cred ca istoria este adevarata, ca adica la origine sa fi fost liberalii de atunci si taranistii ucigasi de legionari. Am vazut un film de curand, despre Petrache Lupu de la Maglavit, si am inteles ca legionarii l-au luat din Maglavit, jud. Dolj, si ca l-au dus in padurea Baneasa din apropierea Bucurestiului, si ca au incercat sa il ucida ca pe Iorga, si ca numai interventia divina l-a scapat pe Petrache Lupu, cel care il vazuse pe Dumnnezeu Fiul in ipostaza Tatalui. Bine, intre legionari sunt si oameni cumsecade, cum au fost cei doi Cantacuzino: Gheorghe si Alexandru, si mai sunt si altii. Chestia cu A.C. Cuza si Octavian Goga, fondatorii miscarii legionare, nu poate fi trecuta cu vederea, adica iata ca si fondatorii au avut ceva impotriva acestei miscari pana la urma. Si pe librarie.net, cei de la editura Hasefer, au scos o lucrare intitulata: „Strategii comunitare de supravietuire in contextul statului national legionar”, scrisa de Fundatia Comunitatilor evreiesti din Romania. Se pare ca se apropie ceva, pentru ca si legionarii au publicat cartea: „Statul National Legionar Septembrie 1940 – Ianuarie 1941 : Cadrul legislativ”, de Dana Honciuc Beldiman, editata sub auspiciul „Institutul National pentru Studiul Totalitarismului”.

  • bucuresti22decembrie1989
    noiembrie 7, 2013

    Mi-a placut mana forte si sigura a actorului Gruia Sandu. Asa da ! Un astfel de glas sigur, in aceste vremuri nesigure, este o mana cereasca.

  • Radu Humor
    noiembrie 8, 2013

    Vai, domnule Ciprian !
    Mă surprinde că un om atât de bine informat ca dvs. poate crede că Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari :roll:

    http://axa.info.ro/blog/raportul-orbului/item/844-transarea-romaniei
    „Reorganizarea administrativă”, pe care conducătorii actuali ai României sunt hotărâţi să o facă (în aceste zile se negociază doar detaliile), în opt sau nouă sau n judeţe este, în adevăr, tranşarea României, care, în conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmează să fie reîmpărţită. Iată, pas cu pas, această „reorganizare” care ne este propusă ca salvare şi impusă fără drept de apel: 1) se împarte statul român în euroregiuni, judeţe, zone sau chiar nu contează cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizează teritoriul actual al României, statul român dispărând; 2) ca urmare a acestei „reorganizări”, cetăţenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoiţi să îşi schimbe actele de identitate. Aici apare „rezolvarea”, recunoaştem că inventivă, a cipuirii întregii populaţii a ţării, fiindcă actele de identitate vor fi în totalitate cu cip; 3) zonele îşi vor afirma şi vor avea autonomie regională, adică se vor transforma în nişte mini state sub conducerea directă a uniunii europene, care va numi – deja au fost numiţi o parte dintre ei – guvernatori pentru fiecare regiune în parte; 4) în cea mai deplină legalitate, respectivele state vor putea să determine, fiecare pentru sine, dacă se unesc cu un stat sau cu altul, sau dacă îşi schimbă, şi cum, limba oficială sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stătător cu Basarabia, ţiganii vor avea şi ei republica lor etc; 5) statul român va dispărea de pe harta lumii – sau, aici este neclar, va rămâne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de România. Şi, pentru ca toate acestea să se desfăşoare fără surprize – de nici un fel -, apare ca foarte importantă schimbarea Constituţiei României.
    Am mai aflat de aşa numitele planuri – oficiale, deşi prezentate cu rezervă – Huntington, al căror autor – Samuel Phillips Huntington – prezenta în cartea lui, The Clash of Civilizations, harta României fără Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum că atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii susţin şi garantează ca acest rapt teritorial să se pună în fapt; am aflat, de asemenea, cum că există un plan după care parte din România a Moldovei şi Basarabia urmează să se unească pentru a forma un stat de sine stătător, care se va numi ceva cu Israel; că este mare nevoie ca ţiganii să aibe propria lor republică – fără nici un fel de glumă, deşi sunt de acord că este de tot râsul până aici – iar noua republică va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia şcl. Dar am mai aflat şi că, de jur-împrejurul Ţării, statele privesc cu lăcomie la tot teritoriul României. Şi multe altele am mai aflat, în toţi aceşti ani. De neînţeles însă – nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puţini au luat în serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat că trebuie să atragă atenţia românilor asupra pericolului, din ce în ce mai evident şi eminent, au fost şi sunt consideraţi ca fiind extremişti.

  • bucuresti22decembrie1989
    noiembrie 10, 2013

    Nimeni nu se naste Invatat deja, caci daca ar fi asa inseamna ca ne-am naste cu dintii deja crescuti. Eu asa cred, pentru ca asa am fost informat, ca Nicolae Iorga, Armand Calinescu si I.G. Duca au fost asasinati de legionari pentru ca au luat partea evreilor din cultul mozaic, pentru ca erau in partea anglo-americanilor care reprezinta partea Dinastiei Constantine, fondata de Constatin cel Mare.

Răspuns la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *