La mare, la soare, într-o Românie a procurorilor și a serviciilor secrete plătite să-i terorizeze pe românii care nu-l mai suportă pe Băsescu. Procesul lui T, pamflet de Tudor Cicu

16 august 2012 6 0

Joi, 16 august 2012. A șasea zi la Neptun, zi cu soare – a treia zi cu soare. Am repetat azi ce am făcut în ultimele zilele cu soare (trei zile cu soare din cele șase petrecute la mare): de la ora 10 la 13 și de la 17 la 19, pe plajă, cu prosopul dublu întins pe nisip, cu pietre la capete, peste drum de Casa Scriitorilor. Am intrat în apa rece a mării de două ori dimineață și o dată la ora 18, dimineață marea era extrem de limpede, după-amiază era plină de gunoaie, apărute din senin, în tot locul. Văd și o meduză pe mal. Înotăm greu, valurile ne obosesc și ne intră în nări (înghit și azi o gură de apă sărată). Plaja, de la Casa Scriitorilor la Vila lui Ceaușescu e sectorizată pe zone ale șezlongurilor și zone de cearșafuri, e arhiplină. Poate e o observație greșită, dar numărul femeilor și copilelor e mult mai numeros decât cel al bărbaților și băieților – trupuri, în fel și chip, sunt persoane obeze (te și sperii) și persoane trase prin inel. Nu e mai e moda sânilor descoperiți la femei (dar sunt destule tinere care-și expun sânii). Doina m-a avertizat că lumea stătea cățărată pe stabilopozi să vadă delfinii. Pe apă sunt celebrele „banane” trase de sky-jeturi (dar ele trag pe apa mării, în larg, și fotolii gonflate), bărci de viteză (ale salvamarilor; apropo, sunt foarte discreți; în loc de colaci de salvare, au pe spate baloți de salvare de mărimea unui om). Se mai vinde bine pe plajă porumbul fiert (și berea)… De la ora 21, preumblarea pe faleză, cu meditația de rigoare (cu ochii pe valurile mării) pe stânci, la Olimp. Sunt stele pe cer, Luna nu e nicăieri nici azi. O surpriză, a venit pe plajă poeta drăguță Amelia Stănescu din Constanța, la ora 18.45 și mi-a dăruit o carte de versuri a sa, abia apărută (în română și în franceză, la Editura Brumar), mă voi referi la ea în altă zi. Public fotografii făcute azi de Doina.

Altfel, am fost otrăvit și azi de știrile politice. Ce i s-a întâmplat azi Monei Pivniceru (propusă să fie ministru al Justiției, judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție, membru al CSM, din care și-a dat demisia), cu aruncarea pe piață (la România TV, un post dubios; acum am luat seama că e un post al serviciilor secrete pro-Băsescu) a unor fotografii din viața sa personală, depășește orice limită a bunului simț. Trăim într-un stat polițienesc, fără doar și poate, în care procurorii și serviciile secrete care-l slujesc exclusiv pe Băsescu își fac de cap. S-a ajuns prea departe. Mona Pivniceru (propusă de PNL la Justiție) nu e dorită ministru la Justiție, e clar, fiind o personalitate extrem de incomodă pentru Băsescu și oamenii lui din justiție. Ce nenorocire s-a întâmplat, de fapt? Mona Pivniceru a fost fotografiată coborând din mașina fiului lui Adrian Năstase, Andrei (care nu era în mașină; știți doar, Adrian Năstase e în pușcărie). Care e povestea acestei oribile făcături a serviciilor secrete (SRI)? O spune Mariana Alexandrescu, cea care a plimbat-o cu masina lui Andrei Nastase pe Mona Pivniceru, ea sustine ca judecatoarea „habar nu avea in ce masina se urca”. Mariana Alexandrescu, fosta consiliera a lui Adrian Nastase, spune ca sotia fostului premier, Dana Nastase, i-a pus masina la dispozitie, dupa o vizita la casa acesteia. „Mona Pivniceru habar nu a avut in ce masina se urca. Si acum sa va explic foarte clar cum stau lucrurile! In ziua de 14 august, eu, care sunt in relatii foarte bune de ani de zile cu Adrian si Dana Nastase, am facut o vizita Danei Nastase, care a vrut sa ma vada si sa-mi spuna „La multi ani!” cu o zi inainte de Sfanta Maria. Am plecat la familia Nastase cu un taxi, iar cand sa plec, Dana Nastase mi-a spus ca imi da ea masina sa ma duca acasa, mai ales ca nu ma aflam intr-o stare fericita, intrucat sotul meu a decedat in urma cu doua luni. Repet, nu fac parte din cercul de prieteni al familiei Nastase, iar prietenii mei nu sunt si prietenii lor, nu se intersecteaza… Drept urmare, subliniez ca Mona Pivniceru nu-i cunoaste pe sotii Nastase si nici pe copiii lor. Cand am plecat, Dana Nastase mi-a dat masina cu soferul, care nu era Andrei sau celalalt baiat. Am sunat-o pe Mona Pivniceru sa o intreb daca pot sa trec sa o iau sa mergem la mine acasa, ca sa mai stam de vorba ca vechi prietene si sa servim o felie de tort pentru ca a doua zi era sarbatoarea Sfintei Marii si noi purtam acest nume, fara sa ma gandesc o clipa ca as putea sa-i fac vreun rau. Vreau sa subliniez ca prima data cand s-a dat azi filmul la RTV am fost foarte atenta si, prima imagine, care nu s-a mai dat dupa aceea, a fost cu masina care pleca din fata garajului familiei Nastase. Deci e clar ca au mers dupa mine, au pozat pe urma momentul in care am ajuns acasa la Mona sa o iau din fata blocului… Imi pare groaznic de rau ca i-am facut Monei un rau imens, fara sa-mi dau seama, in conditiile in care ea habar nu a avut a cui e masina pana in momentul in care s-au difuzat imaginile la televizor”, a declarat Mariana Alexandrescu intr-un interviu acordat luju.ro. Alexandrescu s-a arat convinsa ca aparitia imaginilor reprezinta o operatiune a serviciilor secrete. „Este ingrozitor si foarte urat ceea ce se intampla si asta imi demonstreaza ca serviciile secrete au filat si au ascultat”, a spus Mariana Alexandrescu. S-a ținut cu orice preț să fie compromisă Mona Pivniceru, să nu poată să ocupe postul de ministru al Justiției. Vă puteți imagina că totul se ascultă în România, totul se filează de către serviciile secrete și de către procuratură? Toți românii, începând cu politicienii USL, sunt o amenințare pentru statul de drept, de aceea trebuie hăituiți cu pușcăria fiindcă au votat pentru demiterea lui Băsescu, sunt urmăriți până în pânzele albe, cercetați, anchetați, acuzați în stil stalinist. Așa cum mă așteptam, Procurorul General n-a dat nici o explicație președintelui de țară în exercițiu Crin Antonescu legată de teroarea instituită, serviciile secrete cu atât mai puțin nu se vor sinchisi de Crin Antonescu. Acesta e un semn în plus că SUA și Uniunea Europeană îl țin în brațe pe Băsescu (din motive pe care le vom afla după ce vor fi declasificate secrete grele de stat, peste 90 de ani), ele au pus serviciile secrete românești și procurorii să intimideze românii.

***

Primesc de la scriitorul Tudor Cicu din Buzău (îl felicit pentru sinceritatea publică; e un scriitor cu capul pe umeri, de admirat) un e-mail însoțit de un năucitor pamflet dedicat procesului lui T (Traian):

Dacă Hitler cerea poporului său să se autodenunţe, iar tineretul de atunci o făcea cu un devotament de necrezut, cred că a venit vremea, să-l ascultăm pe „domnul” care ne porunceşte din garajul său, să ne autodenunţăm. Dintre cei peste 7,4 milioane de cetăţeni ai ţării mele, iată, sunt primul care mă autodenunţ şi îmi înscenez (la sugestia preşedintelui meu suspendat) chiar procesul, din celula în care m-am autoexilat, ca pacientul nr. 1.

P.S. Vă doresc zile însorite la mare. Şi, să vă amuzaţi cu acest pamflet care nu-i chiar un amuzament. Cu drag, Tudor Cicu

Procesul lui „T”

                                  (pamflet)

„T” sta în celulă privind insistent spre zăbrelele din fier ale singurei ferestruici prin care intra aerul. Îşi amintea cum plecase de acasă, cu o seară înainte, până la prăvălia din colţul străzii, să cumpere un pachet „verde” pentru ceai. Un ins cu chelie şi cioc, care nu era de prin partea locului, se apropiase de tejgheaua la care tocmai se înfăţişase să ceară pachetul şi i se adresă afabil:

– Spuneţi-mi, nu cumva ne-am văzut acum două seri la cârciuma H.? Şi, fiindcă îl privise nedumerit, în sensul că asista totuşi la o confuzie, străinul mai zise: Nu sunteţi domnul T.?

Încuviinţă din cap, că da, aici necunoscutul nu greşise.

– Ei, vedeţi? Povaţa mea ar fi să nu mai puneţi piciorul pe acolo. Bântuie tot felul de indivizi necuviincioşi, în stare să vă facă cine ştie ce necazuri.

Plecase cu pachetul „verde” pentru ceai, sub braţ, fără să acorde prea mare importanţă discuţiei. Mai trecuse câteva seri şi nu se întâmplase mai nimic. Deja dăduse uitării acel incident. Abia când se văzu luat de braţe şi somat de cei doi indivizi să nu opună rezistenţă, pentru că ar fi fost zadarnică orice împotrivire, T. îşi aminti de acea „avertizare”, dar era prea târziu. Se trezi, acum, dinaintea judecătorului de instrucţie, într-o sală scundă, cercetat cu amănuntul, din cap până în picioare. La început nu zări mai nimic din cauza unui semiîntuneric, provocat de un fum ceţos. „Ar fi cazul să nu intru în panică şi să-i arăt că mă simt în apele mele. Până la urmă o să mi să spună că totul a fost o confuzie. O regretabilă confuzie. Urmează doar, principiul filosofic al tăcerii”, gândea T. Încă mai spera că justiţia ţării sale nu cere să te condamne din postura de nevinovat şi fără a ţi se enumera legile în baza cărora erai adus înaintea parchetului. Fie din jenă, fie din nerăbdare, judecătorul de instrucţie se foia de colo-colo pe scaun. Prin fumul dens al ţigărilor frânte în scrumieră, abia atunci observă T. masa tăcută a celor aflaţi în fundul încăperii, urmărindu-l din ochi într-o tăcere stânjenitoare. Pentru că dusese instinctiv mâna la gură, nu pentru a spune ceva, ci pentru a îndepărta un fir de păr, ce pesemne, până atunci plutise în aer, judecătorul de instrucţie îşi făcu auzită vocea gravă:

– Am să termin imediat. Şi, fiindcă lipsea clopoţelul, izbi cu pumnul în maldărul de hârtii aflate pe masă. Continuă: Poemul de faţă nu e semnat, nu e aşa, pesemne nu aţi avut timp, ori doreaţi să-l continuaţi… Dar scrisul e al dumneavoastră. Scris cu cerneală violet, din singura călimară găsită în apartamentul dvs. Ridicată de pe birou. Vedeţi? Are litera T. pe etichetă. Şi fiindcă T. se simţi dator să spună ceva, fu repede întrerupt: Vă avertizăm dinainte, că negând toate aceste aspecte, vă îngreunaţi situaţia. Să vă citesc o strofă din acest poem: „Maimuţele-s puse să tragă la sfori,/ Leii-s muştruluiţi în cazarmă,/ Se simte în aer şi la dresori/ Schimbarea biciului cu câte o armă”.

T. ridică mâna, în semn că ar vrea să protesteze, dar vacarmul sălii începu, şi glasul său nu mai fu auzit câteva minute în şir. Judecătorul de instrucţie lovi din nou cu pumnul în mormanul de hârtii şi sala tăcu la comandă.

– Vedeţi? Dumneavoastră vorbiţi de „aer”. E firesc ca ei să protesteze (arătă cu mâna masa de oameni aflată în fundul sălii), e ca şi cum le-aţi confiscat aerul lor. Ţinu să sublinieze acest cuvânt. Dar, să continuăm. Aşadar, spui dumneata: „Mai uşurel domni procurori,/ Legaţi-vă câinii de cuşcă/ Ştim. Cina-i servită… În blid sunt fiori,/ Nu vom „muşca” din găluşcă”.

Acum, sala vedea în T. un biet băiat amăgit şi trădat; cel de dinainte, prea se crezuse în faţa judecătorului de instrucţie un zeu. Acum judecătorul de instrucţie făcu un semn, şi ordonă scurt să fie chemat un ofiţer din camera alăturată, iar când acesta se înfăţişă, discutară o vreme amândoi în şoaptă.

– Ştim şi varianta dumitale. Nu-i nevoie să o mai expui. Declaraţia dumitale, cum că poemul ţi-a fost strecurat printre foile din care ai citit în seara aceea la cârciumă, nu stă în picioare şi ca atare nu va fi luată în considerare.

– Luaţi declaraţia mea ca pe un denunţ… apucă să şuiere pe buze T., câteva cuvinte, că ofiţerul se şi repezi să-i închidă gura cu laba lui cât o lopată.

– Şi vii cu denunţul acesta pentru că te socoteşti un bun cetăţean? îl auzi T. pe judecător.

– Da, domnule. Sunt un bun cetăţean. Folosesc un drept constituţional să spun aceste cuvinte în apărarea mea.

– Luaţi-l! răcni judecătorul de instrucţie în vacarmul care reîncepu. Nebunia se pornise. Masa de oameni se ridicase în picioare şi cu ochi sticloşi, plini de mânie, îl împinse în braţele a celor doi ofiţeri, care tocmai apăruseră ca din pământ.

– Să fii atent. Ştii ce-i aşteaptă pe terorişti. Toţi cei care aţi considerat de unii singuri, aşa, de capul vostru, că aveţi acest drept constituţional de a ne contrazice, sunteţi declaraţi terorişti.

Asta era cam tot ce-şi amintea T. din tot ceea ce se petrecuse dinaintea judecătorului de instrucţie cu o seară înainte. Acum privea insistent la gratiile singurei ferestruici a celulei, pe unde intra o pală de aer. Îşi aminti că zărise pe gulerele hainelor celor doi ofiţeri, insigna cu însemnele „P”. aceiaşi insignă o zărise şi pe gulerele celor din sală, dar şi pe gulerul judecătorului de instrucţie care cu mâinile încrucişate, în vacarmul sălii, îl mai urmări un timp cum se îndepărta sub escorta celor doi ofiţeri.

– Aşa! strigă T. ridicând braţele spre cer, căci descoperirea aceasta neaşteptată, cerea spaţii ca să se exprime. În gând: „Aşadar, cu toţii, nu sunt decât funcţionari ai justiţiei. Ce mult m-am înşelat, tăcând, sperând de la voi să apăraţi nevinovăţia”. Şi, cu glas tare: Bandă de golani!

– Mai încet! Fă lumină aici. (La uşa celulei se fâţâia cineva). T. deschise vizeta şi scoase capul în afară. Dinaintea celulei se învârtea un temnicer.

– Cu ce se poate lumina vizeta asta? îngăimă. I se spuse că va găsi pe noptiera de la capul patului, un chibrit şi o lumânare. T. o înhăţă ca pe o unealtă trebuincioasă şi-i aprinse fitilul. Temnicerul scosese, din buzunarul hainei, portretul tip vedere, al unui ochelarist mustăcios. La rândul său T. ridică lumânarea până în dreptul fotografiei şi după câteva clipe, rosti:

– E al judecătorului de instrucţie…

– Un judecător de seamă. Nu e singurul. Completul de judecată e format din nouă judecători. Se va decide cu 5 la 4 şi totul se va sfârşi. Aici, temnicerul duse un deget la buze (adică asta i se spunea în mod gratuit).

– În favoarea cui?

– Când vei fi liber, vei afla. Dar „de cele mai multe ori e mai bine să fii în lanţuri decât liber”. Şi temnicerul tăcu subit. T. se trase dinaintea vizetei. Făcu ochii mari. Unde mai auzise el această frază? Cu siguranţă, nu o spusese el şi nici judecătorul de instrucţie. În seara aceea…. Cel care îi dăduse hârtia la cârciumă? Dar era absurd. Aici, pesemne, era cheia acestui proces.

– Spune-mi, de ce te temi? întrebă T.

– Pentru că se întâmplă fel şi fel de lucruri şi doar cu anii ajungi să le înţelegi.

Spunând toate acestea, temnicerul se îndepărtă, şi peste celulă se aşternu liniştea. T. privi din nou la gratiile singurei ferestruici a celulei. Rosti în gând: „Acesta e esenţialul aici. Firicelul acesta de aer e singura cheie, în toată această poveste. Temnicerul mi-a spus, pur şi simplu adevărul şi tocmai adevărul doare cel mai rău. În ce ţară ne-am rătăcit noi oare, Doamne? În absurdul ăsta, Doamne, simt că mă sufoc. Nu vreau aerul lor!”.

Tudor Cicu

PS. Ciprian Hangan își permite la Comentarii, aici, să vorbească de paranoia în cazul susținătorilor USL și al liderilor ei, Crin Antonescu și Victor Ponta, că opinia acestor susținători (apărători ai interesului național al României) e plătită de cai verzi pe pereți, eventual de Dumnezeu… Îl invit de aici înainte să cânte pe la alte porți, i-au fost și lui trecute (eram să scriu că a fost trecut Ciprian Hangan în rezervă) la Spamuri comentariile aberante.

0
6 Comments
  • Radu Humor
    august 17, 2012

    Domnule Liviu Ioan Stoiciu
    Deoarece nu reușesc să postez la articolul dvs din Cotidianul o să încerc aici :
    Iudeo-masoneria nu mai păstrează nici măcar aparențe de echidistanță față de eșichierul politic românesc, implicându-se cu obraznicie și nesimțire în procesul electoral din România, pentru a-l susține pe cel mai urât ( și la propriu și la figurat !) dintre președinții pe care i-a avut România ( și aici îl includ și pe Ceaușescu ! ).
    Propaganda băsistă, bine instrumentată din bani publici este preluată la virgulă de cancelariile occidentale și folosită ca indicații și avertismente demente, creind o presiune infernală asupra actualei puteri, acuzată pe nedrept, exact de toate relele pe care le produc țării Băsescu cu ai lui !
    Se pare că aflați și ei la ananghie, atât UE cât și SUA folosesc mijloace perfide de intimidare pentru a-i obliga pe tinerii aflați la palatele puterii, Antonescu și Ponta ( care pare deja să fi cedat presiunilor), fie să le satisfacă cererile de cedare a suveranității, fie de folosire a României ca teatru de război și a militarilor carne de tun/rachetă !
    Acum, când și-au dat măștile jos, arătându-și fețele hidoase de capitaliști veroși, interesați doar de bani și putere, nu trebuie să-i mai mire aversiunea din ce în ce mai crescândă a celor de bună credință care s-au trezint furați de bogățiile naționale, dar mai ales aduși la limita de jos a sărăciei !

  • Radu Humor
    august 17, 2012

    http://www.cotidianul.ro/plangere-penala-pe-numele-lui-traian-basescu-pentru-tradare-si-nu-numai-191571/

    Găsiții acolo o inventariere exactă a tuturor fărădelegilor acestui
    individ, care în orice țară democratică ar fi stat după gratii !
    Numai la noi, ca la nimeni !
    E îngrozitor, câte a putut face dementul ăsta ( inclusiv crime!) călcând în picioare absolut totul !
    Nebunie curată !

  • Radu Humor
    august 17, 2012

    Cei de la USL nu trebuie să-l lase pe Barosso până nu obțin din partea lui un punct de vedere în legătură cu dublul boicot Băsescu – Orban, făcut la un Referendum cu prag de participare impus .Oricare ar fi răspunsul, trebuie să dea neaparat unul !!

  • Radu Humor
    august 17, 2012

    Crin Antonescu la Realitatea de la ora 21…..

  • Octavian Mihaescu
    august 17, 2012

    Cu parere de rau acept decizia dvs dle LIS, multumindu-va ptr gazduire si;

    cerând scuce tuturor comentatorilor pe care i-am jingint sau pe care ia suparat comentariile mele, nu în ultimul rând catre dvs dle LIS. patronul acestui spatiu virtual.

    Va doresc pe mai departe mult suces cu blogul dvs si, in final sa invingeti dvs prin USl tot raul acumulat in România.

    O.M.

  • Hanger
    august 17, 2012

    nu-s convins ca vor obtine ceva de la barosu. E si el in vreun grup de interese (mafiot). SIE i-a adus aminte sa nu derapeze. In consecinta ar trebui ca si USL sa nu mai tina cont de recomandarile „binevoitorilor” sponsorizati de la Bucuresti sau cu interese economice in Romania.

Răspuns la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *