***

Băsescu tace și o coace, aud. Piața politică românească e pe pragul să se inflameze iar, România are o mare problemă: de cine va fi reprezentată la Consiliul Europei, de președintele țării sau de premier? Deși sunt chestiuni tehnice de discutat la Bruxelles, Băsescu nici nu concepe să nu fie el acolo, singur, deși n-are nici o idee ce se mai întâmplă cu guvernarea țării de când a preluat USL-Ponta mașinăria executivă. Dacă înțelegi că în chestiuni de politică externă președintele țării are un cuvânt de spus (e jucăria lui constituțională), la întâlnirea premierilor europeni chiar că nu mai înțelegi ce să caute. Au ieșit pe rând consilierii lui Băsescu să anunțe că numai Băsescu trebuie să fie reprezentantul țării la Bruxelles, azi a ieșit din balonul de aer cald în care plutește președintele Curții Constituționale, omul lui Băsescu (fost membru PD), Augustin Zăgrean, să ne asigure că la Consiliul European trebuie să meargă președintele Traian Băsescu, așa cum a făcut și până acum, fapt necontestat de nimeni până în prezent. În această seară, Ponta a declarat că “Zegrean a pierdut o ocazie minunata sa taca, judecatorii Curtii nu sunt comentatori politici sau jurnalisti” și că nu s-a înțeles cu Băsescu între patru ochi: “N-am avut o problema de orgoliu sau de cariera politica cu cine merge la Consiliul European. Cred ca voi ajunge la CE, daca nu acum, tot o sa merg. Din punct de vedere constitutional nu exista nicio prevedere care sa spuna ca presedintele reprezinta Romania in institutiile europene”, a continuat premierul. Altfel, Ponta e pus pe fapte mari – interesant premier socialist, a dat de gol că Băsescu s-a opus să se restituie pensionarilor CASS-ul luat ilegal de foștii guvernanți din ianuarie 2011 (slavă cerului, voința lui Băsescu e egală cu zero), că va introduce o taxa de solidaritate pentru bugetarii “cu venituri excesive” (pe care o va cuprinde în proiectul de buget al țării pe anul viitor), că va face tot posibilul să micșoreze prețul combustibilului (“Nu vreau sa impun suprataxarea cu parul, nu sunt populist si stiu ca aceste companii sunt mari contributori la buget, dar in tarile din jur au fost negocieri intre Guvern si companii pentru ca pretul la combustibil sa fie putin temperat. Cred ca aceste companii petroliere pot reduce profitul investind in viitorul Romaniei”, a completat prim-ministrul). Sau: Toate primariile trebuie sa aiba din 2013 doua bugete – un buget de functionare, care va fi asigurat tot, si bugetul de dezvoltare, unde se dau de la bugetul de stat doar sumele de cofinantare. De ce sa iei de la buget cand poti sa iei de la UE 80% din bani? În timpul emisiunii de televiziune (România TV), în direct de la Palatul Victoria (cine a mai pomenit; până acum erau transmisii numai în direct de la Palatul Cotroceni), Ponta s-a interesat de scorul meciului Steaua-Dinamo (la pauză era 1-1) – un comportament relaxat, nu i s-a urcat puterea la cap.

*

Marin Ifrim îmi trimite o tabletă pe această temă, a reprezentativității României la Consiliul European:

JUSTIŢIE CU HANDICAP  

Tatăl meu şi-a trăit ultimii şapte ani de viaţă fără să vadă absolut deloc. Îşi recunoştea nepoţeii după pipăitul feţelor. În toţi aceşti ani a fost îngrijit mai bine decât într-un spital austriac de cumnata mea Geta. Bătrânul avea o pensie de vreo 300 de lei şi un ajutor de handicap de vreo 400 lei. Spun toate astea văzând la televizor chipul lui Augustin Zegrean, handicapatul din fruntea Curţii Constituţionale a României. Un măscărici bătrân, chior în sensul tehnic al cuvântului, membru al partidului lui Băsescu, care, după cum vor circumvoluţiunile sale atrofiate, dă verdicte de importanţă naţională. Acum, acest moş curte constituţională îi aprobă o plimbare neconstituţională la Bruxelles unui coleg de-al său, de partid şi de dioptrii, Traian cel rău şi urât. Ca şi Zegrean. Mai rău, au început huidumele pedeliste să facă masturbaţie orală în opoziţie, de-alde Cristian Preda şi acela micuţ, cum naiba îi zice, Berceanu, orăcăind ca din gură de şarpe. Oamenii ăştia sunt foarte periculoşi. Am înţeles că acest Zegrean, cu pensie de handicapat şi cu salariu de la CCR, ar încasa lunar vreo două sute de milioane de lei. Tatăăă…

Marin Ifrim

***

Admirabilul lider civic regizor Sorin Ilieșiu, data afară din GDS (datorită criticilor lui anti-Băsescu), cere schimbarea din funcție a lui Vladimir Tismăneanu (care conduce IICCMER). Rămâne un mare semn de întrebare dacă premierul Ponta va îndrăzni să schimbe oamenii din „instituțiile lui Băsescu”:

Apel către primul ministru pentru reînfiinţarea IICCR şi a INMER,

precum şi pentru revenirea la conducerea acestora

a domnilor Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu

D-lui Victor Ponta, Prim-Ministru al României

În numele semnatarilor apelurilor pentru condamnarea crimelor comunismului, vă solicităm reînfiinţarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România şi a Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, desfiinţate şi comasate (sub forma IICCMER) din motive politice, pretins administrative, de către guvernarea Băsescu-Boc prin Hotărârea Guvernului nr. 1372 din 18 noiembrie 2009.

Vă solicităm de asemenea să acţionaţi pentru revenirea la conducerea acestor institute a celor două personalităţi care le-au creat şi care le-au condus în primii patru ani de activitate: domnii Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu îndepărtaţi din raţiuni exclusiv ‘politice’ de către guvernarea Băsescu-Boc, în urma Deciziilor Guvernului nr. 109 şi 110 din 26 februarie 2010.

Vă adresăm această solicitare inclusiv în contextul în care actuala conducere a IICCMER a anunţat public că va demisiona.

Domnule Prim-Ministru, vă cerem să acţionaţi având în vedere că miza memoriei e uriaşă: ‘Cine îşi uită trecutul, e condamnat să-l repete’ (George Santayana). ‘Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria’ (Milan Kundera).

Suntem convinşi că personalităţile societăţii civile şi ale clasei politice vor semna şi vor susţine acest apel pentru cercetarea şi memoria crimelor totalitarismului comunist.

16 mai 2012

Iniţiator: Sorin Ilieşiu - autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html ; http://www.gds.ong.ro/apel.htm ; http://www.gds.ong.ro/apel.htm ; http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html .

PS. A murit un mare scriitor mexican (intrat în conștiința universală), vă invit să citiți „In Memoriam Carlos Fuentes” pe http://vasilegogea.wordpress.com/2012/05/17/dorin-tudoran-o-noapte-cu-fuentes-o-rememorare-cernita/. Născut pe 11 noiembrie 1928, Carlos Fuentes a fost unul dintre cei mai renumiţi romancieri şi eseişti din literatura hispanică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se remarcă “La muerte de Artemio Cruz” (1962), “Aura” (1962), “Gringo viejo” (1985) şi “Cristóbal Nonato” (1987). Incredibil, cenuşa scriitorului mexican Carlos Fuentes, decedat marţi la Ciudad de Mexico, va fi transferată în Franţa, în celebrul cimitir Montparnasse din Paris, afirmă presa mexicană care o citează pe văduva romancierului, Silvia Lemus, informează AFP. Această iniţiativă respectă o dorinţă mai veche a scriitorului, care dorea să îşi doarmă somnul de veci alături de doi dintre copiii cuplului, Carlos şi Natasha, decedaţi în 1999, la vârsta de 25 de ani, respectiv în 2005, la vârsta de 32 de ani, şi care au fost înmormântaţi la Paris. Autorul volumului “La muerte de Artemio Cruz” a fost ambasador al Mexicului la Paris între 1975 şi 1977. Citat deseori ca potenţial laureat al premiului Nobel pentru literatură, Carlos Fuentes, intelectual de stânga, a obţinut în 1987 premiul Cervantes, considerat cel mai prestigios trofeu pentru literatură în limba spaniolă din lume. Scriitorul mexican a fost recompensat cu Legiunea de Onoare în 1992 şi a primit premiul pentru literatură decernat de Fundaţia Prinţul Asturiei în 1994 (Gandul.info).

Basarabia, cu prilejul transformării sale într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă), capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău. Teritoriul Basarabiei astfel extins spre nord până la Hotin coincide parțial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) și cea de nord (cea mai mare parte a fostului județ Hotin) intră astăzi în componența Ucrainei

La 28 iunie 1940, Armata Rosie a trecut Nistrul, a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herta, iar la 2 august 1940, sase judete din teritoriul Basarabiei – Balti, Tighina, Chisinau, Cahul, Orhei si Soroca si alte sase raioane din cele 13 din componenta Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubasari, Camenca, Rabnita si Slobozia, au fost unite in cadrul noii republici unionale – RSSM, in timp ce, teritoriile romanesti din Nordului Bucovinei, Tinutului Herta, si cele din Nordului si Sudului Basarabiei, au fost incluse in componenta Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU). In acest context, la finele lunii iunie, presedintele interimar de la Chisinau a decretat ziua de 28 iunie drept zi de doliu ca urmare a ocupatiei sovietice, decret care a provocat dezbateri aprinse si critici atat din partea oponentilor sai politici, dar si a Moscovei. Decizia de la 2 august 1940 a fost urmata de deportari, persecutii, foamete, de distrugerea valorilor nationale romanesti

După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, care a dat celebrul ordin: Soldați, vă ordon, treceți Prutul!, Basarabia s-a întors în componența statului român timp de încă trei ani… Mai apoi, în martie 1944 armata sovietică reocupă teritoriile situate la nord-est de o linie Tighina-Chișinău-Iași, iar la 23 august 1944, după trecerea României de partea Aliaților, reocupă Basarabia în întregime. Acțiunile antiromânești întreprinse de comuniști, ajutați de elemente minoritare șovine, împotriva populației civile române în 1940 s-au repetat atât în momentul retragerii armatei sovietice din iunie 1941, cât și, mult mai intens, după revenirea acesteia în 1944

***

Public un nou poem original primit pe e-mail de la un poet mai puțin cunoscut, din Buzău (a debutat editorial) – Teo Cabel (în paranteză fie zis, mi-a atras atenția că a doua sa fiică, pe care eu am pomenit-o data trecută aici a fi tot studentă, e de fapt elevă în ultimul an de liceu, la informatică, visează să fie studentă la politehnică; Teo Cabel are patru copii), scrie și despre praful imperiilor:

Mi-e dor de tine

Iubito, ne-am întâlnit ultima oară

Pe columnă

Când ai venit să-mi aduci

Căciula de tarabostes

Căzută în praful imperiului //

Mi-ai ascuțit sabia cu privirea

Ochilor tăi plini de mânie împotriva celui care

M-a închis în marmură. //

Columna s-a clătinat să se dărâme

De zbaterea noastră,

Dar nu ți-au dat drumul decât ție

Să te întorci să vindeci viitorul  

De uitare. //

Noi am rămas să facem de gardă

Cu veacul, la poarta istoriei.

Mie încă nu mi-a venit rândul,

Dar îți simt și acum mâna, trecându-mi-o

Înfrigurată prin barbă.

Teo Cabel

15 mai 2012

PS. Interesante comentarii la ziua de ieri, de aici, nu știu cum se tot leagă (semnatarii sunt complet diferiți, fie și prin citarea altuia), dar și un cititor postmodern își poate lua câmpii după ce le trece prin filtrul moral – citiți-le, dacă nu le-ați citit! E pasionant. Mai avem atâtea de învățat…

PS. 2. Primesc pe e-mail de la criticul Stan Brebenel din Buzău acest mesaj însoțit de un eseu:

Stimate domnule Liviu Ioan Stoiciu,

Maine, 17 mai, se implinesc trei luni de cand poetul Ion Nicolescu a plecat intr-o lume mai buna si mai dreapta. A plecat flamand, inghetat de frig si nepretuit de oameni asa cum ar fi trebuit sa fie un om de mare cultura. Textul pe care vi-l trimit, si care face parte dintr-un proiect mai amplu, se vrea un omagiu memoriei lui Ion Nicolescu.

Atat mai putem face pentru el acum: sa-l omagiem si sa ne rugam pentru sufletul lui. Amin!

Cu aleasa pretuire,       

Stan Brebenel

Vă invit să dați click pe ION NICOLESCU (și iar click pe dreptunghiul apărut).

Altfel, la noi e biiine – românii de rând așteaptă măsurile reparatorii ale Guvernului Ponta, care vor anula austeritatea, mai exact prostia de a tăia din salarii și pensii, nu conta de cât de mari sau de mici sunt (în loc să le fi înghețat din iulie 2010 și să fi impozitat veniturile mari), în timp ce descurcăreții, candidați la alegerile locale își admiră portretele uriașe (postere sau bannere care te sperie) peste tot în marile localități ale țării. Ieri, la telefon, poetul Corneliu Antoniu era amuzat că portretul lui, plătit de independentul care candidează la primăria municipiului Galați (Corneliu Antoniu candidează pe lista de consilieri locali pe lista unui independent, actual viceprimar; vrea să se ocupe de cultură; o naivitate, n-are nici o șansă să fie votat; știți că la Galați USL are întâietate), a fost rupt de furtună și a cerut să fie înlocuit, fiindcă începuse lumea să-l recunoască în cartier și-i creștea inima. Pe de altă parte, citind știri la întâmplare, am descoperit pe lista candidaților la primăria Arad numele unui prozator – Gh. Schwartz, din partea… Alternativei Civice (habar nu am ce hram poartă). Mi-ar plăcea să fac o listă de scriitori care candidează la alegerile locale – de unde să o iau? Fiindcă scriitorii se ascund, numai ei știu de ce (probabil nu le place să se descopere că fac politică).

*

Marin Ifrim mi-a trimis o situație a alegerilor locale la Buzău (unde PSD subminează PNL, culmea, și la primăria Buzău și la consiliul județean; nu-mi dau seama cum va ieși USL din această poveste). Public și fotografii primite de la Marin Ifrim legate de campania electorală de la Buzău, de neînțeles:

ÎN CAMPANIE PÂNĂ LA GÂTUL CELĂLALT…

La Buzău e pace totală. Presa a intrat în adormire, trăieşte din reclamă electorală. Cum deschizi un ziar, la rubrica de cultură de exemplu, varianta online, dai de insistentul Cezar Preda. Şi deasupra tuturor, un mitelel ce se lustruieşte pe el, vorba versului eminescian, Dan Diaconescu, care, chiar dacă nu candidează la Buzău, minte populaţia cu posterele sale imense destinate alegerilor dinspre toamnă, când avortelul din Caracal vrea să devină preşeregele ţărişoarei. Fireşte, mulţi buzoieni de profesie îl vor căuta pe buletinul de vot ca să-l aleagă primar de Buzău. Adevăratul candidat nu se vede nicăieri, nici măcar pe vreun sul de hârtie igienică din puţinele localuri dotate cu aşa ceva. Treaba cu Elodia, a fost pe când nu trebuia să fie. Absolut întâmplător, un poster uriaş de-al lui Diaconescu se află postat exact în beregata unui post tv., în „Piaţa Dacia”, păzit de oameni în uniformă. Pozele… vorbeşte! Ca şi la PP-DD, nici la liberali buba nu face coajă. În centrul vaginului târgului, direct la sediul PNL, vizavi de Primăria Buzău, sub gloanţele din 1989 belesc fasolea la taxiuri Crin Antonescu şi Victor Ponta, plus unul Bâgiu, o faţă umană pe care ai trece-o clasa, ca profesor suplinitor, măcar pentru faptul că ai avea speranţa că, peste ani, băiatul va prepara mici în Târgul „Drăgaica” şi te va servi cu ceva proaspăt. Nicăieri poza electorată a vreunui candidat la Primărie. Jocurile sunt făcute. De-o fi timp, voi mai trimite câte ceva, numai aşa, pentru a se dumiri lumea. Am senzaţia că asist la cele mai „silenţioase” alegeri de după 1989. Dacă acum e aşa, la toamnă va fi şi mai şi. Nu mai văd rostul acestor alegeri. De ce nu ni se trimite în clar o listă lungă şi lată, de la Bruxelles, vizată chipurile şi de scârbiciile noastre secrete, ca să nu mai cheltuim atâta bănet? Băsescu a minţit spunând adevărul. Şi invers. Cu ăştia nu e de glumit. Deja şi-au arogat puterea. Căderea lui Ungureanu a fost, de fapt, o lovitură de palat. Tocmai de-asta l-au pus acolo, de probă şi sacrificiu, pe acest „intelectual” inocentat în rău fără voie. Vin vremuri grele. Un singur lucru ne mai lipseşte: Crin Antonescu preşedinte şi un parlament clonat după faţa şi cortexul colonelului Dan Diaconescu! Priviţi aceste postere. E vorba de alegeri locale, însă, culmea, peste tot tronează imaginile haidamacilor de la Bucureşti, care, după ceea ce fac şi cum o fac, nu au faţă şi comportament nici măcar de oneşti consilieri locali. Vine Potopul!  

Marin Ifrim

***

Public a doua parte a interviului luat de Mihail Gălățeanu marelui prozator bucovinean Vasile Andru, care împlinește 70 de ani peste o săptămână, pe 22 mai, personalitate plină de har isihast, cu trimitere universală (prima parte ați citit-o ieri aici):

A doua mare patrie este Raiul! (II)

Mihail Gălățanu: INDIA e a doua referire spontană, când spui Andru. Aţi “căpătat” un certificat de acharya şi “vindecător”, după un stagiu în India. E greu să faci aşa ceva? Presupune tapas? Virtuţi? Ştiţi să levitati, să vă teleportaţi?

 Vasile Andru – India este a treia mea patrie, prima mea patrie fiind România, si a doua mea patrie fiind Raiul. In 1991 am plecat în India cu o bursă Sivananda, am făcut cursuri, am obţinut titlul de şiromani, care înseamnă Învăţător (tradus mot a mot, din sanskrită, şiro-mani inseamnă: bijuterie a minţii!) In 1996, tot cu bursă Sivananda, am făcut al doilea Curs, si am obţinut titlul de master (acharya). Tapas, virtuţi, puteri… am scris în cartea YAATRAA. Despre mersul pe ape, însă, am învăţat din Evanghelii. Nu din Sutre. Cunosc taina levitaţiei, poate aprofundând experienţa lui Ioan al Crucii, sau a Monseniorului Ghika… Dar, vorba Sfintei Teresa din Avila: levitaţia serveşte cel mult la bucătărie, şi nu la elevaţie spirituală…

Aţi rezidat o vreme în Noua Zeelandă. Şi mai ştiu (dintr-o proză, fireşte) că aţi fost cucerit de o “Zână înaltă” din Aotearoa. Ce am mai putea şti despre “expediţia” dumneavoastră în Oceania?

V.A. –Răspund printr-o carte scrisă (Revelaţia Polineziei), şi una pe care o scriu acum, se numeşte: Toate lucrurile bune se întâmplă la capătul Pământului. Expediţia continuă.

 Împliniţi, anul acesta, 70 de ani, sunteţi,  un “senior” vivace. Ce v-aţi propus pentru următorii cincizeci de ani pe care sunteţi “programat” să îi trăiţi?

 V.A.- Nu mi-am făcut vreodată planuri, ci am lucrat dintr-o mânare dinlăuntru. Aşadar acum  pot spune: Iar eu fac ce fac demult – şi tot aşa înainte. Observ ceva schimbare doar la nuanţe, nu şi la conţinutul sau stilul de scris sau de viaţă. Nuanţe: o înclinare a balanţei de la scrisul calofilie la scrisul filocalie; sau de la descrierea sufletului la îngrijirea sufletului… Tendinţă valabilă şi pentru anii ce vin.

 Sunteţi un maestru în terapie isihastă. Faceţi săli pline la Dalles. Cum reuşiţi să îi strîngeţi pe oameni laolaltă, care e “secretul” ce îi adună?

 V.A.- Da, chiar de curând (7 martie) am avut, la Dalles, prelegerea-atelier de Practică isihastă, si aula a fost plină, plină ca-n anii 90… Secretul este autenticitatea  transmiterii. Autenticitatea experienţei transmise.

Câte chipuri are singurătatea? In volumul de proză recent publicat  aţi spus că sunt 8 chipuri. Mai sunt si altele?

V.A. – Sunt două chipuri: Singurătatea mortifer, adică bolnăvicioasă; şi singurătatea salutifer, adică mântuitoare. Se zice că orice om singur este potenţial bolnav. Dar se mai zice că eşti creativ numai în singurătate. Restul de chipuri, până la 8, sunt aspecte sau multiplu din cele două de bază.

 Şi de ce “veacul nostru este fiara noastră” (mă refer la titlul altui volum, pe care l-aţi publicat în 2011). Pentru că ne devoră?

 V.A. – Pentru că e sălbatic, neîmblânzit. Se poate zice: veacul meu, sălbăticiunea mea. Scriitorul mai îmblânzeşte fiarele surori. Sau lasă moştenire şi zestre rănile sale, moaştele sale… Cartea mea este si o chemare pe Câmpia Armaghedonului… O chemare la Armaghedon fie spre aducere aminte, fie ca o supunere la mitul tragic al eternei reîntoarceri…

  Coordonaţi o colecţie sapienţială – ca şi ½ din  literatura pe care o practicaţi – la editura PARALELA 45. Care sunt realizările pe care le-aţi remarca aici?

 V.A. – Au apărut aici autori însemnați, precum Sergiu Al George, Ioan Pintea, cărţi despre Noica, despre Steinhardt, lucrări de  psihanaliză, și orientalistică si spiritualitate creştină.

 Ce înseamnă să fii un scriitor “iniţiat”?

 V.A. – Înseamnă să faci trecerea de la cunoaşterea informaţională la cunoaşterea revelatorie.

Ştiu că aveţi “vlăstare” la Paris – ce fac “rădăcinile” dumneavoastră acolo? Vizitaţi adesea Parisul?

 V.A. – Da, fiica mea a prins rădăcini la Paris, sau mai bine zis a făcut dependenţă de Paris. Ce face ea acolo? Mai face a treia Facultate, mai scrie un roman… sau o piesă de teatru, mai publică o nuvelă… A scris mult pentru vârsta ei, si are o indiferenţă de a publica imediat. Intr-un an, fiica mea Tamara a scris un roman doar pentru că o prietenă a sa a întrebat-o: cum este cu Revoluţia romană? …Și atunci ea a scris pentru prietena ei un roman pe tema aceasta, se numeşte C’etait après ‘89 (ea scrie în franceză). Si ce mai face ea? Citeşte în original din gânditori germani… studiază ebraica… Are ceva din paradoxurile lui Cioran în felul de a trăi, are un nihilism radios; adică: inapetenţă pentru căpătuială materială şi uimire că lumea-i cum este… Știţi, Cioran avea o uimire continuă de a trăi la Paris! Zicea:  “Când văd un om care nu moare de foame, mi se pare un om suspect!”… Eu vizitez periodic Parisul. Este un oraş utopic de civilizat… Si este un epitom al lumii, în timp ce New York este un rezumat al lumii. Le-am îndrăgit împreună.

Foto 1. La Nagasaki, 2010, Andru batând clopotul-remember  al apocalipsei nucleare.

Foto 3. Kyoto, 2010, Andru în pacea unui ryokan…

Foto 3. Parintele Teofil Paraian si Vasile Andru.

PS. Pentru cei interesați – programul primei zile a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie, eveniment care va debuta mâine, 16 mai 2012, dați click pe: Progr Ziua 1 – TNCP (și iar click pe dreptunghiul apărut; programul e primit de la Gabriela Mareș, de la MNLR). Întregul program al acestui Târg special îl găsiți pe http://www.agentiadecarte.ro/2012/05/targul-national-al-cartii-de-poezie-editia-a-iii-a/.

Opera lui Damian poate fi periodizată astfel: anii ’50-’70 – constelaţii şi galaxii; anii ’70-’90 – marile proiecte vizionare; anii 2000 – perioada realului. Salvador Dalí a spus despre Horia Damian următoarele cuvinte: „Este cel mai genial dintre sculptori, dar şi cel mai subtil: astfel se explică recunoaşterea sa cu paşi mărunţi“

Ministrul Culturii s-a asezat in prispa Casei Memoriale, pe o banca din lemn si, dupa ce le-a oferit scaune, tot din lemn, urmasilor lui Brancusi a discutat cu acestia despre dorinta lor de a fi repatriate osemintele marelui sculptor. “Cred ca nu e nimeni stapan pe osemintele cuiva, decat rudele si satul unde s-a nascut. Aici e tarana lui, aici a facut primii pasi”, a spus Maria Brancusi, o stranepoata a sculptorului.  La randul sau, Mircea Diaconu a marturisit ca are si un motiv personal de a se implica in repatrierea osemintelor lui Brancusi pe meleagurile natale, sotia sa fiind din Targu Jiu. Ministrul a mentionat ca o ruda a sotiei sale i-a povestit ca, pe vremuri, aceasta avea in centrul orasului o pravalie, la care venea un client care in acele momente nu parea deosebit de restul consumatorilor. “La ei venea foarte des la pravalie unul. Zugravul ii spuneau. Tanti Nela, ruda noastra, spunea ca omul acela se facea ca are de cumparat, isi tot facea drum la ei, dar, se pare, era indragostit de ea. Acela era Brancusi. Vedeti, fiecare are cate un motiv sa se implice in treaba asta”, a spus Diaconu

Scriitorul roman Laurian Stanchescu a initiat, anul trecut, o campanie de strangere de semnaturi pentru aducerea osemintelor lui Constantin Brancusi la Hobita. Totodata, Laurian Stanchescu a demarat in acest an o alta initiativa simbolica pentru aducerea osemintelor lui Brancusi in Romania, respectiv Marsul Cultural “Constantin Brancusi”, pe traseul Craiova – Paris, al carui scop a fost ca scriitorul sa refaca pe jos drumul celebrului sculptor din 1903 – 1904. De asemenea, Laurian Stanchescu si o femeie romanca imbracata in port national au depus, pe 14 noiembrie 2011, la Palatul Elysee si la Parlamentul francez, un text prin care au cerut repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brancusi. Cei doi admiratori ai sculptorului roman au ajuns in capitala Frantei dupa un mars de 2.000 de kilometri, care a inceput pe 21 mai 2011, in Hobita. Pe de alta parte, repatrierea osemintelor lui Constantin Brancusi a fost ceruta, anul trecut, si de un grup de 31 de deputati apartinand PDL, PSD, PNL si grupului minoritatilor, care au semnat in acest sens o scrisoare deschisa pentru a o adresa Parlamentului Frantei

În toamna anului 2009 am venit special până la Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, să văd 50 de tablouri și 200 de desene de Horia Damian (din colecțiile și muzeele românești, perioada 1930-1946; Horia Damian era în viață, avea 88 de ani), fiind norocos că organizatorii expoziției mi-au dăruit un album extraordinar „Horia Damian”, de 190 de pagini de un lux orbitor, semnat de Radu Varia (încheiat cu Note biografice – Horia Damian s-a născut la 27 februarie 1922 la București; apropo, Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876). Radu Varia îl considera ”Un mare artist solitar al secolului 20” pe Horia Damian, care a trecut şi prin perioada picturii abstracte, pentru a aborda ulterior compoziţii tridimensionale la graniţa dintre sculptură şi pictură. Din 1965 a deschis, cu seria “Piramidelor”, un nou ciclu de constructii la scara larga, cu trepte monocrome in relief. A urmat apoi ciclul “Constructiilor” sale tridimensionale (Tronul, 1969).  In 1970 a inceput, cu “Marele Paralelipiped instelat”, seria unor proiecte vizionare (Galaxii, proiectul pentru monumentul de la Houston, Texas). Intre timp, a pictat si a desenat litografiile originale a noua proiecte expuse la Paris si New York. Horia Damian: cine-i va moșteni opera, România sau Franța? Ce spune ministrul?

***

Un alt mare român, de data asta scriitor, care stă mai mult prin străinătate, împlinește luna aceasta 70 de ani: Vasile Andru. Nu-mi vine să cred (nici lui Vasile Andru nu-i vine să creadă că împlinește 70 de ani), mi-a fost coleg de o rară noblețe la revista Viața Românească din 1991 până s-a pensionat. Public un interviu luat lui Vasile Andru de poetul Mihail Gălățanu (mi l-a trimis maestrul bucovinean, căruia-i va apărea anul acesta un volum omagial, pregătit de o fundație de la Rădăuți care s-ar putea să-i poarte numele). Nu mai am spațiu să mă lungesc, public o parte, las o altă parte din interviu pe mâine:

Vasile Andru: „A doua mare patrie este Raiul!”.

Vasile Andru este numele unui iniţiat din limba română. Şi din literatura română deopotrivă. Dacă generaţiile mai tinere îşi doresc un maestru, şi-l pot găsi aici, la  îndemână. Un om a cărui bogăţie spirituală, interioară, transecende genurile literare, religiile, căile şi întruchipările credinţei.

Mihail Gălăţanu: MUNTELE ATHOS este prima referinţă definitorie când pronunţ numele Andru, sau când m-am gândit la acest interviu cu Andru. Aşadar Athos. Numele unei experienţe remarcabile. Cum aţi ajuns acolo? Cum aţi reuşit să fiţi “admis” printre “sfinţi”?

Vasile Andru – Prima mea călătorie pe Muntele Mistic a fost în 1997. Pe atunci se ajungea greu acolo. Am avut referinţe şi sprijin înalt. Mitropolitul Antonie m-a recomandat călduros, înaltul Teofan, la fel. Patriarhia mi-a dat certificat cum că Vasile Andrucovici (Andru) este creştin ortodox. Au fost şi alte vămi pe care le-am povestit în cartea mea. Astăzi e foarte simplu să mergi pe Athos. N-ai nevoie de nici un certificat de ortodox şi nici nu mai există la Salonic  acel Minister al Athosului unde făceai  cozi etc. Aşadar Athosul  devine accesibil, pot merge, când vreau. Poate merge cine vrea. Si lumea dă năvală. Athosul se lumeşte. Vin oameni nu doar pentru pelerinaj, ci si pentru turism. E bine aşa? Poate că da. În fond, nici pe Lună, primul om n-a mers pentru o experienţă mistică. Omul s-a dus pe Lună pentru că Luna există. Aşa şi cu Athos. Oamenii merg pe Athos pentru că Athosul există. Şi chiar cei fără vocaţie religioasă, cei care merg pentru turism… pentru petrecere… si aceia pre-gustă Raiul. Că oricine merge acolo, tot rămâne cu o brazdă de lumină în el… (Va urma)

În prima fotografie: Vasile Andru in India 2009, LA THIRUVANANTHAPURAM.

În a doua fotografie: Părintele Mihail şi Vasile Andru în chilia Părintelui Teofil Părăian la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

CĂTĂLINA PONOR – CAMPIONATUL EUROPEAN DE GIMNASTICĂ 2012 – AUR LA BÂRNĂ – VEZI VIDEO

SANDRA IZBAŞA – CAMPIONATUL EUROPEAN DE GIMNASTICĂ 2012 – AUR LA SĂRITURI – VEZI VIDEO

LARISA IORDACHE – CAMPIONATUL EUROPEAN DE GIMNASTICĂ 2012 – AUR LA SOL – VEZI VIDEO

***

„Ocupați Piața Universității pe 12 mai” – am citit afișe întreaga săptămână la pasaj. Era o coordonare cu mișcarea Occupy din lume. Nu am citit nicăieri că ieri ar fi avut loc la București o mișcare protestatară în plus, e clar, românii nu mai reacționează, protestatarilor din 13 ianuarie 2012 din Piața Universității li s-a făcut pe plac, așteaptă măsurile reparatorii luate de Guvernul Ponta (repet, față de cererile protestatarilor, numai demisia lui Băsescu nu a avut loc; faptul că Băsescu stă cu capul la cutie, intrat în opoziție față de Guvernul USL, e un semn că Băsescu nu mai deranjează pe nimeni; cel puțin pe moment, românii sunt convinși că nu va mai dura mult această tăcere a lui Băsescu). Pentru libertate, pentru democratie, pentru justitie, pentru iubire, ocupam Piata Universitatii. Pe 12 mai, carevasazica. De cateva saptamani tot tragem cu ochiul pe pagina (de Facebook, oxigenul nostru, al tuturor) 12M, care pregateste terenul pentru o noua miscare de masa la Universitate. Protestand impotriva a ce? A tot ce nu merge bine: institutiile corupte, amanarea (si nu anularea) ACTA, avizele de mediu pentru explorarea si exploatarea gazelor de sist, Rosia Montana, pierderea treptata a valorilor societatii si individului, lipsa de implicare in societate, lipsa vocii, indiferenta, saracia, poluarea, abuzul si minciuna… Trebuie sa ne informam constant, sa fim la curent cu deciziile luate de Guvern, si sa avem putere de reactie imediata in viata reala, nu doar in cea virtuala. Nimic nu se va rezolva de la sine, cu pasivitate, vom continua doar sa inghitim mai multe si mai multe frustrari. Pe 12 Mai 2012 Piata Universitatii trebuie sa isi recapete pulsul si faima de taram al liberei exprimari! Pe 12 Mai 2012 trebuie sa ne mobilizam si sa reocupam Piata Universitatii. Sa ramanem acolo asa cum au facut parintii nostri in 1990 si sa nu mai plecam pana cand glasul nostru nu va fi ascultat, pana cand dorintele noastre nu vor fi indeplinite! Nu trebuie sa uitam niciodata ca noi suntem cei 99% si avem toata forta de a ne construi societatea pe care o dorim.  O societate in care sa ne bucuram unii de altii in pace, o societate in care banii, frica, lacomia, manipularea si competitia, nu vor mai sta la baza configuratiei sociale si economice… Pe data de 12 mai au loc in toata lumea actiuni similare (le puteti vedea insirate pe tari si orase aici, la evenimentul global, iar harta lor se gaseste aici). N-am nici o informație dacă a fost ieri „ocupată” Piața Universității din București. Dar mă bucur că sunt asemenea inițiatori… Se întâmplă ceva deosebit în lume, s-a trezit tineretul „capitalist” (să preiau un termen de la Ciprian Hangan, care e o voce originală la Comentariile de aici, inclusiv când scrie despre scriitori; să fiu sincer, mă lasă cu gura căscată) din amorțire, sunt mișcări revendicative, de nemulțumire, care ar putea schimba lumea. Ieri și azi la Londra și la Madrid (să dau doar exemplul lor; dar „actiuni similare au avut loc si in alte orase din lume, precum Moscova, New York, Atena, Roma”) au avut loc manifestări de protest de amploare. Ce credeți că au scandat cei care fac parte din mișcarea „Occupy London”? Ei au scandat mai multe sloganuri, printre care “Jos capitalismul pradator”, “Traiasca democratia politica” sau “Poporul inaintea profitului”, informeaza Irish Examiner. Iar în Spania, amplele demonstrații (e vorba de zeci de mii) au marcat un an de la infiintarea miscarii “Los Indignados” – “Indignatii”, noteaza CBC News. In total, au avut loc manifestari in 80 de orase din Spania, inclusiv in Barcelona, Bilbao, Malaga sau Seville, iar simpatizantii lor au organizat demonstratii si in alte orase europene. Sigur, pe fondul instaurării austerității cu orice preț pentru populație, adusă în pragul sărăciei, pe când profitorii capitalismului, bancherii sau companiile extrafrontaliere se îmbogățesc aberant…

***

Marin Ifrim își continuă mărturisirea publică, demersul său publicistic deranjând la Buzău:

Dragă Liviu,

Am rămas dator cu nişte precizări. Cum îţi spuneam, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, una din publicaţiile buzoiene la care colaboram constant, realizând bilunar câte o pagină de cultură şi una de pamflet politic, m-a anunţat, prin redactorul-şef al acesteia, că, în timpul campaniei, va trebui să iau o pauză. Adică, după sute şi sute de texte, după o implicare totală a mea, politicienii au făcut pace între ei şi mi-au luat… sonorul scrisului tocmai acum. Ziarul respectiv (căruia nu vreau să-i dau numele aici, pentru că, în principiu, cu puţine excepţii, sunt în relaţii excelente cu ziariştii locali şi nu vreau să sufere nimeni din cauza unuia ca mine), e unul care, încă de la înfiinţare, a fost sub cupola USL. Acum, când avem guvern USL, atitudinea mea absolut independentă nu mai e de folos, pentru că, de foarte multe ori, în acest ziar criticam destul de convingător USL. Începând cu data de mâine, 14 mai 2012, în locul publicaţiei respective a fost concepută de către politruci o foaie electorală de 4 pagini în format A 3, o porcărie cu poze color, ca să se vadă ce  mutre frumoase avem în noua junglă politică ce se anunţă după aceste alegeri ratate dinainte de a avea loc. Un ziar care, cumva, se denumeşte pur şi simplu „USL” şi care, „sub cap” se declară „Ziar de campanie USL”, nr. 1/2012. O hârtie igienică cu texte prolixe şi cu pozele lui Ponta şi Antonescu, plus unul Bâgiu, viitor mai mult ca sigur preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, un nene dolofan cu faţă de grataragiu. După experienţa mea publicistică, ziarul e doar al PNL Buzău, însă, având în vedere că se află doar la primul număr, este posibil ca, mâine-poimâine, să fie şi al PSD, aşa, prin rotaţie, ca la violul în grup asupra electoratului.

Oraşul e plin de benere şi postere aberante. Curând o să fac nişte poze, pentru a se lămuri cititorii acestui blog despre ce este vorba. Unele microbuze circulă cu posterele pedelistului Cezar Preda lipite pe geam. De la unul dintre şoferi am auzit că firma care-i cară hârtia igienică lui Preda costă 10 milioane de lei vechi pentru fiecare maşină. Dezmăţ.

Între timp, ca să fiu foarte ocupat, să tac pe cale naturală, un nene de la CNSAS, vice, care pretinde că e şi un fel de conferenţiar universitar, aşa semnează, de parcă pentru asta e pe acolo, mă somează să-i trimit cartea mea de muncă, o copie de pe buletin şi un CV amănunţit. Ăştia au înnebunit. Eu nu candidez nicăieri, nu sunt nici măcar ziarist angajat, şi nu înţeleg de ce mi se acordă atâta importanţă naţională. Cartea mea de muncă  e publică şi se confundă cu CV-ul, care, şi el, e public de ani buni. Insul acesta se numeşte Virgil Leon Tărâu şi, aflu de pe blogul tău, e consilier la CNSAS din partea PDL. Minunat. În spatele său  nu poate fi decât „Regele gunoaielor”, buzoianul Cezar Preda, şeful Comisiei de Control a SRI. Ce mică şi, sper, trecătoare e lumea acestor loaze. Mai jos, la baza lui Preda, se află un securist inferior, un fost plutonier care, ani mulţi, a ascultat şi înregistrat telefoanele cetăţenilor, ba chiar a plantat şi microfoane prin unele case. Sunt în conflict public cu această dihanie. El e cel care a făcut adresa către CNSAS. Se dă şef de revistă culturală şi mi-a spus de la obraz că dacă trece o zi fără a face un rău sau fără a fi înjurat, are senzaţia că a pierdut o zi din viaţă. Fascist împuţit. Băieţii joacă tare, doar-doar o să încep a vorbi cu mine însumi pe stradă. Cartea mea de muncă o să fie publicată anul acesta la o editură, ca şi o carte normală, acolo fiind trecut fiecare minut al muncii mele de-o viaţă. În loc de prefaţă voi publica „somaţia” acestui Virgil Leon Tărâu (numele lui deja mă face să pricep de unde bate vântul, e vorba tot de Mihăieş şi Patapievici) şi câteva precizări necesare. Şi încă ceva. Aici, în jurul meu, se învârt zeci de creatori de literatură. Printre ei sunt şi vreo 15 membri ai USR, aproape toţi ajunşi în USR şi datorită recomandărilor mele insistente. În clipe grele, când am fost atacat cu o demenţă de lagăr de exterminare, mulţi dintre ei au jubilat. Le-am reproşat acest lucru, ba chiar le-am arătat, în public, per strigoi, revenirea securiştilor politici în cultură. Toţi sunt ca struţii. Au curaj doar când omoară câte un capac de sticlă de bere. Cu metodele lor machiavelice, securiştii politici au găsit un fost puşcăriaş care să-mi frigă zilele, să mă înjure, să mă defăimeze în văzul lumii, fiind asigurat că nu i se va întâmpla nimic. Ce să mai zic, în curând îl voi băga în istoria literaturii pe acest Virgil Leon. Am şi eu „lista” mea neagră. Te voi ţine la curent. Cu bine, Marin Ifrim

 Ps

După aceste alegeri pierdute deja de electorat, după toată mizeria care mi s-a făcut, mă voi adresa Justiţiei. Măcar sub forma unei escale bucureştene spre CEDO.

PS. Public și azi fotografii de la expoziția „celor trei” de la Galeriile Simeza  – Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală).

„in perioada 2006-2008, Dinescu a avut venituri de 679.240 de lei din drepturi de proprietate intelectuala, astfel: in 2006, un venit net de 110.267 lei, in 2007 – de 46.673 lei si in 2008 – de 522.300 lei”

“Mi se pare destul de ciudata decizia Inaltei Curti, avat in vedere ca eu am castigat acest proces acum 3 ani, cand am reusit sa demonstrez ca nu eram administrator la firma mea de capre. Eu am cedat responsabilitatile firmei mele de crescut capre unui inginer. Boul care a anuntat ca eu sunt incompatibil insa, ar fi trebuit sa stie ca eu nu mai sunt membru al CNSAS… Nu e incompatibil sa cresti capre si sa studiezi dosare ale fostei Securitati. Incompatibilitate nu inseamna ca eu cresteam capre in timp ce studiam dosarele Securitatii. Conceptul de incompatibilitate a fost creat ca ministrul Transporturilor, spre exemplu, sa nu aiba firme de asfaltat. Nu e incompatibil sa cresti capre si sa studiezi dosare ale fostei Securitati”,

Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu in acest caz, in urma unor articole de presa ce semnalau posibila stare de incompatibilitate a lui Dinescu, in calitate de membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). In urma verificarilor si analizarii informatiilor primite de la alte institutii a rezultat ca, din 19 februarie 2004, Mircea Dinescu este administrator la SC Agroindustriala SRL Giubega, iar in perioada 15 decembrie 2005 – 14 noiembrie 2008 a detinut si exercitat efectiv functia de administrator la SC Gradina cu Visini SRL. Cele doua societati au avut venituri totale de peste sase milioane de lei noi si profit de peste doua milioane de lei noi in perioada 2006-2008

***

Mă bucur că sunt însoțit în continuare aici de scriitorii care au colaborat la Jurnalul de Vrancea (dovediți și publiciști de clasă). Paul Spirescu revine, de la Adjud, cu un poem original:

VIS SCÂNTEIETOR

Ce să fie, ce să fie

sus în pod la primărie

ori la mine-n poezie

parcă s-a – întrupat un vis

dar e frig şi e zăpadă

nimeni nu mai stă să vadă

nimeni nu mai vrea să creadă

poarta lumii s-a închis //

vin piraţi călcând pe ape

apele îi ţin aproape

eu îi văd de dintre pleoape

cum se pierd perechi – perechi

dau iluzii să se sfarme

patriarhul lumii doarme

şi un vuiet surd de arme

ne tot ţiuie-n urechi //

ce să fie, ce să fie

sus în pod la primărie

orbii văd morţii învie

stele nasc stele apun

doar icoana lumii-i spartă

ţările-au murit pe hartă

arta nu mai este artă

patriarhul e nebun!

Paul Spirescu

PS. Public și azi fotografii de la expoziția „celor trei” de la Galeriile Simeza  – Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală).

PS. 2. Prozatorul Dumitru Ungureanu, consilier editorial la Argeș din Pitești (revistă condusă de Dumitru Augustin Doman) vă invită să dați click pe: http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=420&Itemid=104.

Dragă Liviu,

 Azi a început campania electorală. Se petrec lucruri stranii, urâte, ciudate. După „oprirea” Jurnalului de Vrancea, acum vreo săptămână a fost „stinsă” încă o publicaţie la care colaboram, revista „Absolut” din Bucureşti. Culmea, azi dimineaţă, cu ocazia începutului de campanie, am fost anunţat foarte amical că, în timpul dezmăţului retoric din această lună electorală, eu nu mai pot publica într-un ziar local unde am tras la greu când acest ziar reprezenta Opoziţia. Am fost pus pe liber pentru că, în timpul campaniei, mai mult ca sigur, scriam câte ceva şi despre jigodiile actualei guvernări. Mai mult, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, un fost securist, lucrător la releele vechi care interceptau telefoanele, hulit de mine în public, în gura mare, a aranjat încă un fals, un fel de adresă de la CNSAS prin care mi se cere pur şi simplu să le trimit  copie „legalizată” de pe cartea mea de muncă, de pe buletin „precum şi un curriculum vitae amănunţit”. Să mori de râsul tristeţii. Ăştia sunt demenţi. Adresa de la CNSAS e semnată de un nene vicepreşedinte, „conf. univ. dr.”. Un securist vrea să verifice un civil născut liber. Asta e ţara lui Băsescu. Acum, aici, la Buzău, sunt condamnat la moarte civilă. Mai vorbim. O să-ţi trimit actul „oficial” de la CNSAS. Asemenea tupeu e inimaginabil. Mie, un nimeni, un anonim, vorba lui Hârbea, mi se fac nişte mizerii demne de inamicii naţiunii. Multe necazuri au început de când l-am supărat pe guvidul Mihăieş de la ICR. Lucrurile se leagă. Mâine am un festival literar pentru elevi şi o lansare de carte. Îmi sunt boicotate chiar şi aceste manifestări. Ai văzut ce a făcut mihăieşul din ziua dedicată lui Eminescu.  Până luni am timp să revin cu amănunte. Te îmbrăţişez. Cu drag,

Marin Ifrim

PS. Mă refer la actuala, noua putere. Pute la fel de rău ca şi cea de acum câteva luni. Am fost scos pe tuşă timp de o lună. Ca la fotbalul lui Becali şi Pinalti. Am voie să public doar după alegeri. Asta mi-a transmis redactorul-şef al unei publicaţii locale în care am investit ideea de democraţie. Voi reveni cu amănunte.

***

Joi seară am fost și eu, cu prozatoarea Doina Popa, prezent la vernisajul „celor trei” de la Galeriile Simeza  – Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală), anunțat aici de două zile. A fost o asistență neobișnuit de numeroasă. Între personalitățile recunoscute, în afara Luizei Barcan, care i-a prezentat, cronicarii de artă Corneliu Antim și Corneliu Ostahie (amândoi poeți) sau Cornel Medvedov (universitar) și prozatorul Petru Ionescu. Mi-am notat și artiști plastici (mai puțin cunoscuți de mine „după figură”, sculptori, pictori, graficieni, membri UAP de renume): Răzvan Mincu, Dan Gavriș, Ion Atanasiu Delamare, Albert Poch, Romeo Liberis, Iosif Teodorescu, Mihai Precup, Ionuț Achițenie… Despre cei trei „crai”:

Expoziţia „PARALELE – Padova, Expresii, Ochiul interior”

Prezintă criticul de artă Luiza Barcan

Coexistenţa diferitelor formule estetice e un fapt ce nu poate fi refuzat şi, de fapt, a reprezentat întotdeauna nu doar un excelent mijloc de a sublinia individualitatea artiştilor dar şi de a provoca un larg şi expresiv dialog social. Vasile Anghelache, Toni Avram şi Nicolae Macovei Makovei expun, sub ideea de „Paralele”, la Galeria Simeza, un univers vizual ce se întinde de la admiraţia faţă de „clasicism”, să zicem, pînă la rigoarea abstractă ori chiar mitică a formulelor matematice oferite de tehnologia computerului. Dar, poate cel mai important lucru pus în joc de cei trei artişti îl reprezintă sugestiile iradiind dincolo de  ceea ce se vede pe  simeza galeriei.

Italia, respectiv Padova, în grafica lui Vasile Anghelache, continuă să ofere celui dispus să primească, bucuria, misterul, eleganţa aristocratic ori, de ce nu, romantismul ce a impregnat pentru totdeauna arta europeană. În acelaşi timp, există în lucrările lui o puternică influenţă a imagisticii contemporane şi, poate, cel mai evident lucru este reprezentat de construcţia unei aşa zis tablou în alt tablou sau structuri cu desfăşurări multiple specifice cinematografiei. Oricum este vorba despre coexistenţa mitică a trecutului arhitectonic, de pildă,  susţinută de tensiunea vie şi intens filtrată a unui prezent ce revalorifică şi dă noi străluciri.

Sculpturile lui Toni Avram, fără a apela la impactul supradimensiunilor, sintetizează un monumentalism al dramei, uneori donquijotească, alteori ca o lamă de sabie neşlefuită, prin care omul trece şi se „petrece”, cum spune Constantin Noica, prin viaţă, pe sine ori perechi perechi, ca bărbat şi femeie. Aici intrăm în alt registru simbolic. Fiinţa şi spaţiul lui îşi pierde grandoarea şi romantismul cîştigînd în schimb o dimensiune oarecum ludică şi simbolică în acelaşi timp. Se plasticizează, se transformă pînă la a ajunge la un semn sau la abstracţiune.

Grafica digitală, în pofida unui statul estetic încă neconsolidat, se dovedeşte la Nicolae Macovei Makovei un bun prilej de a explora un univers, să zicem, mai puţin familiar, sobru însă plin de emoţie şi ambiguitate, datorat posibilităţilor sintetice impuse imaginii de către computer dar şi prin energia forţei expresive a fotonilor; de fapt, un efort estetic ce vrea să sublinieze teritoriile comune ale ştiinţei și esteticii. Avem construcţii influenţate de arhetipuri, ori teorii cosmogonice, ori chiar încercînd să descrie, ca obiecte  plutind în spaţiu negru al vidului, ceea ar putea să fie fotonii. (În lucrarea purtînd titlul de Fotonii ierbii).

Se vede limpede cum artiştii care au ceva consistent de transmis nu doar că se susţin şi comunică unii cu alţii dar propun şi o diversitate de abordări vizuale pline de încredere în actul de comunicare fecund, divers şi incitant, specific prezentului.

Expoziţia este deschisă între 09 – 22 mai, orele 11 – 19: Galeria Simeza, B-dul Magheru, Nr. 20.

Public aici, azi (am publicat și ieri), fotografii de la vernisaj. Vă rog să observați, în fotografii, steagul monarhist de la acest vernisaj din 10 mai, de Ziua Monarhiei, la Galeria Simeza.

PS. Vă invit să citiți, la zi, revista de cultură în format PDF, cu difuzare restrânsă: Vatra Veche de la Târgu Mureș (condusă de Nicolae Băciuț) – Vatra veche 5, 2012. Bonus, două publicații trimise pe e-mail de Eugen Evu: una a lui, Noua Provincie Corvină, care apare la Hunedoara – NPC nr dublu ultim editat, online și alta a unei asociații a scriitorilor români din Canada (mai puțin cunoscuți mie), Destine literare – 2012Aprilie27REVISTADL (de curiozitate). Dați click pe titlurile activate (și iar click pe dreptunghiurile apărute).

Nu pot să nu observ că azi, coincidență, au avut loc tot felul de accidente legate de mijloacele de transport: s-au ciocnit trei tramvaie în București (92 de răniți; lasă că un alt tramvai a accidentat un copil care avea căști în urechi) și a luat foc un vagon al metroului, apoi două autobuze s-au ciocnit la Constanța), un tren de marfă a deraiat (la Rupea-Gară) și la Galați au murit doi tineri pe o barjă. Nu mai pun la socoteală accidentele de mașini mici sau maxitaxi. Există o explicație? E prea de tot.

***

Uniunea Scriitorilor din România se confruntă cu apariția unei caste de scriitori-șefi, am mai atras aici atenția asupra acestui fapt: ei se cred buricul pământului, taie și spânzură și-i consideră pe scriitorii de rând niște anonimi, care nu pot avea pretenții la gloria publică (nici măcar nu au dreptul la opinie). E o castă de scriitori-șefi bine pusă la punct, din ea fac parte nu numai scriitorii cu funcții din interiorul USR, de la a conduce operativ, cu salariu, USR, la a conduce o revistă a USR sau o filială a USR, ci și cei ce și-au inventat o revistă, o editură, o fundație a lor, sau care au funcții publice în București sau în teritoriu (plătiți de primării, de consiliile locale sau de consiliile județene, sau de Ministerul Culturii; mă refer la celebrele funcții ale „deconcertatelor”, directori de inspectorate sau direcții județene). Nu poți fi scriitor mare decât dacă devii șef. Ați văzut ieri, la Comentarii, aici, reacția lui Horia Gârbea, cu mentalitate de scriitor-șef (e președinte al ASB și director cu imaginea la USR, de el depind premiile, călătoriile în străinătate și chiar apariția revistei Luceafărul). Privește de sus, decretează, își premiază apropiații. Și le scoate ochii (probă de șantaj aberant) celor cărora Comitetul Director al USR a hotărât prin vot să acorde o indemnizație de merit, și care nu-și țin gura (vă reamintesc, ea se acordă la USR unui număr fix de 100 de scriitori, conform unei legi speciale; se acordă scriitorilor cu valoare cunoscută, cu premii de autoritate primite, cu o receptare critică pe măsură, cu operă, prezenți în istorii literare; lista celor ce primesc trei salarii minime pe economie, din care se taie impozitul de 16 la sută, e ținută la secret, fiindcă ea ascunde abateri, indemnizația de merit fiind acordată, de exemplu, și scriitorilor emigrați, cu o „situație materială și financiară” de invidiat în țările de adopție; las la o parte faptul că lista e plină de nume de scriitori contestabili legal, promovați de scriitorii-șefi la un moment dat nu știu din ce interes). Personal, sunt consternat că mi se amintește că am primit indemnizația de merit (de merit, deci, conform legii) de câte ori spun public, onest, ce cred la un moment dat despre un eveniment literar la care sunt martor, incomod. Mai mult, Horia Gârbea m-a tot atacat de câte ori am… îndrăznit să contest jurizarea la „premiile” USR, atrăgând atenția că eu nu pot să mai intimidez pe nimeni cu atitudinile mele publice (sugerând că USR ar fi știut vreodată de… frica mea și de aceea… mi s-a făcut la un moment dat pe plac, să mi se închidă gura; îmi fac iar cruce; degeaba încerc să stau în banca mea; m-am resemnat demult cu ticăloșia colegială, vânturată de Horia Gârbea; vă reamintesc, am un fiu la 36 de ani care n-are de mulți ani un loc de muncă, locuiește în apartament cu mine cu prietena lui și eu acopăr toate cheltuielile casei, iar Doina Popa are o pensie anticipată de… 400 de lei; încerc să trăiesc din puținul pe care-l avem, cu demnitate; a mi se scoate ochii că primesc indemnizație de merit, e o porcărie fără margini, de o imoralitate degradantă, înjositoare; azi, altă sursă de venit nu am, nici măcar nu mi se mai plătesc textele pe care le public; sunt redactor la revista Viața Românească, angajat al USR cu salariu de 950 de lei pe lună, care a fost suspendat de luna trecută; cer scuze că m-am mărturisit într-atât). Dar e cazul să uit mizeria colegială reînnoită. Ce credeți că mi-a fost dat să citesc azi, în Evenimentul zilei, apropo de situația inadmisibilă în care a ajuns USR, citez articolul:

“Jenă financiară” la Uniunea Scriitorilor

Autor:  Horia Tabacu

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a lansat un articol disperat care descrie o situaţie dramatică la Uniunea scriitorilor. Pe scurt, scriitorii şi angajaţii Uniunii ar fi rămas pur şi simplu “pe drumuri”.

Nu şi-au mai primit salariile, li s-au schimbat contractele de muncă şi nu mai beneficiază de asigurări medicale şi eventuale drepturi de şomaj. Revistele Uniunii nu mai au bani nici pentru tipar, editurile refuză să plătească timbrul literar şi casa de avocatură, angajată să “îl” recupereze, cere prea mulţi bani.

Culmea, chiar preşedintele Uniunii plăteşte benzina autoturismului de la USR din propriul buzunar.

“Toate aceste informaţii, larg mediatizate, sunt false. Este adevărat că USR se află într-o jenă financiară. Cazinoul Vernescu, aflat într-o locaţie a noastră, a dat faliment şi nu ne-a mai plătit chiria, o sumă considerabilă. Acest fapt ne-a dezechilibrat, dar am identificat deja soluţii. Chiar în aceste zile am participat la acţiuni culturale de amploare la Călimăneşti şi Alba Iulia. Suntem sprijiniţi de Guvern, de Consilii Judeţene şi am atras chiar unele finanţări europene”, ne-a declarat Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti şi membru în conducerea USR.

Uniunea Scriitorilor din România a organizat, recent, un colocviu al romanului românesc la Călimăneşti şi Alba Iulia, iar la sfârştiul acestei luni are pe agenda de lucru o manifestare culturală dedicată literaturii SF.

“Cei care au lansat zvonurile alarmiste au exagerat”, a mai adăugat Gârbea.

Nu pot să cred. Horia Gârbea e un demisionar moral. Vă trimit să citiți, dacă n-ați citit ce am scris luni, după ce am participat la ședința de Consiliu al USR extraordinară, dați click pe http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/guvernul-usl-ponta-a-trecut-si-de-presedintele-basescu-uniunea-scriitorilor-are-datorii-de-100-000-de-euro-la-stat-si-s-a-trecut-la-masuri-radicale/

Horia Gârbea e scriitorul-șef, directorul cu imaginea USR? Jalnică prestație. Să mă acuze pe mine de fals, trebuie să ai tupeu dus la extrem și lipsă de discernământ. Lipsa de bun simț depășește orice limită. Mai e nevoie să subliniez că mi-am notat tot ce s-a discutat la acea ședință de Consiliu al USR (și că nici n-am dat de gol tot ce era de spus)? Tot ce am scris e perfect adevărat (a fost doar falsă informația legată de un fiu al lui B. Elvin, care nu exista, am șters paranteza aceea, și așa total nesemnificativă). Cum e posibil să mintă public Horia Gârbea în asemenea hal? Penibilul depășește orice imaginație. Sugerează… proștilor că a găsit soluții, că scriitorii-șefi au participat la acţiuni culturale de amploare la Călimăneşti şi Alba Iulia, după ce s-au întors de la Petroșani! Face caz imprudent de aceste acțiuni plătite de „oamenii PDL” în exclusivitate, când azi la guvernare sunt cei ce ar putea să întoarcă spatele USR… Ce soluții a găsit USR peste noapte, după falimentul anunțat? Sponsorizări ale unor politicieni PDL care-și fac astfel campanie electorală pe seama USR? Răspunsul lui Horia Gârbea e o diversiune, o distragere a atenției de la problemele grave cu care se confruntă USR azi datorită genialilor ei scriitori-șefi, nu e clar? În loc să lase ochii în jos pentru proasta gestionare a USR, scriitorii-șefi stau cu coada pe sus și ies în presa de tiraj să dea lecții de bună purtare. Aceasta e fața reală a scriitorilor-șefi, sunt pregătiți să ducă USR de râpă cu cinism.

***

M-am lungit. Las pentru mâine relatarea legată de vernisajul „celor trei” de la Galeriile Simeza  – Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală), anunțat ieri aici. Public, în schimb, fotografii de la această excelentă expoziție.

Public o nouă demisie în cadrul scandalului de la Suceava, recitiți ieri, aici, dubla demisie a lui Constantin Arcu din fruntea Societății Scriitorilor Bucovineni și a revistei Bucovina literară:

L.D. Clement demisionează din poziţia de vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni

Luând act de decizia dlui Constantin Arcu, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, revista SSB, de a demisiona din funcţiile de preşedinte al SSB şi de redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, subsemnatul, în calitatea de vicepreşedinte al SSB, îşi anunţă oficial demisia din funcţia primită prin voturile scriitorilor bucovineni membri ai SSB şi din conducerea SSB. Consider demisia necesară întrucât n-am reuşit să reprezint un sprijin necesar, colegial şi profesional, preşedintelui ales al SSB; prin urmare, mi se pare onest să fac pasul pe care şi domnia sa consideră oportun a-l face; atât faţă de preşedintele Constantin Arcu, cât şi faţă de scriitorii membri ai SSB şi, în cele din urmă, faţă de mine. În acest context, consider a face cunoscut că nu am intenţia de a candida, la viitoarea adunare generală de alegeri a SSB, pentru vreo funcţie în cadrul acestei structuri, şi nici de a accede în redacţia revistei „Bucovina literară”. Le mulţumesc tuturor scriitorilor de mare valoare ai Bucovinei şi ai judeţului Suceava care m-au sprijinit, regret sincer că unora dintre ei le-am înşelat speranţele şi le transmit gândul meu că Societatea Scriitorilor Bucovineni şi, în cadrul ei, revista „Bucovina literară”, a fost, este şi va fi importantă prin ei, cei care simt şi creează, nu neapărat printr-o temporară instanţă administrativă. Prin urmare, le doresc tuturor să scrie bine şi să aibă cititori numeroşi, care să-i vorbească de bine!

L.D. Clement

Cei doi fani pătrunşi pe teren erau suporteri ai Universităţii Craiova, care aveau inscripţionat pe spatele tricourilor mesajul “Justice for Craiova”. În momentul în care stewarzii i-au evacuat pe cei doi, pe stadion s-a auzit binecunoscuta, de acum, scandare “Mitică la puşcărie”

***

Scriitorii au în continuare probleme – ați citit aici în ultimele zile de ruperea APLER (Asociația Publicațiilor și Editorilor din România; am schimbat o vorbă cu Dan Mircea Cipariu, președintele ei contestat, plecat pentru zece zile în Israel la o manifestare literară, mi-a confirmat că  a fost ales statutar, că e înscris la Tribunal cu semnătură cu tot și că n-a primit nici o hârtie scrisă de la contestatarii lui; știți că între timp APLER a pus la cale o nouă adunare generală a APLER și are și un al doilea președinte: Cassian Maria Spiridon) și de prăbușirea în gol a Uniunii Scriitorilor din România, anunțată luni la Consiliul USR (nici azi n-a apărut nici un comunicat oficial al USR). Cu nespus regret public mai jos demisia prozatorului Constantin Arcu din fruntea revistei Bucovina literară (remarcabilă sub conducerea lui) și din fruntea Societății Scriitorilor Bucovineni (mi-a spus la telefon că s-a săturat să muncească pe degeaba, să-și dea sufletul pentru propășirea specifică spirituală și să fie subminat, inclusiv financiar, și înjurat ca la ușa cortului de toți neaveniții din Suceava). Personal, n-aș aproba demisiile lui (nu știu cine trebuie să i le aprobe), Constantin Arcu dovedindu-se un profesionist perfecționist, de care orice instituție din această țară ar avea nevoie.

DUBLĂ DEMISIE

Scriitorul Constantin Arcu își anunță demisia atît din funcția de președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, cît și din funcția de redactor-șef al revistei Bucovina literară

Constantin Arcu precizează:

1. În luna mai 2010, am candidat la președinția Societății Scriitorilor Bucovineni cu intenția de a reforma această societate, transformînd-o într-o frăție bucovineană, o tovărășie cu mult peste o grupare scriitoricească. În acest moment nu are rost să mai ofer explicații. Îmi dau seama că proiectul meu a eșuat. Unii dintre colegi au altă viziune despre societate. Motivele sînt expuse pe larg în editorialul revistei Bucovina literară nr. 3-4/2012. În esență, în cadrul S.S.B. nu există coeziunea pe care am dorit-o. Mi-am dat seama de această carență în urma unui atac dur la adresa mea, lipsit de eleganță, apărut recent în presă, cu privire la manifestările din septembrie 2011. Subliniez că hotărîrea de a marca în anul 2011, prin unele manifestări, împlinirea a 70 de ani de la fondarea revistei Bucovina literară fusese luată înainte de a fi eu ales președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, pe cînd nu făceam parte nici din structurile sale de conducere. Or, în acest moment este de neînțeles tăcerea fostei conduceri (cîțiva membri fac parte și din actuala) față de acest atac la adresa mea. Cu excepția lui Mircea A. Diaconu, ceilalți colegi n-au dat nici un semn de solidaritate. Nici vorbă să ia careva atitudine. Unii chiar simpatizează fățiș cu agresorul! Cu uimire, constat că sînt singur.

Ar fi și alte lucruri importante de adăugat, însă nu-i momentul să le dezvălui aici. Se pare că n-am reușit să reformez societatea, așa cum mi-am propus, astfel că îmi dau demisia din funcția de președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni. Mă retrag cu un ușor regret din fruntea S.S.B., pentru că printre membri sînt și oameni admirabili. Țin să precizez că de unul singur m-am zbătut pentru sponsorizări și las această societate într-o situație materială destul de bună, deși am preluat-o la limita de avarie.

2. Proiectul meu privind revista Bucovina literară s-a referit la 15-20 de numere prin care îmi propuneam să-i sporesc valoarea, articulîndu-i totodată ideea de deschidere răspicat afirmată în editorialul redacției din nr. 1/1990 (seria nouă). Cred că mi-am atins obiectivul, iar ecourile stîrnite de fiecare apariție sînt relevante. Reluînd un celebru citat, maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece. Sînt și alte motive care mă determină să consider că e momentul să-mi încetez misiunea, însă deocamdată le trec sub tăcere. Nu mă refer la atacurile orchestrate de trei-patru pseudo-intelectuali care, invidioși pe calitatea și succesul revistei, continuă să verse venin și lături pe bloguri și prin foi volante de trei parale. (Se știe, cînd un lucru merge bine, ceilalți pun umărul să-l demoleze.) Cu ăștia pot șterge podelele, numai că-mi pierd timpul de pomană. Nu merită atenție și pot cita destule mesaje primite de la prieteni scriitori din toată țara, în care sînt îndemnat să nu iau seama la astfel de atacuri aberante (vezi și „ecouri” pe constantin arcu blog).

Revenind la idee, anunț că demisionez și din funcția de redactor-șef al revistei Bucovina literară. De altfel, în acest an urmează să lipsesc mult timp din țară și nu m-aș putea ocupa personal de revistă. Urez colegilor drum bun în continuare, sperînd că proiectul pe care și-l vor propune va fi inspirat. Mult succes!

*

Totodată, Constantin Arcu a trimis următorul mesaj colaboratorilor săi:

Stimati prieteni si colaboratori,

va transmit revista Bucovina literara nr. 3-4/2012, in foremat pdf, urindu-va lectura agreabila.

Reluind ideea din editorial, multumesc pentru generozitate si pentru calitatea textelor transmise timp de aproape 2 ani!

http://arcublog.wordpress.com/2012/05/09/bucovina-literara-nr-3-42012/

Voi incerca sa-mi achit toate datoriile cit de curind.

Sper sa ne mai intilnim cindva in jurul vreunei reviste!

Va doresc tot binele,

Al Dvs.,

c.a.

*

Citiți editorialul lui Constantin Arcu aici: dați click pe revista Bucovina literară la zi, în format PDF (e mai stabil decât cel de pe linkul de mai sus, din mesaj) - Bucovina literara nr. 3-4, 2012 și iar click pe dreptunghiul apărut.

PS. Vă invit mâine la un vernisaj în trei: Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală) – dați click de două ori pe  fotografia de mai sus, să o puteți citi. Vernisaj la Galeria Simeza din București, joi, 10 mai, la ora 18.

***

Nu-mi vine să cred nici acum că am fost în stare azi să merg la o manifestare literară apărută din senin, deși aveam sufletul tulburat (e puțin zis; incertitudinea locului de muncă rămâne). Ieri, cu totul neobișnuit, când tot Consiliul USR, în ședință extraordinară, era bulversat de știrea că i s-a pus cruce USR, cel puțin pentru o perioadă de grație, vine la mine prozatorul Aurel Maria Baros: Maître, mâine la ora 12 ești așteptat la Școala Centrală, te duci să citești poezie, faci ce știi acolo… Așa, tam-nisam. Scuze, ți-am pierdut telefonul, uite, ești trecut în programul „Primăvara Poeților”… Cum adică, Primăvara Poeților era în februarie-martie. Era, dar ne-au dat peste cap programul zăpezile mari din februarie-martie… L-am refuzat, tu crezi că mie de poezie îmi arde acum? Găsești tu pe altul. Degeaba, Aurel Maria Baros a insistat: nu înțelegi că ești așteptat la Școala Centrală? Mi-a dat-o la telefon pe o cunoscută profesoară de română de la Școala Centrală, Elena Oproiu (prietenă cu mulți scriitori; între ei și Eugen Negrici, vecinul meu) – mi-a fost rușine să o refuz. N-am fost niciodată la acest liceu celebru (fost Pension Domnesc de Fete). Supărat de câte se întâmplă la USR (am așteptat să citesc un comunicat al conducerii USR, n-a fost dat deocamdată niciunul), am venit azi la Școala Centrală (de lângă Grădina Icoanei) „ca la tăiere”, îmi ardea mie de poezie… La ora 12 am stat la poarta acestui colegiu național față în față cu eleva de serviciu care trebuia să mă conducă la sala de conferințe, dar care nu mă cunoștea. Am stat un sfert de oră față în față, ea mă aștepta pe mine, eu nu știam pe cine trebuia să aștept. Am admirat clădirea (construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizată de Ion Mincu), care sub comunism s-a numit Liceul Zoia Kosmodemianscaia. N-am știut niciodată cine a fost Zoia Kosmodemianskaia, m-am uitat acum pe Wikipedia și am aflat că a fost membră a mișcării sovietice de partizani, a fost prima femeie care a fost onorată cu Ordinul Erou al Uniunii Sovietice (16 februarie 1942). Mare bazaconie, doamna profesoară de română care m-a găzduit azi era convinsă că Zoia Kosmodemianskaia nici n-a existat, a fost o legendă… Ce să vă mai spun. Am călcat pentru prima oară pragul Școlii Centrale, azi, pesimist că a auzit cineva de mine pe aici. O dată intrat în sala de conferințe am avut o surpriză – sala plină, elevi, profesori și o fotografie a mea și numele pe un panou. Am sărutat mâna profesoarei drăguțe Elena Oproiu, care m-a prezentat și m-a făcut praf, știa totul despre mine (inclusiv că scriu pe acest blog), și de Cantonul 248 și de faptul că am fost pus de revoluționari în 22 decembrie 1989 în fruntea județului Vrancea, sau că sunt incomod din motive de libertate totală, asumată… Am fost invitat să vorbesc despre mine, n-am să dau amănunte, am sărit de la una la alta. M-am bucurat în secret că eram receptat cu o curiozitate de neînțeles (am tot repetat, generația de azi e „altceva” față de ceea ce am fost noi, ea nu pare a fi interesată de profunzimi sau esențe, din nonconformism, dar e doar o aparență). Am avut parte și de o surpriză de proporții, o elevă a citit un poem al meu ales de ea din volumul meu „Post-ospicii”, apărut în 1997, poem intitulat „Trezit pe altă lume” (de care habar nu mai aveam). Spre final a apărut și prozatorul (eseist și publicist remarcabil) Nicolae Stan, nu știam că e profesor de filozofie aici, fost membru al Cenaclului de Luni (a condus după Revoluție PAC Ialomița!), care mi-a adus laude, el fiind crezut aici, vă dați seama. N-o să credeți, dar am stat aproape două ore aici și totul s-a legat nesperat. M-am luat atât cu vorba, că am citit doar două poeme, să nu plictisesc. E adevărat, admirabila profesoară Elena Oproiu are darul de a te ține în priză. Închei cu poemul plăcut de eleva de care vă spuneam de la Școala Centrală din București, poem pe care voi avea grijă să-l selectez pentru sufletul meu, de aici înainte, fiind foarte mândru că am fost citit de o elevă din ultima generație, cu interes…

Miercuri, 20 iulie.

TREZITĂ PE ALTĂ LUME, ÎN ANTICHITATE

Cornul lunii abia luminează: tu, vătămată, trezită

peste noapte în lumea

antică, încremenită de uimire, cu o mână pe capul ridicat al sarcofagului, în

căutarea unui antidot, priveşti cu frenezie în

zare – cineva ţi-a ghicit gândurile. //

Ţi-a citit gândurile, eşti sigură. „Nu se poate,

astea sunt virtualităţi

metafizice”. Tâmplele îţi zvâcnesc, ţi-e frig… Cauţi un leac, înnebunită. În zare,

urme de straturi fosile. Ai fost strămutată? Ai fost

răpită? „O suferinţă //

necunoscută a pus stăpânire pe mine, simt că devin tot mai

lucidă”… Cu

ştergarul de borangic legat peste fesele goale. Cine

ştie ce zeu, ascuns în propriul

tău sine, îşi moaie acum o ţigară între degete şi //

te priveşte cu admiraţie din ascunzătoarea lui, surâzător, pervers.

Ţipi:

pluteşti, te ridici cu încă un metru de la

pământ, eşti acum o structură gazoasă, eşti înconjurată de o lumină

rece, orbitoare – ieşi

încet, încet din spaţiul expoziţional al

muzeului…

Liviu Ioan Stoiciu

PS. Vă invit să citiți, în format PDF, excelenta revistă de cultură Familia (director Ioan Moldovan, redactor-șef Traian Ștef) de la Oradea, la zi, dați click pe Familia_aprilie 2012 (și iar click pe dreptunghiul apărut).