Joi, 23 februarie 2012. Vin de la televizor – echipa de fotbal Steaua „a mâncat” bătaie și acasă la Twente Enschede, în Olanda (după ce a fost învinsă la București). A fost astfel eliminată din Europa League – era ultima reprezentantă a României în cupele europene. A avut iar ghinion cu portarul Tătărușanu (în tur, a fost surprins ieșit din poartă, acum a alunecat pe iarbă inadmisibil), degeaba se închină patronul Becali la icoane (ba chiar a dat o avere pentru rugăciuni pe Muntele Athos; se comportă de parcă ar fi domnitor al unei provincii românești) și a deszăpezit Vrancea, plătindu-și suporterii. Sincer, îmi pare rău pentru el, nu dau doi bani pe politicianul Gigi Becali (europarlamentar; probabil că a venit la meci din Belgia, de la Bruxelles). N-avem o echipă de fotbal mai de Doamne ajută – nici la nivel de club, nici la națională. Mă mir că mai suferim prostește pentru toate înfrângerile, văzând că nu merită, de nici nu mai știm de când nu mai existăm în fotbalul european. Ar fi fost culmea să fi mers bine fotbalul în România (coruptă și deprofesionalizată cum e la toate nivelurile)… Să nu mă pierd cu firea, cât am stat la meci la televizor, am frunzărit, în momentele de enervare, ziare vechi adunate (pe care le arunc; păstrez din ele articole ale mele sau „documente” care mă interesează). La alte meciuri internaționale de fotbal, când românii joacă prost, mut postul de televiziune. Mi-a atras atenția în această seară un articol din ziarul Adevărul de joi, 20 martie 1997, titlu mare pe pagina 1: „Într-un gest de curaj care a înmărmurit mii de timișoreni, președintele Emil Constantinescu s-a pronunțat de pe scena Operei împotriva Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara”. Uitasem. Trecuseră în 1997 fix șapte ani… Pe această scenă în 11 martie 1990 s-a citit Proclamația de la Timișoara și Punctul 8 a fost calul de bătaie al protestelor non-stop ale Pieței Universității din București. E extraordinar că Societatea Timișoara era constituită în principal de scriitori – ce-o mai fi făcând Vasile Popovici? Marele eseist. A plecat în diplomație și nu s-a mai întors. Înțeleg azi că l-a chemat la Marsilia pe I.T. Morar, pupătorul în părțile dorsale ale lui Băsescu. Fraierii au rămas acasă: prozatorii Daniel Vighi și Viorel Marineasa. În sfârșit… Atunci, în 1997, președintele Societății Timișoara, George Șerban (a murit între timp; a fost deputat de Timiș al PNȚCD), cel ce a citit această proclamație în 1990, a cerut să fie introdus Punctul 8 în legea electorală – ceea ce a provocat rumoare. Dar nimeni nu se aștepta ca însuși Emil Constantinescu (alesul țărăniștilor istorici, nu?) să spună la Timișoara acum: „Nu! Nu mai este nevoie de Punctul 8 la alegerile din 2000”. Motivul? De necrezut, scriau ziariștii de la Adevărul: „Eliminarea foștilor comuniști din structurile reprezentative ale României este, deci, imposibilă pentru Emil Constantinescu din cauza lipsei de cadre”… Nu era nevoie să fie epurați foștii activiști și securiști! Formidabilă lovitură, cel ce era pus președinte în numele idealurilor programului CDR (care avea 15.000 de specialiști pregătiți să vină la putere) a lăsat în 1997 cu gura căscată Timișoara: „Nu impui Punctul 8 printr-o lege, ci prin valoare și competență. Dacă aplicarea Punctului 8 în 1990 însemna victorie, deci putere, în anul 2000 aceasta n-ar însemna decât incompetență și incapacitatea de a folosi puterea”. E de domeniul fantasticului ce citesc… Acum îmi explic de ce Emil Constantinescu mi-a devenit dușman personal atunci. Au trecut 22 de ani de la Revoluție și blestemul românesc e legat de perpetuarea structurilor ticăloșite ale statului, de perpetuarea „cadrelor”, a sistemului de tip securist. Mai clar nici nu se poate, venirea, în 2012, la 22 de ani de la Revoluție a unui fost colaborator al Securității (lider în CC al UTC și UASCR, M.R. Ungureanu), în fruntea Guvernului României spune totul. Faptul că până azi n-a fost votată Legea lustrației se datorează și unor președinți de țară trădători, precum Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Nu e limpede că România e condusă de securiști? Ce spunea Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara: „Propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism”. Imaginați-vă că ar intra în vigoare acest Punct 8 măcar la alegerile anticipate prezidențiale și parlamentare din acest an…

***

Pe 19 februarie a fost și ziua de naștere a poetei Minerva Chira din Negreni-Cluj (care n-are nici telefon fix nici mobil, nici computer acasă). Drăguță, mi-a telefonat înainte de ziua noastră de naștere, să mă felicite, știind că eu n-am cum să o abordez. De ce nu-ți pui odată un telefon măcar? Mă deranjează părinții copiilor (Minerva Chira e profesoară)… Era obosită, își făcuse singură pârtie prin zăpada uriașă din împărăția moștenită de la părinți, se plângea că s-a săturat de atâta ninsoare. Mi-am amintit că mi-a trimis o scrisoare în 9 octombrie 2011: „Trecu și vara aceasta și-mi lasă amintirile celor două excursii: prima – 15 zile – în Bulgaria, Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia, Dubrovnik (mai văzusem Dubrovnik într-o altă excursie în Croația, împreună cu Split, Zagreb, Parcul Național Plitvice). A doua – 12 zile – în Țările Baltice (Talin, Riga, Vilnius, Kaunas), Berlin, Potsdam, Dresda, Polonia (Varșovia, Cracovia, Casa Chopin, Gdansk, Lagărul Auschwitz), Praga, Karlovy Vary, Bratislava. Și aici am revăzut Berlin, Potsdam, Praga… Toamna îmi dărui această carte pe care v-o trimit și vouă, împreună cu soarele acestor zile minunate din Ardeal. Vă îmbrățișez”… Cartea de versuri trimisă se numește „Nimeni, altul, tu” – toate poemele poartă un nume de localitate din excursiile ei în lumea largă. Poate aceasta e formula de a te simți fericit în România: să pleci permanent din țară, să uiți. Minerva Chira e complet ruptă de problematica românească… Voi cita mâine din această carte. Între timp, Minerva Chira a străbătut lumea în altă parte a ei, în Indochina…

PS. Dacă doriți să frunzăriți reviste de cultură la zi în format PDF (reviste fără circulație, ținute în penumbra literaturii române): Citadela (redactor-șef Aurel Pop) din Satu Mare – Revista CITADELA BT 20 feb 2012 și Plumb (redactor-șef Petru Scutelnicu) din Bacău ­– Plumb Februarie-2012+5_Layout 1. Dați click pe titlurile activate și iar click pe dreptunghiurile apărute.