Joi, 9 februarie 2012. Amarnică zi, să vezi securiștii sau agenții acoperiți din politică, de la putere și din opoziție cum își dau mâna peste capul bietei Românii – Băsescu – M.R. Ungureanu – Victor Ponta (am citit azi că Ponta e un „securist acoperit”, adică un agent al serviciilor secrete în politică; eu am mizat pe tinerețea lui; între timp am luat seama cât de murdară e tinerețea lui M.R. Ungureanu; tinerii care vin din urmă nu dau doi bani pe morală). Bucuria nebunilor… Abia aștept ziua despărțirii de acest blog. N-are rost s-o mai lungesc, sunt atât de dezamăgit de mine însumi, în particular (că pierd vremea cu toate prostiile; dacă m-aș odihni citind o carte în plus aș fi mai câștigat de o mie de ori), și de tot ce se întâmplă în viața publică. Va trebui să iau o măsură radicală, să renunț și la editarea Jurnalului de Vrancea (din cauza căruia sunt obligat să citesc știri perisabile). Să mă rup de această lume politică infectă, să nu mai vin nici în fața televizorului, în fiecare zi, de la ora 19 la 20.45 să urmăresc știrile. Nu merită să mă mai mor cu firea. Nu-mi place lumea în care mă chinuiesc să trăiesc.

Avem, de azi începând, cel mai stupid guvern posibil. Îmi e efectiv rușine să mai plusez, Guvernul Ungureanu e o parodie jalnică. Un guvern ilegitim din toate punctele de vedere. E clar că Emil Boc a fost trimis de Băsescu la partid, să salveze PDL la alegeri, la fel Elena Udrea și toată fauna cea vestită a PDL din vechiul guvern – că vin alegerile și trebuie să le pregătească în amănunt, ei trebuie să fie primii realeși parlamentari, n-au timp de pierdut în Guvernul Ungureanu. Așa cum am mai atras atenția, până la alegerile parlamentare din noiembrie românii vor uita de baronii PDL (foști miniștri) și-i vor înjura pe tinerii anonimi din Guvernul Ungureanu pentru neajunsurile îndurate. Fiindcă românii au mintea scurtă. Nu mai există nici o speranță de îndreptare. Prietenia lui Victor Ponta cu serviciile secrete (pe care le-a asigurat că nu se atinge de ele dacă PSD vine la putere) a dat de gol azi nenorocirea: Băsescu a reușit azi să discrediteze opoziția unită. Cum? Prin cuvântarea lui Ponta de susținere a lui Ungureanu în Parlament. Sebastian Lăzăroiu, atât de detestat, sublinia că se pregătește o coabitare PSD-PDL după alegerile parlamentare din noiembrie. Ponta a dat o lovitură mortală opoziției unite după cuvântarea de azi, electoratul va reacționa dur. Degeaba Ponta a recunoscut că a greșit ținând această cuvântare azi, s-a rupt firul, nu va mai avea nici o credibilitate. Normal ar fi să-și dea demisia din fruntea PSD acum Ponta. Regret enorm că opoziția unită, care credeam că-l poate pune la punct pe Băsescu, dispare de azi începând (nu contează că ea va mai supraviețui, electoratul o va penaliza). Spre bucuria celor ce-l tot pupă în părțile dorsale pe Băsescu și ai lui, pot sta liniștiți, PSD și PDL și-au dat mâna, au învins PNL. Nu pot să cred că s-a dovedit atât de naiv Crin Antonescu (un profesor de istorie care împărtășește naivitatea altui profesor ajuns pe cai mari, Emil Constantinescu; în politică rezistă numai politicieni vânduți serviciilor secrete), încât să se dea pe mâna lui Ponta. L-am lăudat pe Crin Antonescu că a reușit să facă din USL o alternativă reală la actuala putere, că a reușit să țină departe pe PSD de PDL și de Băsescu (vă dați seama, Băsescu și-a dorit demult o alianță la guvernare PSD-PDL). Iată că s-a spart vraja… Lucrurile au luat-o cu totul razna acum. Dacă românii aveau o alternativă în USL, acum n-o mai au, văzând trădarea lui Ponta. E îngrozitor să lași electoratul fără o alternativă la puterea actuală, care a dus România de râpă. Mi se rupe inima că protestatarii au tremurat și azi, în a 28-a zi consecutivă de protest în Piața Universității. După solidarizarea lipsită de caracter a lui Ponta cu M.R. Ungureanu protestatarii se vor da bătuți, n-ai cu cine să te lupți… Jos Băsescu? Băsescu nu vrea să plece. Alegeri anticipate? Ponta nu crede în ele, el vorbea în Parlament de alegerile din noiembrie! Am primit azi de la unul dintre protestatari (GSM) un Comunicat resemnat:

COMUNICAT

În PIAŢA UNIVERSITĂŢII continuă protestele

VREM O ROMÂNIE EUROPEANĂ!

Avem la Cotroceni un individ bolnav de putere. Avem alt Guvern bolnav cu miniştri neprofesionişti, inculţi şi infatuaţi. Avem un Parlament bolnav, supraponderal, imoral, dominat de traseişti şi mercenari politici de toate etniile.

Toate instituţiile Statului român sunt bolnave de corupţie, dominate de bunul plac şi extrem de multă imoralitate. Există o criză internă generală.

Principalele instituţii civilizatoare ale statului: şcoala, biblioteca publică, sănătatea, justiţia, armata, poliţia, mass media şi chiar biserica nu funcţionează normal.

Avem o justiţie legată la ochi cu adevărat.

Să ai la dispoziţie fonduri europene de peste 30.000.000.000 de euro + alte fonduri şi să arunci vina doar pe criză mondială este total fals şi imoral.

Ne-am săturat de prostia, incultura profesională, aroganţa „aleşilor”

şi a deţinătorilor de posturi de decizie la nivel naţional şi local!

Protestatari din Piaţa Universităţii cer:

1. DEMISIA lui Traian Băsescu

2. DEMISIA oricărui guvern

girat de o majoritate parlamentară nelegitimă

3. GUVERN de TEHNOCRAŢI care să organizeze:

4. ALEGERI ANTICIPATE PREZIDENŢIALE

5. ALEGERI ANTICIPATE PARLAMENTARE

6. JUSTIŢIA să-şi pornească motoarele

fără niciun fel de prescrieri pentru crimele economice şi financiare.

Vrem reforme, dar nu prin legi adoptate prin asumarea răspunderii,

ci adoptate în mod democratic prin largă dezbatere publică.

Cerem abrogarea acelor legi şi reluarea procedurilor de adoptare democratică.

Cei vinovaţi de involuţia României în ultimii 20 de ani să plătească!

Protestatari din Piaţa Universităţii solicită:

1. REFORMAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Reducerea masivă a NUMĂRULUI de parlamentari (cca 200+ cca 70).

PARLAMENT bicameral cu funcţii distincte.

2. REFORMAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI

Reducerea drastică a agenţiilor, a personalului guvernamental

şi un cabinet cu 10-12 miniştri.

3. REFORMAREA PARTIDELOR din România

Partidele să-şi facă curăţenie generală prin eliminarea

javrelor mercenare, fripturiste, traseiste… Apoi să se prezinte la alegeri.

Vrem o societate pluralistă, morală şi modernă!

Toate acţiunile noastre au fost şi vor fi paşnice. Ne delimităm de orice violenţă.

Prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate este dialogul.

Nu credem că regimul clientelar PDL-UDMR-UNPR va ceda uşor.

Pentru asta trebuie inteligenţă şi onoare.

Mulţumim tuturor celor care prezintă corect realitatea din stradă şi din ţară.

Mulţumim tuturor persoanelor juridice care sprijină acţiunile noastre.

ROMÂNIA TREZEŞTE-TE!

DOAMNE AJUTĂ!

Protestatari din  Piaţa Universităţii                                     

la 9 februarie 2012 Bucureşti-România

PS. Poate găsiți timp să frunzăriți două numere din revista literară Vatra Veche (redactor-șef Nicolae Băciuț) din Târgu Mureș, dați click pe VATRA 2, 2012, BT  și pe Vatra veche 3, 2012 Final (de necrezut, e numărul pe luna viitoare) – și iar click pe dreptunghiurile apărute.

PS. 2. Public fotografii din Parcul Carol din București, cu Laurențiu, fiul, în mijlocul lacului înghețat (fotografii realizate de un prieten al lui).