8 Responses to “Bătaie la cârciuma de sub mine. Câte ceva despre imaginea scriitorului român, în țară și peste hotare. Paul Vinicius, poem eschivă”

1. Octavian Mihaescu
   februarie 17th, 2012 at 12:56

   Sunt de parere ca necesita o dezbatere aprofundata si realista cu privire la scriitorime. Goana asta dupa imagine, suces desi este “naturala” mi se pare fi cea mai dezastroasa boala de care sufera scriitorul care nu mai scrie pentru cititor ci ptr slava desarta, prin asta isi bate joc de darul lui Dumnezeu cu care a fost harazit da cuvânt de viata. Marea majoritate insira vorbe desarte, nebune cu care au ucis miliarde de bieti oameni, daca vreti o mare parte din acriitorime fac parte din categoria tâlaharilor ce lasa in necunostinta pe cel care el cade in mâna. Hristos nu se leaga de scriitor ci vizeaza doar scribi mincinosi de care trebuie fugi ca de dracu. Reactia masei este pe masura, nu mai citeste, nu mai da doi bani pe scriitor care-i si pupincurist feroce. Pentruce sa mai fie cunoscut un astfel de scrib?! Mai bine lipsa.

   Exista multi scriitori care se respecta ci isi respecta cititori ptr care scrie, acesti scriitori sunt responsabili cu fiecare cuvânt ce-l aseaza pe hârtie, nu-i intereseza gloria desarta ci vindecarea neamului prin cuvânt. Aceasta cateogrie ce nu-si bate joc de harul lui Dumnezeu are de suferit cât traieste dar dupa aceia… valoarea cuvîntelor sale da viata, totii acestia sunt si demni urmasi ai lui Hristos, pe care-l si slujesc in viata, ca altfel nu ar avea de suferit. Diavolul isi rasplateste slujitori cu onoruri, cu nobelescuri peste oscarime (actorii, alta categorie pupincurist-înascuta).

   Acu sa luam la purificat scriitorimea româna, a ei boala. Majoritatea scriitorilor români cu precadere nulitatile (80% sunt nulitati), incep visa zei cazuti pe pamântul românesc ai mântui pe români, care nu vrea neam retine existenta acestui “zeu” ca trece galagios prin cetate… in loc sa-i dea slava, români il ia drept nebun ce vorbeste singur pe ulita. Si cum sa nu-l ia de nebun când zeu nu are cuvânt ci vorbe desart-nebune… a trecut vreodata prin cetate un scriitor cu cuvânt si sa nu fi ramas in memoria românului cuvintele sale? Nu cred, ba românu le memora, recita la orce ora din zi ori noapte versurile. Acesti zei ce alearga bezmetici dupa glorie sufera cumplite boli psihice.

   De aici lipsa de solidiaritate, ajutorare a confratilor mai ales al celor cu adevarat valorosi carora li se da la cap de catre acesti zeisori de carton. Si un Eminescu de am avea in viata, scriitorimea asta l-ar demola cu sadism, deci, orcine ridica capul i-se taie in loc sa fi aratat cu mândrie tutuora ca sa uimeasca pe straini, daca tot alergam si dupa recunoasterea lor… adica, acasa nu te cunoaste nimeni, dar aipretentia sa te cunoasca strainatatea care habarnuare ca exista si limba româna pe asta lumea,limba in care tu scri, ca de scriasi direct pe germana, franceza, ingleja o puneai si de erai cel mai tâmpit dintr-e tâmpiti pamântului. Si ma rog, de ce sa scrieti dvs ptr strâini ci nu ptr români dvs, ce nu au nemti scriitori din belsug … sa-o credeti voi ca nu au si ca va asteapta pe dvs sa-i mânuiti cu vorbele pupincuriste. Cum, un Eliade, Caragiale, Eminescu, Cioran nu sunt cunoscuti si supertradusi de nemti… ba bine ca nu, sunt supercunoscuti si tradusi … pai.. se mai ridica vreunul la valoarea lor? Scrieti mai întâi ptr români dvs, ptr a-le da lor viata princuvânt si dupa aceia de straini vin sa va cumpere lucrarea sa-o vindeti pe bani grei nu pe gratis s-ao tot dati numa sa fiti tradusi, dar necititi, vezi cazul Cartarescu… întreaba pe neamt de el.. habarnuare daca nu se uita pe google, si asta fu tradus la casa mare (bolsevica), de aici, are spate asigurat de bolsevism sadea, de-ala de salon (de nebuni). La mine in oras au fost aduse trei exemplare (eu am fost la lansarea cu surle) , au stat un an pe raft si tot nu s-a vândut macar un singur exemplar , de câte ori am vizitat libraru (este amic), nu am vazut un singur cumparator (si sunt multi) sa puie mâna pe Cartarescu, librarul mi-a confirmat, daca au pus mâna zece cumparatori intr-un an pe Cartarescu, este mult… asta-i cu goana dupa strainatatea asta (traducere). Hm, vorbeam odata de Eliade cu libraru… numadecât intra in vorba alti doi cumparatori /nemti sadea/ care vorbeau cu respect de el, ca si cum Eliade ar fi fost un nobelit si pus pe pelicula lucrarile lui ca sa le stie lumea întreaga.

   Pentru ce face umbra pamântului USR-ul dvs, ce rost are aceasta institutie in Ro? Sa dea iluzia zeilor cum ca fac parte dintr-un ordin ceresc carora muritori trebuie sa li se inchine, sa-i intretina români ca au scris si ei oc arte,douo prin care tzucau curuile bolsevicilor de ieri si azi, iar acu vor pensie, case, si câte si mai câte nu vor astia. De ce USR-ul dvs nu sutin valorile si le lasa muri de foame,in timp ce pupincuristi sunt tinuti in puf via USR.

2. Radu Humor
   februarie 17th, 2012 at 16:00

   Nu prea mai sunt multe de spus dupa interventia chirurgicala a dlui Octavian Mihaescu .
   Breasla/gasca scriitorilor este una dintre cele mai dezgustatoare adunaturi pentru ca se presupune ca actiuni si gesturi ca ale lor ( invidie, ura, dispretul, dar mai ales obstructionarea cu orice pret a tot ce-i prea romanesc si nu se aliniaza sirului de pupincuristi ai dosurilor de marimi literare si politice) ar putea fi facute doar de niste indivizi mediocri ( nu ca n-ar fi destui printre ei ) cu o pregatire la fel de sumara si nu de niste pretinsi intelectuali rasati cum se pretind a fi ei, sau cum pretindem noi a fi ei !
   La ora actuala Romania trece prin cea mai grava criza morala si din cauza ca institutii de baza ale mentinerii si transmiterii mai departe a valorilor romanesti au incaput pe mana unor politruci de profesie, din tata-n fiu, ce au doar nume, nu si simtiri romanesti
   Cand ICR este condus de Patapievici, IICMER de Tismaneanu ( macar astia si-au tras nume romanesti, stiu ei babacii lor de ce, ca altfel nu li se pierdea urma!), Ministerul Culturii, Educatiei, Mediului din Romania au in frunte ministri al caror nume nu sunt binecunoscute nici macar in HarCov ( in schimb sunt binecunoscute in alte cercuri ce numai binele Romaniei nu-l urmaresc, ci cu totul altceva) nu ai cu buna stiinta a te astepta la mai mult
   Vorba cuiva: Mai rasfirati domnilor, mai rasfirati ca ati ajuns majoritari ca-n ’90 cand prima administratie Roman era peste 75 % alcatuita din alogeni, majoritatea cu ceva lipsuri intime la un eventual control
   In ce tara din lume ar mai fi posibil asa ceva ( am zis tara nu chibutz ).
   Numai asa se explica caruselul acesta instalat la nivel inalt unde cei odata sus cocotati au grija cine si cum urca, in toate domeniile, dar mai ales in massmedia , de au ajuns sa ne falsifice pana si Istoria Nationala, nu doar cea literara, ajungand niste netrebnici sa faca precum in bancul ala cu :
   = Asta papa, asta kaka ! si sa se cace, romaneste de data asta in gusturile noastre, afirmand ca Eminescu nu-i…, Antonescu e…, Eliade a fost…, Paul Goma este… si tot asa
   Pana cand si mai ales pana unde ?
   Ca exista totusi o limita a intelegerii, dar mai ales a rabdarii pe care nesimtitii astia o imping prea departe !

3. Octavian Mihaescu
   februarie 17th, 2012 at 17:33

   Super dle Humor, fraza;

   Paul Goma este…

   din pacate umplutura scriitoriceasca il loveste crunt si odata cu el si pe noii cei de azi, dar, cei de mâine .. se vor adapa din scriitura dânsului, cuvintele de viata spuse in tot ce asterne pe hârtie…

   Ma simt onorat fi contemporant cu dânsul (Paul Goma) si ca viata ne-a mai si apropiat nitel… ce mai.. privilegiu maret… ca asa-i in viata, le aseaza Bunul Dumnezeu,ai buni cu ai buni, rai cu rai… Da, dar Goma asta-i negru in cerulguri… nu vrea îndoi dupa neobolsevismul asta care ne va distruge , daca nu chiar a si facuta-o… ma ingrozesc la acest gând, rezultat final.. imi doresc mai degraba plecarea de aici. ah.. ce ghine spunea o bâtrâna careia i-se audcea gratulari cu ocazia impliniri vârstei de 85 ani…

   - la multi ani maica… (reportera)
   - Nu maica, sa nu mai fie , nu mai vreau… (înteleapta taranca-baba)

   As zice . sa nu mai fie nici scrib ci scriitori mai putini dar responsabili, cu sira spinari, asa cum-i Goma… cum fu Eminescu…

4. Tudor Cicu
   februarie 17th, 2012 at 19:17

   Astăzi, 17 februarie, 2012, orele 13,10 s-a stins din viaţă poetul Ion Nicolescu (un veritabil Vărsător), care ne spunea nouă, că „nu e om cel ce nu schimbă lumea”: „Luaţi-ne stele şi păsări de mare/în slava aripilor voastre uşoare/putem să şi râdem dar ce e de râs/în zbuciumul mării în munţii de vis/sub noi se sfârşeşte pământu-n ecou/tristeşea e ultimul nostru erou…” (Domnul de la Marea Neagră). Numai, luaţi aminte, la acest poet; pe cât de solitar, pe atât de bizar în peisajul său buzoian! O voce distinctă, irepetabilă… că altora, mulţi ani le-ar trebui să se nască. Să-i murmurăm şi noi versurile, pe care, ni le tot repeta în adunările cu publicul, acest Ion Nicolescu, doar-doar, vom auzi şi noi ceea ce Homer numea (în Odiseea) „viersul răspândind o ploaie/ De sunet şi-şi plânge pe Itilos/ tot neamul…”. Redăm şi noi, îngânându-l, dintr-un poem cunoscut al lui Ion Nicolescu: „fruntea noastră ară cerul ca un plug din lemn de fag/ şi pe dealul veşniciei boii voştri ceru-l trag/ noi suntem leagănul lumii noi sămânţa de poeţi/ care nu-i de mântuială dacă vreţi dacă nu vreţi/ trup avem suflet avem trup şi suflet noi suntem/ nimeni să nu-şi taie capul să ne ţină la cherem” (cântul XXVI). Când Ion Nicolescu, spunea, că „fiecare are un conflict mondial personal”, noi trebuie să înţelegem şi de ce Cehov, din celălalt capăt al acestui continent, spunea: „La om totul trebuie să fie frumos de la haine până la suflet”. Şi azi, mai aştept un Gheorghe Istrate, un Florentin Popescu, să dea o carte închinată numai lui, acestui poet de tot singular pe aceste meleaguri. Dacă setea şi foamea de absolut nu pot fi satisfăcute de flacăra celui care scrie (aici, pobabil că vom fi de acord cu convingerile lui Sartre, care înţelegea că pe acest tărâm nu se pot înşira doar cuvinte, cuvinte…) păi, atunci, Ion Nicolescu, poetul care a înfruntat doar cu pana sa, un imperiu al cuvintelor, înţelege, că, nimeni altcineva, nu avea să ştie „El” (mai bine, a înfrunta viaţa şi lumea, în sensul şi nota ei adevărată), cum se scrie poezia adevărată. Ori, devine prin prisma celui care scrie, un purtător de imagine al „comediei” numite viaţă, cu pana celui aplecat asupra colii de scris, prin cele ce avea să-mi răspundă la o ultimă întrebare, ce i-am pus-o la 14 ianuarie, 2012: „În (Himera literaturii – a lui Ion Lazu şi Ion Murgeanu) se spune că l-aţi făcut nebun pe Nichita sau Ion Gheorghe, nu mai reţin! La pag. 206-207, am reţinut că, ia-ţi strigat lui Murgeanu: „Nu intraţi la Gazeta literară, acolo e un nebun!”. (Redau din Ion Murgeanu: „Ilustrul personaj negativ de mult mai târziu Ion Nicolescu; autorul de comice şi ironice, cum avea să-l numească Zaharia Stancu însuşi), Ion Nicolescu mi-a răspuns degajat şi simplu, cu toate că cei de faţă, care nu admiteau să pun tocami eu, întrebări poetului, au vociferat. „Dragul meu! În tinereţe, fiecare am avut câte un conflict mondial personal. Asta, însă, e o viaţă, nu o întrebare!” Era cât se poate de lucid şi raţional. Dumnezeu însă, n-a ţinut seama de toate astea. Pentru ca semnele, din desfăşurarea vieţii sale, să capete cât de cât o aură mitică, poetul acesta, ne aruncă pe toţi în plasa unui Dumnezeu dezamăgit, care plânge în calea sa. Nu degeaba, criticii vremii, îi aprecia lui Dickens măiestria descrierii vieţii de zi cu zi şi a „lumii celor mărunţi”, dar, şi accentele tragico-satirice ale operei sale. Animat de forţa creaţiei directe pe „solul” uman, putem argumenta oricui, că am dat peste autorul ce a dat un imbold cântecului popular, şi a „Mioritiadei” din „ţara preafrumoasă a tristelor Marii”, încurajându-i şi pe ceilalţi să fructifice acest nou zăcământ. E ceva mai mult decât o destăinuire a fiecăruia dintre noi, care vine abia acum, să sugereze câte „ceva”, despre înrâurirea scrierilor. Pasărea cu spinul înfipt în piept, din cartea lui McCullogh, nu ştia ce legi implacabile o condusese la sinucidere, dar, îşi începea , pentru noi, călătoria pe care avea să o sfîrşească aruncându-se într-un spin, ştiind că va muri cântând. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spinii în piept, cu fiecare zi în care nu ştim să trăim, noi înţelegem de ce ni se întâmplă pentru că ni se şi întâmplă? Ce grele momente trăim, cei care l-am cunoscut personal, în aceste anotimpuri! Destinul suveran îşi va urma pe ocultele lui hotărâri, un imprevizibil fir al continuităţii. Poetul Ion Nicolescu, va trece peste nemărginirea timpului acesta, aspirând la un lucru care-n veci se va numi: eternitate. Forfota poetică a ţinutului Buzău, nu va putea reconstitui, de acum înainte, calitatea şi greutatea unei voci care îl poate egala multă vreme!

5. florentina
   februarie 17th, 2012 at 19:58

   Dumnezeu sa il ierte, sa ne ierte si pe noi, traitorii.

6. robert
   februarie 17th, 2012 at 20:37

   Sunt poeti de care am auzit candva, in ultima vreme din ce in ce mai rar…

   Dumnezeu sa il odihneasca.

7. Octavian Mihaescu
   februarie 17th, 2012 at 21:04

   O veste proasta ptr noi cei ramasi aici, dar ptr cel plecat ce are sufletul împacat cu Dumnezeu.. fericire este. Rusinea noastra-i si mai mare ptr ca dupa moarte ridicam mormintele profetilor ca sa fim si mai aspru judecati… NU pot crede ca poemele sale nu vor ramâne vii si peste veacuri… din ce am citit pâna acu, bag seama ca Ion Nicolescu era un mâuitori responsabilalcuvâtului, care se va face si trup la vremea sa… Ion Nicolescu a aruncat samânta,ea urmeaza creste, suntsigur de acest aspect doar din cele câteva versuri cititie p^na acu pot zice asta cu convingere…

8. Radu Humor
   februarie 17th, 2012 at 21:56

   O ce veste minunata !
   Daca oamenii au ramas nepasatori ( ma refer la cei de care putea depinde bunastarea legala a artistului si nu la cei care spre cinstea lor au facut pentru el, fie-i tzarana usoara ! omenesti gesturi de intretinere si pastrare in viata a unui artrist – a iesit asa fara sa vreau, dar nu ma indur a corecta – greu incercat de soarta, Bunul Dumnezeu l-a chemat la El spre a-i scurta suferinta pamanteana, insuportabila uneori mai ales in ultimul timp.
   Eu am aflat de existenta acestui poet de la relatarile de la Neptun ale domnului LIS si l-am indragit fara a-i cunoaste latura creativa.
   Un personaj insolit, deloc intzolit, plin de verva si nevoi de toate felurile.
   Dar si de curajul de a spune lucrurilor pe nume, punand la bataie propriul confort si propria-i sanatate.
   Aparent invins, de o societate meschina si complet dezinteresata de cei multi ( daca nu-i vorba de bani ) sfarseste
   in respectat invingator al principiilor si nu al conditiei umane !
   Dumnezeu sa-l odihneasca !