Joi, 16 februarie 2012.  Spectacol de forță majoră, privit de la geam, acasă – ningea, minus 3 grade. Se bat suporteri de fotbal în fața cârciumii irlandeze de dedesubtul apartamentului nostru, am auzit scandal la ora 20 și ne-am uitat, eu cu Doina, să vedem ce se întâmplă. La ora 22 începe meciul de fotbal din Europa League, prima manșă a 16-imilor (săptămâna viitoare se joacă în Olanda returul): Steaua București – Twente Enschede (condusă de Steve McLaren). Se bat suporterii olandezi cu suporterii români de afară, de pe trotuar. Suporterii olandezi, beți, au ieșit cu scaunele din cârciumă la bătaie, suporterii români au aruncat în ei cu bulgări de zăpadă și pe unul l-au împins și l-au trântit pe gheață. Mi-era milă de mașinile parcate în fața cârciumii, care ar fi putut fi lovite. Am auzit cum s-a spart un geam mare la cârciumă, am citit că un fan olandez a avut nevoie de îngrijiri medicale. Au apărut… trei mașini de poliție, o dubă de jandarmi și două mașini ale gărzilor de pază private. Am oroare de violență. Cârciuma de dedesubt îi recrutează din aeroport pe acești suporteri străini la fiecare meci de fotbal din cupele europene, s-a specializat deja în scandaluri. Ăsta e norocul meu, să am dedesubt o cârciumă infernală, aștept mereu să arunce un nebun o bombă (fiindcă sunt convins că se droghează).

Am fost și azi în Piața Universității, aceiași superbi protestatari pașnici cu „Ieși afară javră ordinară!”, în a 35-a zi consecutivă, la știrile de la televizor am văzut că au ieșit protestatari și în țară, exasperarea a crescut, alegerile anticipate ar încheia domnia acestor imbecili de la putere. Deocamdată Băsescu e liniștit. Azi și-a alungat și purtătorul de cuvânt, nu merită să-i rețin numele (care l-a pupat mereu în părțile dorsale, că mi-era mie rușine să-i aud explicațiile).  Nu e deranjat de dezastrul celor scufundați în zăpadă și azi, e incredibil ce se întâmplă, ascultați ce declară președintele județului Vrancea (care a reușit după bătălii teribile să obțină situația de urgență și starea de alertă): “De trei zile nu reusesc sa vorbesc cu primul ministru, sa-l rog sa acceseze fondul Solidaritatea al Uniunii Europene, ca pana acum nu ne-au dat niciun ban… Cu domnul presedinte Basescu nu pot vorbi de doua saptamani”, a continuat acesta.

***

Câte ceva despre imaginea scriitorului român, în ţară şi peste hotare. Fără pretenții, firește.

Scriitorului român i-ar trebui un agent literar care să se ocupe şi de imaginea lui, probabil (eu, de exemplu, depăşit de regulile economiei de piaţă, născut greşit pe această lume, nu simt nevoia unui asemenea gen de publicitate). Cum nici măcar Uniunea Scriitorilor din România (USR) nu şi-a “instituţionalizat” imaginea (cum o tot fac partidele sau Guvernul, având oameni special plătiţi pentru asta), fireşte, scriitorul de rând se descurcă în particular cum poate. Deşi are valoare şi posteritatea îl veghează, habar n-are de imaginea lui – ea vine de la sine sau nu vine deloc. “Imagine” au doar scriitorii cu profesiuni oficiale înalte şi situaţii materiale ieşite din comun, scriitorii politicieni (de la miniştri şi secretari de stat la consilieri prezidenţiali, de la parlamentari la prefecţi, primari sau preşedinţii de consilii locale, directori de  direcții de cultură sau de mai știu ce instituții culturale), scriitorii cu funcţii, inclusiv la USR şi la revistele literare ale USR sau la cotidiane, scriitorii patroni, fie şi de edituri, scriitorii români emigraţi (în România ei au imaginea deformată în bine). Altfel, imagine mai au şi scriitorii rămaşi în sită, ca bobiţele de aur neprelucrat, după ce s-a cernut, cuprinşi în manuale şcolare, în istorii şi dicţionare literare, selectaţi după criterii subiective… Imagine au şi scriitorii simpatici, ce au reuşit să intre pe o reţetă “internaţională”, traduşi într-o limbă de circulaţie.

Scriitorul român de rând nu ştie să-şi vândă imaginea. Dacă ar şti, ar fi citit şi apreciat “la justa lui valoare”. Într-o ţară în care nu mai e citit cu adevărat decât un Mircea Cărtărescu (sau Gabriel Liiceanu), la ce să te mai aştepţi? E clar, imaginea e egală cu succesul… Ai succes, ai imagine! Se poate considera că scriitorul care ia un premiu al USR are imagine? Nu, o dată ce nu-i creşte cota de vânzare a cărţii premiate (e culmea, dar nici măcar editurile cu cărţile premiate de USR nu se omoară cu firea, să reia tirajul cu o banderolă pe care să scrie “Acest volum a fost premiat de USR”; las la o parte faptul că premiile în sine n-au credibilitate). Pe de altă parte, un scriitor ca Adrian Păunescu, nepremiat de USR, și-a vândut în prostie cărţile şi a avut o imagine de speriat! Și?

Imaginea scriitorului român o fac prietenii şi duşmanii lui, sistemul clientelar şi susţinerile gregare, chiar și scandalurile literare. Imagine au şi liderii de opinie scriitori. Personal, deşi n-am orgoliu de lider de opinie, am mari necazuri de imagine deoarece practic de la Revoluţie încoace o publicistică (de cotidian şi de revistă literară) în care nu menajez pe nimeni, fiind adeseori acuzat pe nedrept. Plăcându-mi să public texte jurnalistice “libere”, care să fie citite, incomode, scrise împotriva curentului şi a “tabuurilor”, de actualitate dar neconjuncturale, de opoziție, îmi subminez conştient imaginea de scriitor… Altfel, e regretabil că opiniile mele publice sincere “de la ziar sau de la revistă” (trecătoare, scrise de pe o zi pe alta) “amestecă oalele” şi nasc reacţii împotriva cărţilor mele de poezie și proză. Eu continui să nu fiu aliniat unui partid, unei organizații civice sau unei găști literare.

Despre imaginea scriitorului român peste graniţă, să avem pardon, îmi e complet necunoscută. Faptul că se mai traduce un poem sau o carte de proză din limba română într-o ţară sau alta, fie şi euro-atlantică, nu înseamnă nimic. Altceva ar fi dacă de dragul imaginii (al mediatizării) un scriitor român ar mânca lebede pe malurile lacurilor occidentale, Doamne fereşte… O imagine sigură în străinătate e că scriitorul român nu există. Sau există ca o curiozitate, dacă este adus pe filiere exotice. Abia din momentul câştigării unui Premiu Nobel pentru Literatură de către un scriitor român, ochii lumii se vor întoarce şi spre scriitorii români. Probabil. Așa s-a sperat și la Revoluție, că-și întoarce lumea ochii spre scriitorul român după eroismul arătat în stradă, nici pomeneală…

În fine, încă o observaţie tristă: atâta timp cât scriitorul român nu e respectat nici de oficialităţile româneşti, fiind privit ca ultimul om, şi nu e respectat nici măcar de organizatorii de festivaluri de poezie, de pildă, care nu sunt în stare să-i acorde, atunci când îl premiază, decât bani simbolici (chiar dacă e un premiu dat o singură dată în viaţă!), nu prea mai e nimic de făcut, imaginea lui e compromisă iremediabil. Apoi, faptul că încă mai apar o grămadă de reviste literare în România pe munca de creaţie a scriitorului român, căruia în general nu i se plăteşte colaborarea “deoarece nu sunt bani”, e o mărturie a faptului că nici scriitorul român singur nu ştie să-şi respecte “imaginea” – altfel n-ar mai scrie, demn şi neputincios, “pe gratis”, de parcă i s-ar face un hatâr că mai e publicat… (Nimic nou schimbat, nu contează că au trecut zece ani de când îmi notam aceste rânduri de sertar)

Liviu Ioan Stoiciu

*

A apărut o carte de versuri ieșită din țâțâni (cu o copertă semnată de Tudor Jebeleanu care pe mine, pudic, mă face să mă rușinez), intitulată „Liniştea de dinaintea liniştei”, Editura Tracus Arte, 2011. Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române (conform Wikipedia).

scurtă istorie a eschivei

toate întâmplările familiei mele

s-au consumat între verdele legionar

roşul pecereu

şi

mai târziu

gaura

din steag. //

am fost oameni păguboşi

dar cu un sistem nervos

al naibii de sofisticat. //

dimineţile dormeam

după-amiezile dormeam

serile dormeam –

numai nopţile erau ale noastre. //

numai şi numai aşa

am reuşit să le trecem pe toate. //

priviţi-mă numai

cum mai strălucesc eu

aici

în întuneric

precum moneda

unei lumi

demult apuse.

Paul Vinicius

PS. Supărare mare, „doliu în sufletele suporterilor”, Steaua a luat bătaie acasă de la olandezi în această seară… Public fotografii ale mormintelor unor scriitori, făcute pe 12 ianuarie în cimitirul Mănăstirii Cernica (unde am fost împreună cu Doina Popa și poetul ieromonah Ignatie-Iordan Grecu). În prima fotografie e o bancă pe care a stat Mihai Eminescu de câte ori a venit aici, la mănăstire (cimitirul e înconjurat de lacuri; o parte a cimitirului străvechi are inundate mormintele, apa freatică a tot crescut). Următoarele fotografii, mormintele lui Gala Galaction, Ernest Bernea, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Radu Petrescu.