Duminică, 26 februarie 2012. I-am văzut și în această seară „la locul lor” pe protestatari, în a 44-a zi consecutivă în Piața Universității – de data asta complet ignorați de mass-media. Să le dea Dumnezeu sănătate, să reziste pe baricada morală ridicată… Altfel, „băieții” își văd de treburi – cum se eliberează un loc de conducere-cheie la vârful structurilor ticăloșite, cum începe bătaia celor aflați la putere pentru ocuparea lui. Natural, nu „intră în cărți” decât cei unși cu toate alifiile, funcționând la maximum mafia cadrelor în stil securist. Ați reținut că pe 7 martie (întâmplător, în această zi s-a cerut și Băsescu în Parlament, să vorbească sălii de plen goale pe jumătate, opoziția unită anunțând de pe acum că nu participă la ședința reunită) Curtea Constituțională va confirma sau infirma valabilitatea validării actualului Guvern Ungureanu (care are zece miniștri fără avizul comisiilor parlamentare; în condițiile în care opoziția unită a fost în grevă de protest și comisiile pomenite n-au avut cvorum). Nu crede nimeni că e posibilă o invalidare a actualului Guvern Ungureanu, știindu-se că există o majoritate care face exclusiv jocurile lui Băsescu. Dar dacă… există un scenariu secret al lui Băsescu (vorba vine secret) al căderii Guvernului Ungureanu și al declanșării alegerilor parlamentare anticipate (sigur, trebuie să cadă și un al doilea Guvern Ungureanu să poată fi declanșate, prin dizolvarea actualului Parlament; dar printr-un acord politic putere-opoziție, Parlamentul s-ar putea dizolva imediat, fără să cadă și al doilea guvern), care să facă pe plac protestatarilor din stradă? Povești… Ați observat, după demisia premierului Boc, a fost numit un premier interimar (în persoana fostului și actualului ministru al Justiției) și rapid a fost numit premier directorul serviciilor secrete „de la Externe”, Mihai Răzvan Ungureanu, indignând societatea civică independentă, fiindcă așa ceva nu se face decât într-un stat autoritarist. Din păcate, în acest caz, al numirii premierului-securist, Victor Ponta s-a distanțat de Crin Antonescu și a aplaudat numirea lui M.R. Ungureanu, motiv să cred că „s-a rupt firul”  care lega PSD de PNL. Cum era de așteptat, „băieților” li s-a rupt de părerea opozanților, în general și și-au văzut de treabă. Într-un târziu M.R. Ungureanu a catadicsit și a demisionat din fruntea SIE. Astfel, s-a eliberat un post de conducere-cheie, de care scriam la început, post pe care s-a deschis o bătălie surdă pentru ocuparea lui. Ce credeți? Vreți să știți cum lucrează încrengătura mafiei politice de la noi? Auziți știrea de azi – titlu: „Adrian Daniel Moldoveanu, naşul lui Blejnar, în cărţi pentru conducerea SIE”. Rețineți: Parlamentul îl va vota marţi pe noul şef al Serviciului de Informaţii Externe. Cel mai vehiculat nume în acest moment este cel al consilierului prezidenţial Adrian Daniel Moldoveanu. El îndeplineşte actualmente funcţia de consilier de stat în Administraţia Prezidenţială, în chestiuni ce ţin de siguranţa naţională. Moldoveanu este şi naşul de cununie al şefului de la Fisc, Sorin Blejnar. La alegerile parlamentare din 2004, a candidat din partea PD, dar nu a reuşit să obţină mandatul de deputat. După alegeri, a devenit consilier la comisia parlamentară pentru controlul SIE. În 2005, Traian Băsescu l-a chemat la Cotroceni. Înainte de Moldoveanu, printre numele vehiculate drept înlocuitori ai lui Ungureanu la şefia spionajului românesc au fost prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi, fostul ministru al Apărării Mihai Stănişoară şi preşedintele comisiei de control al SIE, deputatul Cezar Preda. (Agentia.org). Ați avut senzația că România postcomunistă nu a fost condusă măcar o zi în stil securist? Tot ce e structură de conducere trece prin mafia dosarelor de cadre, numai cei șantajabili (dintr-un motiv sau altul) sunt „oameni de încredere” și instalați în funcție. E odios ce ni se întâmplă.

Un asemenea caz de cadru de încredere șantajabil a fost și eseistul Andrei Pleșu – care a ocupat posturi-cheie după Revoluție la vârf, de ministru al Culturii și apoi de Externe. Interesant, a fost o perioadă și consilier la CNSAS, atât cât să șteargă urmele colaborării lui cu structurile comunismului ceaușist. S-a dat de gol în aceste zile, și asta datorită scandalului în care a fost băgat Sorin Ilieșiu, exclus din Grupul de Dialog Social (GDS), colaboraționismul lui Andrei Pleșu de înainte de Revoluție (când a pupat mâna lui Ceaușescu) și de după Revoluție, când s-a aflat mână în mână cu Iliescu și a participat inclusiv la înăbușirea în sânge a protestatarilor din Piața Universității, pe 13-15 iunie 1990 (și mai apoi l-a pupat direct în părțile dorsale pe Băsescu la Palatul Cotroceni, unde a fost consilier). Eu nu mai am demult răbdare cu acești apostoli ai ipocriziei, care dau lecții de morală, de tip Pleșu-Liiceanu-Patapievici (ultimul se tot laudă că l-a prins nu știu ce zi a Revoluției pe stradă și merită să fie aplaudat), deși înainte de Revoluție, dacă n-au sărutat în secret papucii lui Ceaușescu, n-au avut nici o disidență anti-PCR sau anticeaușistă. M-am plictisit să atrag atenția că nu sunt ceea ce par a fi. Vă invit să aveți răbdare și să-l citiți pe Sorin Ilieșiu, deși cred că deja ați făcut-o, dați click pe: http://www.cotidianul.ro/sorin-iliesiu-il-acuza-pe-andrei-plesu-de-tradare-a-democratiei-173975/ (Octavian Mihăescu mă trimite ieri, la Comentarii, aici, la un link din Dilema Veche, revistă necredibilă moral, pe care eu n-o citesc din cauza colaboraționismului lui Andrei Pleșu cu toate regimurile; revistă la care a fost redactor-șef și o propagandistă PCR-Securitate, ajunsă mai apoi ambasador în Canada; aceeași mafie, aceiași papagali; în acest link, marele Andrei Pleșu ia totul peste picior, nimic mai descalificant). Luați aminte la statura imorală a acestui tragic autor și personaj literar de succes, totodată, Andrei Pleșu. Dacă Andrei Pleșu n-are nimic să-și reproșeze, atunci să se ducă dracului șandramaua intelectualității românești oportuniste, intelectualitate coruptă de putere, profitoare a tuturor regimurilor, compromisă, pe care eu o detest (datorită ei România arată cum arată, o rușine).

***

Public mai jos un poem dedicat celui ce a dispărut zilele trecute la Buzău, Ion Nicolescu (îngropat de scriitori, care au pus mână de la mână; foarte interesante sunt cele scrise de Ion Adrian la Comentarii, pe 17 februarie, aici, adresate lui Horia Gârbea: http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/02/avem-o-guvernare-depasita-din-toate-punctele-de-vedere-poetul-boem-ion-nicolescu-s-a-stins-la-buzau-mai-mult-murim-decat-traim/comment-page-1/#comment-71146), poem semnat de poetul Paul Spirescu:

CÂND MOARE UN POET

Memoriei lui Ion Nicolescu

Când moare un poet, nori negri pe cer

se-adună în taină

să-i întâmpine sufletul renăscut 

cu un ropot diafan de ploaie

adormitoare:

sufletul Poetului nu are nici margini

nici explorări peste margini

nu are. //

Pentru un timp, prin păduri aţipite

se opresc arborii seculari

din chiar creşterea lor seculară:

sufletul Poetului care moare le este şi lor

adormitorul balsam

şi seva stelară. //

Calendaru-şi încetează pentru-un secol delirul

curgerii-n valuri a clipelor, anilor.

Când moare un poet, seva ascunsă

a Veşniciei se retrage timid

 în delirul castanilor.

Paul Spirescu