8 Responses to “Țapul ispășitor, ministrul-scriitor Teodor Baconschi, iese cu coada între picioare din scenă. Scrisoare deschisă a unui protestatar nevrotic”

1. Radu Humor
   ianuarie 24th, 2012 at 00:20

   Se misca tara Domnilor !
   A inceput cu Piata Universitatii .
   Doamne Ajuta !

   Ioan Ion Says:
   23 ianuarie 2012 la 16:01
   Punctul zece zice rege.
   Cu respect,
   Ioan Ion
   Proclamatia de la Bucuresti

   Ianuarie 2012

   Protestatari din Piata Universitati din Bucuresti, prezenti din aproape toate zonele tari, adusi la pragul cel mai de jos al saracie si obiditi de o clasa politica imorala , care prin tradare si lipsa de atitudine a incurajat evaziunea fiscala, coruptia, traficul de influenta, si alte fardelegi, iar in complicitate cu Banca Mondiala si F. M. I., ne-au prescris si pus in aplicare tot felul de retete, in materie de industrie, agricultura, banci, sistem energetic, etc, rezultand o industrie demolata, si vanduta la fier vechi, lipsita de locuri de munca, promovand doar consumul, deci un popor fara speranta.
   Asadar, traim un mod de anarhie a democratiei, care predomina atat in tara noastra cat si pe plan mondial, diplomatia si prefacatoria celor ce ne conduc, tind sa defineasca normele noastre de viata, iar pe dependenta economica auprodus subjugarea a cetatenilor si popoarelor, puterile care lucreaza din umbra vor sa ne faca prada usoara, iar noi refuzam sa o acceptam in continuare.
   Suntem in continuare hotarati sa luptam cu orice pret, impotriva actualei clase politice, in frunte cu Presedintele Traian Basescu si Guvernul Boc, pana la victoria deplina, si solicitam urmatoarele:
   1. Cerem imperativ demisia preşedintelui Băsescu şi a guvernului Boc, numirea de către parlament a unui guvern nepolitic care să organizeze cât mai curând posibil alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale si sa gestioneze cu responsabilitate actuala situatie a tari..
   2. Anularea legilor, promulgate de Guvernul Boc prin asumarea raspunderi, care aduc deservicii si saracesc Poporului Roman si revenirea imediat la legislatia initiala, pana la adoptarea lor in mod democratic, pe motiv ca nu au fost respectate principiile Democratice si Constitutionale, ale Dialogului Social.
   3. Condamnarea imediata a celor care se fac vinovati de incalcarea libertatilor unei colectivitati, subminarea puterii de stat, actele de diversiune, complot si subminarea Economiei Nationale dupa Decembrie 1989, ca alti sa ia exemplu si sa nu mai faca.
   4. Adoptarea legii Lustratiei, (Punctul 8 de Timisoara), prin includerea in lege si a politicienilor care si-au incalcat mandatul, sau vor fi gasiti vinovati de Subminarea Economiei Nationale, dupa Decembrie 1989.
   5. Excluderea din actuala legislatie a dispozitiilor care nu permite statului sa participe la majorarile de capital, ale societatilor comerciale cu capital majoritar privat, sau gasirea unei solutii.
   6. Toate bogatiile solului ( metale pretioase, uraniu, petrol gaze, etc.), sa treaca in propietatea statului Roman si sa fie exploatate cu mare responsabilitate de stat.
   7. Rreformarea Justitiei si responsabilizarea judecatorilor, pentru a fi mai eficienti in asanarea evaziuni fiscale, corupriei, traficului de influenta si alte faradelegi, prin inasprirea textelor de lege care le condamna si responsabilizarea judecatorilor si pedepsirea aspra, pentru interpretarea gresita a legi;
   8. Reformarea si depolitizarea institutiilor publice, prin destituirea celor numiti politic, scoaterea la concurs a principalelor posturi de conducere si promovarea competentei si responsabilitati, care sa devina obligatii ale locului de munca nu un moft.
   9. Cerem o legislatie fiscala simplificata, dar care pe de o parte sa reduca unele taxe si impozite( ex. functie de cifra de afaceri) si marirea altora, privitoare la averi multiple si obiecte de lux.
   10. Modificarea Constitutiei si stabilirea prin referendum, inainte de alegeri daca forma de guvernamant in Romania va fi Republica, sau Monarhie.
   11. Includerea in legislatia nationala, a unor texte de lege care sa sanctioneze politicieni compromisi, care nu-si aduc aportul la, bunastarea poporului roman, aplicarea principiilor democratice, acestia sa fie exclusi de drept din partidul din care fac parte si din viata publica.
   12. Reformarea actualelor partide politce, prin promovarea de oameni noi, competenti si excluderea celor compromisi.
   13. Implicarea responsabila statului in crearea de noi locuri de munca si sustinerea initiativei private a tinerilor, mai ales a activitatilor productive si agriculturi.
   Pentru a avea garantia ca victoria deplina este a noastra a oamenilor simpli, s-a Hotarat ca in termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei proclamatii, declansarea unei actiuni la nivel national, pentru infiintarea unui nou partid numit ,,PARTIDUL SARACILOR DIN ROMANIA”, (ca sa nu uitam de unde am plecat) initiatori fiind chiar oameni din strada.
   Partidul Saracilor din Romania, va fi pentru cetateni Romaniei, o alternativa politica, in cazul in care nu va avea loc reformarea actualelor partide politce, in conformitate cu dispozitiile punctului 12 al proclamatiei, sau in terman de 90 de zile, in cazul in care partidele politice si guvernul, nu va solutionata doleantele poporului din prezenta proclamatie:
   Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne ajute! Cu credinta sincera in Dumnezeu, nimic nu este imposibil, caci in el este Puterea, Adevarul, Libertatea si Viata.

   ”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca

   Virtutea, forța morală prin care omul tinde către bine și frumos, sa fie in fiecare dintre noi.

   Protestatarii din Piata Universitati din Bucuresti

   Ianuarie 2012

   monyf Says:

2. Liviu Ioan Stoiciu
   ianuarie 24th, 2012 at 00:31

   Mare minune. Mulțumesc, domnule Radu Humor pentru Proclamația de la București publicată, e și ea un document al realităților acestor vremuri, purtător de valoare. Nu numai sentimental, chiar se întâmplă ceva deosebit în România.

3. andrei
   ianuarie 24th, 2012 at 05:45

   ce? revenirea partidelor din usl ?!

4. culai
   ianuarie 24th, 2012 at 06:43

   Îl cunosc pe “gsm” de vreo 30 de ani. Politician cu ştate vechi. Bravo, lui!
   Eu tot apolitic am de gînd să rămîn. Decît să ajung “clasă politică”, mai bine-i ce sunt: Neica-Nimeni.

   Pe cel care se-ncurcă-scai de mîneca noastră, n-am decît un gest: smuls!

5. culai
   ianuarie 24th, 2012 at 11:05

   Mă derutează, printre altele, cel mai acut:
   - oprirea Proclamaţiei la 13 puncte;
   - iluzia că Parlamentul ar pune imediat în aplicare cerinţa pct.1, că magistratura s-ar schimba procedural, ori că monarhia ar fi o salvare, ori că divinitatea ne-ar protegui… (toate aceste-mi apar cusute cu aţa albă pe doliul speranţei noastre!);
   - că, deşi se solicită depolitizarea societăţii (dispariţia partidelor, la care aş achiesa bucuros; ori reformarea lor – ceea ce mi se pare o aiureală, o abureală!) se caută-n disperare de cauză… înfiinţarea Partidului Săracilor…
   Lipsă de consecvenţă sau de duh?
   Ori, de prea mult duh… în vorbe…

6. Marga C.
   ianuarie 24th, 2012 at 15:47

   „Ce naiba se întâmplă cu scriitorii noștri, de ce se fac de râs când ajung la putere?”

   „Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că și este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice și presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar și, fără doar și poate, într-unul totalitar). Nu puțini intelectuali au de altfel fascinația Puterii; se simt ei înșiși mai puternici, adăpostiți la umbra ei.
   În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica și a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria și-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.”
   (Lucian Boia, „Capcanele istoriei- Elita intelectuală românească între 1930 și 1950”)

   Mi s-a părut răspunsul cel mai potrivit, domnule Liviu Ioan Stoiciu!

7. culai
   ianuarie 24th, 2012 at 16:26

   Bine-ai venit, Marga!
   Bine-ai ţintit!

8. FIR
   ianuarie 24th, 2012 at 18:30

   Pentru ca mai deunazi citeam pe blogul lui Tudor Cicu, o fabula despre un tap si chior pe deasupra,care si in cazul nostru statea la cotitura,asteptand ,inca odata sa ne pacaleasca,mentinandu-se forevar ,la putere.
   Degeaba,lada istoriei i-asteapta.Cititi si meditati.
   Cred ca acesta este un raspuns pentru toata lumea care se da pe blog……Cu multumiri dlui LIS

   ” Tare demult, în pădurea de care e vorba aici, caprele alcătuiau un guvern ales în mod democratic de toate animalele locuitoare. Ţapul cel bătrân şi chior, era, la vremea la care se referă povestea, şeful turmei. Chior nu era el, spuneau masele, doar că un ochi privea spre locurile unde ascundea el pentru ai lui păşunea cea grasă, iar cu celălalt privea drept înainte, fulgerându-le pe oiţele nesăţioase. De aceea, caprele începuseră de la o vreme a se căţăra pe cele mai înalte culmi şi stânci, înfruptându-se din lăstărişul cel bogat în clorofilă. Fapt pentru care, oiţele se adunară în lunca pădurii şi începură a protesta. Câinii instruiţi cu diversiunea şi porcii rozalii (care mai trădaseră odată) se amestecară şi ei printre oiţe, susţinându-le protestul. Pentru lupii violeţi, momentul acesta constitui un bun prilej, de a se aduna în hoarde, şi noaptea ieşeau la drumul mare prin pădure, în căutare de oiţe rătăcite. E drept, nu prea le picau mare lucru, deoarece bizonii negri trimişi de ţapul şef, stăteau în letargie dinaintea turmei de oiţe, şi rar se încumetau a izbi cu coarnele în grămada de mioare, fugărindu-le pe unele mai sperioase înspre colţii lupilor. Dar, de toate astea, puţin le păsa lor, caprelor. Ele aveau acolo în mijlocul pădurii o căsuţă încălzită şi nimic nu le lipseau. Citeau presa şi articolele scrise de purceluşa de guinee le mai linişteau. Deschideau televizoarele şi se amuzau împreună la talk-show-ul guzganului bonapartist. E drept, că, la început, caprele au crezut că e doar o glumă, dar protestul oiţelor şi câinilor, continua şi pe vreme de ploaie şi pe vreme de vânt năpraznic. Şi, deşi trimiseseră nişte porci rozalii (cărora li se mărise tainul de tărâţe), de se amestecară prin mulţime, cu scopul de a sparge manifestarea nemulţumiţilor strânşi în lunca pădurii, protestul încă nu fusese anihilat după cum se aşteptau caprele. Speranţa caprelor era în ţapul cel bătrân şi chior, retras în ţarcul regal printre sfetnicii slugarnici, punând pesemne, ceva nemaipomenit la cale, de vreme ce încă nu se arăta. Dar, într-o seară au rămas caprele noastre fără pic de apă în vasele argintate. Era atât de întuneric afară, că nici una dintre ele nu se încumeta să plece după apă, la fântâna de la marginea pădurii. Şi, unde mai pui, bătea tare vântul şi foşneau îngrozitor frunzele copacilor din pădure. Cine să se încumete pe o vreme ca asta? Oiţele care le mai slujeau, scăpaseră şi ele la manifestarea din luncă. Atunci, una dintre capre, cea mai luminoasă şi vitează, care şi ieşise în faţa mieluşeilor reporteri, să reducă la tăcere protestul din luncă prin comunicate mincinoase, gândi că poate venise vremea să iasă în faţa tuturor prin faptele sale, care, de ce nu, trebuiau să o propulseze mare primăcăpreasă. Inspirată, a luat un sac în spinare (că nu se ştie de nu avea să o apuce ploaia pe drum), căldările în mâini, şi a pornit şovăielnic pe cărăruia ce ducea la fântână. Cerul era atât de înnorat, că abia se zărea cărarea cale de doi paşi. Începuse să plouă din senin, ba şi fulgera, şi bubuia tunetele prin tot cerul. Bine că luase sacul cu ea. O ferea deocamdată de ploaie. Şi, uite aşa: pâş! pâş!… prin iarbă, vâj!vâj!… frunzele prin copaci, auuu! auuuuuu!… vântul pe deasupra. Însă capra nu se întoarse din drum, mergea tot înainte. Deodată, la lumina fulgerelor, capra zări la marginea drumului un cap de lup. Un cap desprins de trupul său, zăcea la o margine de drum. S-a cam speriat capra noastră, de ce ne-am ascunde după degete şi n-am spune-o pe şleau, că, abia după ce şi-a scuipat în sân de trei ori, a decis să continuie drumul. Dar, mai întâi, ce şi-a zis:
   -„Ia să bag acest cap de lup în sac, că poate mi-o fi de folos la ceva!”. A băgat capul în sac, după care a săltat sacul în spinare şi a pornit mai departe. Fântâna nu mai era aşa departe. Eheei! „Alta să fi fost în locul meu, precis s-ar fi întors fără apă în căldări”, gândea capra cea vitează şi, pesemne, era mulţumită de ea. Ajunsă sub lespezile fântânii, puse sacul jos şi scufundă ciutura. Pe când trăgea ciutura în sus, ochii îi rotea în toate părţile. Măiculiţăă!!! Ce-i văzură ochii, îi ridică părul pe spinare şi-i îngheţă sângele în vine. Luminiţe, luminiţe, scânteiau în toate tufişurile din jur. Erau lupii. Îşi aduse aminti că era renumită printre caprele din pădure, în strategii şi diversiuni de tot felul. Aşa că, numără la repezeală în gând, pe limba satanei, şi se adresă lupilor:
   - „Hei! Nu cumva vă este sete şi vouă de vă holbaţi atâta?…
   - „Ba! răspunseră lupii tineri. Şi, pe deasupra, tare foame. Şi am hotărât să te mâncăm”. Lupilor li se zăreau colţii şi le atârnau limbile de jumătate de cot în jos prin gurile căscate. Biata capră se şi vedea sfârtecată în bucăţi şi hăpăită de ceata lupilor nesătui. „Până aici mi-a fost! îşi zise capra. Îi veni însă o idee. Zise tare:
   - „Ba eu am să vă rup gâtul la toţi! Cum le-am rupt gâturile şi celor zece fraţi ai voştri întâlniţi în drum. În timp ce tuna şi urla din toţi plămânii, capra se aplecase asupra sacului şi scoase capul de lup din sac de-l ridică ameninţător deasupra capului. Începu să numere: Unul!… Se aplecă făcându-se că azvârle capul după lespezile fântânii, dar îi dădu drumul jos şi cu piciorul îl aruncă înapoi în sac. Apoi, băgă mâna de scoase din nou capul de lup. Al doileaa!… Al treileaaa!… Şi tot aşa, până când ajunse cu număratul la zece, dar lupii care nu băgaseră de seamă şiretlicul caprei, şi cu toţii văzuseră cum deasupra capetelor lor se înălţau rând pe rând căpăţânile lupilor ucişi, se dădură uşor, uşor, înapoi, iar când simţiră că se îndepărtară suficient de capra cea fioroasă, o tuliră şi nu se mai opriră până în inima pădurii. „Acum e timpul” îşi zise capra. Apucă iute căldările cu apă şi haida-haida, înapoi, la căsuţa din pădure. Când ajunse la uşă, trase mai întâi cu urechea, să asculte ce se petrecea înăuntru.
   -„Vai… vaai! se căinau unele dintre surate. Vai nouă! De ce am lăsat-o să plece pe biata noastră surioară. Tocmai pe ea. N-o să mai avem zile bune cu ţapul cel bătrân, dacă a mâncat-o lupii pe surioara noastră. Vai… vaaaai, nouă!” Atunci capra cea vitează, deschise uşa şi în uluiala caprelor de tot felul, zise:
   - „Iată-mă! Şi aflaţi, că nu lupii m-au mâncat pe mine, ci eu i-am hăpăit pe ei…
   - „Am mai auzit noi minciuni, că, de, suntem cele mai tari în aşa ceva, dar nici aşa scorneli drăguţă!
   - „Scorneli? Scorneli aţi zis? Şi, nici una, nici două, băgă mâna în sac şi scoase capul de lup. Priviţi aici!
   La vederea capului de lup toate caprele, ţuşti: care pe sub mese, care sub paturi, care prin hornuri. Pe unde nimereau. Capra cea vitează, ţopăia şi se arunca cu căpăţâna de lup după suratele înfricoşate. Şi, pune-te pe râs; şi râzi, şi râzi… Mai, apoi, caprele înţeleseră că fuseseră trase pe sfoară şi, cu coada între picioare, ruşinate, au trebuit să recunoască că nu-s decât nişte fricoase şi nişte proaste, şi-i recunosc suratei lor, dreptul de a le fi primăcăpreasă… mulţi, mulţi ani de acum înainte.
   Povestea nu spune însă nimic despre planul ţapului cel bătrân şi chior. Noi credem că a tras cu urechea şi ochiul cel bun, că, a luat aminte la toate cele petrecute în căsuţa caprelor şi pesemne, coace şi el ceva în ţarcul său regal, ceva asemănător în legătură cu oiţele şi câinii strânşi în lunca pădurii. Asta, pentru că, în bizoni şi porci nu poţi avea încredere, atâta timp, cât şi ei jinduiesc pe mai departe a lua locul caprelor, şi a se căţăra sus pe culmi şi stânci, la stufărişul cel bogat în clorofilă. Dar, de! Noua orânduială, nu e pentru toţi. ”
   Publicat de Tudor Cicu